Organizația Pumn: Apel la calm după alegeri

  1. a) Președintele „salvator”

Alegerea lui Iohannis nu aduce după sine rezolvarea problemelor societății noastre: nici dispariția sistemului baronial, nici a venalităţii sau a dispreţului pe care politicienii îl manifestă constant faţă de noi, cetăţenii. Nu am ales un voievod autocrat care, pe cal alb, să spintece cu „sabia dreptății” răul cuibărit în societate, în economie sau în politică. Nu am ales nici măcar un prim-ministru (deși cei doi prezidențiabili s-au comportat în timpul campaniei ca și cum ar fi candidat pentru această funcție). Am votat un neamț care știe imnul României şi cam atât.

Aşa că hai să nu ne mai prostim!

  1. b) Mitul schimbării

Votăm schimbarea cel puţin din 1996. În mod surprinzător, nici un program politic nu a articulat coerent schimbarea aşa cum o vedem sau dorim noi. Aşteptările noastre de mai bine nu s-au reflectat niciodată în deciziile de politică publică ale celor care ne şi ne-au condus. De fapt, vorbim despre un concept fără conţinut. Schimbarea de dragul schimbării nu ne-a adus stabilitatea şi predictibilitatea pe care le-am dorit.

În acelaşi timp, am trăit schimbarea – vrând, nevrând – din 1996. Leul nu mai e leu, salariile nu mai sunt salarii, spitalul nu mai e spital şi nici şcoala-şcoală. Am semănat speranţă şi am cules mizerie şi umilinţă. Cu certitudine un nou preşedinte nu poate schimba toate astea.

Aşa că hai să nu ne mai prostim!

  1. c) Lupta anti-corupție

Speranţele multora vizavi de noul preşedinte se leagă de lupta anti-corupţie. Este, evident, o speranţă deşartă – preşedintele NU are atribuţii în acest domeniu. Mai mult, reflectă şi o gravă problemă de logică democratică prezentă la nivelul nostru, al cetăţenilor: dacă preşedintele ar interveni nu ar face decât să încalce Constituţia şi să violeze flagrant separaţia puterilor, chestiune care, ironic, ar avea drept consecinţă subminarea statului de drept pe care cu toţii l-am vrea întărit (şi) prin lupta anti-corupţie. Asta spune multe şi despre aşteptările noastre în această privinţă – viziunea despre justiţie prezentă la nivelul societăţii pare aşadar a fi una a acţiunii arbitrare, autoritare a unei singure entităţi iresponsabilă legal-instituţional. Cu alte cuvinte, o viziune medievală, incompatibilă cu statul modern. Probabil de aceea mulţi au votat „Vlad Ţepeş” anul acesta…

Aşa că hai să nu ne mai prostim !

 

  1. d) Președintele minoritar

Contrar opiniei general împărtășite, votul din noiembrie nu este o expresie – cumva surprinzătoare – a toleranței pe care românii o manifestă față de minorități – etnice şi religioase. Triumfalismul cu care unii s-au avântat să proclame ieşirea din obscurantismul xenofob a societăţii noastre ne apare ca prematură şi naivă. Simpla noastră explicaţie rezidă în faptul că minoritatea germană beneficiază de o imagine pozitivă la nivelul mentalului colectiv românesc (poate şi lipsei unei graniţe de stat cu Germania), spre deosebire de romi sau maghiari. Nu credem că votul ar fi fost similar dacă la funcţia prezidenţială ar fi candidat un reprezentant al uneia dintre cele două minorităţi enumerate mai sus. Iar lucrurile nu se vor schimba, cel puţin atâta vreme cât formatori de opinie precum patriarhul Daniel vor afirma, cu o grimasă dulce-amară că „În istoria poporului român, ca răspuns la rugăciunile sale pentru a dobândi libertatea şi unitatea naţională, adesea Dumnezeu a lucrat chiar şi prin oameni străini de neamul nostru. De pildă, România Mare s-a realizat mai ales şi prin conducători ai României ca regele Ferdinand şi regina Maria, care nu aveau deloc sânge românesc în venele lor.” Iar asta nu înainte de a împărţi comisiei electorale iconiţe (http://basilica.ro/patriarhul-romaniei-a-votat-la-secia-644-din-bucuresti-102006.html) …

Aşa că hai să nu ne mai prostim!

  1. e) Mitul bunăstării

Alegerea unui nou președinte nu are drept consecință scăderea datoriei externe, a șomajului, îmbunătățirea sistemelor de sănătate și educație, ș.a.m.d. Pomii nu se vor rupe de roade, n-o să curgă lapte și miere cam pe nicăieri. Nu. Noi și copiii noștri vom continua să plătim datoria făcută de Boc, din aceleași salarii mizere ca până acum, spitalele tot insalubre vor rămâne, școlile la sat tot departe, iar gropile din drumuri neumplute. Bătaia de joc nu va înceta.

Aşa că hai să nu ne mai prostim!

  1. f) Ipocrizia „civismului”

Ne mobilizăm și punem pasiune când vine vorba de alegerea stăpânului. Apoi, timp de cinci ani stăm docili în fața televizorului să vedem ce vrăji a mai făcut președintele nostru și, din când în când reacționăm în stradă, amăgindu-ne că așa am participat la viața politică. Cu un vot nu se face primăvară, şi nici cu proteste stradale nu se face cetățenia activă… Uniți mimăm democrația.

Atâta vreme cât suntem parte a problemei, hai să nu ne mai prostim!