TEMA: Ce fel de feminism îmi doresc de 8 martie?
Intervenţia Houriei Bouteldja* la cel de-al IV-lea Congres Internaţional al Feminismului Islamic
Ţin în primul rând să mulţumesc Comitetului Islamic Catalan pentru organizarea acestui colocviu, care este o adevărată gură de aer proaspăt într-o Europă închistată şi frământată de dezbateri xenofobe , respingând din ce în ce mai mult alteritatea.
Sper ca o astfel de iniţiativă să poată avea loc şi în Franţa. Înainte să intru în miezul problemei, doresc să mă prezint, pentru că, după părerea mea, orice luare de poziţie trebuie întotdeauna contextualizată.
Locuiesc în Franţa şi sunt fiica unor imigranţi algerieni. Tatăl meu a fost muncitor, iar mama casnică. Nu iau cuvântul aici în calitate de socioloagă, cercetătoare sau teoloagă. Cu alte cuvinte, nu în calitate de expert. Sunt activistă, iar poziţia mea are la bază experienţa activismului, politicii şi, aş adăuga, experienţa personală. Fac toate aceste precizări pentru că mi-aş dori ca demersul meu să fie cât mai sincer cu putinţă. Şi, ca să fiu sinceră, nu m-am gândit la acest eveniment din punctul de vedere al problematicii ridicate de feminismul islamic. Şi atunci, de ce particip la acest colocviu? Când am fost invitată, am spus limpede că nu sunt calificată în nici un fel să vorbesc despre feminismul islamic, dar că aş putea face câteva precizări cu privire la noţiunea de feminism decolonial, o idee care, din punctul meu de vedere, trebuie să fie integrată în cadrul general al feminismului islamic. Din acest motiv, vă propun să ne punem câteva întrebări care ar putea fi de folos dezbaterii noastre.
Este feminismul universal?
Care este relaţia dintre feminismele albe/ occidentale şi feminismele din lumea a treia, printre care şi cele islamice?
Este oare feminismul compatibil cu islamul?
Iar dacă da, cum se legitimează şi, în cele din urmă, care ar putea fi priorităţile sale?
Prima întrebare: este feminismul universal?
Pentru mine, aceasta este cea mai importantă din întrebări, din moment ce există o iniţiativă decolonialistă prin care se doreşte decolonializarea feminismului. Această întrebare este esenţială, nu atât prin răspunsul pe care îl putem da, ci prin faptul că ne obligă, pe noi, cei care trăim în Occident, să ne luăm precauţiile necesare atunci când ne confruntăm cu societăţile Celorlalţi. Să luăm exemplul societăţilor numite occidentale, care au susţinut apariţia mişcărilor feministe şi care sunt influenţate de acestea.
Femeile care au luptat împotriva patriarhatului şi pentru demnitate egală între femei şi bărbaţi au obţinut drepturi care au dus la o evoluţie a condiţiei femeii de care beneficiez eu însămi. Să comparăm situaţia acestor femei, adică a noastră, cu a celora din societăţile considerate „primitive”, din Amazonia, de exemplu. Există, pe ici pe colo, societăţi protejate de influenţa occidentală. Precizez între paranteze că nu consider nici o societate a fi primitivă. Consider că există varii spaţii/ timpuri pe planeta noastră, diferite temporalităţi, că nici o civilizaţie nu este mai avansată sau mai înapoiată decât altele, că nu mă plasez pe o scară a progresului şi că nici nu consider progresul un scop în sine sau un orizont politic.
Sau, cu alte cuvinte, nu consider că progresul înseamnă neapărat progres, ba chiar, uneori sau adesea, înseamnă regres. Şi consider că problema decolonială se aplică în egală măsură percepţiei pe care o avem asupra timpului. Am închis paranteza.
Pentru a reveni la subiect, dacă ar fi să luăm criteriul „bunăstării”, cine în această sală ar putea susţine că femeile din aceste societăţi (care nu cunosc noţiunea de feminism, aşa cum o vedem noi) sunt mai nefericite decât femeile europene, care nu numai că au participat în această luptă, dar au şi ajutat societatea să beneficieze de nepreţuitele lor succese?
La rândul meu, nu pot răspunde la această întrebare, şi preafericit va fi acela sau aceea care va reuşi să găsească un răspuns. Dar, repet, răspunsul nu este important. Ci întrebarea! Pentru că aceasta ne impune mai multă modestie şi ne struneşte tendinţele imperialiste şi reflexele intervenţioniste. Ne impune să nu ne privim propriile norme ca fiind universale şi să nu aplicăm propriile realităţi asupra realităţii altora. Mai pe scurt, ne obligă să ne plasăm în cadrul propriei specificităţi.
Această întrebare fiind clarificată, mă simt mai liberă să abordez a doua întrebare, cu privire la relaţia dintre feminismele occidentale şi feminismele din lumea a treia. Acestea sunt indiscutabil complexe, dar una din dimensiunile proprii este dominaţia nord/ sud. O abordare decolonialistă trebuie să repună în discuţie această relaţie şi să încerce să o inverseze. Iată un exemplu:
În 2007, femeile membre ale Mişcării Indigenilor Republicii (Mouvement des Indigènes de le République) au participat la marşul anual consacrat luptei femeilor. În acea perioadă începuse deja campania Statelor Unite împotriva Iranului. Am decis să mărşăluim cu pancarte pe care cuvântul de ordine era „nici un feminism fără anti-imperialism”.
Purtam toate keffiehuri palestiniene şi am răspândit pliante de solidarizare cu trei femei irakiene, din rezistenţă, care fuseseră închise de americani. La sosire, organizatoarele marşului oficial au început să scandeze sloganuri de solidaritate cu femeile iraniene. Cuvintele lor, în plină ofensivă ideologică împotriva Iranului, ne-au uimit profund. De ce femeile din Iran, Algeria şi nu din Palestina sau Irak? De ce această selecţie exclusivă? Pentru a contracara aceste sloganuri, am decis, la rândul nostru să ne exprimăm solidaritatea nu faţă de femeile din lumea a treia, ci faţă de femeile din occident. Aşa că am început să strigăm:
Solidaritate pentru suedeze !
Solidaritate pentru italiene !
Solidaritate pentru germane !
Solidaritate pentru engleze !
Solidaritate pentru franceze !
Solidaritate pentru americane !
Ceea ce vroia sa spună: de ce doar voi, femeile albe, aveţi apanajul solidarităţii? Şi voi sunteţi bătute, violate, şi voi sunteţi supuse violenţei masculine, şi voi sunteţi plătite, dispreţuite, şi corpul vostru este instrumentalizat…
Pot să vă spun că se uitau la noi de parcă eram extraterestre. Ceea ce spuneam noi li se părea suprarealist, de neconceput. Era a 4-a dimensiune. Şi nu le şoca faptul că le aminteam condiţia lor de femei în occident. Ci faptul că femei africane şi arabo-musulmane îndrăzneau să răstoarne simbolic un raport de dominaţie şi se erijau în susţinătoare. Cu alte cuvinte, cu această piruetă retorică, le demonstram că aveau de facto un statut superior faţă de noi. Ne-am amuzat cum nu se poate de aerul incredul cu care ne priveau.
Un alt exemplu: o prietenă mi-a povestit, la întoarcerea dintr-o călătorie de solidaritate în Palestina, cum femeile franceze abordau femeile palestiniene întrebându-le dacă foloseau mijloace de contracepţie pentru a-şi controla sarcinile. Din spusele prietenei mele, problema demografică în Palestina era într-atât de importantă, încât palestinienele nu înţelegeau nici măcar cum li se pot pune astfel de întrebări. Pentru multe femei palestiniene, naşterea copiilor este un act de rezistenţă în faţa epurării etnice israeliene.
Acestea au fost două exemple care au încercat să ilustreze care este condiţia noastră de femei radicalizate, să ne ajute să înţelegem ce este important şi să luăm în considerare modalităţi de a combate feminismul colonialist şi eurocentrist.
În continuarea acestei întrebări, este islamul compatibil cu feminismul? Această întrebare este o pură provocare, pe care o lansez. Nici nu o pot suporta. Iar această întrebare nu o pun decât din postura unei jurnaliste franceze care crede că pune o întrebare extrem de pertinentă. Eu însămi refuz să răspund din principiu. Pe de o parte, pentru că este lansată de pe o poziţie de superioritate. Reprezentanta/ -ul unei civilizaţii X somează reprezentanta/ -ul unei civilizaţii Y să demonstreze ceva. Y este astfel trimis în banca acuzaţilor şi trebuie să aducă dovada „modernităţii” sale, să se justifice, pentru a fi pe placul lui X.
Pe de altă parte, răspunsul nu este simplu când ne dăm seama că lumea islamică nu este monolitică. Se poate dezbate la nesfârşit şi este exact ceea ce se întâmplă, atunci când facem greşeala de a încerca să răspundem. Eu închei scurt, punând următoare întrebare lui X: dar Republica Franceză este compatibilă cu feminismul? Pot să vă asigur că victoria ideologică depinde de răspunsul la această întrebare.
În Franța, moare o femeie la trei zile din cauza violenței conjugale. Numărul violurilor pe an este estimat la 48 000. Femeile sunt plătite sub nivelul mediu. Remunerațiile femeilor sunt considerabil inferioare celor ale bărbaților. Puterea politică, economică și simbolică se află în continuare, în cea mai mare parte, în mâinile bărbaților. Se știe că încă din anii ’60-’70, bărbații au început să acorde mai mult timp activităților casnice: statistic vorbind, cu 3 minute mai mult în ultimii 30 de ani!!! Așadar, reiau întrebarea: este Republica Franceză compatibilă cu feminismul? Vom fi tentați să răspundem că nu! Însă, de fapt, răspunsul nu este nici da, nici nu. Cele care au eliberat femeile franceze sunt chiar femeile franceze și datorită lor, republica a devenit mai puțin machistă decât înainte. E la fel de valabil și pentru țările arabo-musulmane, asiatice sau africane. Nici mai mult, nici mai puțin. La care s-a mai adăugat o provocare suplimentară: consolidarea dimensiunii decolonialiste, critica modernității și a eurocentrismului în lupta femeilor.
Și cum am putea legitima feminismul islamic? Din punctul meu de vedere, acesta se legitimează a priori și nu a posteriori. Nu are de ce sa treacă examene în feminism. Simplul fapt că femeile musulmane încearcă să-și revendice drepturile și demnitatea este suficient pentru o recunoaștere deplină. Și cunosc personal femei din Maghreb sau din rândul imigranților care nu știu ce-i aia „femeiasupusă”. Ea a fost inventată. Cunosc femei dominate. Supuse, considerabil mai puține!
Aș vrea să închei, vorbind despre ce înseamnă, după mine, prioritățile feminismului decolonial. Ați auzit cu toții vorbindu-se despre Amina Wadud și despre implicarea sa în construirea feminismului islamic. Ea a devenit cunoscută atunci când a condus rugăciunea, rol care de obicei este încredințat bărbaților. În mod absolut și în afara contextului, am putea spune că e vorba, după toate aparențele, de un act revoluționar. Căci în contextul internațional de după revoluția iraniană și, mai ales, de după 11 septembrie (islamofobie, somarea islamului de a fi mai up-to-date, obligativitatea modernizării…), mesajul transmis prin acest act devine ceva mai ambiguu. Era el oare efectul unei revendicări puternice, al unei urgențe, al unei așteptări fundamentale a femeilor din Ummah? Sau mai degrabă al unei așteptări din lumea albă? Dați-mi voie să optez pentru cea de-a doua ipoteză. Nu pentru că nu ar exista femei care să considere nedrept faptul că singurii care conduc rugăciunea sunt bărbații, ci pentru că prioritățile și urgențele femeilor sunt altele. Ce reclamă afganele, irakienele sau palestinienele? Pacea, sfârșitul războiului și al ocupației, refacerea infrastructurii, a cadrelor legale care să le asigure protecția și drepturile, hrană și apă, să-și hrănească și să-și educe copiii în condițiile necesare. Ce vor femeile musulmane din Europa și, mai larg, cele care provin din rândul imigranților și care locuiesc, în cea mai mare parte, în cartierele sărace? Un loc de muncă, un adăpost, drepturi care să le protejeze atât împotriva violenței statului, cât și împotriva violenței masculine. Ele reclamă respectul pentru religia și pentru cultura lor. Cum se face că toate aceste revendicări au fost trecute sub tăcere, în timp ce actul conducerii rugăciunii a făcut înconjurul planetei, când creștinismul și iudaismul n-au strălucit niciodată în lupta lor nemiloasă pentru apărarea egalității sexelor? În fine, pentru a încheia cu acest exemplu, cred că actul Aminei Wadud este contrariul absolut a ceea se pretinde că ar fi. În realitate și independent de voința acestei teoloage, pentru mine acesta este un act contraproductiv. El nu va dobândi un caracter feminist decât atunci când islamul va fi tratat în mod egalitar și când dorința de a conduce rugăciunea va fi manifestată în mod real de către toate femeile musulmane. Cred că e timpul să vedem musulmanii și musulmanele așa cum sunt și nu cum ne-am dori noi să fie.
Închei aici, sperând că am trasat câteva piste pentru un veritabil feminism decolonial aflat în serviciul femeilor, al tuturor femeilor care consideră că aceasta este calea către emanciparea lor.
Houria Bouteldja, Madrid, 22 octombrie 2010 / www.indigenes-republique.fr
*Houria Bouteldja este iniţiatoare şi purtatoare de cuvânt a asociaţiei Mişcarea Indigenilor din Republica. Militantă de origine franco-algeriană în sindicate de stânga încă din anii 1990, participă în 2003 la constituirea colectivului les Blédardes (Tàràncile). În cadrul unui alt colectiv, O şcoala pentru toţi şi toate, se opune legii care interzice afişarea semnelor religioase în şcoli, considerând că interzicerea portului voalului islamic este o practică neo-colonială. Este o personalitate cunoscută publicului francez datorită luărilor de poziţie ferme împotriva islamofobiei care stigmatizeză francezii de confesiune musulmană din a doua sau a treia generaţie de imigranţi, islamofobie pe care o vede ca o consecinţă a ordinii coloniale care se perpetuează.
Traducere de Igor & Sanda Mocanu
Temele SocialAtac sînt sprijinite de Fundaţia Friedrich Ebert România 
E oare feminismul compatibil cu Romania? La fel de legitima mi se pare si aceasta intrebare. Ma mir ca se condamna cu atata vehemenţă simboluri ale “supunerii” precum vălul femeilor musulmane şi nu se observă alte simboluri occidentale ale adevăratei supuneri: schingiuirile fizice (să amintim doar tocurile de 12 cm sau dietele la sânge) la care recurge femeia modernă într-un presupus act de alegere persoană, dar care nu e altceva decât contrariul.
Ma mir cà în România feministe nu s-au dus la tara cà sà fàcà propaganda, si sà le spunà tarancilor sà dea jos nàframa, fiindcà vàlul este o nàframà numai mai mare… n-ati remarcat cà vàlul, nàframa, este legat de societatile traditionale ale religiei biblice… Femeile evreiete traditionale sunt au pàr ras, si port o perucà, crestine o nàframà, o pinzàturà, cum zice Sfîntul Paul pentru a ascunde caracter erotic al parului (am uitat excat textul biblic), si la Islam idem… dar as vrea sà và amântesc totusi cà sunt societatii musulmane unde femeile nu porte un vàl… Berbere, si Touaregi, la cei din urma sunt bàrbati care sunt învaliti chiar si fata… Pe de altà parte sunt multe si multe societati traditionale, sau patrilineare sau matrilineare unde femeile nu port nimic pe cap, de la Boshimani, la negrito din India, de la Indieni din America la Aborigeni din Australia (màcàr ce au ràmas dupà genocid relizat de albi) femeilie nu portau nimic pe cap…
Cât priveste “emigrarea pentru avort” mai lipseşte doar ca statul si Biserica să organizeze controale ginecologice pentru polonezele care vor să călătorească în strainătate pentru a elimina riscul ca acestea sa avorteze la destinaţie.
“De ce femeile din Iran, Algeria şi nu din Palestina sau Irak? De ce această selecţie exclusivă? Pentru a contracara aceste sloganuri, am decis, la rândul nostru să ne exprimăm solidaritatea nu faţă de femeile din lumea a treia, ci faţă de femeile din occident.” Da, domne, nici o diferență dintre condiția femeii în Occident și cea a femii în lumea arabă. Da’ nici una, e exact la fel.
@fem! (banuiesc ca nu vine de la “feminist”…) pai spuneti-ne dumneavoastra cam ce informatii serioase aveti despre femeile din Iran de exemplu- ca sa nu va obositi prea tare cu “lumea araba”
Dar vrem argumente, fem, nu poezii recitate de televizor si reproduse aici!
1. Cîte femei vedeți la meciurile de fotbal în Arabia și cîte în Europa?
2. La ce e condamnată o adulteră în Europa și la ce în țările arabe?
3. Cîte fete din Europa au fost tratate cu accid sulfuric pentru că doreau să meargă la școală?
4. Cîte femei îndrăznesc să avorteze în Europa și cîte în țările arabe?
Mai vreți? Am o grămadă.
Cate tari “barbare” au fost invadate, ocupate, colonizate de tari “civilizate” avand ca motivatie/pretext printre altele, ” salvarea ” femeilor oprimate? India de catre englezi? Iraq de catre americani? Sa mai caut exemple?
Point 2,3, 4 vous avez tout-à-fait raison?
Quant au point 1, alors, vive les femmes musulmanes qui ne vont pas s’abrutir pour regarder 22 crétins courant après une balle sur une pelouse, et des milliers d’autre crétins qui les regardent, tandis que derrière tout est truqué et que le fric coule à grand flot de la corruption et de l’obscénité du sport spectacle garanti de l’abrutissement, Pane et Circensis… Vous ne trouvez pas scandaleux qu’un type qui tape dans un ballon puisse gagner 200.000 euros par mois (royalties de publicité inclues) tandis que le fossoyeur de Galati qui travaille, même lorsque la terre est gelée pour 350 euros par mois prime de dureté du travail incluse! Et que les femmes qui nettoient les rues de Bucarest gagnent moins de 300 euros par mois… Encore un effort pour être révolutionnaire…
La vraie question alors, pas du pain et du cirque, mais Arsenal ou Barcelona.
Je déteste le football… et les masses abruties qui s’en repaissent….
Dans le capitalisme seulement ceux qui ne travaillent pas – effectivement travailler, pas des papiers à remplir, pas de calculs, pas des mesquineries de l’imagination marchande qui passent pour créativité – seulement ceux-ci, pour qui l’usine c’est l’Amazonie (et l’Amazonie, naturellement, une usine), ces élus, die Vornehmen, méritent vraiment leur argent. Le capitalisme, c’est la théodicée.
Quant aux masses, bon, l’idée ne leur est pas venue encore à l’esprit d’en profiter, cent milles, sur un stade, vaut mieux faire la révolution. Parce que la révolution nous reste comme le seul horizon politique.
Et moi, j’ai joué le foot, j’aime à le jouer le regarder; à la sagesse je préfère donc la névrose.
@ziziek: de curiozitate, cu cine tii? daca tii dintre cele 2.
Cu Barcelona, desi nu pare sa aiba nevoie de suporteri…
@Claude Karnoouh
Observația mea e aceasta: poporul căruia i se oferă pîine și circ în Europa este format și din femei, pe cînd cel din Occident, nu. E deja o diferență, nu?
Dacă nu vă place televizorul, luați de pe Youtube. http://www.youtube.com/watch?v=1brUb7Yezw8&feature=related Nawal El Saadawi vă vorbește despre circumcizia feminină în Egipt. Nici o diferență față de Europa, parol că nici una.
Printre altele: “many girls die, because the finger of the husband is big and the girl is young, eleven or ten”. Nici o diferență, nu?
Pai spune tu cate! Ai tot pus o multime de intrebari care incep cu “câte”. Eu sunt ignorant, sau închis la minte, dar spune-mi tu, care ai nişte surse de inspiraţie, văd, profesioniste.
Raţionamentul tău ar fi cam aşa, dacă schimbăm puţin persoanjele:
Câţi români nu au altă treabă în Spania si Italia decât să fure?
Câţi români vin în Spania şi Italia să ne fure nouă locurile de muncă?
Câţi români din Spania şi Italia au probleme cu igiena?
Şi uite cum deja nu-ţi mai convine, fem!
Cine a zis că nu-mi convine? Îmi convine. E adevărat: capitalismul din Spania și Italia e mult mai bun decît cel din Ro. Societatea romanească e incomparabil mai dezarticulată decît cea din Spania și Italia. Așa că îmi convine.
@fem! Ati pus niste intrebari, n-am vazut nici o dezvoltare de argument. In Egipt exista o legislatie care pedepseste mutilatiile genitale. Practicile de MG continua. Nu sunt legate de Islam, ci de cutume locale.
S-a mai pus in evidenta in discutiile de pe acest site ca intre practici si legislatie poate fi o prapastie (nu numai in Egipt!). Ne permite existenta MG, a lapidarii femeilor adultere sau presupuse adultere, a unor conditii delirante in care se recunoaste violul conjugal ( prezenta a 3-5 martori) din unele tari in care Islamul este majoritar sau chiar religie oficiala sa facem o astfel de omogeneizare a lumii musulmane? Va rog, reveniti la articolul HB de mai sus, nu spune ea ca atata vreme cat nu deconstruim superioritatea coloniala cu care ne uitam la situatia femeilor din alta parte decat din Europa, nu putem fi capabili de a intelege propria noastra situatie?
Daca va uitati peste statisticile OMS de mortalitate feminina, Africa si Asia acopera impreuna aproape 97 %. Este acesta un indicator pur si simplu al statului femeii in tarile respective sau e vorba de factori conjugati in care lipsa de ingrjire medicala adecvata e pe primul loc?
De ce oare simtim nevoia acestei diabolizari a celuilalt muslman?
care “omogeneizare” ?! Doamna “fem !” a zis doar ca, in general, conditia femeii e mai buna in Occident decat in lumea araba. Sigur ca asta nu tine neaparat (sau poate nu tine deloc) nici de islam si nici de misoginism (pt ca in general conditiile de viata sint mai bune in lumea “occidentala” decat in cea “araba” (am pus termenii in ghilimele, ca sa nu ma acuzati de vreo “superioritate coloniala” sau “esentialism”)
De ce simțiți nevoia diabolizării celuilalt musulman – mă depășește. Cînd o să am senzația că sexismul poate fi izolat, precum hidrogenul de oxigen, de celelalte condiții socio-economice și culturale, o să mă duc la culcare. Evident, sexismul nu poate exista în stare pură nici măcar atît timp cît bosonul lui Higgs. Lucruri de acest gen par să vă fie mai apropiate dumneavoastră, din moment ce afirmați cu seninătate că “aceste lucruri țin de cutume locale, nu de islam”. Dumneavoastră păreți să fi reușit izolarea bosonului islamist. Mai rămîne doar să spuneți că islmaul nu e doar compatibil cu feminismul, ci e și un catalizator al acestuia.
Ca ateu, mi-e egal dacă creștinismul sau islamul sau budismul sînt compatibile cu feminismul ori cu contemporaneitatea în general. E treaba teologilor și a credincioșilor să
facă acrobații și contorsionism intelectual pentru a-și rezolva contradicțiile. Așa că atunci cînd se fac comparații între Occident și Islam, eu nu compar atît doctrinele, cît realitățile din Occident cu cele din Orientul Mijlociu. Pe Al Jazeera am văzut cum cîteva demonstrate din Cairo, studente, spuneau că în Piața Tahir atmosfera e extraordinară, printre altele și pentru că nu mai există hărțuirea sexuală atît de comună pe străzile capitalei egiptene. Și nu-mi amintesc ca în Piața Operei, în decembrie ’89 și mai ’90, demonstrantele să fi avut acest gen de satisfacție. Cînd citesc Jelinek și o ascult pe Nawal El Saadawi nu mi se pare deloc că e vorba de aceeași situație. Și, de fapt, nu e aceeași situație.
As mai adauga si eu o importanta diferentza conditzia femeii in Occident versus in Islam: numarul de prostituate. Traducatorii: renuntzatzi, va rog, la “feminismele” teoloaga si socioloaga, suna ca….vorba lui Petre Roman.
haha m-am asteptat la comentariul asta, dar nu chiar de la tine…
)
traducatorul este de acord cu tine, dar traducatoarea nu,
drept pt care, imi pare rau sa te anunt, dar nu o sa renuntam la ele
limba romana le suporta, chiar daca o anumita categorie de vorbitori nu
va trebui sa ne obisnuim cu aceste forme feminine si nu doar in virtutea unei corectitudini politice
Sanda: eu daca vreau sa-mi arat pretzuirea folosesc Doamna Profesor X, pentru a sublinia si egalitatea intre sexe, pe cand doamna teoloaga pronuntzata cu o mica pauza dupa te-….devine o facila si nedreapta “judecata de valoare”. Asa ca pentru a feri Doamnele de mitocania misogina ar trebui evitate “femininele” terminate in “-oloaga”. Dar recunosc, chestie de gust si ureche muzicala.
Interventia Houriei este problematica in sine. Asta pentru ca presupune existenta Unui Feminism occidental (potential colonialist si universalist). Experienta mea ma impiedica sa vorbesc despre Un feminism, fie el plural, si sa prefer pluralul “feminisme”. Faptul ca interesul pentru definirea statutului femeilor este un factor pe care aceste colective il au in comun nu le impiedica de multe ori sa fie incompatibile ideologic si in in ce priveste mijloacele de actiune pe care le propun; insasi formularea acestei feminitati este diferita de la un grup la altul. A afirma deci existenta unui feminism occidental este problematica mai ales daca nu e pusa in perspectiva. Si in cazul asta avem de ales intre a intelege expresia asta ca pe 1)o “galeata” in care toate tendintele si grupurile de actiune fem sunt bagate laolalta pentru a fi stigmatizate ca si colonialiste sau, 2) si aici e mai interesant, accentul e pus pe “occidental” in sensul ca acuzatia poarta spre faptul ca toate aceste feminisme capitaliste sunt produse derivate ale occidentului, deci contaminate genetic de universalismul occidental care se asuma ca agent colonial. Cu alte cuvinte, daca Bush “exporta democratia occidentala” utilizand forta, feminismul, la randul lui, ar exporta un canon egalitar european cu aceeasi violenta universalista.
De acord cu tine ca exista feminisme multiple, dar ma intreb daca Houria nu ar fi de acord cu tine ca exista riscuri in a considera “feminismul occidental” ca promovand un canon egalitar european. Crezi ca pentru ea interventionsimul lui Bush e similar cu cel al unui feminism occidental?
Nu cred ca pentru ea “democratizarea” fortata si feminismul occidental sunt acelasi lucru. E o comparatie care imi apartine. Ea crede ca interventia militara in Irak este un act criminal asumat in intregime dar impodobit de un discurs voit naiv, democratic si libertar. (vezi ) Acuzatiile fata de feminismul occidental nu sunt asa de dure, am impresia ca e mai degraba un colonialism primar, inconstient, cel despre care vorbeste ea. In timp ce pentru feministele europene accesul la contraceptie este unul din drepturile de baza ale femeii (autodeterminarea sexualitatii si reproducerii) intr-o cultura in care reproducerea se transforma in instrument politic (in Palestina de pilda intifada si asigurarea unei noi generatii care sa continue rezistenta, respectul care inconjoara mamele de martiri, etc.) acelasi subiect este sacrilegiu. Conflictul, ignoranta militantelor care il lanseaza si atitudinea Houriei in favoarea instrumentalizarii actului reproductiv in circumstatele de fata sunt, toate trei, evidente.
scuze, cred ca n-am inteles prea bine cum functioneaza etichetele html….
Daca un moderator ar putea corecta, i-as fi recunoscator.
Extraordinar de puternic e textul Houriei Bouteldja. Felicitari redactiei pentru selectie!
Singura parte unde ma despart usor de text e analiza rugaciunii conduse de o teoloaga (Amina Wadud) in New York City. Cred ca autoarea are mare dreptate sa spuna: uitati-va la cum e “lucrat” mediatic actul teoloagei. Uitati-va la cum e preluat de media si transformat intr-un produs clasic al revendicarii colonialiste ca “noi, occidentalii, avem religii mai bune” decat ei, musulmanii. In discutia despre un astfel de act, evident, colonialismul mediatic e activat.
Mare dreptate are Bouteldja sa spuna: Prioritatea feminsmului decolonial e saracia, imigratia, educatia, ce pun femeile pe masa.
Totusi, mi se pare foarte riscant sa spui: “În realitate și independent de voința acestei teoloage, pentru mine acesta este un act contraproductiv.” Nu inteleg de ce asta ar fi un act feminist doar in momentul in care islamul va fi tratat egalitar. Nu inteleg de ce ar trebuie sa fie feminist doar daca “toate femeile musulmane” ar fi de acord cu el. Nu e ridicata bara feminismului
cam sus aici?
As fi curios sa vad daca e cineva de acord cu autoarea aici. Poate nu am inteles eu bine ce vrea sa spuna.
senzatia mea a fost ca vrea si sa desparta chestiunea de religie, recte islamism;
pe de alta parte, din perspectiva prioritatilor pe care le enunta Bouteldja, trebuie sa recunoastem ca problema conducerii rugaciunii e un fel de activism de salon… care deplaseaza intr-adevar discutia, riscand alunecari in derizoriu
Am impresia ca dimpotriva, religia e foarte prezenta, dar cu o conotatie identitara: “Ce vor femeile musulmane din Europa [...] Ele reclamă respectul pentru religia și pentru cultura lor.” Ce e interesant e ca conjunctia “si” a fost adaugata la traducere, ceea ce o falsifica: “Elles exigent le respect pour leur religion, leur culture.” Nu exista aceasta separatie neta intre cultura si religie in versiunea franceza… Adica in loc sa mergem inspre o critica feminista a islamului, H.B. propune sa-l acceptam ca valoare culturala data (i.e. portul voalului si al altor simboluri religioase) deplasand in acelasi timp discutia inspre social: “loc de muncă, un adăpost, drepturi…”
Eu tot nu inteleg de ce un activism de salon ca tu, femeie, sa conduci o rugaciune musulmana. De pe ce pozitii evaluam noi asta? Cunosc eu contextul in care s-a desfasurat actiunea? Stiu eu riscurile pe care ea le-a luat? Ce facem cu o etica a grijii unde noi putem intelege o actiune doar daca ii stim contextul plin? Cat de grija are autoarea fata de un aliat?
Si ca sa o critic pe autoare dupa propriile criterii, ea se uita la actul rugaciunii nu ca la “ce sunt musulmanii,” cat mai mult la ce vrea ea sa fie musulmanii.
Eu cred ca poate sa te conduci o rugaciune in NYC e la fel de riscant ca si sa faci rost de paine, in anumite conditii. Iar New York-ul, desi e in mare parte diferit de alte locuri mai periculoase, poate fi si el periculos.
Cred (intim si non-militant) ca gestul Aminei Wadud este esential. Nici un consens, majoritate sau totalitate nu va putea face altceva decat sa urmeze un exemplu individual (sau mai multe). Altfel spus, daca actiunea ei genereaza discutii sterile sau derizorii, nu actul in sine e responsabil, ci faptul ca nu suntem dispusi sa-l interpretam independent de prejudecati de genul orient/occident, islam/iudeo-crestinism, etc.. Nu trebuie sa uitam contextul interventiei Houriei: se adreseaza feministelor musulmane, exprimand opinia ei ca e mai productiv militantismul feminist comunitar decat adoptarea unei pozitii critice in religie. Cred, si asta nu ma angajeaza decat pe mine, ca si critica sistemului si auto-critica pozitiei pe care o asuma pot avea efecte benefice…
Multumesc mult, B.S. Ma simt mai putin singur. Cred ca e importanta discutia asta intre un feminism orientat spre social si un feminism cu ancora religioasa.
@Ziziek
Je ne dirais pas que je ne suis à ma manière névrosé, mais cela ne se traduit ni avec le foot, ni avec le rugby que j’ai pratiqué dans ma jeunesse au Paris Université Cluj (3e division, le dernière)… cela se manifesterait plutôt dans l’immobilisme…
En effet, ce que vous dites est très juste, je crois l’avoir formulé autrement il y a quelques années quand j’avançais qu’être ouvrier (homme ou femme) n’est pas un destin, mais la plus sombre des fatalités… c’est là où je m’éloigne définitivement du marxisme-léninisme orthodoxe… C’est vrai que ce que nous faisons, si nous n’y mettons pas l’authentique effort de la patience du concept, n’est qu’un hobby rémunéré, bien ou moins bien par l’Etat… Un bon ami me rappelait récemment combien dans les universités anglaises (mais aussi françaises et italiennes car je le sais par observations personnelles directes), y compris les plus prestigieuses, ceux qui “travaillent” dans les prétendues sciences humaines ne font pas grand chose, mais pratiquent un hédonisme aristocratique très agréable, et s’il se double d’une sorte de dandysme nietzschéen de la contemplation du désastre, on peut attendre tranquillement la mort…
Ah oui, London School of Economics, le fief des Ghaddafis… On peut pas être des Uebermenschen sans des sponsors généreux…
mie mi se pare comentariul de mai sus exact ca pozitia d-lui Karnoouh. Nu e nevoie de feminism pentru ca asta distrage atentia de la lupta de clasa. Nu e nevoie de reforma religioasa sau de pozitii diferite in religie (nici macar nu spun Islam caci ortodoxia e exact la fel de vinovata) pentru ca asta distrage atentia de la faptul ca femeile musulmane au alte nevoi (apa, joburi etc).
dupa cum spune si autoarea
“Și cum am putea legitima feminismul islamic? Din punctul meu de vedere, acesta se legitimează a priori și nu a posteriori. Nu are de ce sa treacă examene în feminism.”
din pacate uita de ideea asta frumoasa si numa un paragraf mai tirziu zice (despre gestul “contraproductiv”):
“El nu va dobândi un caracter feminist decât atunci când islamul va fi tratat în mod egalitar și când dorința de a conduce rugăciunea va fi manifestată în mod real de către toate femeile musulmane.”
say what? cine da cu litmus testu’ acum? Cit despre textul cu “cutume locale” al Iuliei Hasdeu, pe mine ma lasa rece cum le spunem la chestiile astea, islam sau altfel. Exprimarea dumneavoastra e la fel de coloniala ca oricare alta. Legea care interzice mutilarea genitala exista numa de fo 10 ani, e impusa de puterile coloniale si tot mulahul care se respecta e impotriva. La fel de impotriva sint si mamele fetitelor supuse la chestia asta. Asa ca daca dv. puteti sa fiti atit de “culturally sensitive” incit sa acceptati ca orice obicei poate fi inteles in context cultural treaba dv. Parerea mea? In acest context si numai in acest context “f*ck anticolonialism”
Pingback: 3 cuvinte dupa o sarbatoare – despre 8 martie, cu respect | blog implicat
Pingback: Este oare feminismul compatibil cu islamul? Este feminismul universal? « Igor Mocanu
feminismul poate, cred eu, depasi aceasta capcana a opozitiei binare universalism cu iz de imperialism colonialist-traditionalism/relativism/nationalism…asta pentru ca pot fi, la limita, identificate practici ce prezinta un grad de universalitate, atat ca ocurenta cat si ca reactie negativa la ele…
doua ar fi cele mai importante:
- problema violentei fizice si a vatamarii corporale a unor indivizi vulnerabili (in cazul acesta femei), mai ales cand exista legaturi cauzale directe si relativ scurte ce atribuie responsabilitatea…in acest sens, mutilarea genitala ar fi o practica condamnabila, iar tatuajul si purtatul cerceilor mai degraba nu, pentru ca cerceii reprezinta o alegere – femeile, cel putin in occident, pot alege daca poarta cercei sau ba, in timp ce mutilarea genitala e un ritual obligatoriu…asta nu inseamna ca punem “no harm to vulnerable individuals” pe placaj si mergem in Africa sa facem activism, caci practica cu pricina e incadrata intr-o serie de practici culturale si economice care fac ca femeia ce a fost supusa mutilarii sa obtina o serie de “drepturi” politice si economice, sa fie imputernicita (n-am alt echivalent pentru empowered)…asa incat feminismul in acest caz ar trebui sa atace nu practica cu pricina, ci mai degraba aranjamentele si structurile de dominatie economica, politica si simbolica ce o sustin, demontarea lor ar duce la devalorizarea si anularea practicii…la fel cum a fost, aproximativ, in China, cu problema mutilarii picioarelor femeii…
- chestiunea egalitatii juridice si a oportunitatilor…ceea ce ar insemna egalitate in fata legii si in fata oportunitatilor de angajare, salarizare etc. identificarea inegalitatilor si incercarile de corijare reprezinta un minim juridic pentru care, un feminism, poate fi aparut oriunde, din Europa pana-n Africa…
argumentele “relativiste” nu mi se par neaparat grozave. problema fundamentala a drepturilor omului nu e neaparat relativitatea lor, faptul ca originieaza in traditii culturale particulare, ca n-au fundamente sacre sau ca n-ar fi intrinsec universale, cu mai degraba ar fi politicile drepturilor omului, intelese atat ca inregimentarea drepturilor omului in luptele politice (colonialism, exploatare) dar si a utilizarii lor in scopuri discriminatorii si de discriminare (cum este cazul unor tari, inclusiv noi, care ne dam dupa gardul traditiilor culturale pentru a da la pot, si pentru a permite si altora, sa dea la bot femeilor lor).
a se vedea si excelenta analiza a Margaretei Keck si Kathrynei Sikkink in ”Activists beyond borders” (1998).
Ati pus punctul pe i. Mersi si pentru referinta din final
Nu prea inteleg ce vreti sa spuneti, legatul picioarelor in china a fost abolit prin decret si nu pe baza de devalorizarea practicii
altfel mi-a placut mult raspunsul dv
Pingback: drepturile universale. cum se face. | blog implicat