Din Piaţa Fraternităţii porneşte o stradă cu sens unic, asfaltată doar pe jumătate, pe versantul dealului dintre două artere principale ale Clujului: strada Coastei. Biblioteca judeţeană şi sediul central al unei companii cu capital străin se află în dreapta, „sub” deal, la nici cinci minute. Locuinţa personală a primarului Apostu se află în stânga, la mai puţin de zece minute. Gentrificarea pătrunde spre strada Coastei până unde ţine asfaltul. Două appartment-houses înalte şi solide, cu „zăvor” digital la pubelele de gunoi, sunt urmate de o treia, încă în construcţie. La dreapta, înspre strada Baladei, casele vechi din zona Gheorghieni alternează cu noile vile termopan, pe străzi liniştite şi îngrijite.
Doar că exista un „ghimpe” în coastă: vreo douăzeci de căsuţe înghesuite, o parte închiriate de la autorităţile locale imediat după 1989, lângă care s-au construit alte câteva locuinţe improvizate. Statistica primăriei a numărat aici 143 de persoane cu domiciliul legal pe strada Coastei, dar “alte 18 persoane figurează cu “lipsă spaţiu”, 18 persoane provin din alte localităţi şi pe lângă acestea mai trăiesc 91 de copii minori” (A. Păcurar, Citynews Cluj-Napoca, 14 decembrie 2010). În vara acestui an, primăria şi-a anunţat public intenţia de a muta familiile cu domiciuliul legal în oraş în locuinţele sociale construite “lângă” (a se citi la 3km distanţă de) satul Pata-Rât, în apropierea gropii de gunoi a oraşului. Celelalte familii trebuiau să plece în localităţile lor de domiciliu. Marţi, 14 decembrie, primăria a înştiinţat oficial familiile că vineri, 17 decembrie, locuinţele vor fi demolate şi li se oferă alternativa mutării în locuinţele sociale, cu condiţia să semneze cererea până joi (16 decembrie) la ora 12. Primăria a anunţat că vor avea prioritate la distribuţia locuinţelor sociale cele 18 familii care au avut contract de chirie cu Primăria pentru locuinţele de pe strada Coastei. Locatarii au cerut audienţă la primărie, apoi la prefectură, au prezentat chitanţele chiriilor plătite pentru luna decembrie, au argumentat că le va fi extrem de dificil să facă naveta la actualul lor loc de muncă iar pentru copii, să ajungă la şcoală. Degeaba. Vineri dimineaţa “li s-a oferit posibilitatea” să îşi împacheteze lucrurile şi să se îmbarce în autobuzele şi camioanele sosite pentru mutarea lor, apoi casele au fost dărâmate cu buldozerul. Locuinţele sociale i-au aşteptat proaspăt văruite în exterior, dar cu pereţi reci şi umezi în interior. Fără gaz şi fără apă caldă. Cu toalete comune pe hol. Evident, „luxul” construit din bani publici nu era pentru toţi: unele dintre familiile cu “buletin de Cluj” au primit terenuri de câte 20m2 pentru a-şi construi locuinţa. Duminică dimineaţa foştii locatari trăgeau stâlpii caselor dintre dărâmături, spunându-mi că sunt 29 de familii care nu au primit locuinţă socială, doar teren pentru construcţie. Poliţia comunitară le-a promis ajutor pentru transportul bârnelor de lemn şi a cărămizilor, recuperabile dintre molozuri. Duminică seară, unul dintre foştii locatari îmi arăta mormanul de bârne care a fost casa lui timp de douăzeci de ani. Îl va transporta luni dimineaţa, după o a doua noapte petrecută lângă dărâmături, la -15°C. Soţia şi copii au găsit refugiu la un centru maternal. Acum caută adăpost pentru cei doi câini ai săi. Pisicile par mai descurcăreţe. Poate nimeresc şi codul de la “zăvorul” digital al pubelelor de gunoi din vecini.
Exact în 16-17 decembrie, la Bruxelles avea loc conferinţa ce încheia ceremonios anul European al “Luptei împotriva sărăciei şi excluziunii sociale”, cum a fost declarat anul 2010. România, prin reprezentanţii Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, raporta succesele înregistrate în trei domenii prioritare: incluziunea etnicilor romi, ameliorarea situaţiei persoanelor fără adăpost şi celor cu dizabilităţi. Acţiunea de pe strada Coastei nu a fost transmisă în direct, deşi încadrarea tematică era perfectă: marea majoritate a locatalilor evacuaţi sunt etnici romi, tocmai deveniţi „homeless”, iar condiţiile vitrege în care trăiesc cresc probabilitatea unor afecţiuni grave, ce pot conduce la invaliditate.
Cum ajung să fie posibile aceste acţiuni?
În majoritatea politicilor privind etnicii romi, paradoxal atât în eugenia socială a resuscitărilor legionare, cât şi în buna intenţie multiculturală sub sloganul “unităţii în diversitate” şi a drepturilor omului, este vizat mai degrabă stereotipul de “ţigan”, decât persoanele de etnie romă. Cu excepţia recensămintelor, statisticile oficiale nu înregistrează etnia persoanelor. Nu ştim cât şi unde lucrează etnicii romi, unde locuiesc, câţi copii au, dacă sunt asiguraţi în sistemul public şi dacă beneficiază de protecţie socială; estimările se bazează pe date de eşantion, din cercetări sociale (Fleck and Rughiniş, 2008; Bădescu et. al., 2007; Raţ, 2005; Ringold et. al,, 2003; Ringold, 2000; Stewart, 2002; UNDP, 2003 and 2005).
În schimb, “ştim foarte bine” (impersonal, tendenţios şi neverificabil) că “ţiganii” sunt din ce în ce mai mulţi, lucrează ilegal sau trăiesc din activităţi criminale, locuiesc fie în cocioabe dichisite cu kitsch-uri dar fără canalizare, fie în palate sclipicioase, dar cu siguranţă duhnind pe dinăuntru, şi îşi instrumentalizează copii pentru a obţine alocaţii şi indemnizaţii. Sunt “un ghimpe în coastă”, mai ales de când pot călători liber în spaţiul European pentru a “ne” face de ruşine. Acţiunea de pe strada Coastei poate fi deci celebrată: “ţiganii” de acolo au fost evacuaţi. “Păcat că nu i-au sterilizat înainte”, vorba un comentator anonim de pe site-ul ce a publicat ştirea.
Evacuarea s-a conformat tuturor tehnicalităţilor legale. „Nici vorbă” de discriminare etnică sau abuzul autorităţilor asupra unor cetăţeni. Legea care interzice evacuările în perioada 1 decembrie – 31 martie, adaugă o excepţie: în cazul în care o locuinţă alternativă este oferită celor evacuaţi. În plus, chiriaşii de pe strada Coastei lucrau, îşi plăteau regulat chiria (inclusiv pe luna decembrie 2010, integral), plăteau şi utilităţile (mai mult, aveau gaz şi apă caldă!), iar copiii lor mergeau la şcoală. Deci nu puteau fi „ţigani”. Probabil din acelaşi motiv, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Romi, cu statutul de secretar de stat, a fost ignorat de poliţia comunitară atunci când încercat să prevină evacuarea, venind personal pe strada Coastei în dimineaţa respectivă. Iar ziua minorităţilor naţionale din 18 decembrie a putut fi sărbătorită cu lăutari şi dansuri ţigăneşti.
Condiţiile posibilităţii acestei acţiuni se regăsesc nu doar în formele subtile de discriminare etnică indirectă, prin ignorarea unor condiţii structurale dezavantajante, articulate prin istoria subalternalizării explicite, persecuţiei şi exterminării unor persoane pe baza etniei rome. Subminarea dimensiunii sociale a cetăţeniei prin contestarea rolului redistributiv al statului a anatemizat beneficiarii sistemului de protecţie socială în „dependenţi profitori”, adâncind diviziunea socială dintre „oamenii respectabili”, plătitori de taxe şi impozite, şi „ţiganii asistaţi social”. În mod paradoxal, caracterul deficitar al sistemului de protecţie socială, care prin textul legii a satisfăcut comisarii Europeni dar prin finanţarea scăzută şi condiţionările normelor metodologice de implementare a eşuat în combaterea sărăciei (Raţ, 2009), în loc să delegitimeze decidenţii politici, a delegitimat revendicarea dreptului constituţional la protecţie socială. S-a ajuns astfel o situaţie de „incluziune adversă” (unfavourable inclusion – Sen, 2000 sau disempowering inclusion – Anthias, 2001), în care cetăţenii de etnie romă sunt „beneficiari” ai sistemului de protecţie socială şi ai unui set întreg de măsuri de „discriminare pozitivă”, care însă nu îi sprijină în mod substanţial. Iar „eşecul” de a-şi îmbunătăţi situaţia, în ciuda acestor „generozităţi excesive”, le poate fi atribuit integral: „iresponsabilităţii” lor individuale şi „inferiorităţii” culturale, explicabile printr-un „bagaj genetic” irecuperabil. Într-o circularitate perversă, discursul despre „ţigani” a fost instrumentalizat pentru a submina fundamentele constituţionale ale sistemului de protecţie socială, iar discursul despre „asistaţi sociali” a întărit prejudecăţile faţă de cetăţenii de etnie romă.
Locatarii de pe strada Coastei au fost evacuaţi: out of sight, out of mind, lângă groapa de gunoi a oraşului. Încrederea că drepturile umane fundamentale sunt respectate a fost distrusă împreună cu căminele lor. Iar strada Coastei rămâne o stradă cu sens unic, care iese din Piaţa Fraternităţii.
Notă: Pentru relatarea planificării şi realizării evacuărilor, vezi articolele din 23 august, 18 noiembrie şi 14-18 decembrie 2010 a CityNews.Ro, Cluj.
Referinţe:
Anthias, F. (2001). The Concept of ‘Social Divisions’ and Theorizing Social Stratification: Looking at Ethnicity and Class. Sociology, 35(4): 835-854.
Bădescu, G., Grigoraş, V., Rughiniş, C., Voicu, M., Voicu, O. (2007). Roma Inclusion Barometer, Budapest: Open Society Institute.
Fleck, G., Rughinis, C. (eds.). (2008). Vino mai aproape [Come Closer]. Bucharest: Human Dynamics, PHARE RO 2004/016-722.01.01.01.
Rat, C. (2005). Romanian Roma, State Transfers, and Poverty. International Journal of Sociology, 35(2): 85-93.
Rat, C. (2009): The Impact of Minimum Income Guarantee Schemes in Central and Eastern Europe. In A. Cerami and P. Vanhuysee (eds.): Post-Communist Welfare Pathways: Theorizing Social Policy Transformations in CEE, Basignstoke: Palgrave Macmillan, pp. 164-181
Ringold, D. (2000). Roma and the Transition in Central Eastern Europe: Trends and Challenges. Washington: The World Bank
Ringold, D., Orenstein, M., Wilkens, E. (2003). Roma in an Expanding Europe: Breaking the Poverty Cycle. Washington: The World Bank.
Sen, A. (2000). Social Exclusion: Concept, Application and Scrutiny Social Development Papers, 1:1-60.
Stewart, M. (2002). Deprivation, the Roma and ‘the underclass’. In Hann, C. (ed.): Postsocialismus, London: Routledge.
United Nations Development Programme (UNDP) (2003). The Roma in Central and Eastern Europe. Avoiding the Dependency Trap. Washington: UNDP.