Cine va garanta nepolitizarea ICR. Scrisoare deschisă adresată prim-ministrului României Victor Ponta.

TEMA: Cultură și politizare. În jurul ICR

În atenția prim-ministrului României Victor Ponta.

Stimate  domnule prim-ministru Victor Ponta, nu am obiceiul de a scrie scrisori oficialităților țării decît în cazuri excepționale și doar cînd e vorba de o poziție critică. Un intelectual care se respectă nu poate avea cu Puterea decît o relație critică, dincolo de simpatii și ideologii, indiferent dacă la putere se află Traian Băsescu,  Mihai Răzvan Ungureanu sau Victor Ponta.

Dacă nu e cu supărare, o să intru direct în subiect. Primul lucru care mă minunează este faptul că doar la o lună de la preluarea puterii, dumneavoastră și guvernul pe care-l conduceți vă subscrieți aceleiași logici de funcționare a puterii: ordonanțe de urgență, numiri politice ale funcționarilor, revanșism politic, personalizarea instituțiilor statului etc. Oare nu aceste lucruri le criticați acum cîteva luni cu multă frenezie? Atunci ce vă mai deosebește de predecesorii dvs., atîta timp cît folosiți aceleași practici politice? Conținutul? Încă-l mai așteptăm.

Scrisoarea mea are însă un obiectiv mult mai punctual și care nu face parte din „marea politică“ – totuși, se referă la o temă care pare a fi una de interes major și o urgență petru dumneavoastră și guvernul pe care îl conduceți. Întîmplător, este o problemă care mă interesează în mod direct și pe care o cunosc. E vorba de Ordonanța de Urgență care va trece Institutul Cultural Român în subordinea Senatului României.

Înainte de a spune de ce cred că această ordonanță este o mare greșeală, vreau să vă dau cîteva date de context. Dacă cumva nu știați, să vă aduc la cunoștință că Institutul Cultural Român este una dintre puținele instituții românești care funcționează bine, are o viziune clară și rezultate de invidiat de multă lumea. Nu vă spun din auzite, ci ca un om pasionat de domeniul politicilor culturale, care urmărește cu mare atenție ce se întîmplă acolo. Dacă vreți o analiză pe larg a ICR, o  pot face cu plăcere, pentru că sînt multe de spus, însă o astfel de analiză nu-și găsește locul aici.

Știu, în bună tradiție a politicii locale, nu vă deranjează  instituția, ci omul Horia-Roman Patapievici, un aprig susținător al președintelui Băsescu. Da, am mai scris pe acest subiect (aici) și am condamnat oficial poziția de incompatibilitate instituțională a unui înalt demnitar de stat numit și subordonat președintelui, a cărui poziție publică de susținere a acestuia este o încălcare a deontologiei pentru că presupune un conflict de interese. E o regulă care se respectă în țările ale căror legi vrem să le mimăm. Din punctul meu de vedere, cred că aici atît Horia-Roman Patapievici, cît și Mircea Mihăeș au greșit.  Personal, eu și Horia-Roman Patapievici sîntem pe poziții ideologice care ne plasează la poluri opuse, mi-am exprimat public dezacordul cu pozițiile dumnealui (exemplu – Da, sînt un om de stînga). Însă acest lucru nu mă împiedică să văd că sub conducerea sa, ICR a devenit, din punct de vedere al politicilor culturale, cel mai important fenomen de după 1989. Da, Horia-Roman Patapievici și echipa sa au făcut din ICR o instituție de care ar trebui să fim mîndri și pe care ar trebui să o încurajăm să continuie direcția de dezvolatre propusă de această echipă. Nu pot să trec cu vederea și să nu apăr lucrurile bune care se întîmplă colo.

Dar nu vreau să fiu un judecător sau avocat al domnului Patapievici: nu vrea să-l apăr și nu vreau să-l condamn, fiindcă nu omul e în discuție. Sau vrem iarăși să cădem în aceeași logică medievală de personalizare a puterii în care vedem în instituție doar persoana care o conduce și mai puțin instituția în sine și legile care o guvernează? Oare nu același lucru l-au făcut și guvernele precedente pe care le-ați criticat vehement?  Chiar vreți să rămîneți în aceeași paradigmă? De la o guvernare la alta, noi avem așteptări mai mari, ăsta ne e cusurul.

Dar să revenim la miezul chestiunii în cauză. Guvernul pe care dumneavoastră îl reprezentați vrea ca Institutul Cultural Român să treacă sub controlul Parlamentului. Să ne reamintim: Fundația Culturală Română (numele precedent al ICR)  a mai fost în subordinea Parlamentului şi în timpul guvernării PSD (2000-2004). Cu foarte  puţin timp înaintea alegerilor din 2004, s-a votat, tot prin Ordonanță de Urgență, transformarea Fundaţiei Culturale Române în Institutul Cultural Român şi numirea preşedintelui ICR de către preşedintele ţării. Oare de ce același partid al cărui președinte sînteți, partidul majoritar în USL, vrea acum să revină asupra unei decizii din urmă cu opt ani?

Din cîte cunosc, motivul central al trecerii ICR din subordinea Parlamentului în cea a Președintelui era dorința de a depolitiza această instituție, de a o pune deasupra partidelor, așa cum se presupune a fi funcția Președintelui României și cum scrie la Constituție.  Din punct de vedere al construcției politice pe care o avem și al Constituției noastre, acest mecanism și principiu mi se pare corect. La fel de adevărat este faptul că la noi fiecare politican nu se adaptează el funcției pe care o are, ci își adaptează sau folosește instituția sau funcția dupa propriul croi. Faptul că avem un președinte jucător care nu respectă regulile jocului nu înseamnă că și dumneavoastră trebuie să construiți legi după croiul comandat de clientela politcă. Din acest punct de vedere, cred că legea veche era mai bună, mai ales că știu destul de bine ce lumini avem prin comisiile culturale din Parlament. Mă întreb și eu cine va garanta nepolitizarea ICR?

S-ar putea ca și de data asta intenția să fi fost bună,  dar de ieșit, a iesit ca obicei, prost. Într-adevăr, să admitem faptul că se dorea o restructurare a ICR pentru a nu mai fi pe alocuri o struțocămilă care ține și de Președinție, și de MAE, și de Ministerul Culturii etc. În acest caz, oare nu ar fi fost nevoie de o analiză și o dezbatere publică prealabilă și nu de o Ordonanță de Urgență?

Vasile Ernu,

scriitor, coordonator CriticAtac