UPDATE: Punctele Somației CriticAtac: programul e mai important decât președintele

Update 16 octombrie

Pe 9 octombrie CriticAtac le-a făcut o invitaţie prietenilor şi cititorilor cu un scop foarte simplu: listarea temelor şi subiectelor incomode de care nu se ating partidele şi candidaţii lor nici măcar în campania electorală. Ce-a ieșit în urma discuțiilor a fost altceva, și a depășit intenția inițială: un veritabil program politic alternativ, un program politic pe care nici un candidat nu-l reprezintă în aceste alegeri. Și pe care, în ultimă instanță, nici nu-l poate reprezenta, tocmai pentru că programul conturat în timpul a două ore de discuții provine dintr-o viziune despre societate complet diferită de cea reprezentată de clasa politică actuală. Toți candidații principali, în ciuda programelor aparent diferite, exprimă valorile, interesele și aspirațiile clasei hegemonice, anume a clasei de mijloc actuale: un amestec de neoliberalism economic, conservatorism politic și cultural, individualism social, exprimate în practică sub formă de rasism social și ură față de săraci. Programul de mai jos, chiar dacă formulat de către oameni ce aparțin în ultimă instanță aceleiași clase de mijloc, chiar dacă în mod precar și mai mult în virtutea profesiei decât ca venit, o rupe cu acest imaginar spre o altă viziune despre societate. Fiind un program politic în căutarea unui candidat, acest program s-ar putea la fel de bine să semnifice și momentul articulării unei conștiințe de clasă diferite. Mulțumim tuturor participanților. Evident, textul rămâne deschis pentru toți cei care vor să vină cu completări, clarificări, critici, etc.

Politici sociale:

  1. Impozit progresiv, taxare mai mare a capitalului, scăderea taxării muncii și a consumului.

-Taxa unică este una dintre sursele principale ale inegalităților. Aceasta trebuie abrogată în favoarea unei taxări progresive.

-Capitalul trebuie taxat mai mult, mai ales marele capital, marile averi și afaceri.

-Renegocierea redevențelor. Statul trebuie să ceară sume mai mari de la companiile care exploatează resursele colective. Anularea diferențelor dintre redevențele pentru energii convenționale și cele alternative.

– Reducerea taxării muncii.

-Reducerea TVA și TVA diferențiat în funcție de produse.

-Venit minim garantat pentru toți cetățenii fixat la un nivel care să asigure un trai decent.

  1. Stop privatizare în învăţămînt şi sănătate.

Sînt din ce în ce mai multe metode prin care accesul gratuit la educaţie şi sănătate e subminat ba de plăţi informale, ba de privatizări pe faţă. Acest curent trebuie oprit. Sănătatea și educația trebuie să fie gratuite. Alte probleme:

  • Lipsa de transparenţă în plata personalului din educaţie (mai ales învăţămîntul superior)
  • Inegalităţi, discrepanţe în plata personalului
  • Inegalităţile în accesul la educaţie în funcţie de venituri şi domiciliu
  • Pseudo-gratuitatea, taxe ascunse
  • Împotriva principiului că finanțarea urmează elevul/pacientul
  • Reevaluarea impactului POSDRU/Fonduri Europene în calitatea învățământului
  1. Stop privatizărilor în domeniul public. Oprirea transferurilor de bani publici spre privat prin diferite subvenții directe sau indirecte.

Trebuie ruptă linia de argumentație (și cu atât mai mult direcția ei de punere în practică) stat minimal – subfinanțare a instituțiilor publice – proastă funcționare – privatizare – stat minimal. Trebuie să ieșim din paradigma în care capitalul șutează și tot el scoate de la vinclu, în care el apare drept singura soluție la problemele pe care singur le creează. De la CFR, pînă la firmele de distribuire de apă, căldură sau energie, peste tot găsim proiecte şi propunere de refacere strict prin vînzare către domeniul privat. Acestea nu sînt soluţii, sînt renunţări la drepturi cetăţeneşti.

  1. Un Cod al muncii nou care să protejeze angajații. Condiții egale pentru angajații de la stat și cei din privat.

Actualul Cod al muncii a produs o hiperflexibilizare și vulnerabilizare a muncii. Trebuie abrogat.

-Anularea diferențelor dintre angajații la stat și cei în privat, dar nu în direcția în care această apropiere începe să se realizeze astăzi (cu lucrătorii din sectorul public împinși tot mai mult, sub pretextul neperformanței și neproductivității lor, înspre un statut apropiat în flexibilitate și neputință de statutul angajaților din privat), ci în direcția unei organizări sindicale a lucrătorilor din mediul privat care să le garanteze aceleași drepturi și siguranță a locului de muncă de care se mai bucură încă, parțial, colegii lor bugetari.

– Stoparea fenomenului masiv de evaziune fiscală din sectorul privat (unde, pe hârtie, mai toată lumea lucrează pe salariul minim sau pe jumătate din cât câștigă cu adevărat).

-Anularea scutirilor pentru salariați în domenii precum IT și altele similare pentru care banii publici joacă rolul practic de subvenții pentru business.

– Multinaţionale. În sală au fost două abordări. Una liberală, despre cum să forţăm companiile să adopte un cod etic mai ferm. Cealaltă perspectivă: nu aşteptăm vreo „moralizare” a multinaţionalelor, drepturile trebuie obţinute prin taxare şi drepturi pentru angajaţi. În ciuda diferenţelor mari, a existat totuşi un consens: chestiunea corporaţiilor şi a drepturilor muncii e urgentă şi trebuie chestionată politic în mod real.

  1. Naţionalizare.

Chiar şi pentru susţinătorii liberali ai capitalismului ar trebui să existe o limită. Cuvîntul „naţionalizare” trebuie reintrodus în vocabularul politic, ca minimă formă de rezistenţă în faţa marilor companii. Propagandiştii ne flutură toată ziua sperietoarea Viktor Orban. Însă măsuri juste economic pot fi luate şi fără aiurelile viktororbaniene.

  1. Dreptul la casă

Ca în mai toate celelalte domenii, intervenția politică în problema locuirii s-a concretizat într-un set de „măsuri sociale” care urmează obișnuitul calapod trickle-down: dacă vrem să le fie bine oamenilor, trebuie să ne asigurăm că îi este încă și mai bine capitalului. Programe „socialiste” precum Prima casă sau infama Electorată nu văd altă cale să facă puțin bine pentru cetățean decât făcând un ocean de bine băncilor și speculanților imobiliari. Asemenea politici sociale trebuie să înceteze, iar chestiunea vitală a locuirii trebuie să devină o direcție politică fundamentală, independentă de toanele și pretențiile ratei profitului financiar. Tot atât de necesare sunt următoarele:

-Încetarea speculațiior imobiliare și a evacuărilor abuzive.

-Intervenția statului pentru asigurarea sau construirea de locuințe ieftine.

-Protecția chiriașilor. Fixarea unui tarif maxim și penalizarea abuzurilor sau a evaziunii.

– Mutarea accentului de la proprietate la uz. Decriminalizarea ocupărilor/ squatting-ului. Imobilele nefolosite să poată fi locuite sau utilizate în scop comunitar.

  1. Regîndirea relației cu băncile.

În toată perioada postcriză, băncile au beneficiat de un statut privilegiat, susţinute de FMI şi BNR. Mare parte din cei care au făcut împrumuturi în perioada speculaţiilor, trebuie să plătească prin comisioane abuzive deciziile proaste ale bancherilor. Toată clasa politică le-a ţinut partea. E timpul să se schimbe atitudinea.

  1. Mediu

Trebuie să forțăm abordarea problemei mediului nu ca o chestiune morală, individuală sau spirituală, ci ca problemă eminamente politică, una care vizează în mod direct modul economic actual de producție și de reproducere socială: capitalismul. Implicit, trebuie demascate ca false soluții acele încercări de reconciliere a mediului cu modul capitalist de producție sau acele pseudo-alternative care nu fac decât să mai deschidă o bulă utilizabilă de speculații și intermediere financiară (schema cupoanelor pentru energie verde).

Gazele de şist. Politicienii devin raţionali doar în opoziţie. Iar maximum pe care-l pot spune este că se face doar în condiţii de maximă singuranţă pentru mediu! Cum obţineţi garanţii pentru mediu, cum negociaţi de pe picior de egalitate cînd discutaţi şi semnaţi cu marile companii (atenţie, de la ruşi la americani, toţi vînează cîte o felie)?

Tăierea pădurilor. Tolerarea unor mari companii care au încurajat jaful de lemn şi exportul materiei brute.

Interzicerea exploatărilor prin cianurare.

Transport public. Aceasta trebuie să fie preocuparea maximă, nu investiţiile esfîrşite în autostrăzi inexistente.

  1. „Siguranța Statului”

Bună parte a societăţii civile, parlamentari, SRI, SIE pun o presiune enormă pe legi cît mai ferme în domeniul supravegherii. Deşi Curtea Constituţională a respins o lege, lobby-ul continuă. Prezidenţiabilii trebuie să-şi asume clar ce politică vor avea. S-au mai cerut:

  • Demilitarizarea și reducerea drastică a ponderii serviciilor secrete.
  • Transparentizarea bugetelor în servicii și reducerea acestora.
  • Stoparea procesului de privatizare a monopolului statal al violenței legitime. Scoaterea în afara legii a firmelor de securitate private și anchetarea abuzurilor lor.
  • Anchetarea abuzurilor jandarmeriei și pedepsirea celor vinovați.
  • Regândirea ideei de securitate în sens social.

             10. Agricultură

O discuţie realistă despre ce s-a întîmplat în ultimii ani: campanii de comasare a pămîntului, sărăcirea şi mai accentuată a unor zone din mediul rural. Accesul micului fermier la cumpărători, promovarea reală a asocierilor (nu doar prin fonduri UE ultrabirocratizate). Oprirea land-grabbing-ului din agricultură.

            11. Cultură

Subvenționarea de către stat a producției culturale și a accesului la cultură, un buget mai mare pentru ministerul culturii, cu cerința ca o parte substantială din acest buget să meargă către cultura contemporană, mai mult control asupra felului în care primăriile cheltuie bugetele pentru cultură;
Subvenționarea culturii nu trebuie să devină echivalentul transformării ei în propaganda nationalistă;
-Încurajarea artei contemporane se face prin programe pe termen lung create de stat (burse, ateliere, cursuri, etc.) si nu prin subventionarea de catre stat a pietei de arta; cultura e educatie si nu marfa, statul nu are ce sa caute (nici financiar, nici ca patron simbolic) in targurile de arta sau casele de licitatii.

           12. Schimbarea legii de formare a partidelor.

Înlesnirea formării de formațiuni politice

– Coborârea pragului de intrare în Parlament

-Introducerea unor elemente de democrație directă

Politică externă

  1. NATO

Sîntem într-un raport nu doar de completă subordonare, dar de „veşnică recunoştinţă şi non-negociere” cu SUA şi cu NATO. Sîntem reprezentanţii cele mai dure linii de intervenţie americană. Am fost aliaţi pe mai toate fronturile. Această conduită trebuie să înceteze împreună cu investiţiile necugetate în armament scump.

  1. România şi românii în UE.

Abuzurile asupra mîinii de lucru ieftine se perpetuează şi peste graniţa naţională. Autorităţile susţin că îi sprijină doar pe „românii care muncesc” (prilej pentru mesaje dure antisociale şi rasiste), însă nu avem nici un cuvînt de spus în zonele de decizie sau politice (Parlamentul European).

  1. Respingerea TTIP
  2. Recunoașterea Kosovo și a Palestinei

Politici ideologice și culturale

  1. Împotriva rasismului și a rasismului social. Oprirea războiului împotriva săracilor și a celor vulnerabili.
  2. Soluţii reale împotriva violenţei împotriva femeilor
  3. Drepturile persoanelor cu dizabilităţi. O categorie dintre cele mai abuzate de lupta autorităţilor cu „asistaţii”. Convenţia ONU trebuie respectată.
  4. Regândirea relației Biserică – Stat

– Reafirmarea principiului laicității statului și a separării dintre cele două instituții.

– Scoaterea însemnelor religioase din școli și eliminarea obligativității orelor de religie.

– Taxarea bisericii şi stabilitrea unui plafon maximal de alocare din banul public.

5. Respectarea drepturilor persoanelor LGBT