De la public la privat sau despre cum dreptul universal și gratuit la educație se poate transforma într-un privilegiu

Vasile Ernu & Florentin Iancu

După cum deja bine știți Guvernul tehnocrat a decis: „Școlile particulare vor primi finanțare de bază alocată de la bugetul de stat”.  Neoliberalii au juisat de plăcere și au constatat că în sfârșit s-a făcut dreptate: cum  adică „noi” plătim și „ei” se educă și se tratează pe banii „noștri”. Înțelegem cine sunt „noi” și „ei”, aceste două Românii care nu se mai pot nicicum solidariza. O nedreptate a fost rezolvată. Celor câțiva „stângiști” rătăciți prin România care au  comentat negativ li s-a spus clar: vreți egalitate de șanse,  atunci să lăsăm  „banii să urmeze copilul”.  Așa e. Am fost recent pe la faimosul liceu francez privat pe care scrie mare „Liberté, Egalité, Fraternité”, dar pe a cărui ofertă educativă scria însă o cifră care m-a speriat: spre 12.000 euro pe  an! E clar că trebuie să împărțim cheltuielile.

Am reacționat pentru că mi se pare ceva putred în această lege. Oare chiar asta să fie prioritatea în sistemul educativ românesc subfinanțat? Dar grupul foarte activ și vocal al mainstreamului neoliberal a sărit și mi-a atras atenția: să fim principiali. Corect. Însă e foarte interesantă această principialitate a lor: piața liberă e bună, dar nu pentru toți. Am observat că în România establishmentul cu cât e mai cuplat la resursele statului și are mai multe sinecuri de stat cu atât e mai procapitalist. Dar cum facem  în acest caz cu piața liberă și cu competiția capitalistă? Cum se rezolvă aceste principii când școlile private vor avea o dublă finanțare și de la stat, si privată iar școlile de stat vor continua să fie subfinanțate cronic? Ce vom face când acest nivel de subfinanțare va afecta drastic salariile profesorilor în așa măsură încât niciun absolvent decent din  învățământul superior nu-și va permite să se angajeze la o școală de stat pentru că nu va putea să trăiască din salariu? Asta se întâmplă deja.

Dar să revenim la principiile atât de dragi establishmentului nostru. Hai să povestim ca pentru copiii noștri. Pentru ce se strâng taxele în cazul dat? Taxele merg la stat pentru ca statul să poată asigura o educație Universală, Obligatorie și Gratuită. E un principiu de solidaritate socială foarte simplu, care ar trebui respectat și care devine un drept acoperit legal. Dacă nu-l respectăm, se rupe echilibrul. Tu cetățeanul X plătești ACEA educație: Universală, Obligatorie și Gratuită (UOG) care este un drept  pentru TOȚI. Cetățeanul X nu plătește taxe ca să beneficieze doar PROPRIUL copil la educație ci TOȚI copiii, inclusiv al LUI.

Principiul particular „banii urmează copilul” vrea să spună de fapt că „banii MEI urmează copilul MEU”: pentru educația ACEASTA concretă plătesc EU taxe. Este un principiu particularist. Repet, principiul solidarității prin care s-a construit statul social spune așa: NOI plătim  taxe ca să beneficieze în mod egal TOȚI copiii noștri la educație (UOG). Acest principiu este unul universal și devine un drept legal. Și să nu uităm: educația este un drept, nu o marfă; e mult prea valoroasă pentru a o măsura în bani și este un bun public.

Dacă noi vrem să renunțăm la acest drept, este dreptul nostru. Faptul că părintele X alege să nu beneficieze de acest drept este o chestiune pur individuală, asumată. Statul nu poate să particularizeze fiecare caz, ci trebuie să găsească principii universale care să garanteze  drepturi și șanse egale tuturor. Tu, părintele X, în momentul în care ai decis să mergi în sistemul privat, nu-ți pierzi dreptul de avea acces la sistemul public gratuit. E alegerea ta și asumarea ta. Nimeni nu te obligă să mergi la o școală publică de stat sau la o școală privată, însă, indiferent de ce alegi, niciodată nu-ți pierzi acest drept de a-l utiliza. E greu de înțeles? Nu. Pentru asta a fost scrisă și declarația Universală a Drepturilor Omului pe care s-a întemeiat în bună măsură statul social european. Dacă vom renunța la drepturi precum educația, sănătatea și munca, ele se vor transforma în privilegii. Și acum vedem cum educația încet, încet, din drept, devine un privilegiu.

Și încă o chestiune foarte importantă pe care ar trebui să o înțelegem: de ce e nevoie de acest principiu fundamental universal al solidarității? Îi dăm șanse copilului sărac, care nu are cum să ajungă la un sistem privat, să se educe în sistemul public; nu din milă creștinească sau caritate, care fac bine unei „conștiințe superioare”, ci pentru un raționament mult mai simplu: un copil rămas în afara sistemului educativ (de cel de sănătate nu mai vorbesc) devine o problemă socială care se va răsfrânge și asupra vieții tale și a copilului tău. E un principiu universal care privește nu doar copilul MEU și al TĂU, ci ORICE copil din această lume care rămâne în afara sistemului de drepturi și șanse la educație.

Da, școala publică românească nu este în cea mai bună formă. Are probleme foarte mari și complicate. Nu mi se pare de loc întâmplătoare campania aceasta care se duce împotriva școlii publice, dublată de nivelul foarte slab de finanțare. Oare este întâmplătoare această lege sau e o nouă formă de căpușare a sistemului public și direcționare a banilor publici spre sectorul privat? Așa vom rezolva problemele sistemului educațional din România? Nu. Dacă în acest moment taxele cetățenilor, banii comuni dedicați binelui comun, nu garantează  servicii publice decente, o școală publică decentă, atunci de ce să luăm și din acest puțin și să direcționăm într-o zonă privată care este o alegere benevolă a unor oameni care de altfel au ales să renunțe la acest drept de a accede la educația publică. Probabil au refuzat de mult și să participe la lupta pentru îmbunătățirea lui. Unii își permit financiar să refuze acest drept.

Dar hai să gândim puțin mai departe. Hai să medităm la următoarea observație făcută de amicul Călin Goina: „Guvernul României spune ca e normal ca statul să le plătească (din banii publici) o parte din cheltuielile școlilor private. Părinții copiilor de la școlile private refuză școala publică pentru că e de proastă calitate. E la fel de normal ca statul să plătească pentru agenții de securitate care păzesc anumite vile, pentru ca posesorii vilelor găsesc protecția oferită de polițistul de cartier de slabă calitate.“

Lista e lungă. Dar pentru că zilele acestea discuțiile pe acest subiect au fost multiple și aprinse și chiar dacă ele deja nu mai pot schimba nimic, căci guvernul tehnocrat a decis, o să-l invit totuși pe unul dintre oamenii pe care i-am citit cu plăcere să ne spună cum vede el această problemă. Să-l citim pe invitatul meu, Florentin Iancu, absolvent de economie-politică  al școlii masterale din cadrul Universității Pierre-Mendès din Franța.

 „Oare chiar își închipuie cineva că ideea asta va înlocui cele aproape 3000 de școli închise in ultimii ani?”

Primele măsuri „anti-sărăcie” ale guvernului tehnocrat: subvenționarea școlilor privilegiaților din banii săracilor. Problema nu era atât de costuri, că doar cine și-a permis ieri sute sau chiar mii de euro pe lună pe școli de „fițe” nu va simți un mare avantaj. Dar cum să meargă la școală copiii sărăntocilor pe banii „lor”? Asta este marea lor frustrare. E greu de înțeles cum o decizie pur voluntară de a muta un elev de la o școală publică la una privată e discriminare, dar, iată, cât trăim, învățăm. Mă îndoiesc totuși că decizia asta va produce efecte peste noapte. Astăzi dintr-un venit mediu pe gospodărie în jurul a 2600 RON,  românii alocă sub 5%, pentru educație. În mare parte pentru că au un sistem public, dar iată se pare că nu e bine. Cu așa „clienți”, chiar și subvenționată de stat, firma cu obiect de activitate educativ nu prea are piață. Așadar, pe lângă subvenția de la stat, trebuie să crească și acel procent. Cum? Cine știe? Mâncăm mai puțin, ne îndatorăm, trimitem la școala doar un copil din trei șamd.  Dar în primul rând să dispară varianta publică gratuită, sau să o facem complet indezirabilă.

Să revenim însă la sistemul public atât de hulit. De zeci de ani educația este sugrumată de subfinanțare. Profesorii și o bună parte din personalul medical (măcar acolo s-a intervenit în 2015) sunt angajați cu un grad extrem de ridicat de sărăcie. O spun statisticile. Bani de navetă pentru elevi nu prea există. O spune consiliul elevilor care a identificat-o ca una din principalele cauze pentru abandonul școlar. Există bani de orice, în afară de educație și sănătate. Asta vedem bine cu toții. Iar rezultatele se văd cu ochiul liber: analfabetism și abandon școlar la cele mai înalte cote, promovabilitate dezastruoasă la BAC și dezechilibre majore în piața muncii. Am inundat școlile cu manuale alternative „private” de cea mai proastă calitate, și am creat alt robinet de bani publici către privați. O spun cei din sistem. Și unii se mai plâng de risipă în sistem. Asta e culmea ipocriziei. Dar nu ne mai miră nimic. Sunt curios dacă viitorii bolizi ai patronilor de școli private cumpărați din bani publici vor fi considerați tot risipă.

Și cu toate asta sistemul ăsta “bolnav”, cum îl descriu unii, încă pune România pe harta lumii cu premii la mai toate concursurile internaționale. Încă mii de români sunt admiși la universități din toata lumea. Încă ne mândrim cu elevii noștri de top. Culmea, anual crește numărul de străini care vin să învețe în România. Cu toate astea încă sunt mii de profesori, educatori și învățători care își fac meseria exemplar în cele mai dure condiții. Lor ar trebui să le ridicăm statui. Și totuși nimeni nu are ochi să vadă problemele reale. Oare chiar își închipuie cineva că ideea asta va înlocui cele aproape 3000 de școli închise in ultimii ani? Că va scădea rata abandonului școlar? Că va crește accesul persoanelor sărace la educație? Că amputarea bugetului educației și așa complet insuficient va rezolva ceva? Că mâine va apărea câte un Harvard la tot pasul? Evident că nu. Dar probabil va mai apărea cate un milionar din bani publici, ici și colo care mai apoi ne va ține lecții despre educația de calitate.

Trăim iată vremuri de neoliberalism în toată splendoarea sa. A judeca această problema într-o logică economică ar însemna să vedem educația ca pe o marfă făcută pentru profit. Fals! Educația de calitate este un drept al fiecărui cetățean și un instrument prin care fiecare individ poate aduce un plus valoare comunității și societății în care trăiește. „Profitul” nu vine din bilanțul contabil, ci din numărul de indivizi care ulterior contribuie prin taxele plătite la civilizația care ne înconjoară și care ne permite să fim ceea ce suntem și să creștem constant nivelul de trai. Progresul tehnologic nu a venit doar din banii investiți în cercetare, ci mai ales de la oamenii bine educați. Educația, nu banii, transformă societățile! Tocmai de aceea această problemă trebuie judecată în cheie ideologică. Iar acum am adoptat o ideologie care va transforma educația de calitate din drept, în privilegiu. Și vor mai urma probabil și alte drepturi.

Un lucru să fie clar! Banii „lor”, banii „mei”, banii „tai” s-au făcut și se fac cu banii tuturor! Nimeni nu a ajuns potent financiar doar pe spatele lui! Zi de zi folosește instrumente și bunuri publice care îi facilitează această bunăstare. Iar educația publică e unul dintre ele.

 
  • Dan Sevcenco

    Se stie ca domnul Ernu este pro saraci si contra clasei medii. Ce mai, socialist pur sange.

    Totusi, asa cum spune si dansul, dreptul la educatie este universal si este al copilului. Nu al parintilor. Al copiilor.

    Ce propune dansul este ca statul sa faca discriminare intre copii, in defavoarea celor ai caror parinti au hotarat ca merita sa faca un efort financiar semnificativ ca sa le ofere acestora posibilitatea sa invete in conditii mai bune decat in sistemul de stat, as spune in conditii de normalitate.

    Nu scoala este cea finantata ci copilul. Ca atare, efectul ar trebui sa fie ca taxa de scolarizare sa fie micsorata cu valoarea subventiei. De pe urma acestei reglementari nu scoala sau proprietarii acesteia ar trebui sa castige ci fiecare copil.

    In ce fel castiga copii? Pai este simplu. Parintii au posibilitatea sa le asigure nu doar educatia de baza ci si acces la activitati complementare care ii ajuta pe copii sa se dezvolte armonios si sa aiba cunostinte variate care sa ii ajute mai tarziu in viata.

    Domnule Ernu, incetati sa cereti discriminarea copiilor doar pentru ca parintii au luat o decizie care, cel putin in mintea acestora, este pentru binele copilor. Nu este nici o legatura intre drepturile copiilor si situatia financiara a parintilor.

    • vlad

      “Ca atare, efectul ar trebui sa fie ca taxa de scolarizare sa fie
      micsorata cu valoarea subventiei. De pe urma acestei reglementari nu
      scoala sau proprietarii acesteia ar trebui sa castige ci fiecare copil.” =))

      asa, si cum se face asta practic? Adica, ce ma impiedica pe mine, scoala privata, sa maresc taxele de la anul cu fix cat este valoarea subventiei?

      dupa acea: nu copilul este finantat. Statul ofera niste servicii: sanatate gratuita, scoala gratuita, retea transport, subventii la x, y, z samd. La pachet. Nu pe alese, ca asa nu s’ar ajunge nicaieri, fiecare caz avand cel putin 100000 de exceptii. Daca am incalzirea pe electrica in casa imi da cineva banii inapoi de subventie de gaze? E absurd.

      nu vrei sa beneficiezi de serviciile statului? F. bine, nu te obliga nimeni. Nu ma tratez la stat, dar nici nu ma astept sa’mi plateasca statul luxul asta.

      • Dan Sevcenco

        Corect este ca intr-o societate in care exista posibilitatea legala de a consuma servicii sociale in sistem privat, cei care decid sa nu consume serviciile statului sa primeasca, macar partial, scutire de la plata taxelor CAS, CASS, dupa caz.

        Da, trebuie sa existe solidaritate sociala, dar asta nu inseamna ca este corect ca statul sa ma oblige sa platesc servicii pe care nu le consum.

        Statul ar trebui sa asigure servicii sociale minimale, asa incat dreptul universal de acces la sanatate, educatie sa fie respectat, dar, daca aleg sa platesc din banii mei o asigurare privata de sanatate, sa stiu ca, de la stat am doar serviciul de interventie de urgenta,si orice altceva imi plătesc prin intermediul asigurarii.

        Si asa ar fi corect si dpdv economic pentru ca nu as consuma de la stat mai mult decât platesc prin intermediul CAS, CASS.

        In ceea ce priveste educatia, consider ca guvernul a emis o hotarare normala. Copilul beneficiaza de servicii sociale din partea statului pentra ca i se ofera protectie implicita pana la majorat. Copilul nefiind in masura dpdv legal sa aleaga sub ce forma vrea sa consume acele servicii, turorele legal avand aceasta putere de decizie, este normal ca banii care ii sant alocati pentru realizarea serviciilor sociale de care are nevoie, sa il urmeze.

        Daca apare o mutare a domiciliului cu schimbarea scolii, noua scoala,sa spunem de stat, ar trebui sa primeasca un buget suplimentar aferent elevului care intra in evidenta acesteia.

        De ce sa nu se aplice aceeasi regula daca, întâmplător, noua scoala este privata? Ce, daca scoala este privata, brusc copilul acela nu mai are aceleasi drepturi ca cel care este înregimentat in sistemul educational oferit de stat? Cum vine asta?

        • vlad

          “Corect este ca intr-o societate in care exista posibilitatea legala de a consuma servicii sociale in sistem privat, cei care decid sa nu consume serviciile statului sa primeasca, macar partial, scutire de la plata taxelor CAS, CASS, dupa caz.

          Da, trebuie sa existe solidaritate sociala, dar asta nu inseamna ca este corect ca statul sa ma oblige sa platesc servicii pe care nu le consum.”

          O asemenea teorie e pur si simplu o garantie pentru o babilonie care nu va merge vreodata. Prima conditie a unei legi, unui sistem, orice, este ca el sa fie utilizabil/aplicabil/functional. Teoria asta garanteaza ca sistemul va fi ori nefunctional, ori profund corupt.

          varianata nefunctionala: avand in vedere cate lucruri subventioneaza sau ofera statul, sa faci niste normative de cum se pot lua banii inapoi de la diverse taxe si subventii pe care nu le folosesti ar face codul fiscal american sa para o fituica. Si ala are vreo optzeci de mii de pagini. Plus ca e imposibil de decis. Daca nu “consum” educatia ca n’am copil… de ce nu mi se dau banii inapoi? Iar daca mi se dau inapoi, ce se intampla daca mai incolo fac un copil? Dar pe de alta parte, angajez oameni; pe care’i vreau pregatiti. Deci intr’un fel totusi beneficiez de educatie. Etc, etc, si nu mai terminam vreodata.

          varianta corupta(asta de la noi): privatii care fac “lobby”(adica dau spaga) mai abitir vor beneficia de sistem, aia care nu, nu. Astia din educatie si sanatate, care bat toba mai tare, au posibilitatea sa directioneze banii din subventii catre ei. Ailalti nu. Io merg cu taxiu’; vreau ca subventia metrorex/ratb din partea mea sa se duca la taxiuri, ca io asta folosesc. Se poate? Pai nu se poate. Sau vreau ca partea din investitii pe care statul o face in IT sa’mi fie returnata. Ca doar nu vreau sa’mi sponsorizez concurenta directa. Se poate? Pai nu se poate.

          • Dan Sevcenco

            OK, de acord. Ca sa pastram sistemul cat mai simplu, toti platim taxe CAS si CASS in acelasi fel.

            Dar, asa cum statul deconteaza o anumita suma, stabilita in sistemul de sanatate public, pentru serviciile medicale prestate in sistem privat, cu conditia ca entitatea medicala privata sa aiba contract cu casa de sanatate, consider ca este corect ca statul sa deconteze pentru fiecare copil, indiferent unde invata, suma pe care au stabilit-o in sistemul public de educatie.

            Iar normele de aplicare ale legii sa stipuleze foarte clar, sub conditia auditarii procesului, ca banii sant transferati scolii in care invata copilul, iar taxele de scolarizare percepute de la parinti sunt diminuate cu suma decontata de stat.

    • alter

      Primo, toti copiii merita sa beneficieze de invatamant cat mai bun,
      si tocmai de asta nu e cazul ca statul sa arunce pe fereastra niste bani
      facandu-i cadou scolilor private si crescand astfel diferenta dintre
      invatamantul public si cel privat. Degeaba hotarasc toti parintii din
      Romania ca merita sa investeasca in invatamantul copiilor daca acest
      lucru le este imposibil din punct de vedere financiar. Mai ramanea sa
      “demonstrati” cum morali sunt doar indivizii care castiga mult.
      In
      al doilea rand, copiii au dreptul la educatie, nu dreptul de a primi
      aceasta educatie exclusiv din partea statului. Copilul care beneficiaza
      deja de educatie (si inca una facuta in conditii de lux) pentru ca
      parintii au suficienti bani si il inscriu la o scoala pe bani nu mai are
      nevoie de un alt (?!) drept la educatie.
      Dreptul la activitati
      suplimentare? – Pai ala nu exista, sau altfel ar trebui sa fie asigurat
      tuturor copiilor, ceea ce in prezent nu se intampla. Copiii de scoala
      primara nu primesc gratuit nici macar auxiliarele educationale. Desigur,
      s-ar putea ajunge la asa ceva in ziua in care guvernarea ar decide
      finantarea corespunzatoare a invatamantului de stat (cam triplu fata de
      cum e in prezent) si s-ar axa pe interesul comun al tuturor cetatenilor
      si al tuturor copiilor; in loc de interesele scolilor private, ale
      cetatenilor cu venituri mari, ale diferitelor afaceri si companii, ale
      investitorilor, ale afacerilor inter-statale cu inarmarea etc.
      Pana
      atunci, drepturi fara egalitate nu exista, altfel vorbim de privilegii;
      de pilda, privilegiul unui copil de parinti cu bani de a merge la o
      scoala la care beneficiaza de un context educational de cateva ori mai
      grozav decat cel din scoala de stat.
      Iar acesti privilegiati nu au cum sa fie vitregiti de dreptul pe care il primesc deja inzecit.
      p.s.
      A lua inca mai mult din banii deja insuficienti ai copiilor din
      invatamantul bugetat pentru a-i oferi invatamantului privat inseamna
      consecinte si mai sumbre pentru viitorul societatii si al climatului
      social. Acel climat social de care are nevoie chiar si un elev dintr-o
      scoala privata.

      • Dan Sevcenco

        Cu alte cuvinte, este OK sa discriminam copii pe criterii financiare csre nu tin de ei ci de parinti.

        In acest csz, statul ar trebui sa retraga dreptul la alocație al copiilor in functie de situatia financiara a parintilor, si, de ce nu, dreptul de acces nelimitat, sau cum o fi, la serviciile de sanatate.

        Suna bine? Este echitabil?

        Nu, nu este in regula aceasta abordare. Copii nu au venituri proprii, nu sant platitori de taxe, deci nu trebuie sa fie discriminati pe criterii care tin de parintii lor. Ei reprezinta o categorie sociala ce trebuie sa fie protejata, si toti copii trebuie sa aiba aceleasi drepturi si beneficii sociale din partea statului.

        • alter

          Deci un copil care primeste de zece ori mai multe beneficii decat
          ceilalti e “discriminat”. Pai inseamna ca sa fii intr-o scoala de stat e
          un privilegiu imens in momentul de fata, asa ca niciun parinte nu va
          mai ezita sa-si retraga copilul din scolile private, nu?.

          Unde se interzice unui copil dintr-o scoala privata sa renunte si sa intre in invatamantul public oricand are chef?

          Copilul
          nu umbla cu banii de taxa (cel putin asa sper), ci parintii lui, asa ca
          nu vad unde e discriminarea copilului. Daca parintii sunt de acord sa
          plateasca taxe uriase pentru a-si creste copiii intr-o categorie
          selecta, separati de majoritatea proasta si saraca, este alegerea lor –
          nu doar o alegere de educatie, ci si o alegere de statut social si
          economica.

          Scolile private vand servicii educationale, fac
          profit, sunt, asadar, niste societati comerciale. Or cand fondurile
          publice ajung sau sunt sub aparenta legii directionate in buzunare
          private (de patroni de scoli private sau de parinti cu bani), asta se
          numeste coruptie. Cam asta ar insemna finantarea de catre stat a
          scolilor private.

          In rest, sa fim intelesi: niciun copil din
          invatamantul de stat nu primeste bani, si nu are dreptul la o suma
          anume. Nu: copilul are dreptul la educatie, iar pentru asta statul
          plateste profesori si finanteaza, cu multa zgarcenie, niste localuri in
          care sa se desfasoare procesul educativ. Chichita “finantarii per elev” a
          fost folosita tocmai pentru a se ‘commodifica’ / comercializa
          invatamantul, adica pentru a introduce acel carlig de care sa se poata
          agata ulterior un mecanism de coruptie – cum e si cel in discutie.

          • Dan Sevcenco

            Copilul acela nu primeste de 10 ori mai mule beneficii din banii statului, adica din taxele pe care le platim toti. Copilul acela consuma servicii platite din banii parintilor. Nu este treaba nimanui sa se dea interesat referitor la cum isi cheltuie un adult banii. Daca aloca fonduri suplimentare pentru educatia copiilor proprii, sau ii sparge pe hobbyuri si distractie.

            In ochii statului, toti copii trebuie sa aiba acelasi statut, aceleasi drepturi si aceleasi beneficii.

            Invatamantul in forma privata nu reprezinta o forma de coruptie. De unde vii cu enormitatea asta? Ai dovezi sau arunci cu piatra, asa de chichi?

          • alter

            Nu, invatamantul privat nu reprezinta o forma de coruptie. Unde am spus asa ceva? Cum discutia este despre educatie, si inca despre educatia la superlativ, educatia privata, e caraghios sa vorbiti in favoarea celei din urma dand dovada de o lipsa elementara de coerenta si intelegere.

            Folosirea de fonduri publice pentru a finanta scoli private, legiferarea unei asemenea deturnari a statului in folosul unor firme si al unor indivizi – aia da, este o forma grava de coruptie.

            O repet: elevii nu primesc sume de bani, ci, in masura in care o cer inscriindu-se intr-o scoala publica, au, (sau ar trebui sa aiba), acces la profesori platiti din bani publici.

            p.s. Asta nu se intampla numai in statele comuniste, un sistem public de sanatate, un sistem public de educatie sunt indispensabile oricarui stat functional.

          • Dan Sevcenco

            Am inteles foarte bine unde bateti. Bine-inteles ca o scoala privata nu reprezinta o forma de coruptie. Asta este absurd. Dar la fel de absurd este sa pretindeti ca acordarea de beneficii sociale legitime si justificate prin intermediul taxelor platite de parinti, si intr-o forma legiferata, reprezinta o forma grava de coruptie.

            Folosind acelasi rationament absurd, am putea pretinde ca este o forma la fel de grava de coruptie ca statul sa apluce principiul asigurarea de sanatate urmareste pacientul, indiferent unde se duce acesta pentru tratament. Sau acordarea alocatiei pentru copii, parintilor care au venituri peste un anumit prag.

            Aberant, de-a dreptul.

            Incercati sa faceti separatie intre situatia financiara a parintilor si drepturile copiilor, in calitate de persoane de sine statatoare, defavorizate in fata legii prin faptul ca sunt minore, lipsite de venituri si dependente de altii pentru ingrijire.

            Si incercati sa faceti efortul sa intelegeti ce inseamna egalitatea in drepturi in fata legii. Ma refer la dreptul de a beneficia de serviciile sociale in forma materiala, daca minorul frecventeaza o scoala de stat, sau in forma compensatorie, daca minorul degreveaza sistemul public de responsabilitatea furnizarii serviciilor educationale, in cazul in care acesta frecventeaza o forma privata, acreditata de invatamant.

            Si, da, este vorba de degrevare, deoarece sistemul public este supra aglomerat.

          • Gigi

            “cand fondurile publice ajung sau sunt sub aparenta legii directionate in buzunare private (de patroni de scoli private sau de parinti cu bani), asta se numeste coruptie”

            Deci daca statul plateste un produs sau serviciu sistemului privat se numeste coruptie?

          • alter

            In cele mai multe cazuri, comertul dintre stat si mediul privat reprezinta coruptie, indiferent daca se face sau nu sub umbrela legii; raporturile stat – mediul privat sunt, in Romania cu siguranta (dar trendul este global), mici sau mari targuri in care privatul castiga, adesea imens.
            Nu discutam doar principii, ci fenomene si contexte concrete. Da, sa trimiti bani publici in sectorul privat, sub aparenta licitatiilor publice, a privatizarilor, chiar a colaborarilor dintre furnizorii privati de medicamente sau de servicii medicale si stat, este in majoritatea covarsitoare a cazurilor un proces nelegitim (desi,
            poate, legal – suntem un stat ‘de drept’, nu? cu legi date de oameni care cred in superioritatea privatului asupra statului). (Contra)exemplul finantarii de catre stat a serviciilor medicale este foarte elocvent: decontate de catre stat, serviciile medicale oferite de catre clinici private arata mult mai bine decat conditiile din spitalele publice; oare de ce? Evident ca un acces gratuit si facil la doctor este extrem de important – si, de aceea, raritatea serviciilor medicale publice ar trebui sa fie suplinita prin disponibilitatea serviciilor din sectorul privat. Un exemplu ar fi Franta, unde colaborarea dintre sistemul public de asigurari de sanatate si furnizorii de stat sau privati este foarte bine reglementat. Dar aceeasi Franta are un sistem de impozitare
            progresiva, care inseamna ca privatul care ‘face afaceri cu statul’
            contribuie corespunzator pentru acest avantaj. Macar la o prima vedere, lucrurile sunt radical diferite in Romania.

            Cat despre sistemul educational, aici cade si argumentul raritatii serviciilor educationale – acestea sunt greu accesibile pentru populatia foarte saraca sau din zone rurale, nu pentru cei care opteaza pentru scoli private si care ar avea, oricum, la dispozitie, licee si scoli de stat din zone bune. Mai mult, nu spatiile sunt putine, ci efectiv numarul de profesori alocat elevilor este gandit mult mai mic decat ar fi necesar – adica raritatea rezulta direct dintr-o problema de ‘finantare per elev’.

            Cum s-a spus deja, ceea ce ofera statul este educatie, nu sume de bani. Nu exista carduri de educatie, nu exista proces de decontare, rambursare. Sunt doar scoli – unele foarte prost dotate, si profesori – multi prost platiti, numar mare de elevi per profesor, si un sistem de alocare a banilor (prin primarii si pe criterii politice) care pune scolile intr-o situatie grava de dependenta fata de sfera politica si sub un control drastic al cheltuielilor.
            Finantarea de catre stat a scolilor private (in limita celor 2500 lei per elev per an – dupa formularea dubioasa a ‘finantarii per elev’) nu ar necesita doar o transparenta mult mai mare a felului in care sunt folositi banii din taxe de catre scolile private. Ar fi necesara justificarea folosirii banilor fata de toti elevii – din invatamantul de stat sau privat, si fata de toti cetatenii platitori de impozite si taxe: de ce o scoala cu finantare de stat ar avea voie sa taie sansele elevilor (la profesori mai multi, la spatii de invatare mai multe) care nu sunt dispusi sa plateasca taxe, pentru a aloca
            spatiul si profesorii respectivi doar elevilor care au bani pentru a plati si servicii suplimentare. De ce intr-o clasa in care s-ar putea desfasura ore care respecta, teoretic!, dreptul la educatie al copiilor, nu se vor putea desfasura decat ore mai smechere pentru cei care platesc acest avantaj?

            In acest timp, clasele din invatamantul de stat sunt supraaglomerate, deoarece finantarea per elev obliga deja scolile sa primeasca mult mai multi elevi decat numarul optim pentru a-si acoperi cheltuielile.
            In final, aceasta situatie se reduce la finantarea de la bugetul de stat a celor cu multi bani, in timp ce acelasi buget de stat este alocat in portii din ce in ce mai marunte celor fara bani. Daca vorbim de drepturile copilului si de dreptul la educatie, sa incepem de la copiii din scolile cu unul-doi profesori, cu clase
            comasate, fara conditii adecvate de invatare, sau de la grupurile
            scolare si liceele industriale unde numarul profesorilor este foarte mic raportat la nevoile de invatare ale elevilor, de la principiile
            invatamantului integrat care nu sunt dublate de finantare a pedagogilor si profesorilor pentru copiii cu nevoi speciale de invatare etc.
            Cam asa arata respectarea dreptului la educatie pentru majoritatea copiilor romani. Grija exclusiva pentru dreptul la edicatie al copiilor din invatamantul privat ascunde un interes dubios pentru o afacere unilateral avantajoasa cu banii publici. Ba chiar nu este legitima preocuparea brusca pentru asa zisa incalcare a acestui drept in contextul dezinteresului pentru disfunctionalitatile majore din educatie. Corectarea unui amanunt in timp ce dezechilibrul intregului sistem este ignorat nu face decat sa accentueaza problemele ansamblului.

          • alter

            Cu alte cuvinte, analogia cu sistemul medical nu face decat sa evidentieze acelasi aspect: finantarea din bani publici a unui serviciu oferit prin firme private e ok atat timp cat serviciul ramane public, adica e decontat de catre un sistem public de asigurari, iar prestatorul nu cere in plus bani. Astfel incat serviciul sa ramana la dispozitia majoritatii, nu a unei elite.

          • Gigi

            Statul roman, ca orice alt stat din lume, plateste bunuri si servicii mediului privat. Bineinteles, apare posibilitatea coruptiei, dar ca sa spui ca singurul mod de a evita coruptia este ca statul sa indeplineasca singur toate functiile respective, intorcandu-ne la comunism, este absurd.

  • Livia Blaga

    Nu poate fi acceptabila finantarea scolilor private de la bugetul de stat! E o contradictie grava in termini.Scolile private au alt statut decat cele publice, alt tip de elevi din punct de vedere social. Ce se urmareste cu aberatia asta? Sa-I facem pe bogati mai bogati? Nu e stangism, nu e socialism! E o evidenta ca scolile “de fite” sunt pentru cei care si le pot permite si au fost create pentru acestia! Suportul statului nu are ce cauta aici!

    • Dan Sevcenco

      Nu toate scolile private sunt scoli de fite. Ele reprezinta o alternativa la dezastrul din sistemul de stat. Iar finantarea nu este data scolilor private ci copiilor care studiaza in asemenea scoli. Un transfer al bugetului catre scoala in care studiaza copilul ar trebui sa se traduca intr-o scadere a taxelor platite de parinti.

      Si nu, nu inseamna ca bogatii devin mai bogati, sa fim seriosi. Sa platesti 6000 EUR / an taxe de scolarizare nu inseamna ca esti bogat. Iar bugetul de aprox 3000 RON / copil pe care il aloca status nu inseamna ca parintii vor deveni mai bogati.

      Ce conteaza aici este principiul. Toti copii, indiferent de situatia financiara a parinitlor, sunt supusi regulilor de protectie sociala in mod egal si trebuie sa beneficieze egal de serviciile oferite de stat acestei categorii sociale.

  • Pingback: Румънците копират образователните ни реформи | СОЛИДАРНА БЪЛГАРИЯ()

  • Pingback: Румънците копират българските образователни реформи – Podul prieteniei – Мостът на приятелството()

  • Pingback: Românii copiază reformele educaționale din Bulgaria – Podul prieteniei – Мостът на приятелството()