Iată nebunia care a devenit un fapt de la sine înţeles, un dat: de ani de zile societatea este jefuită, iar democraţia este ruinată. Scriitorul german Ingo Schulze s-a săturat. Zece motive pentru ane lua pe noi înşine din nou în serios. Extrase.
De trei ani n-am mai scris niciun articol pentru că nu mai ştiu ce să scriu. Totul este atât de evident: desfiinţarea democraţiei, polarizarea socială şi economică tot mai mare între săraci şi bogaţi, ruina statului social, privatizarea şi economizarea tuturor sferelor vieţii şi, şi, şi …
Dacă această nebunie ţi se pune zilnic pe tavă ca evidenţă, nu este decât o chestiune de timp până când tu însuţi te vei simţi bolnav şi anormal. În continuare încerc să rezum câteva gânduri care mi se par importante:
1.Este eufemistic să vorbim despre un atac asupra democraţiei. O situaţie în care este permis (deci legal) unei minorităţi dintr-o altă minoritate să păgubească interesul general pentru propria îmbogăţire, este postdemocratică. De vină este comunitatea, societatea însăşi, pentru că nu este în stare să aleagă reprezentanţi care să ţină cont de interesele ei.
2.În fiecare zi auzim că guvernele trebuie să recâştige „încrederea pieţelor“. Prin pieţe ne referim în primul rând la burse şi pieţe financiare, deci acei actori care speculează în interes propriu sau în slujba altora pentru a câştiga cât mai mult. Nu sunt aceştia cei care au „uşurat” societatea de miliarde? Pentru încrederea acestora trebuie să se lupte reprezentanţii cei mai înalţi ai populaţiilor noastre?
3.Ne indignăm pe bună dreptate în legătură cu noţiunea de „democraţie dirijată, condusă”, lansată de Vladimir Putin. De ce nu a fost nevoită Angela Merkel să demisioneze atunci când a vorbit despre „democraţie conformă cu piaţa“?
4. Prin dezmembrarea blocului estic, unele ideologii au devenit hegemonice, fiind atât de necontestate încât deja sunt considerate infailibile. Un exemplu este privatizarea care era privită drept ceva eminamente pozitiv. Tot ce rămăsese în proprietatea societăţii, a statului, trecea drept ineficient şi neprietenos pentru consumatori. Aşa s-a creat o atmosferă publică care va duce mai devreme sau mai târziu la automutilarea comunităţii.
5. O altă ideologie, care a înflorit enorm, este cea a creşterii : „Fără creştere economică nu există nimic“, a decretat cancelarul Merkel cu ceva ani în urmă. Fără a vorbi despre aceste două ideologii, nu se poate vorbi nici despre criza euro.
6. Limbajul politicienilor care trebuie să ne reprezinte nu mai este deloc capabil să cuprindă realitatea (am trăit deja ceva asemănător în timpul RDG). Este un limbaj al certitudinii, care nu este verificat în relaţia cu vreun adversar. Politica s-a transformat într-un vehicul pentru creştere economică. Cetăţeanul este redus la statutul de consumator. Creşterea în sine nu înseamnă în fapt nimic. Idealul societăţii ar fi Playboy-ul care consumă cât mai mult în cel mai scurt timp. Un război ar determina un puternic regres de creştere.
7. Întrebările simple precum „Cui îi foloseşte asta?“, „Cine câştigă din asta?“ au devenit nedelicate. Nu suntem toţi în aceeaşi barcă? Cine se îndoieşte de asta este un luptător, un duşman de clasă. Polarizarea socială şi economică a societăţii a avut loc pe fundalul unor proclamaţii zgomotoase legate de faptul că avem toţi aceleaşi interese. Este suficient să faci o plimbare prin Berlin. În cartierele mai bune, puţinele case degradate sunt şcolile, grădiniţele, căminele de bătrâni, piscinele şi spitalele. În aşa-numitele cartiere-problemă clădirile publice dezafectate sar mai puţin în ochi. Acolo se recunoaşte sărăcia după găurile din dinţi. Astăzi se spune demagogic: am trăit cu toţii peste posibilităţile noastre. Până la urmă toţi suntem lacomi.
8. Comunitatea noastră a fost şi este dată de perete de reprezentanţii noştri aleşi democratic, în sensul că este jefuită de venituri. Nivelul maxim al impozitului pe venit a fost redus în Germania de guvernarea Schröder, de la 53% la 42%, cel pentru companii a fost aproape înjumătăţit între 1997 şi 2009, la 29,4%. Nimeni nu ar trebui să se mire de ce casele sunt goale în ciuda faptului că PIB-ul nostru creşte an după an.
9. O poveste: ceea ce ni se prezenta odinioară drept contrast între Germania de Est şi cea de Vest este reprezentat acum ca un contrast între ţări. În martie am prezentat în Portugalia, la Porto, una dintre cărţile mele recent traduse. O întrebare din public a stricat atmosfera de interes prietenos într-o clipă. Deodată nu mai eram decât germani şi portughezi care se înfruntă ca adversari. Întrebarea, dacă noi – era vorba de mine, germanul – reuşim să facem cu euro ce n-am reuşit să facem atunci cu Panzerele, n-a fost plăcută. Nimeni din public nu a protestat împotriva ei. Iar eu am reacţionat deodată cum se dorise, ca german: nimeni nu este obligat să cumpere un Mercedes şi ar trebui să fie bucuroşi dacă ar primi credite mai ieftine decât cele private, am spus eu jignit.
În zgomotul care a urmat, m-am deşteptat, în sfârşit. Şi cum aveam microfonul în mână, am bâiguit într-o engleză aproximativă că aş fi reacţionat la fel de prosteşte ca şi ei şi cădem toţi în aceeaşi capcană dacă noi ca portughezi şi ca germani ne poziţionăm din reflex ca fanii echipelor de fotbal credincioşi culorilor lor. Ca şi cum ar fi vorba acum despre germani şi portughezi şi nu despre sus şi jos, adică despre portughezii şi germanii care au cauzat această situaţie şi care au beneficiat de ea, iar acum câştigă în continuare de pe urma ei?
10. Democraţie ar fi dacă politica ar interveni în structura economică existentă prin taxe, legi şi controale conforme cu interesele publice şi i-ar ţine în frâu pe actorii de pe pieţe. Este vorba despre întrebările simple: cui foloseşte? Cine câştigă din asta? Este în interesul public? În ultimă instanţă se pune întrebarea: ce fel de societate ne dorim? Pentru mine, răspunsul ar fi o democraţie.
În acest punct mă opresc. V-aş mai povesti cu plăcere despre celelalte, despre un profesor care a spus că se situează iar pe poziţia pe care o avea la 15 ani, despre un studiu al ETH Zürich, care a cercetat conexiunile dintre concerne şi a ajuns la cifra de 147 de concerne care au împărţit lumea, dintre care cele mai puternice 50 erau bănci şi asiguratori. Aş mai povesti că este important să te iei în serios pe tine însuţi şi să găseşti oameni care gândesc la fel, pentru că nu poţi vorbi o altă limbă singur. Şi despre faptul că mi s-a retrezit cheful de a deschide gura.
“Comunitatea noastră a fost şi este dată de perete de reprezentanţii noştri aleşi democratic, în sensul că este jefuită de venituri. Nivelul maxim al impozitului pe venit a fost redus în Germania de guvernarea Schröder, de la 53% la 42%, cel pentru companii a fost aproape înjumătăţit între 1997 şi 2009, la 29,4%. Nimeni nu ar trebui să se mire de ce casele sunt goale în ciuda faptului că PIB-ul nostru creşte an după an”
adica reducerea impozitelor (cele pe venit, mai ales) e un jaf ?! Gandirea dlui Schulze e prea subtila pt mine, recunosc
DA, ati inteles bine : reducerea impoziteloir pe profit si pentru cei cu venituri mari este un jaf la adresa celorlalti. CE nu va e clar?
Reducerea impozitului pe veniturile mari. Renuntarea la impozitarea progresiva. DA asta este JAF. Jefuirea celor saraci de catre cei DEJA bogati.
Eu as merge si mai departe.
Este GENOCID.
Latra toata lume si acum despre holocaust. M-am saturat. Asasinatele in masa puse la cale acum pentru majoritarii Europei (si in particular pentru majoritarii Romaniei) nu sensibilizeaza pe nimeni.
Noua lege a sanatatii, in Romania, ii va lasa lui Arafat jucaria lui cu SMURD-ul cel semiutil salvator de pisici de pe acoperisuri si va taia posibilitatile de supravietuire a normalilor majoritari.
Perfect adevarat, este genocid. Guvernele lupta “să recâştige „încrederea pieţelor“ “, adica a jefuitorilor care ne-au adus aici. UE ca imens lagar de concentrare a reusit performanta ca detinutii (populatiile) sa-si aduca la putere prin vot gardienii, aproape peste tot guverne de dreapta – nu ca social-democratii ar face vreo diferenta reala (vezi Schroder).
“Democraţie ar fi dacă politica ar interveni în structura economică existentă prin taxe, legi şi controale conforme cu interesele publice şi i-ar ţine în frâu pe actorii de pe pieţe”
Jos palaria!
De unde si pina unde trebuie guvernele sa se inchine in fata Mariei Sale Piata? Piata este un eufemism pentru cartelurile care vor sa isi imparta lumea.
Democrația implică controlul cetățeanului asupra pieței și nu invers!
Atât Marx, cât și Debord au dreptate în ceea ce privește capitalul. Nu mă refer la profeție, ci la realitatea crudă. Democrația este pusă la zid și ucisă de cei care vorbesc chiar despre binefacerile ei. Dacă Piața este mai importantă decât Cetatea, atunci democrația a murit, iar noi ne mai rugăm la moaștele ei.
Sunt de acord cu mai toate, cu observatia ca simpla diagnosticare nu reprezinta si un tratament pentru probleme sesizate. Mai e mult de facut.
O singura observatie: “recastigarea increderii pietelor” la punctul 2 este doar un simptom al bolii mult mai grave care este indatorarea excesiva a statelor. Cand esti la sapa de lemn, cersesti, n-ai ce face. Problema este cum ai ajuns milog. Eu cred ca politica deficitelor bugetare prea largi din ultimele decenii a permis cresterea nivelului de trai pe datorie. Ar fi fost prea frumos ca toata lumea sa castige, sa ai cresterea nivelului de trai in paralel cu reducerea taxelor mari. Fumuri, vise, aburi de drog. Acum, problema este cum repari ce ai stricat (reduceri de taxe, globalizare) in conditiile in care corporatiile au devenit mult ai puternice ca acum 20 de ani si-si pot muta oricand bazele intr-o jurisdictie calduta gen Monte-Carlo.
@Kinn,
Indatorarea statelor este o consecinta a dominatiei pietelor, nu viceversa. Faptul ca bancile centrale imprumuta (refinanteaza) bancile private la dobanzi apropiate de O pentru ca acestea sa imprumute statul la unele de cateva ori mai mari (sau de multe ori mai mari!!!) nu va spune nimic!? Sau faptul ca statul nu se poate imprumuta de la bancile centrale!? Si ca acestea sunt independente!? De interesul public, se intelege…
Toata aceasta stare de fapt este noua, nu este de cand lumea; nici mobilitatea nelimitata a capitalurilor sau paradisurile fiscale nu sunt inerente dezvoltarii… Dimpotriva! Despre ce vorbim!?
@Gabi,
Aveti dreptate doar partial, as spune mai degraba ca a fost un cerc vicios din care pe termen scurt si mediu au castigat toti dar pe termen lung se vede ca de fapt am pierdut (aproape) toti.
Pana la urma nimeni nu a obligat statele sa se indatoreze peste masura. Si mai ales sa se indatoreze pentru a plati salarii si pensii. Atunci cand te imprumuti pentru altceva decat investitii care sa iti asigure venituri viitoare prin care sa te dezvolti si din care sa poti plati si dobanzile se cheama ca iti furi singur caciula. Toate serviciile publice, asigurarile sociale, lucrarile de infrastructura care nu iti aduc beneficii economice evidente (cum ar fi o cale ferata catre un remote village) nu este bine sa le platesti decat din veniturile proprii, atat cat iti permite plapuma. Au putut insa politicienii sa reziste tentatiei? Raspunsul este evident (si aici etichetele ideologice nu au mai avut nicio importanta). Cine e vinovat ca grecul primea 2 salarii pe an fara sa munceasca pentru ele – cine le-a primit sau cine le-a dat? Dar de legea din US care permitea fuziunile bancare cu conditia acordarii unui anumit % de credite ipotecare pentru patura saraca a populatiei?
In fine, uite asa poporul era multumit, politicienii erau alesi iar sistemul financiar prospera peste masura…pana cand toate au facut bum! Va intreb eu iarasi – oare de lipsa de reglementare a sistemului financiar cine este cel mai vinovat: eu alegatorul, bancherul care isi urmareste interesul sau politicianul care este mandatat de mine sa ia decizii in beneficiul meu? Au pierdut statele puterea legislativa si nu am aflat eu? Ipocrizia politicienilor este crunta – pana la urma ei au fost cei care ar fi trebuit sa opreasca crearea acestor mamuti too big to fail. Si aici nu mai e vorba de stanga-dreapta, aici e vorba de common sense.
Nu bancile imprumuta statul, ci statul cere sa fie imprumutat. E o diferenta.
E normal ca statul sa nu se poata imprumuta de la bancile centrale pentru ca e normal ca cine are painea sa nu aiba si cutitul. Independenta e normala, pentru ca nu te poti imprumuta de la un subaltern direct, asta ar semana mai degraba a santaj. Rolul bencilor centrale este de a ne garanta noua, cetatenilor, ca leii pe care il strangem azi cu greu sub saltea n-o sa valoreze maine o para chioara. Cand statul se imprumuta de la bancile centrale, se imprumuta de fapt de la noi, fara voia noastra. Lucru, dupa parerea mea, inacceptabil pe timp de pace.
Cum spunea si Coman Norbert, nu societatea trebuie sa se supuna pietii, ci piata trebuie sa se supuna societatii.
Marile concerne supranationale au pus deja la punct doctrina ”gouvernance” care le ajuta sa eludeze legile pietii.
Daca ele, supranationalele, au voie, de ce nu au voie si statele?
Piata se supune societatii, dar pana si societatea trebuie sa se supuna matematicii.
Matematica este NUMAI un instrument inventat de oameni in folosul lor.
Nici vorba. Circumferinta unui cerc era proportionala cu raza sa inca inainte de a exista viata pe pamant si oameni care sa conceapa ce e aia un cerc. Dar asta e o discutie mult prea larga despre tangibil vs concept si cum se defineste “exista”.
In particular, pana si societatea trebuie sa se supuna legii “ce se vinde = ce se cumpara” si ca bunastarea nu se creeaza din senin, ci doar se conserva si se muta de la unii la altii. Doar regulile dupa care se muta de colo-colo se pot modifica dupa pofta de moment.
“adica reducerea impozitelor (cele pe venit, mai ales) e un jaf ?! Gandirea dlui Schulze e prea subtila pt mine, recunosc”
Schulze e un reactionar daca doar vrea impozite mai mari pentru companii.
Este o prostie sa speri ca va ramane capitalul privat intr-o tara cu impozite mari.
Democratie, libertate sint vorbe goale daca nu pomenesti si de necesitatea suprimarii capitalului privat si capitalismului.
Cine accepta capitalismul trebuie sa accepte si liberatea capitalului de a specula sau migra liber prin pierte / lume. Altfel esti personaj din Caragiale.
Libertatea capitalului de a specula?
Mare minune! Sa aiba voie sa fure? Mata chiar gindesti cind scrii asa ceva? Stii cumva ce e aia ”morala”? Si reguli si bun simt?
De unde si pina unde nesimtitii au voie sa fure ? Si mai trebuie si admirati?
Daca tu, vgeorgicas, stii care e morala si bunul simt, invata-ne.
Dar se pare ca de cind e lumea nu exista o singura morala si un singur bun simt.
Ce e pentru unii furt, pentru altii e dreptate.
Crezi ca toti oamenii cer voie sa ceva, orice? Cei puternici fac ceva fara sa ceara voie.
Doar cei slabi cer voie.
Daca intrebi un liberal, vei afla ca specula e buna. Creaza lichiditate in piata. Etc.
Daca intrebi un social democrat iti va spune ca specula e cah, dar ca un pic de specula e buna. Etc.
Liberalu va zice ca specula este buna daor daca castiga.
Daca nu castiga ba mai rau specula il frige acelasi liberal va precuvanta despre morala , munca si adevaratul capitalism care nu este specula.
C’asa e omu.
Si mai este o afacere cu capitalul . Capitalul sta bine mersi si in tarile cu impozite mari. Cu conditia sa ii asigure beneficiu. Insa ecita traile cu impozite mici care nu ii asigura beneficii mari. De exemplu capitalul din Suedia nu s-a inghesuit sa se mute in Bulgaria sau Romania. De ce? Fiindca in Romania sau Bulgaria piata este minuscula .. comarativ cu cea suedeza. Fiindca desi are populatie mai mica , Suedia are piata mai mare. Ptr ca populatia este mai bogata! Sa ca capitalu sta linisti in Suedia unde castiga chiar daca este bine impozitat.
Si “capitalul” se imparte si el in cel speculativ si cel productiv. Ala productiv este mai stabil – ia inchipuie-ti ca Mercedes./ Porsche ar vrea sa se mute in Romania cu impozite mici si salrii si mai mici … De ce nu o face?!