Primit la redactie de la Dan Gulea
Un final trebuia realizat. Echipa Colegiului Naţional „Mihai Viteazul” Ploieşti decide să se retragă din concursul de cultură generală organizat de Editura Humanitas, avînd în vedere precaritatea întrebărilor formulate de dl Andrei Cornea, precum şi girul pe i-l acordă în mod nemijlocit şi tacit dl Gabriel Liiceanu.
Intelectualii dragi ai lui Băsescu nu au făcut decît să îşi trimită, sub nemijlocita protecţie a anonimatului, une porte-parleuse (dacă există cumva termenul…), care să discute pe cîteva forumuri la întîmplare, crezînd că toată lumea i se adresează.
În afară de acest motiv, nu putem trece peste o evidentă relaţie de apropiere care există între coordonatoarea concursului şi cea a echipei liceului „Caragiale” din Ploieşti; argumentul de două rînduri şi jumătate de pe siteul concursului este că echipa „Caragiale” nu a putut participa vineri 17 februarie din cauza înzăpezirii concurentelor. Fals.
Coordonarea „Caragiale” a fost execrabilă, pentru că au fost făcute afişe cu doar două nume de concurenţi din trei, ca şi cum (als ob, ca să se înţeleagă…) echipele ar fi avut doar doi membri. E clar că pe cei de la „Caragiale” nu i-a interesat participarea. (Ca să nu mai zic de micile discuţii din etapa din decembrie, la care a asistat şi coordonatoarea concursului, insistînd pentru modificarea structurii echipei „Caragiale” în afara termenului reglementat şi deci pentru încălcarea regulamentului conceput chiar de Humanitas, de fapt o încercare de schimbare a regulilor în timpul jocului).
Al doilea argument pentru falsitatea aserţiunii de pe siteul concursului este o confuzie a celui (sau mai degrabă celei) care a scris că, citez din versiunea consultată pe 2 martie 2012, „Elevele (s.m., D.G.) care formau echipa acestui liceu sunt izolate” etc.
Nu erau eleve, ci o elevă şi un elev.
Al treilea argument este că înzăpezirea nu a însemnat izolare în Prahova în ziua concursului pentru nici o localitate limitrofă Ploieştiului (demonstrabil prin comunicate oficiale şi prin presă).
Ţinînd cont şi de întrebările pe care le-am adresat în urmă cu cîteva zile, la care intelectualii dragi lui Băsescu (şi ei lui!, ar zice copchilul universal din noi toţi) nu au putut răspunde (decît poate printr-un entremetteur), le transmitem textul de mai jos. Plecăm deci dintr-un concurs dubios de pe locul 7 din 22 de participanţi, dintr-un concurs unde am tolerat poate în mod exagerat atitudini îndoielnice.
Domnule Director Gabriel Liiceanu,
Avînd în vedere precaritatea întrebărilor formulate în etapa a III-a, „Grecia antică”, din 17 februarie 2012, Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” Ploieşti decide retragerea echipei din concurs, în semn de protest faţă de imaginea deformată pe care autorul întrebărilor o crede implicită elevilor şi şcolii româneşti.
Credem necesar ca decizia noastră să fie comunicată tuturor participanţilor, motiv pentru care vom trimite acest mesaj şi celorlalte echipe, în mod public şi privat.
Cu sentimente fireşti,
prof. Gabriel Ţaga, directorul CN „Mihai Viteazul” Ploieşti,
prof. dr. Dan Gulea, coordonatorul echipei liceului:
Rizea Cerasela, cls a XII-a
Popescu Elena, cls. a XII-a
Şulţ Luiza, cls. a XI-a




1. care erau intrebarile puse de dl. Cornea (ca sa vedem si noi cat de “precare” erau) ?
2.cei de la CNMV ploiesti s-au retras din cauza intrebarilor “precare” sau din cauza practicilor organizatorilor (despre care nu se spune nimic in scrisoare adresata dlui. Liiceanu)
3. ce relevanta are pt acest caz faptul ca unii dintre intlelctualii implicati si-au exprimat preferinta politica pt dl. Basescu ? E interzis (sau imoral) ca cineva (intelectual sau nu) sa-si exprime public preferinta pt un politician (si oricum,repet, nu vad ce relevanta are pt cazul de fata) ?
4.fraza “imaginea deformată pe care autorul întrebărilor o crede implicită elevilor şi şcolii româneşti” e obscura; presupun ca vrea sa insemne ca “autorul intrebarilor are o imagine deformata despre elevii scolii romanesti si crede ca aceasta imagine e valabila pt toti acesti elevi” dar putea fi formulata mai clar, pt ca dpdv strict gramatical fraza citata inseamna mai degraba ca “autorul intrebarilor crede ca elevii scolii romanesti au o imagine deformata despre” (nu e clar despre ce)
5. despre ce concurs era vorba ?
Felicitari! …ai pus punctul pe ‘i’. Multa retorica – si gaunoasa – in textul asta si putine fapte / date. Dar, cum textul ii injura pe Liiceanu & co. e numa’ bun de publicat pe CriticAtac. Cel mai trist e ca elevii/elevele au fost pusi sa semeneze si ei, un abuz din partea ‘directiunii’. Ei – elevii – chiar n-au nicio vina.
Ce intelectuali? Astia sunt mercenari. Intelectul le e o arma folosita impotriva propriului popor. Sunt niste politruci eruditi, cocolositi si parfumati care atunci cand ies pe strada dau in gropi. Li s-a creat locuri cladute in universitati, edituri si diferite alte organisme pentru a li se cumpara opinia. Au mai facut unii greseli din astea de-a lungul istoriei (vezi Heidegger) dar astea au fost greseli pasagere pe fondul unei notorietati internationale remarcabile. “Intelectualii” lui Basescu sunt niste zerouri pe scara internationala imbufnati ca incep sa fie considerati la fel si in tara. Le mai ramane doar ascunderea dupa functiile oferite politic in institutii.
Bun la ceva si textul asta greu inteligibil gen “s-a suparat vacaru’ pe sat”: demonstreaza din plin ca daca profesori ca Tzaga si Gulea ajung sa domine corpul didactic, invatzamantul rrrominichii chiar nu mai are nici o sansa de viitor.
Ce legatura are precaritatea intrebarilor cu… Basescu ? Sunteti decupati din Caragiale mon cher.
dle gulea, esti idiot.
cine te-a facut profesor de istorie trebuia si sa te invete sa prezinti un ca, cit de cit. ceea ce scrii matale aici nu se intelege:. articolul e nearticulat: nu are nici cap, nici coada. ce concurs? cind, cum, unde? cine a fost nedreptatit? cine e de vina? ce cred cei implicati? care e parerea autoritatilor? ce adevar asupra societatii transpare din analiza acestui caz? iata o serie de intrebari care te-ar putea ajuta data viitoare cind te mai gindesti sa pui ceva pe hirtie.
in ceea ce priveste micile tale razboaie, adreseaza-te mai bine redactiilor ziarelor locale, iar daca nu ai succes, incearca la gazeta de perete a scolii.
btw: cine naiba a aprobat intrarea acestui “stub” in criticatac? ce-s prostiile astea? criticatac face mai nou analiza concursurilor scolare?
Ati citit asta înainte de a trage concluzii pripite? Mă tem că nu.
http://www.criticatac.ro/14417/despre-simplele-preocupri-ale-intelectualilor-lui-bsescu-cazul-lui-cornea/
bun, deci la linkul de mai sus se gasesc intrebarile dlui Cornea -intrebari mai degraba simpatice, as zice; obiectiile dlui Gulea sint aberante si denota o aroganta de tzoparlan (si -ma vad nevoit sa repet- nu vad ce treaba are aici Basescu; ce rost are, de pilda, aceasta ironie vulgara: “Cred că va fi ocupat să redacteze ale cărţi de felul „De la Socrate la Pleşu” (dacă a putut scrie cum ar veni „De la şcoala din Atena la cea din Păltiniş”, no?)” ?
Savuros text. E, poate, primul exercițiu de indignare dadaistă la adresa actualului președinte al României…
Oare cat timp vor mai legitima unii dintre “intelectualii lui Basescu” rasismul celor da la websitul inliniedreapta:
http://mirceaplaton.com/html/articole_rasismul.html
În primul rând,faptul că sunteţi ascunşi după un nickname nu vă dă dreptul să-l jigniţi pe d-l Gulea care APROPO,e profesor de română!În al doilea rând,ar trebui să vă informaţi înainte sa puneţi întrebări de clasa a treia.Subiectul a fost discutat şi răs-discutat.
În al treilea rând,prejudecăţile despre ploieşteni cum că ar fi ”decupaţi din Caragiale”sunt de prost gust.
Iar concursul se numeşte Humanitas,daca dădeai click pe poză îţi dădeai seama,nu întrebai aiurea.Acestea fiind spuse,cugetaţi înainte să scrieţi dacă aveţi pretenţia că aţi coborât din copac cu ceva ani în urmă.