Minima imoralia: Cazul Kovesi și dublul standard al „doctoratelor fără plagiat”

Peste teza de doctorat a Laurei-Kodruta Kovesi – supusă, de curând, unei examinări ştiinţifice de către o comisie a CNATDCU – a început să se așeze iarăşi praful. Cvasi-inaccesibilă şi fundamental inutilă, ea va avea aceeași soartă pe care o au marea majoritate a lucrărilor doctorale publicate în România ultimului deceniu şi ceva: nu va mai fi tulburată niciodată de nimeni, devenind sigiliul perfect al unei imposturi girate de comunitatea academică şi de cea mai mare parte a societăţii civile şi a „intelectualilor”. Însă, înainte de a ajunge la concluzii şi pentru a nu fi acuzat de judecată pripită, este cred important să aduc în discuţie textul raportului comun al comisiei CNATDCU, alcătuită din prof. Claudia G. Lemarchand, prof. Vlad Constantinesco şi conf. Radu Chiriţă, asupra tezei doctorale a dnei Kovesi.

Merită punctat la început că cei trei membri ai comisiei propun, în preambulul raportului, o definiţie a plagiatului ca abatere de la onestitatea științifică, prin însuşirea fără drept a operei unui terţ. Partea cea mai consistentă a raportului identifică peste 60 de instanțe în care 3-4 rânduri sau, de cele mai multe ori, 30-40 de rânduri sunt plagiate în întregime sau prin reformulări minimale. În unele cazuri este vorba, ce-i drept, de articole de lege sau coduri de procedură, în cazul cărora citarea nu este neapărat necesară, şi deci care nu constituie o probă de plagiat. Însă de cele mai multe ori avem de-a face cu rânduri copiate din articole ale Anei-Maria Papuc (câte şapte, câte nouă rânduri, care „pot fi considerate plagiat-falsificare”), din prezentări de carte sau ale unor acorduri internaţionale, din capitole de lucrări științifice sau inspirate din surse necitate şi, deci, considerate cel puţin o formă de „plagiat-parazitism”.

Lăsând cu totul la o parte pasajele în care membrii comisiei consideră că plagiatul nu poate fi afirmat cu certitudine – deşi există unele suspiciuni (adesea suficiente) – şi luând în considerare numai cazurile de plagiat 100% cert (potrivit aceluiaşi raport), putem obţine o hartă destul de clară a plagiatului din lucrarea dnei dr. Kovesi, după cum urmează: paginile 7, 21, 22, 22-23 (plagiată integral), 30, 31, 32 (pagină plagiată integral), 39-40, 58-59, 71, 110, 204, 226-227, 238-239, 248, 250 (plagiată integral), 252, 253, 254, 261 (plagiată integral), 262, 272, 296, 297, 317, 319, 324-325, 329, 336, 338, 360, 361, 366-367, 368 (plagiată aproape integral), 375-376.

În urma acestei analize foarte succinte, se impune următoarea concluzie: cu excepţia celor 94 de pagini cuprinse între paginile 110 şi 204 (unde există, totuşi, o serie întreagă de pasaje suspecte de plagiat), plagiatul este răspândit uniform în întreaga lucrare de la primele până la ultimele pagini. Departe de a fi o excepţie sau o „întâmplare nefericită”, o scăpare, el apare ca una dintre constantele tezei. Dr. Laura Codruţa Kovesi a plagiat sistematic, din tot felul de surse, uneori 4-5 rânduri, alteori pagini întregi, cu tot cu note de subsol şi cu tot cu greşelile de ortografie conţinute în textul iniţial (vezi p. 22, „white coilar crime”, Sutherland). Pasajele (posibil) originale, cele suspecte de plagiat şi cele dovedite drept plagiat cert se împletesc natural şi alcătuiesc fibra tezei doctorale a dnei Kovesi. Ceea ce mi se pare însă cel mai incriminant, fiind subliniat chiar şi de autorii raportului, este faptul că, în unele cazuri de plagiat, avem de-a face cu minime reformulări, care încearcă să deghizeze plagiatul.

Aşa se întâmplă, de exemplu, când, într-un pasaj de 30 de rânduri preluat din Hedesiu, în textul original apare sintagma „ultimul deceniu şi jumătate”, iar în teză ni se vorbeşte „din anii ’90”; iar acest pasaj este departe de a fi singurul de-acest fel. În urma analizei sale, comisia interzice publicarea tezei de doctorat a dnei dr. Kovesi şi recomandă ataşarea acestui raport fiecărui exemplar din teză. Şi, cu toate acestea, recomandă menţinerea titlului de doctor al dnei Kovesi, „retragerea acestuia apărându-ne ca fiind o sancţiune excesivă şi neadaptată”. Excesivă de ce şi neadaptată la ce, când s-au constatat nenumărate abateri de la „onestitatea ştiinţifică” prin însuşirea fără drept a ideilor unor terţi? Un argument (singurul) oferit în sprijinul acestei decizii este că „acele paragrafe care au fost preluate, în mod cert, fără citarea sursei, au o valoare ştiinţifică redusă” şi deci nu afectează nucleul lucrării, partea sa „originală”. (Merită remarcat că acest criteriu nu apare nicăieri în definiţia de lucru a plagiatului, oferită de cei trei doctori ai comisiei.)

Dar care este totuşi partea originală, nucleul dur al tezei de doctorat al dr. Kovesi? Acelaşi domn conf. Dr. Radu Chiriţă, care a contribuit la întocmirea raportului, ne lămureşte în această privinţă într-un interviu din 8/12/2016: „Doamna Kovesi nu a adus nimic original. Când veţi citi raportul, veţi vedea că atât eu, cât şi colegii din comisie am constatat că lucrarea este foarte slabă din punct de vedere calitativ”[1]. Cu alte cuvinte, un membru al raportului pe care l-am discutat până acum ne spune cu subiect şi predicat că atât el cât şi colegii lui de comisie au constatat că lucrarea lui Kovesi nu e doar slabă, dar nu aduce nimic original. Prin aceasta, singurul argument oferit în raportul CNATDCU care ar fi putut justifica, fie şi parțial, decizia ca dnei dr. Kovesi să nu-i fie retras titlul, este infirmat explicit de chiar unul dintre membri comisiei!

Lucrarea dnei dr. Kovesi nu conţine doar câteva sute de rânduri plagiate şi alte câteva sute suspecte de plagiat (şi o mulţime de pasaje care reproduc texte de lege, texte de procedură penală, etc.), ci nu este altceva decât o înşiruire de platitudini, o încropeală făcută pe genunchi, fără nicio contribuţie originală şi fără nicio valoare academică. Ea nu a fost scrisă cu intenţia de-a aduce o contribuţie originală, ci cu intenţia de a parveni. Din cauza asta plagiatul și este „de slabă calitate”. Dna dr. Kovesi a plagiat pentru a scrie niște banalităţi, a produs maculatură, l-a înmulţit pe zero cu el însuşi timp de câteva sute de pagini. Prezentată la orice universitate decentă, teza dnei Kovesi ar fi stârnit probabil râsul şi dezgustul. Probabil mila. Şi un pic de dispreţ. Dar la Universitatea de Vest din Timişoara teza a fost nu doar acceptată, ci decorată cu un „magna cum laude” care ar fi trebuit să pecetluiască pentru totdeauna mediocritatea şi impostoratul.

Dar nu acesta este cel mai grav lucru. Căci mai grav decât atât este faptul că acest impostorat – odată descoperit şi pus în lumina reflectoarelor, devenind o temă dezbătută în spaţiul public – a fost girat din nou, ce-i drept cu o „urecheală” inofensivă, prin raportul CNATDCU şi prin tăcerea asurzitoare a zecilor de intelectuali sau reprezentanţi ai societăţii civile, altfel foarte vocali, care vesteau sfârşitul lumii dacă lui Ponta nu i se retrage titlul de doctor. Dna dr. Kovesi – pe care numai şi lectura raportului CNATDCU ar trebui să o facă să-şi dea demisia de onoare – face însă parte din aceeaşi breaslă a impostorilor ca şi Ponta sau Oprea. Ceea ce a fost condamnat şi înfierat în cazul lui Ponta, a fost lăsat acum să intre pe poarta din dos, a devenit brusc rezonabil.

Prin decizia CNATDCU, la care s-au făcut părtaşi, prin tăcere, toţi intelectualii scandalizaţi altădată de plagiate (fie şi numai de câteva rânduri, etc.), impostoratul a devenit, în anumite limite, acceptabil. E OK dacă eşti hoţ, numai să fii cu măsură. E OK dacă manipulezi, dacă o faci în anumite limite şi – mai ales – dacă eşti „de-ai noștri”. Intransigenţa morală a domnilor de la GDS s-a transformat, în acest caz, când au avut de-a face cu cineva „de-ai lor” într-un soi de justificare a dublului standard, într-un soi de minima imoralia – o deviere minimă de la standardele morale profesate „de obicei”, adică în cazul când nu avem de-a face cu „ai noştri”, deviere despre care se pretinde că ar putea fi recuperată dialectic într-un al doilea pas, prin introducerea unei noi distincţii, între cei care au copiat/furat puţin, cu simţ şi cei care au furat mai mult, „adevăraţii hoţi/plagiatori”.

Marea majoritate a semnatarilor petitiei pentru revizuirea tuturor doctoratelor obţinute după 1990, care alăturau semnăturii lor menţiunea „doctorat fără plagiat”[2] şi care, prin vocea lui Gabriel Liiceanu, considerau că „un plagiat poate fi constatat de un elev de clasa a opta şi de către orice om care ştiind să citească, poate să compare două pagini puse alături”[3] şi-au revizuit acum părerea. Nu s-au mai semnat liste, nu s-a mai ajuns la concluzia că nu poţi să ai „dignitas, demnitate, câtă vreme furi sau foloseşti falsul”[4] şi, cu alte cuvinte, nu poţi să fii demnitar. Probabil că acum la lista celor care sunt autori ai unui „doctorat fără plagiat” se vor putea alătura şi cei care au un doctorat „sub 5% plagiat”.

Această sintagmă, minima imoralia, care dă seama perfect de reconfigurarea standardelor etice în funcţie de circumstanţe şi funcţionează, de fapt, ca o formă de justificare a dublului standard, descrie falimentul moral al societăţii româneşti. Ea nu a funcţionat doar în cazul dnei dr. imp. (impostor) Kovesi, ci şi în cazul multor altora, ale căror „carenţe” au fost tolerate ani în şir, pentru că „erau buni profesionişti” și, mai ales, în tabăra ideologică „potrivită”. Asta chiar dacă în frigider, lângă senvişuri, aveau şi câteva rotule de copii.

 

[1]http://www.stiripesurse.ro/kovesi-sanctionata-de-cnatdcu-expert-teza-sefei-dna-foarte-slaba-interviu_1167857.html

[2] http://www.gds.ong.ro/apelul-universitarilor-doctorat-fara-plagiat

[3] http://www.rfi.ro/social-83094-gabriel-liiceanu-la-rfi-un-plagiat-poate-fi-constatat-si-de-un-elev-de-clasa-opta

[4] http://www.rfi.ro/social-83094-gabriel-liiceanu-la-rfi-un-plagiat-poate-fi-constatat-si-de-un-elev-de-clasa-opta

 
  • Oskarkar

    Marea majoritate? Învață puțin limba română, înainte să combați!

    • paulgsandu

      Draga domnule zis si Oskarkar, nu stiu care dintre noi mai trebuie sa invete! “Marea majoritate” e o expresie perfect corecta, pentru ca majoritatile pot fi si mici, fragile, asa cum pot fi si covarsitoare.

      • Oskarkar

        MAJORITÁTE, majorități, s. f. Partea sau numărul CEL MAI MARE dintr-o colectivitate(cnf DEX). Așadar, majoritatea nu e mică niciodată. „Marea majoritate” e pleonasm curat, expresia s-ar traduce așa: „marea cea mai mare parte”. Cum sună?

      • Oskarkar

        Învață să faci diferența între calitativ(fragil, covârșitor) și cantitativ(mare, mic). Ceva poate să fie mare și fragil sau mic și fragil – termenii nu se exclud, nu se contrazic.

        • paulgsandu

          fals! mai studiaza, mai uita-te si nu mai da lectii. Nu stau eu sa-ti explic aici.

    • Adrian Magher

      Pretene, majoritatea e definită precum ai aratat-o în DEX, însă noțiunea suporta grade de comparație: mică/ mare majoritate. Trebuia să ți-o spună DEX-ul? Altceva nu mai ai de reproșat articolului…?

  • Dan Chita

    Oh, well, cam aşa stau lucrurile. <5% este legitim, conform legii, doar că în România (şi-n multe alte locuri) plagiatul se divide în câteva tipuri, devenite tipologii sociale:
    1) Plagiatorul carierist și de succes de la stat. Aici se copiază din greu, zeci, sute de pagini, fără o minimă contribuție rațională. În teza respectivă poți găsi lucruri geniale, platitudini de manual, interpretări de gazetă, idioțenii savant expuse, nimic închegat sau coerent. Dacă ai copiat după x conferențiar de la Târgoviște sau după unul de la Stanford, totul depinde de capriciul doctorandului. Comisia, dependentă material de influenţa doctorandului, bifează orice şi oricum. Ăsta e cazul Ponta sau Oprea sau Mischie.
    2) Plagiatorul soft, carierist, care nu deosebește conspectul de liceu de copy-paste. Când obosește de construit scheme şi de formulat totul cu liniuțe, acesta trece direct la copiat. Aici vin LCK și alți demnitari mai răsăriți, dar și foști studenți și elevi ,,eminenți" ai României, belferi croiți după calapodul unor profesori funcționari.
    3) Plagiatorul universitar, carierist, care scrie 10 cărți în care doar conspectează onest. Opera lui este o imensă parafrază din cărțile și manualele altora (şi acelea unilaterale, 1/10 din câte lucrări valoroase s-au scris), fără nuanțe critice, de teamă să nu cadă în superficialitatea unei gândiri libere (pe care nu o are), dar rudimentare, barbare, plate (pe care o are). Din rândul acestora avem cei mai mulți universitari români de vârf, mai ales din generațiile mai în etate. Sunt genul de oameni care se cred mari intelectuali şi nu contenesc să facă mereu apel la autoritatea clasicilor. Cum spunea Aristotel, măsura în toate este o virtute. Sau Pascal cu omul e o trestie gânditoare. Sunt savanții de teleenciclopedia, bunicei ca profesori de liceu, dar nu universitari și conducători de doctorat, cum se întâmplă.
    Plagiatorul nr. 3 dă titluri numerelor 1 și 2.
    După care ne mirăm (unii dintre noi) că editura Humanitas a propus mari intelectuali, oameni de mare calibru, în ultimii aproape 30 de ani. Cu aşa infrastructură universitară, nu poate fi mai ușor să devii intelectual public, pe seama unor eseuri şi a unui talentat literar apreciabil, indiferent de calitatea sau raționalitatea ideilor tale.

    • paulgsandu

      Din pacate, imaginea asta, oricat de intristatoare ar fi, corespunde perfect realitatii cu care am intrat eu in contact in anii pe care i-am petrecut, ca student si doctorand in sistemul unviersitar din Romania. Exista exceptii, am avut profesori cu doctorate serioase, care au scris lucrari cu o certa valoare academica, dar impostura este regula. Intrebarea mea e simpla: vrem sa facem, onest, sa punem capat imposturii? Daca nu vrem, e ok, se poate si cu sef la DNA mic impostor. Cat despre acei 5% – procentele sint foarte relative. Sint convins ele sint rezultatul plictiselii de a mai reformula suficient incat sa apara dubiul minim (comisia CNATDCU nu avea nevoie decat de un mic dubiu ca refuze constatarea plagiatului). Lucrarea e, de fapt, plagiata de la un capat la altul, cu reformulari, parafraze, parazitisme, etc…

  • Alfred Vespremeanu-Stroe

    Draga Paul-Gabriel Sandu,

    Am 2 comentarii, primul analitic (obiectiv), celalalt subiectiv (ce-as fi facut eu ca membru CNATDCU; by the way: tu ce-ai fi votat?):

    1. Articolul este scris pertinent (argumentat decent) si bine racordat la raportul Comisiei de specialitate. Este intr-adevar vorba despre o teza apreciata (neoficial, dar cu sinceritate) ca foarte slaba in care plagiatul desi minor cantitativ, se regaseste bine-raspandit prin zeci de pagini si multiple capitole. E clar ca nu se compara cu cazurile Ponta, Oprea sau Toba unde plagiatele sunt covarsitoare (cazuri de “plagiat masiv” cum au fost apreciate de respectivele comisii de specialitate). Dar lipsa valorii tezei, mai precis absenta originalitatii, este o circumstanta agravanta care in cazul reanalizarii (de catre CNATDCU) ar fi trebuit sa conduca la retragerea titlului.
    E limpede ca daca erau implicate alte persoane importante – presedintele CSM sau vreun ministru (indiferent de culoare: pro-Ciolos & GDS sau pro-PSD) – dar nu de rang 0, cum e seful DNA, decizia ar fi fost cea de retragere. Dar asa, toti membrii comisiei de specialitate si apoi ai consiliului general al CNATDCU au realizat “importanta momentului” si au considerat ca dimensiunea redusa a plagiatului multiplu poate fi scuzat si acoperit cu o urecheala bine executata tehnic.

    2. In concluzie DA, e un caz de dublu standard, chiar daca la limita din pdv tehnic. Si DA sunt de acord ca eu insumi as fi votat la fel cum au facut cei 35 de membri ai Consiliului general CNATDCU, din frica de a nu slabi organismul cel mai important in reformarea societatii romanesti de dragul unei decizii principial juste.

    Daca nu veneau alegerile cu PSD-ul mai amenintator ca niciodata, dispus sa calce totul in picioare intr-o tara cu institutiile slabite (vezi CNA-ul inert in fata campaniei imunde a postului Romania TV din ultimele 3 luni) si care nu se poate apara de infractorii mediatici = propaganda mincinoasa cu Soros pe post de berbece, DA atunci ne-am fi aflat intr-o tara civilizata, normala, in care nu ai de ce sa faci rabat cat de putin de la principii, dar asa “sa ajuti pe Sebastian Ghita si ceilalti banditi” sa decapiteze DNA, pe baza unei teze de doctorat banale (slabe calitativ) si cu un plagiat minor, in prag de guvern PSD-ist s-ar fi numit indiferenta si narcisism prostesc (“eu sunt corect, principial, intransigent, nu fac niciodata compromisuri”).

    In concluzie, draga Paul-Gabriel, daca tu ai fi procedat altfel in cazul Kovesi 2016 (votand pentru retragerea titlului), iti recomand “Despre lucrurile cu adevarat importante” a lui Alexandru Paleologu si discursul domniei sale (expus in mai multe lucrari) despre compromisul necesar. Sunt cazuri in care “intransigenti sunt doar imbecilii” (AP).

    • paulgsandu

      In primul rand multumesc pentru comentariul amplu cu care sint, in mare masura, de acord. Cu toate astea, cred ca era esential ca dnei Kovesi sa-i fie retras titlul, din doua rartiuni: Prima si cea mai importanta, pentru ca nu cred ca se poate face reforma a societatii chiar de catre oameni care au contribuit la degradarea sa. In sensul asta am inteles si am apreciat Apelul catre lichele al lui Liiceanu. In al doilea rand, nu cred ca dna Kovesi este singura persoana capabila sa conduca DNA-ul, dimpotriva cred ca exista persoane inca mai bine pregatite si mai integre. Si oare DNA-ul, ca institutie, n-ar fi iesit intarita, daca ar fi demonstrat ca nu sta intr-un singur om? Orice institutie care atarna de un om e foarte fragila. Iar raportul comisiei CNATDCU, care este uneori foarte dur si raspicat, nu fragilizeaza oare institutia, arucand o suspiciune serioasa asupra dnei Kovesi? Coroborata cu neretragerea titlului si cu anchetarea unor membri ai comisiei care au retras titlul unui alt demnitar, decizia comisiei este, sa o recunoastem, stranie….Personal, daca as fi participat la intocmirea acelui raport, n-as fi putut decat sa votez in favoarea retragerii titlului.

      • Alfred Vespremeanu-Stroe

        Multumesc pt Reply! Voi mai face doar cateva comentarii punctuale:

        – Actualul CNATDCU e o institutie foarte solida, constituita in vara 2016 prin selectie dintr-o suma de aplicatii ale celor care indeplineau criterii destul de severe (publicatii in reviste bine cotate, citari, H-index etc). Asadar, nu vorbim aici de o cioara vopsita precum acel Consiliu National de Etica numit de Ponta pt a-i judeca teza, dupa ce Comisia de etica a UB daduse verdict de plagiat. Asa cum ai putut constata, raportul comisiei de specialitate e unul serios, bazat pe o analiza riguroasa. Decizia consiliului general al CNATDCU s-a luat pe baza de vot, fara nicio influenta exterioara.

        – Raportul comisiei de specialitate evidentiaza ca e o teza slaba cu un plagiat minor (4% + 1%), raspandit prin mai multe capitole. Este asadar un caz la limita, in care nu e usor sa decizi daca trebuie retras titlul sau daca retragerea e “o sanctiune excesiva si neadaptata”. Daca ar fi in domeniul meu de expertiza stiintifica as putea cantari mult mai bine; doar o comisie formata din specialisti recunoscuti in respectivul domeniu poate judeca cazul (ceea ce s-a si intamplat). Daca am fi avut un “blind review” in care stergeam numele autorului tezei, probabil unii ar fi considerat ca e recomandabil sa fie retras titlul de doctor, iar altii ca nu sunt motive care sa sustina o astfel de decizie severa. Acelasi om ar putea avea ambele optiuni in functie de “cum s-a trezit in ziua votului”. E pur si simplu un caz la limita. Iar in astfel de cazuri DISCUTABILE e normal sa judeci in functie de context.

        – Sunt convins ca daca aveam de-a face cu un caz clar de plagiat (precum cazul Toba) atat comisia de specialitate cat si votul Consiliului general ar fi fost pentru “retragerea titlului”.

    • Chaosty

      Fantastic cum pot gandi unii oameni care se pretind intelectuali rasati. O proba groaznica de ipocrizie. Ce argumente halucinante in favoarea unei impostoare care profita in continuare de titlul de doctor, pe care l-a luat doar pentru a-si rotunji castigurile materiale. Sa faci un doctorat de doi bani doar ca sa-ti satisfaci fantasmele intelectuale si lacomia, asta arata cat de josnica e aceasta faptura. Tocmai la “banditul de Ghita” a apelat preacinstita si curata Kovesi pentru a-si negocia postul de sefa la DNA cu prim-ministrul de la acea vreme, nimeni altul decat Ponta. Dar, n-ar trebui sa uitam cei mai important din aceasta poveste: aceasta fiinta este sefa Anticoruptiei din aceasta tara! Iisuse, apara-ne si pazeste-ne! Comisia asta ne-a aratat in ce hal de coruptie si degradare morala suntem in tara asta.