Maria Cernat în dialog cu Mazen Riffai
Mazen Riffai este jurnalist și sciitor de origine siriană stabilit în România încă din anul 1996. A lucrat pentru diverse instituții media din Orientul Mijlociu, a participat la numeroase talk-show-uri de televiziune pe tema crizei refugiaților.
Domnule Mazen Riffai, Cum ati ajuns în România?
Din greșeală! Am lucrat în Turcia, în Ungaria și în Bulgaria. În România am venit în 1996 am avut un contract temporar la o firmă. Urma să mă întorc în Ungaria, dar firma s-a închis și am rămas aici.
Cum ați învățat limba română?
Nu vorbesc foarte bine. Nu am beneficiat de vreun program de integrare a minorităților. Nu am avut nici o oportunitate ca imigrant.
Ați lucrat aici de la bun început ca jurnalist?
Inițial am lucrat la o firmă de comerț cu niște prieteni. Mă ocupam de partea de documente și contabilitate. După trei ani, în 1999 Kuwait-ul a deschis în România un ziar, Al Safira. S-au publicat circa 35 de numere în limba arabă, dar apoi, în 2002, s-a închis. Am rămas corespondent acreditat pentru Kuwait. Acum sunt mai puține solicitări de articole din partea Kuwait-ului în ciuda faptului că există un interes pentru România, dar românii nu îl împărtășesc. Nu a existat o încurajare a investitorilor din Orientul Mijlociu. În aceste condiții oamenii de afaceri din această zonă s-au reorientat către Polonia sau Bulgaria.
Dumeavoastră locuiți de ani buni în România. Aceasta experiență v-a permis să aveți o imagine de ansamblu asupra modului în care a evoluat migrația din zona Siriei de-a lungul timpului. Spuneați că au existat mult mai mulți migranți decât este vorba să vină acum. La ce vă refereați?
Am auzit că există o mare dispută cu privire la numărul de 1700 de refugiați. Pentru mine a fost șocant pentru că știam că în România au intrat în ultimii trei ani mai bine de 2400 de refugiați. Au venit și din Siria pentru că problemele în această țară nu au început acum. Refugiații s-au integrat și nimeni nu a făcut din asta un subiect de presă. Nu s-a pus problema banilor, nu s-a pus problema că sunt teroriști, nu s-a pus problema unde o să locuiască, nu s-a discutat că trebuie să le facem școli în limba lor. Este cu atât mai surprinzător cu cât pe teritoriul României se află în jur de 30.000 de arabi veniți după 1989, dar nu există o statistică oficială. Cu atât mai mult cu cât eu de exemplu, am cetățenie română acum. Ceea ce vreu să subliniez este că au venit în România mii de imigranți și nimeni nu a pus problema integrării, a învățământului în limba lor sau de moschei. Iar acum, se vorbește de 1700 de refugiați și domnul Băsescu lansează temeri legate de școli în limba arabă. În perioada cât el a fost președinte au venit mulți refugiați, dar nu s-a pus problema acestor școli deși, așa cum spuneam, numărul refugiaților a fost mai mare de 1700. Oricum acești refugiați nu au beneficiat de o integrare corectă.
Dar ce înțelegeți dumneavoastră prin ”integrare corectă”?
Păi în primul rând ar fi nevoie de cursuri de limba română pentru ca refugiații să poate comunica eficient. Trebuie pus la punct un sistem de echivalare a studiilor, a meseriilor. Programe de reconversie profesională. Dincolo de asta este necesar ca refugiații să învețe lucruri despre cultura românească, despre obiceiuri, despre mentalități. Dacă nu avem asemenea programe riscăm ca refugiații să devină o comunitate izolată.
Legat de diferențele de cultură și mentalități. Dumneavoastră ați plecat de mult timp din Siria, dar presupun că mergeați frecvent în țara natală.
Da, înaine te de 2011 mergeam în fiecare an. Am lăsat acolo proprietăți, familia, prieteni.
Mă interesează foarte mult punctul dumneavoastră de vedere cu privire la ceea ce s-a petrecut în ultimii ani în Siria. Spuneați la un moment dat că toată mișcarea de protest a început pașnic.
Da, în jurul anului 2011 am văzut că peste tot în țările vecine aveau loc mișcări de protest. Tunisia, Libia, Egipt, Yemen – toate acestea erau țări în care am văzut că aveau loc schimbări.
De unde ați aflat despre toate aceste lucruri?
Aveam acces la Internet, la rețelele de socializare. În ciuda faptului că era un regim autoritar comunicațiile nu erau interzise. Aveam accecs la toate informațiile. Și am văzut că peste tot în Irak, în Tunisia în Libia, dictatorii erau înlăturați. Am crezut că este timpul să facem și noi o schimbare a regimului care dura de aproape patruzeci de ani.
În Siria nu era, din câte înțeleg, o cenzură strictă a mijloacelor de comunicare în masă cum era, de pildă, în România înainte de 89.
În nici un caz. Este vorba și despre evoluția tehnologiei care a schimbat totul. Probabil că acum nici în România nu ar mai fi fost posibil să ai o asemenea cenzură date fiind opțiunile tehnologice actuale. În schimb era o presiune psihologică. Oamenii erau pregătiți să fie arestați pe motive arbitrare și se gândeau mereu că poate a venit și rândul lor. Dar aveam un soi de contract cu dictatorul. Era o ”linie roșie” pe care n-o treceam. Știam că dacă îl las în pace mă lasă în pace.
Și ca nivel de trai cum era Siria comparativ cu România?
Era destul de bine. Se găseau de toate. Aveam destulă corupție, dar nimeni nu murea de foame. Ceea ce lipsea era libertatea de exprimare și dreptul de a critica politicienii. Mai era o problemă destul de gravă întrucât te puteai aștepta ca securitatea să te ia și să te țină arestat mult timp și nimeni nu avea curajul să întrebe care este motivul arestării. Persoanele puternice și cu mulți bani puteau aranja și asemenea situații, dar în majoritatea cazurilor era imposibil. Ca nivel de trai era chiar mai bine decât în România.
Păi și cum a început mișcarea de protest?
Într-un oraș un copil de paisprezece ani a scris pe un perete, ”a venit rândul tău domnul doctor”. În limba noastră cuvintele din acest slogan rimează. Președintele Assad e doctor. Pe moment nu s-a petrecut nimic. Dar în următoarele zile s-a aflat cine a scris acel mesaj. Copilul a fost arestat și bătut, iar familia n-a știut nimic despre el timp de două, trei zile. Se zvonește că a fost torturat, că i s-au smuls unghiile. Nimeni nu știe cu exactitate ce s-a petrecut. În următoarele zile părinții lui au venit să se intereseze de el. Li s-a spus să uite că au avut un copil, să meargă acasă și să facă alt copil. În cazul în care nu sunt în stare, securiștiii s-au oferit să își ofere ”sprijinul”. În lumea musulmană nu există jignire mai mare. Părintele copilului a plecat înfuriat acasă. Și-a adunat rudele și au început să protesteze pentru eliberarea copilului. La început protestau pentru eliberarea băiatului din arest, după câteva ore au cerut libertatea pentru ca în final să ceară demiterea lui regimului Assad . În următoarele zile autoritățile au făcut imprudența să tragă focuri de armă în aer. Violențele au escaladat, oamenii au ocupat secțiile de poliție și s-au înarmat. Acesta a fost începutul. Toată lumea a luat cu asalt rețelele de socializare, facebook, twitter, youtube. În câteva zile a început în Siria o mișcare pașnică. După rugăciunea de vineri care era singurul moment în care se permitea adunarea unui număr mare de persoane. Vineri, când are loc slujba religioasă este singurul moment și singurul loc în care se permite adunarea de persoane fără autorizație de la autorități. Firește la aceste slujbe au început să se adune oameni de diferite confesiuni, creștini, de exemplu sau chiar atei. Așteptau terminarea ritualului religios și apoi începeau să protesteze strigând ”vrem libertate, vrem libertate”. Oamenii veneau cu flori pentru a-și manifesta intenția de a protesta pașnic. Manifestațiile de acest tip aveau loc la nivelul anului 2011 în mai multe orașe. În primele zile erau câteva zeci de oameni, în următoarele au ieșit câteva sute pentru ca în final într-unul dintre orașe să iasă în stradă câteva sute de mii de oameni. Până în acest moment nu a existat o represiune violentă a protestelor din partea guvernului. S-au filmat protestele, au fost arestați cei depsre care se considera că erau lideri mai vocali ai protestului. Erau ținuți câteva zile în arest și apoi eliberați și timp de câteva luni lucrurile au mers bine.
A mers bine protestul?
Da, timp de câteva luni a fost bine. Dar când s-au adunat opt sute de mii de oameni regimul și-a schimbat strategia. A identificat liderii mișcărilor de protest și nu s-a mai mulțumit să-i aresteze. După identificare acești lideri erau atacați și răniți în așa fel încât să fie spitalizați un timp suficient de îndelungat încât să nu mai poată participa la proteste. Această strategie a ”micilor mutilări-Shabiha” nu a dat roade întrucât locul liderilor răniți era repede luat de alții. De câteva ori protestatarii au reușit să se apropie de clădirea guvernului. Eu în acea perioadă, recunosc, țineam cu regimul. Eram corespondent Siria Arabic News Agency (SANA) în București. Lucram pentru agenția de știri a regimului. Eram convins că președintele va găsi soluția la această problemă. Am avut încredere în omul ăsta. Mă gândeam că știe ce face. E tânăr, a avut acces la noile tehnologii, e educat, nu e militar, are o soție din Anglia, a vizitat țările occidentale, vorbește foarte bine engleza. Bashar e un lider cu o formare intelectuală deosebită. Nu se aseamănă cu ceilalți lideri din țările arabe.
Spuneți că e un lider atipic?
Provine dintr-o familie bogată, are în jurul lui consilieri instruiți. Un alt lucru atipic este că la acel moment consilierii săi erau mai mult femei, la rândul lor cu o educație academică solidă. Dacă ar fi să ne gândim la acel moment, toate datele spuneau că nu era nevoie să fie demis, întrucât toată conducerea Siriei din acel timp era foarte bine pregătită intelectual. Elita politică siriană era mai bine pregătită academic și intelectual decât elita politică românească actuală.
Și ce s-a întâmplat, cum ați ajuns să vă schimbați părerea?
Totuși la un moment dat, nimeni nu poate preciza exact când și de ce anume, autoritățile au început să omoare manifestanți. Dar nu erau asasinate asumate de autorități. Erau asasinate no name.
Totuși, în Siria, ca și în România, nu puteai lua arme de la magazin. Era un control foarte strict al armelor. Și atunci cine altcineva decât persoane plătite de regimul Assad ar fi putut comite asasinatele?
Firește. La un moment dat unii dintre acești asasini au fost prinși și identificați. Ei proveneau din așa-numita Shabiha – o organizație de securitate informală. Teoretic ei nu erau autorizați de instituțiile statale, dar în practică puterile acestei organizații le depășeau pe cele ale statului.
Adică erau rețele de securitate informale?
Se ocupau înainte cu traficul de persoane, cu răpirile, cu traficul de droguri. Cu toate acele probleme care oficial nu existau în Siria. Aceast grup informal este format din indivizi foarte puternici fizic, cu mușchi, fără educație și prea mult creier, fiind astfel foarte ușor de controlat. Au mașini fără plăcuțe de înmatriculare și acționează fără mandat.
La acel moment erați încă de partea regimului?
Am crezut că cineva din afară a trimis oameni pregătiți și înarmați care să instige și să genereze conflictul. Ne gândeam că Bashar ar fi putut ieși în orice moment să ordone asasinatele, dar nu a făcut-o. De ce să facă asasinate neasumate? Înseamnă că nu el este în spatele lor. Ne-am gândit că poate erau alte interese la mijloc și că trebuie să-l susținem în continuare pe președinte pentru că altminteri conflictul avea să depășească granițele țării ceea ce ar fi fost de nedorit. Așa gândeam atunci. Totuși ne gândeam că dacă regimul Assad este atât de puternic, el trebuie să rezolve această problemă și dacă a provenit din afara țării. Dar până și acest tip de raționament era periculos. Dacă vorbeai în România despre Bashar chiar și la acest mod pur ipotetic, în momentul în care te întorceai în Siria erai luat la întrebări: de ce l-ai învinuit pe președinde? Or, dacă securitatea lui era atât de puternică, de ce nu rezolva problema acestor asasini ”anonimi” care împușcau manifestanți.
Și ce s-a petrecut în continuare?
Un moment important a fost acela în care au apărut manifestanți înarmați cu arme albe. Violențele au escaladat și tot mai mulți manifestanți cădeau victime. Protestatarii au început să se apere cu armele furate de la secțiile de poliție, cu arme albe. Într-un mod suspect protestatarii au putut intra în secțiile de poliție pentru a fura armament. La fel de ușor au intrat și în unele dintre depozitele armatei de unde au luat armament. În acel moment chiar unii dintre reprezentanții autorităților videau ilegal armament.
Considerați că înarmarea populației protestatare a fost favorizată de autorități?
Noi acum credem că a fost o dorință a autorităților ca protestatarii să aibă arme. Dacă cineva omoară o persoană neînarmată, riscă o pedeapsă cu închisoare pe viață. Dar dacă persoana este înarmată, chiar dacă are un simplu cuțit, în vreme ce eu am un pistol, se consideră că eu mă aflu în legitimă apărare.
Prin urmare a fost o strategie a autorităților să lase protestatarii să se înarmeze ca să ofere motive autorităților să îi ucidă?
Până la acest moment eu eram încă fidel regimului. Dar în iulie, august 2012 conflictele au început să se apară și în orașul meu natal, Alep. Eu aveam rude într-un cartier mai sărac al orașului. De fiecare dată când mergeam în Siria, îi vizitam și pe ei. Vecinii rudelor mele aveau o fetiță foarte drăguță de șapte ani, pe nume Rula, cu care vorbeam când mergeam în vizită. Într-o zi m-a sunat verișorul meu și mi-a spus, ți-o mai amintești pe fetița vecinilor noștri? Da, îi spun, ce e cu ea? Armata siriană a început bormbardamentele și a fost ucisă! Acela a fost momentul de cotitură în care am început să mă întreb, dar până când să suport un regim care omoară civili? Am început să discut aici, în România, cu unii dintre oamenii fideli regimului. Îi întrebam de ce trebuie să suportăm un regim care omoară copii? Le-am spus că eu nu mai pot rămâne fidel unui asemenea regim. Mi s-a spus că e război și că în război cad victime. Le-am spus că nu accept această teorie. ȘI că dacă există un terorist într-o clădire, datoria statului este să izoleze clădirea pentru a da șansa civililor să iasă. Apoi, mai există și problema tipului de bombe folosite. Butoaiele aruncate de regimul Assad din avion erau imposibil de direcționat. Le aruncau pur și simplu. Nu se poate calcula traiectoria și destinația unui astfel de dispozitiv. De pildă în Israel dacă se dorește asasinarea unui inamic se trimite o rachetă cu precizie maximă în locația dorită. De asemenea, când este bombardată o zonă, populația civilă e anunțată.
Ok, există multe controverse cu privire la acest mod așa-zis ”civilizat” de a ucide suspecți de terorism. Dar, ajutați-mă să înțeleg. Ce e cu aceste bombe pe care le aruncau soldații sirieni din avion?
Nu erau bombe. Erau butoaie de fier în care puneau fier vechi și material explozibil. Motivul era legat de costurile mult mai reduse. Pentru a folosi rachete a căror traiectorie putea fi controlată ar fi costat mult mai mult. Așa că, puneau fier vechi în butoaie și material explozibil și la momemntul impactului tot acel fier vechi se transforma în schije letale pentru oamenii care aveau neșansa să se afle în zonă. Prin urmare, regimul nu făcea diferența între un potențial terorist și un civil. Erau cu toții omorâți la grămadă.
Deci operațiunea ”butoiul” a început în 2012.
Da, acesta a fost momentul în care oamenii săraci, oamenii rămași fără case, oamenii scăpați din pușcărie au început să se înarmeze și să construiască ceea ce urma să devină Armata Liberă. Grupuri de câte zece, douăzeci de persoane, atacau sediile poliției și depozitele de armament pentru a face rost de muniție.
Dar aceasta era o armată de amatori?
La început erau grupuri disparate. Apoi aceste grupuri au început să se unească, să se organizeze, să schimbe informații și arme între ele și să își facă un plan de acțiune. S-au autointitulat ”Armata liberă”. Dar nu erau nici armată și nu erau nici liberi. Ce e interesant însă este faptul că a avut loc un soi de ”revoltă militară”: oameni ai regimului au început să-l părăsească pe președintele Assad și să se alăture acestei grupări. Însă e important de menționat că această grupare nu dispune de tancuri, de avioane, nu au infrastructură informațională. De asemenea, mulți dintre ei nu au educație militară. Sunt oameni obișnuiți. Motivațiile lor sunt diverse: să se răzbune pentru abuzurile regimului, să apere zonele unde locuiesc familiile lor, să cucerească noi teritorii, etc.
ISIS-ul când și-a făcut apariția în scenă?
În perioada 2011, 2012 oamenii au luat în serios mesajele lui Obama și Sarkozy care spuneau într-una că zielele regimului Assad sunt numărate. Noi am luat acest lucru ca pe o încurajare. Dacă Obama vine și spune că ziele lui Assad sunt numărate înseamnă că el ne sprijină în efortul nostru de a scpăpa de acest dictator. Când apare un asemenea mesaj din partea președinței SUA nu ies în stradă zece persoane, ies sute de persoane. Sirienii credeau că acela era momentul pentru a scăpa de dictator. Se temeau că dacă n-o să acționeze atunci n-o să mai scape de Assad niciodată. După toate ororile care au urmat am văzut că zilele lui Sarkozy erau numărate, zielele lui Obama erau numărate, pe când zilele lui Bashar erau nenumărate!
Ok, dar cum a apărut ISIS-ul în tot acest joc?
Încă de la început, pentru că manifestațiile aveau loc, așa cum am spus, după slujbele religioase, regimul a acreditat ideea că aceasta este o revoluție islamică. În fapt oamenii se adunau în acel moment pentru că era singura șansă ca oamenii să se adune în număr mare fără autorizație. E drept că în lumea noastră e de mare valoare să fii martir. A existat această idee de sorgine religioasă că trebuie să facem acest sacrificiu suprem pentru țara noastră. Totuși la început toate categoriile sociale participau la proteste: creștini, kurzi, femei, copii. La un moment dat a apărut ISIS-ul.
Și cum au venit: din afară sau ați avut propria ”producție” de ISIS?
Nu, în Siria nu a existat ISIS. Ei s-au organizat din foștii combatanți ai lui Saddam Hussein deținuți în închisoarea Abu Grahib. Dar la noi nu a existat ISIS înainte de protestele de stradă împotriva lui Assad. Regimul Assad era foarte puternic. Frontierele erau serios controlate. Totuși, după începerea protestelor, în anul 2013, apare ISIS-ul în zonă cu mașini 4X4, foarte bine pregătiți militar, foarte buni cunoscători ai zonei. Despre apariția inițială a ISIS-ului știm că din temuta închisoare Abu Grahib au fugit în mod suspect de ușor într-o noapte circa 300 de prizonieri. Cert este că ei nu provin din Siria, dar au venit cu resurse militare și financiare foarte puternice și au ocupat, de pildă, Mosul-ul în trei ore! Nimeni nu a înțeles nici acum cum e posibil să înfrângi un oraș întreg apărat de o armată de 20.000 de soldați în trei ore! Odată ocupat acest oraș au avut acces la și mai multe resurse, bani și armament. Mosul-ul este un oraș comparabil ca mărime cu Iașiul. Cum e posibil ca armata să se retragă fără să opună rezistență? Odată cu această capitulare suspectă a avut loc ocuparea alor puncte strategice pe care oamenii regimului le-au cedat foarte repede.
Ce suspectați? De ce s-a întâmplat așa ceva?
Varianta regimului este că au existat foarte mulți trădători care au cedat tentației financiare și care au vândut ISIS-ului unități și depozite militare întregi.
Cu alte cuvinte suspectați că a fost un atac ne-militarizat în care diverși agenți ai ISIS-ului au negociat cu militarii lui Assad.
Păi uite ce s-a petrecut: a venit armata liberă să cucerească o zonă din Siria. Au încercat vreme de trei, patru luni să facă acest lucru luptând cu trupele lui Bashar. Vine ISIS-ul și în câteva ore intră și ocupă toată zona. Regimul pretinde că militarii au fost cumpărați. Noi suspectăm că și-au negociat zonele de influență.
Cu alte cuvinte, la nivelul anului 2013 nu mai discutam de proteste și manifestații împotriva lui Assad. Era un război civil pe de o parte între armata lui Assad și Armata Liberă și un război între ISIS, Assad și Armata Liberă?
Da, ce este interesant este că toate zonele în care se află zăcăminte de petrol se află acum în posesia ISIS-ului. Cui vând ei acest petrol? Irak-ului, regimului Assad și Turciei. Componența ISIS-ului este diversă. O parte dintre ei au venit din Cecenia, o altă parte din Tunisia, în fine o bună parte au venit din Irak, Afganistan, Pakistan.
Prin urmare adeziunea la Islamul radical este o simplă justificare pentru extremism?
Să ne gândim așa: am o grupare extremistă într-o țară vestică. Ea va fi extrem de dificil de controlat. Costă foarte mult să îi urmăresc, să îi țin sub supraveghere, etc. Este foarte util dacă există un loc în care pot să îi trimit. Iar ISIS-ul reprezintă locul ideal. Sunt bani, femei, poți să îți manifești nestingherit pornirile criminale, să omori zeci de oameni, pe nimeni nu intereseasă. Așa că, în scurt timp au început să vină în Siria din toată lumea imigranți în această zonă.
Ce se petrece cu populația civilă care este victima tuturor acestor forțe armate care se confruntă în zonă?
Regimul Assad este într-un fel mulțumit de acest aranjament. El acum are posibilitatea să spună: vreți libertate? Poftiți! Asta e libertatea! De asemenea, el are un avantaj strategic pentru că acești mercenari nu vor putea niciodată să construiască o țară. În acest timp Armata Liberă a fost atacată și de ISIS și de regim și controlează acum teritorii restrânse din Siria. Raportul de forțe s-a schimbat decisiv în defavoarea Armatei Libere. La nivelul anului 2012 Armata Liberă controla aproape 40% din teritoriul sirian iar acum abia dacă mai controlează 20% din teritoriile ocupate inițial. În prezent ISIS-ul are aproape 50% din teritoriul Siriei.
Dumneavoastră cunoașteți persoane care trăiesc sub regimul ISIS? Ce vă spun ele, cum e să trăiești acolo?
Să luăm exemplul orașului Raqqa . A fost primul oraș sirian care și-a declarat libertatea. La scurt timp, în 2012, regimul a început să îi bombardeze fără milă și fără oprire. Când a intrat ISIS-ul în oraș, bombardamentele au încetat. Prin urmare, în primă instanță, oamenii s-au bucurat de apariția acestei forțe. Ei au venit cu bani, cu alimente. Populația a simțit o ușurare, dat fiind că au încetat bombardamentele. Au construit stații de poliție, buncăre pentru atacurile aeriene. Primele luni era foarte bine pentru populația civilă. Dar după ce ISIS-ul s-a văzut bine instalat în zonă au început problemele: mutilări – să taie mâinile celor suspectați că au furat, să impună femeilor să umble pe stradă acoperite din cap până în picioare, niște ciudățenii care nu s-au mai văzut de sute de ani.
Vreți să spuneți că înainte femeile circulau îmbrăcate normal pe stradă?
Cine era credincios se acoperea, cine nu, nu! Acum însă nu mai e posibil. E ca și cum în România ar veni contemporanii lui Vlad Țepeș. Ne simțim de parcă ne-am fi întors în timp sute de ani. Mulți dintre cei care s-au bucurat inițial acum regretă.
Dar există școli în aceste zone?
Există, dar, firește, se învață doar islamul, chestiuni religioase.
Fetelor le este interzisă participarea la cursuri?
Fetele din zona contolată de ISIS au dreptul să urmeze doar șase clase dar trebuie și ele să fie complet acoperite. Niște ciudățenii cu care noi nu eram obșinuiți.
Bun, mă interesa foarte mult perspectiva dumneavoastră asupra modului în care s-au desfășurat lucrurile în ultimii ani în Siria. Să revenim acum în actualitate la problema refugiaților. Când au început ei să fugă, din ce zone?
Inițial majoritatea refugiaților au plecat în țările vecine cele mai apropiate de zonele unde locuiau. O bună parte dintre refugiați au plecat în Iordania, în Liban, în Turcia. Inițial acestea erau destinațiile refugiaților. Nimeni nu se gândea să plece mai departe. Foarte rare erau cazurile în care oamenii plecau mai departe. Plecau cei care aveau rude în afara acestor țări, în România sau în alte state mai îndepărtate. Noi ne simțeam foarte bine în țara noastră. Suntem foarte sociabili și simțim că pierdem această căldură a comunității în locurile unde ne refugiem. Lumea ar fi preferat, firește, să rămână în țara sa.
Ce populație avea Siria la începutul protestelor?
Erau circa 22 de milioane de oameni. Acum a scăzut dramatic. Au mai rămas circa 12 milioane de oameni. Restul au plecat. Milioane de oameni au plecat în Turcia, în Liban, în Iordania.
Sigur, eu știu răspunsul, însă e de datoria mea să dau glas și acelor nedumeriri stârnite de panica actuală creată de media. Așadar, de ce nu pleacă sirienii în țările arabe bogate ca Arabia Saudită sau Quatar-ul?
Au plecat și acolo. Quatar-ul ca suprafață e cât cartierele Militari și Drumul Taberei. Iar acolo sunt niște regimuri politice care n-au făcut tabere. Au plecat și în Arabia Saudită. La început erau acolo 300 de mii de sirieni. Acum sunt 800 de mii. Cei 500 de mii sunt acolo ca urmare a relațiilor familiale și a contractelor de muncă.
Dar de ce nu au ales mai mulți sirieni ca destinație Arabia Saudită?
Cei mai mulți au plecat în țările vecine cu gândul de a se întoarce acasă. Mulți au plecat constrânși de situația fără ieșire. N-au plecat cu mijloace de transport. Au plecat pe jos cu ce puteau căra. Arabia Saudită era totuși departe față de Iordania, țară în care noi intram fără viză. Pentru Arabia Saudită era nevoie de viză. Apoi, toate aceste țări au regimuri de tipul Assad. Or, noi căutam să scăpăm de un asemenea regim. E ca și cum voi, pe vremea lui Ceaușescu, ați fi fugit în Rusia! Dacă tot era să plecăm și facem acest sacrificiu voiam să mergem spre țări libere. În plus, sirienii sunt foarte bine informați.
Da, multă lume îi acuză că au telefoane mobile și tablete.
Păi Siria nu e o țară de oameni înapoiați. Vin mulți doctori, ingineri, profesori. Au telefoane, tablete, sunt informați. Mulți dintre ei sunt o achiziție pozitivă pentru țările care îi găzduiesc. În Suedia, de pildă, în șase luni de la venire, au învățat limba foarte bine și și-au deschis propriile afaceri: librării, farmacii.
Asta pentru că cei care ajung în Europa trebuie să aibă suficienți bani pentru traficanții care îi ajută să vină aici?
Dacă vrei să ajungi în Suedia trebuie să plătești minim zece mii de euro.
Traficanților, nu? Tu ai cunoscut asemenea persoane?
Nu, dar nu e ceva deosebit. În Turcia, de pildă sunt sute. Te duci la un taximetrist și contra unei sume de bani, afli imediat pe cine trebuie să contactezi. Poți merge chiar tu la fața locului să vezi cât de ușor se obțin informațiile acestea. Pentru că ei se confruntă zilnic cu aceste cereri. Revenind la problema celor care vin în Europa. Deja se aflau în Turcia peste două milioane de refugiați. Pentru ei era mult mai ușor să plece în Grecia, care era la maxim 200 de kilometri, decât să o ia în direcția opusă, să treacă prin zona controlată de ISIS și de Assad pentru a ajunge în Arabia Saudită. În plus, ar fi fost nevoiți să treacă printr-o zonă deșertică în care supraviețuirea ar fi fost foarte grea. Și totuși au plecat destul de mulți sirieni și în Arabia Saudită. Mulți dintre ei la rude, la cunoștințe sau cu contract de muncă.
Cum vezi pe viitor problema refugiaților?
Ideea este că refugiații nu au plecat doar din zona controlată de ISIS. Au plecat de peste tot.
Sunt voci care afirmă că ar trebui să rămână in Siria să lupte!
De ce să lupte? Cu cine să lupte? În familia mea de pildă sunt persoane care sunt de partea regimului, sunt persoane care se opun. E un război civil care opune de multe ori membri acelorași familii. Nu e normal să-i încurajăm să se ucidă între ei.
Bine, dar din câte spui situația acum e critică pentru că Bashar folosește prezența ISIS în zonă pentru propriul avantaj.
Sigur că trebuie înlăturat ISIS-ul însă nu trebuie să uităm că la baza acestui întreg conflict a stat proasta gestionare a protestelor de către regimul Bashar. Din pricina lui s-a ajuns aici. E și o problemă de legitimitate: nimeni nu va accepta un președinte care nu a știut să conducă țara și ne-a adus în situația asta. Bashar a arătat că nu a fost capabil să-și protejeze poporul
Și ce ar fi de făcut în situația dată?
Prima cerință pentru orice lider politic este să ofere siguranță poporului său. Dacă el nu este capabil de acest lucru, de ce se agață în continuare de putere?
Bine, dar dacă pleacă Bashar nu se rezolvă problema ISIS-ului.
Nu e așa. Dacă pleacă Bashar și vom avea un lider legitim, cu sprijinul altor state și al oamenilor noștri, vom reuși să îi dăm afară pe mercenarii din ISIS. Ei sunt ușor de identificat întrucât nu sunt sirieni. Ei au venit din afara țării.
Dar credeți că este posibil ca acest conflict să fie rezolvat fără sprijin extern?
La acest moment este foarte dificil în condițiile în care există interese ale marilor puteri în zonă. Să nu uităm că Rusia are cea mai mare bază și singura bază militară din Mediterana în apropiere de Siria și aproape de zonele controlate de regimul Assad. Prin urmare, ei nu vor tolera o prezență americană sau turcă în zonă.
Revenind la problema refugiaților. Cum interpretezi tu, ca sirian, tot acest val de declarații care stârnesc panica privind o adevărată invazie musulmană? Crezi că sunt rodul unei mentalități retrograde sau servesc și altor interese?
Cred că România a rămas tributară unei mentalități retrograde ca urmare a deceniilor în care a fost izolată de restul lumii. Deși vorbim de dreapta extremistă în Ungaria sau despre Traian Băsescu în România, au rămas marcate de această mentalitate izolaționistă specifică perioadei de dinainte de 89 în care totul se putea rezolva în interior, în care se mergea foarte mult pe ideea unui naționalism exacerbat. Declarațiile făcute de Băsescu cred că sunt personale și că nu s-a consultat, ca înainte, cu consilierii săi. Firește, putem suspecta că dorește să iasă în evidență cu orice preț și să îndrepte panica și nemulțumirea românilor în direcția refugiaților. Dar declarațiile făcute de el sunt inacceptabile pentru un fost lider european. Noi acum facem parte din Uniunea Europeană și, vrând, nevrând, ceea ce se petrece în Franța sau în Italia, ne afectează și pe noi. Eu consider că ceea ce se petrece în țările europene ne afectează și pe noi. Suntem ca într-o familie în care direct sau indirect, ceea ce se petrece într-un stat le va afecta și pe celelalte. A afirma că prezența a două mii de refugiați în România echivalează cu plasarea de bombe la metrou este ceva de neimaginat. În fond, dacă suntem cetățeni europeni ar trebui, teoretic, să ne pese la fel de mult și de metroul parizian ca și de cel londonez. În momentul în care mă gândesc exclusiv la propria țară și la propriile interese proiectul european nu mai e posibil. Băsescu și alți lideri politici români au fost extrem de mândri când am intrat în Uniunea Europeană. Brusc, e împotriva NATO, împotriva UE. Dacă a capitalizat politic și s-a folosit de aderarea României la aceste structuri nu este normal să respecte regulile?
Dar nu credeți că sunt și acestea parte dintr-un joc politic? Demonizarea refugiaților în scopul de a se prezenta pe sine ca unic salvator al nației creștine asuprite?
Băsescu afirmă că avem problemă cu acești 1700 de refugiați. Dar, în același timp, cât el a fost președinte, acum doi ani, au intrat în România peste 2000 de refugiați. De ce nu a tras un semnal de alarmă la acel moment? De ce nu a spus nimeni nimic în acea perioadă?
Pe rețelele de socializare circulă articole halucinante despre pericolul iminent, despre catastrofele de proporții care urmează să se abată asupra noastră dacă primim refugiați. Ce părere ai?
Așa cum am spus de la început, pe teritoriul României se află de ani buni circa 150 de mii de musulmani. După revoluție au venit pe puțin zece mii de oameni de afaceri arabi în România. S-a pus vreodată problema vreunui atentat, a pretenției de a avea școli cu predare în limba lor? Ai văzut încercări asidue de convertire la Islam?
Dar care să fie până la urmă scopul acestor declarații?
Eu înțeleg că politicienii doresc să câștige atenție, dar cred că există limite. Nu trebuie să faci declarații care să facă rău țării tale, să creeze panică și isterie în rândul cetățenilor sau un climat de ură care n-o să poată fi înlăturat foarte mult timp. Aceste declarații pot genera un conflict de care nu avem nevoie. De ce să pornim în rezolvarea acestei situații pe un fond de ură? Pentru că acest climat de ură creează probleme. Dacă eu mă duc acum în metrou și vorbesc în limba mea, oamenii se vor întreba: oare o să detoneze o bombă? Cineva mai sensibil la declarațiile de tip Băsescu mă poate ataca, preventiv. Băsescu a creat o fobie de refugiați care creează multe probleme.
Ce e șocant este că există chiar persoane care au plecat cu scopul clar de a beneficia de tratament medical sofisticat care nu era disponibil în țară, iar acum se arată total lipsite de empatie față de soarta refugiaților.
Păi când au plecat trei milioane de români în străinătate nu s-a pus problema în acești termeni. În plus, vă garantez că scopul ultim al sirienilor este să se întoarcă înapoi sau, în orice caz, să părăsească România. Dacă românii care sunt născuți aici și deja au un avantaj pleacă în străinătate, ce să spună refugiații pentru care nu există programe de integrare și șanse de progres? Să vă povestesc un caz real. Cunosc o româncă ce se stabilise în Siria și a revenit în țara natală după douăzeci de ani. Nu s-a putut reintegra și având pașaportul sirian a plecat în Germania ca siriancă și declară că o duce foarte bine acolo. Nu există programe de integrare, de reconversie profesională în România. În această perioadă în afară de fundația ICAR nu există soluții și șanse pentru refugiați. Eu sunt activist social și am legături cu toate ONG-urile și când vin sirieni încerc să îi ajut să se acomodeze. Dintre cei 2400 de sirieni care au venit în România nici unul nu stă în centrul de azil.
Mulți îi condamnă tocmai pe acest motiv. Spun că au plecat ca să o ducă mai bine și sunt niște oportuniști. Acum, firește, ne întrebăm, dar de ce i-a apucat brusc oportunismul? De ce pleacă așa cu milioanele de patru ani încoace?
Hai să îți povestesc cum e acum în Siria. Sora mea locuiește încă acolo. Au curent o oră pe săptămână, dar nici asta nu e sigur. Apa vine la cinci zile. Cumpără apă de râu care nu e epurată și pune în ea tablete de clor. Toți suferă de infecții ale pielii din pricina apei. Dacă nu ai bani mori de foame literalmente pentru că o pâine care costa 10 cenți acum costă 1 euro. Dacă mergi pe stradă nu e sigur că te întorci acasă. Poate să cadă un butoi din avioan sau poți fi pur și simplu împușcat.
Am vorbit de nenumărate ori cu ea. Am încercat să o conving să vină în România. Mi-a spus că vrea să moară în țara ei. În schimb verișorul meu și-a vândut casa și a plecat spre Grecia. Cineva m-a acuzat că mint. Cui să își vândă casa dacă e război? Uite care e treaba. Să spunem că ai o casă care valorează 150 de mii de euro. Dar, pentru că vrei să pleci, o vinzi cu 50 de mii de euro. Există speculanți care cumpără pentru că speră că odată ce se va termina războiul vor rămâne cu acele proprietăți. Vă spun cinstit că dacă aș avea bani, și eu aș cumpăra! În câțiva ani se termină războiul și rămân cu proprietățile. Sunt oameni care au făcut avere în această perioadă de război. Din speculațiii cu apă, cu alimente, cu arme, cu medicamente, cu orice.
Înțeleg. Și deci verișorul a decis că e momentul să plece?
Da, a stat câțiva ani, dar are o fiică. Ea a crescut, are opsprezece ani. Nu are nici un viitor acolo și e foarte periculos pentru ea. Firește, viața merge înainte. Deși e război, oamenii se căsătoresc, au copii, merg la terase. Dar nu pot fi relaxați pentru că nu există siguranță. De pildă în orașul meu: e distrusă zona de centru însă la periferie viața merge mai departe, dar în condiții foarte grele. Fără curent, fără apă și cu prețuri foarte mari la orice. Lumea își imaginează că dacă e război civil totul s-a oprit. A fost război mondial la București, dar viața nu a stat niciodată pe loc.