Un text semnat de Vintilă Mihăilescu în Dilema Veche. Merita citit (aici integral)
……
Partea ciudată este că autenticul ortodox Baconschi ţine un discurs protestant care l-ar face şi pe Luther să se întrebe dacă nu cumva a exagerat cu vocaţia divină a muncii. Partea gravă este că are dreptate: Europa crizei se îndreaptă spre această ideologie, iar diplomatul Baconschi nu a făcut decît să semnaleze alinierea României – fără cea mai mică rezervă – la această tendinţă încă negociată la nivelul marilor puteri europene. Acest misticism ideologic al hărniciei este soluţia ieşirii din criză iar el presupune, pur şi simplu, sacrificarea săracilor, declaraţi ontologic leneşi (chiar dacă nimeni nu a îndrăznit să-i declare pînă acum de-a dreptul „cerşetori“) şi astfel vinovaţii principali de toate nenorocirile crizei trecute, prezente şi viitoare. Statul social este „demascat“ ca stat asistenţial, iar acesta este radical delegitimizat de către puterile neoliberale care învinuiesc astfel greaua moştenire a unei stîngi fantasmate. Dihotomia salvează omenirea!
Povestea a început mai de mult, pe cînd faimosul Huntington, de pildă, buzduganul zmeului american, a fost aruncat în poarta Pieţei pentru a ne anunţa că omenirea se împarte în două şi că următorul clash va fi între development-prone cultures şi development-resistant cultures, adică societăţi făcute pentru muncă şi dezvoltare şi societăţi care prin spiritul lor mioritic local nu au fost şi nu vor fi niciodată apte de hărnicie productivă şi care, fără efuziuni sentimentale, trebuie lăsate în plata Domnului. În termeni academici, pedanţi dar precişi, aceasta se cheamă etnicizarea sărăciei: tot săracu-i vinovat, pentru că nu-şi schimbă mentalitatea congenitală de sărac!
Aceasta se întîmpla în anul de graţie 2000. Şi, ce să vezi, Huntington a avut din nou dreptate, ca şi în cazul pericolului islamic. Această „constatare ştiinţifică“ s-a transformat între timp în convingerea profundă a tuturor oamenilor de bine din establishment (sau care se visează established). Ei îţi vor spune, de pildă, cu un surîs cinic pe buze, că grecii „au huzurit atîtea decenii, acum a venit nota de plată“. Mîine, dacă, Doamne fereşte, România o va păţi şi ea, unul dintre aceşti domni cu convingeri puternice îmi va spune şi mie că am huzurit o viaţă întreagă, aşa că n-am decît să-mi vînd casa acum şi să dorm sub podurile Dîmboviţei, căci în viaţă greşelile se plătesc. Mă şi văd întrebînd, umil şi cu bocceluţa în spinare: cu ce-am greşit, săracu’ de mine? Tot aceşti domni se uită de sus la săracii înglodaţi în marasmul creditelor: „Dacă n-au cultură economică, ce să le fac?“. Deci, dacă am crezut în oferta băncilor, trebuie să plătesc pentru această greşeală. Şi tot un astfel de Captain Market mi-a spus cîndva că „ţăranii români sînt de vină pentru situaţia în care se află, că sînt leneşi şi nu au profitat de oportunităţile pieţei“. Ba tocmai că, cei care au putut, au profitat şi s-au dus să muncească pe piaţa liberă a Europei, lăsînd România cu aproape de două ori mai mulţi pensionari (asistaţi?) decît populaţie activă (harnică?). Dar aceste consecinţe dramatice şi previzibile ale dispreţului oamenilor harnici şi de dreapta nu le zdruncină acestora cîtuşi de puţin convingerile mesianice.
Mă simt tot mai de stînga, pentru că mă simt tot mai stîngaci în această lume care se declară tot mai creştină şi contestă mai vocal evoluţionismul, dar practică tot mai mult cel mai crunt darwinism social imaginabil. Mă simt tot mai solidar cu „săracii“, pentru că n-am fost învăţat să dispreţuiesc şi deoarece mă ştiu la fel de vulnerabil ca şi ei. Mă simt tot mai jidan, pentru că săracul, actual sau potenţial, a devenit jidanul crizei (sau ţiganul, dacă preferaţi, tot aia…). Mă simt astfel deoarece dorinţa mea legitimă de a muri în demnitate, aşa cum am trăit o viaţă întreagă, este tot mai ameninţată de politica acestei drepte „harnice“ şi dispreţuitor inumane.
Unul din cel mai bun text, o deconstruire radicalà a discursului celor boierii televisual si budgetar mare… o deconstruire radicalà a noului racism… O decosntruire a falsurilor discursuri crestini… a crestinismulor de balta… Bravo Vintila….
In teoria generala a jocurilor, R. Axelrod are o carte groasa, The Evolution of Cooperation, in care arata ca grupurile care coopereaza reusesc mai bine decat cele care pun inainte competitia. Dupa retragerea Nokia de la Jucu se vede mult mai bine ca credinta ultra-liberalilor in INVESTITORI straini e un cargo-cult, ca in Papua. Nokia a plecat dupa abia doi ani de prezenta, cinci luni dupa ce s-a re-scris Codul Muncii dupa dorintele patronilor.
Cooperarea e mai importanta ca si concurenta. Solidaritatea e nucleul crestinismului, nu libertarianismul. Credinta in investitorul strain, pe un cal alb, care ne va imbogati, s-a spulberat. Traiasca Vintila Mihailescu.
“credinta ultra-liberalilor in INVESTITORI straini e un cargo-cult, ca in Papua. ”
Asta tot spun si eu de 20 de ani. Uite ca mai e cineva care face comparatia. “Sa privatizam totul ca sa vina investitorii!” = “sa facem un avion de bambus si sa ne rugam la el ca sa vina Cargoul”.
Dar raul e deja facut. Ce va fi?
Privatizam sanatatea si pensiile. Si apoi sa vezi ce o sa vina investitorii..
Stiti cum e, errare humanum , perseverare diabolicum.
Felicitari.
Doi colegi de-ai mei discuta intr-o dimineata. Vorbeau despre ASASINATUL economic al Romaniei inceput in 1989.
Extraordinar! imi dau lacrimile… prin asa ceva am trecut, tot mai contrariat de “dreapta”, tot mai de stanga; intr-o cultura in care “Jurnalul de la Paltinis” a compromis filosofia pentru secole, aproape toti puberii cu inclinatii spre umanioare erau “de dreapta” in anii 90…
si se vede tot mai limpede: daca nu se ataca radical neoliberalismul – perversiunea absoluta!, exact opusul perfect echivalent al comunismului stalinist (ca sa se inteleaga asta trebuie facuta diferenta dintre nevoie si dorinta) – in curand nu prea vor mai mai exista liberali la dreapta, ci numai sadici si paranoici! Liberalii se vor apuca – sa zicem – in al 12lea ceas sa-l citeasca pe Polanyi (Karl, nu Michael, fratele cu teoriile alea blege, banal antikantiene, atat de gustate pe Dambovita)… Ceilalti – consecventi, caractere puternice – vor pune mana pe mitraliere, incercand incantati pentru prima oara sentimentul de a fi autentici…
Baconschi… e un personaj care in anii 1990 era preocupat febril de refacerea Legiunii Arhangelului Mihail, si nu era un adolescent; sa le fie rusine celor care au pus acest personaj, politic sinistru, in capul unui minister. Ca a fost ambasador la Vatican… istoria pastreaza misterele ei… daran Gottseibeiuns selbst schreibt sich etwas nieder… Si se vorbea sa-l faca candidat la presedintie, sa ne fereasca toti zeii…
…acest text extraordinar! Il vad ca pe un fel de manifest… ar trebui sa fie pus in paralel cu Manualul de lupta al dezaxatilor de la Noua Republica… sa vedem cum stam…
… desigur, in fraza aia in gemana “daran” nu are ce sa caute la inceput… luati-o ca pe strigatul de liberate al dreptei intelectuale dambovitene…
Intrebare: nu e destul de clar pentru toata lumea ca Baconschi a fost adus in politica si pus pe cai mari de Andrei Plesu?
Ba da. E clar. Dar cei care in mintea lor se lupta pentru cauza crestinismului nu pot sa se gandeasca ca fac, tocmai de asta, greseli politice grave, pentru ca pur si simplu pentru ei politicul deriva din cultura, din cultivare, din competenta… aristocratia (universitara) e singura idee politica de care sunt capabili… Pentru intelectualii conservatori de pe Dambovita, dreapta idiosincratica, un crestinist (“crestinist”, ca astia pun ism-ul in crestinism) trebuie necesarmente sa ocupe o pozitie de succes, de putere, de influenta, si pentru ca nu sunt bani ca in cazul Tea-Party-ului american, se folosesc de stat, de institutiile statului. Asa gandesc ei. Cauza crestinista este astfel servita. Un crestinism academic, cu fantezii medievale, cultura foarte specializata, dublata de cea mai crunta ignoranta in alte campuri (filosofie moderna, filosofie politica, antropologie culturala si sociala), un fel de estetism, apologieti ai “cunoasterii tacite”, Logos-ul pentru connaisseuri… Ernu s-a grabit cand i-a descris ca teologi, nu sunt teologi, decat prin afinitati “sufletesti” (impartasesc acelasi simptom), sunt majoritea “medievisti”, cativa dintre ei specialisti remarcabili, dar marea majoritate fanatici ai perioadei istorice de dinainte de secularizare, fanatici ai ilegitimitatii modernitatii… etc etc De aici Baconschi, ca a scris o carte in care argumenteaza probabil ca numai homo religiosus are cu adevarat dreptul sa rada, e trimis ambasador la Vatican… La inceputul anilor 2000 scrie in rubrica pe care o tinea in Dilema (surprinzator, nu?) un textulet in care trateaza bascalios, cu suficienta ortodoxista, pe un personaj, un roman, care a marcase istoria Vaticanului intr-un moment crucial, si care, in alta ordine, se reclama de la unul din cei mai autentici “teologi” romani, Sandu Tudor, unul dintre putini intelectuali interbelici care a tunat impotriva nebuniei legionare, radical, in inchisoare ii lua la bataie pe ingerii aia psihotici… carora Steinhardt le admira, estet fin, puritatea.
Tabloul nu mai e asa de clar.
@Ziziek
Ils sont antimodernes, mais ils oublient que sans la modernité leur Etat-nation d’opérette serait encore une province soit ottomane au sud, soit austro-hongroise au nord et à l’ouest… C’est une culture de la duplicité, de la fausseté, du simulacre… On y tient trois ou quatre discours, selon qu’en face on a tel ou tel bailleur de fonds. Car devant les Occidentaux on ne peut pas tenir de discours néo-légionnaires, il faut faire attention, alors on s’en tient à un pseudo-libéralisme de droite… mais à l’intérieur on construit, en participants à tous les gouvernements depuis 1989, un réseau dont le véritable fond de commerce s’apparente à un légionnarisme à demi-caché…. Tout cela engendre une très grande médiocrité intellectuelle, et une non moins grande bassesse morale (cf. l’excellent article de Vintila Mihailescu)…
Je dirais qu’il s’agit là de la structure, du tragique inhérent au être-histoire. Dans un pays majoritairement paysan, comme Roumanie, intelligentzia tient sa position, comme le disait Anderson sur les états coloniaux, de l’importance morale de la connaissance moderne; dans une telle situation on peut sans peine deviner que « morale », « connaissance » et « moderne » s’y altèrent de manière très significative: les conséquences, les voilà, et on aura encore maintes.
Ete na …
Baconschi si munca – baba si metralera ! Pardon s-ar putea sa mai gaeesti babe care sa se priceapa la metralera si sa vrea sa mai traga o banda asa de distractie …
Da baconschi si munca … Pai ca care este fonctia sa? Sinistru de externe ! Si Schengen nu e ! Si PSD dioscuta cu Spania in legatura cu romanii . Si relatii externe proaste cu multa lume! Pao astea sunt sarcinile sinisterului de externe ! Ala unde B. este sinistru! Deci tov B. ne indemana la munca da munca sa nu si-o face !!!
Da pe bune nu inteleg – zice cumva ortodoxia sa nu muncesti ? Am niste dubii (ca la manastirea Antin sunt pietre taiate de insusi Ivirianul .. care muncea ! )
Aici este vorba de altceva – B striga munciti voi ca sa am io de unde kentui!! Daca si guibernul ar binevoi sa munceasca ar fi mai bine in tara …
Si Huntington .. pai tovarasi de curand musulmani bosnieci si kosovari stabiliti in Elvetoa se declara deranjati de drapelul elvetian .(http://vremea.forumgratuit.ro/t351-sinuciderea-occidentului-cretin-si-corect-politic#762)
Insa Kosovo si Bosnia se egzita doar prin mila lu Unckle Sam Shylock care dadu cu bombardeauau in Serbia . Si acelasi unchi a sprijinit caderaa lu Mubarack care ii tinea pe Fratii Musulmani la zbarna (apa, paie si bataie!)
Te rog, nu te lua de babele carora le plac metralerele
Faptul că argumentul ministrului-jacuzzi e fals nu înseamnă că fenomenul dispreţului faţă de muncă nu există. Parţial în forma comunistă cunoscută: chiulul, sabotarea colegilor, turnătoria, şi parţial în forma dispreţului faţă de PROPRIA muncă. (Destul de curios pentru o populaţie care ţipă cât o ţine gura că alde Ceaşcă producea locuri de muncă.)
~Nautilus
@Vintila Mihailescu
“Mă şi văd întrebînd, umil şi cu bocceluţa în spinare: cu ce-am greşit, săracu’ de mine? ”
Domnule profesor, eu stiu unde ati gresit. Acolo unde au gresit si multi alti intelectuali romani: au sprijinit demantelarea economiei romanesti prin privatizare. Ati fost un tovaras de drum, chiar daca ati fost bine intentionat.
Dar la ce ne foloseste azi?
Stima
gh
Privilegiul virstei, ce sa-i faci… Tot asa am fost si tovarasul de drum al comunismului. Si tot privilegiul virstei: nu eu, ci dumneavoastra veti fi “tovarasul de drum” a ceea ce urmeaza ! Ginditi-va si la asta…
Pai suntem cam de o seama. Eu sunt leat 1951.
AM verificat: ar trebui sa va zic nenea, aveti cu 6 lumi mai mult ca mine….
Nu va mai laudati cu virsta.
A popos, mie cum imi spuneti, tot nenea sau nu
Imi amintesc de un miniscandal de acum vreo 4 ani
http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Social/53219/Dragos-Bucurenci-scrisoare-catre-Plesu-si-Liiceanu.html
cind Bucurenci incerca sa argumenteze timid ca marxismul nu este neaparat un satanism si ca nu trebuie confundate ideologiile comuniste cu sistemele socialiste iesite din practica istorica.
Atunci Plesu i-a raspuns cu superioritate bonoma (deh, e necopt) aici
http://www.dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/un-duel-imposibil
Dar nu a mai putut scrie acolo fiindca s-a opus bietul ALS
alex. leo serban 29 Jan 2007 at 9:26 am #
ma-ndoiesc k o sa mai scrii la dilema… in orice caz, NU in pagina pe care o pastoresc eu (iar acolo, eventual, only over my dead body!) si – k o “paguba colaterala” -, dupa ce ai sters TOT ce nu ti-a convenit (a 2-a zi dupa postarea articolului erau 12 comentarii, inclusiv al meu, iar a 3-a… doar 6!), tin sa te linistesc: nu stiu cit de scurta ii va fi viata, dar acesta este ultimul meu comentariu pe acest blog. i hate blogs anyway. dar si mai mult urasc stingistii de pretutindeni: cum aflu k unul dintre amicii mei turns a lefty, il sterg de pe lista de amici. simplu si igienic.
Cine nu crede se poate uita aici
http://bucurenci.ro/2007/01/in-titluri-sa-ne-duelam-sau-in-masini-sa-ne-stingherim/
SI ce e cu asta?
Pai asta arata deschiderea spre dialog a dreptacilor.
Autorul amesteca citeva subiecte, dar o face cu maestrie asa ca nu prea intelegi cind luneci dintr-o tema in alta. Discutia despre politica si tertipurile ei este confundata cu ecuatia etica: cine maninca, acela care munceste sau altul? Plus, dumnealui se revolta impotriva dihotomiei in care ne-am inglodat , “esti sarac pentru ca esti lenes versus muncesti – esti bogat”, dar, de fapt, examineaza situatia tot prin paradigma dihotomica. Punindu-i “la zid” pe cei ce promoveaza fetisismul pietei libere el contribuie la escaladarea contradictiei. Cooperarea, adica dragostea fata de dusmani (concurenti), abordare care ar putea s[ ne scoata din prinsura antinomica nu fundamenteaza reflectiile dumnealui. Ironie frmoasa, doar atit.
…”dumnealui se revolta impotriva dihotomiei in care ne-am inglodat (…), dar, de fapt, examineaza situatia tot prin paradigma dihotomica.” Mda, intr-un fel aveti dreptate, dar numai intr-un fel. Ceea ce mi se pare cel mai nociv in toata aceasta poveste este tocmai incercarea de a impune si legitima DIHOTOMIA CA REALITATE! ACEASTA dihotomie ! Caci asta pretinde toata aceasta campanie explicita: realitatea insasi este impartita in doua caprarii “adevarate”, asa stau lucrurile, Romania este impartita in Dreapta si Stinga, adica harnici si cersetori, adica buni si rai. Or, fara suparare, dar in Romania nu exista cu adevarat nici macar “dreapta” si “stinga”, cu atit mai putin o dihotomie de genul capraria harnicilor si capraria cersetorilor. Modelul este cunoscut, de la Noi (cei buni) versus “Axa Raului” sau Noi, Liga Nordului versus Sudul lenes si sarac. Asta ne mai trebuia, o Liga a Nordului in Romania !? Primul pas al criticii nu poate fi deci, cred, decit recuzarea acestei “politici a numirii” ca fundamental falsa si anume in chiar termenii ei, ai dihotomiei propuse.
Al doilea pas necesar, cred, este cel al identificarii consecintelor: ce presupune o astfel de dihotomie, ce s-ar intimpla daca aceasta chiar ar deveni politica de stat ? Am sugerat citeva astfel de consecinte, mai mult retoric decit analitic, ce-i drept, dar cunoasteti alt mod de a o face in citeva rinduri ?…
In sfirsit, “iesirea din dihotomie” nu poate veni decit ulterior, ca un fel de solutie. Ea suna, inevitabil, fie ca o “inca o revolutie”, fie ca o “a treia cale”, deci naste reflexe de prudenta sau de deja-vu. E greu, nu cred ca e cineva in posesia ei cu adevarat… Eu am sugerat, firav, tema “fraternitatii”, la care faceti si dvs referire, vorbind despre “cooperare” – si cred sincer in aceasta perspectiva. Dar este doar o perspectiva, nu o “solutie”. Pina la “terapie” mai e, deci, dar deocamdata e important sa schitam “diagnosticul” de moment (si el tine, cred, si de aceasta “dihotomita”) si mai ales “etiologia” (ce se ascunde in spatele acestei dihotomii, dincolo de faptul ca mintea umana pare sa fie cam binara, de ce a fost ea formulata astfel si qui prodest ?)
Acest text scris ca pe un manifest il citesc ca pe un manifest. Unul foarte puternic manifest al si pentru generatiei din care fac parte. Mi se pare ca e unul din cele mai concise si bine scrise texte despre deminitate si indignare in fata politiciolor neoliberale care au o tot mai puternica tenta fascista. Un text al unui profesor care ne-a format, direct sau indirect.
Am mai facut observatia asta: dreapta confisca fraudulos crestinismul, stanga se dezice pagubos de el. Libertatea, egalitatea si fraternitatea nu pot merge decat impreuna. O altfel de sfanta treime. Iar Luther o fi preaslavind el munca, dar nu orice fel de munca, ci cea pusa in slujba celorlalti. Nimic a face cu chivernisirea strict personala si indiferenta fata de cei din jur. Si mai presus de toate, a pus gratia divina, care daca nu e, toata harnicia e ca truda boului – in van, in ordinea cereasca.
Mi-a placut articolul.
Spune lucruri la care m-am gindit si eu de multe ori.
Domnule profesor, va multumesc pentru acest articol.
Bravo dle Vintila! Cred ca problema fraternitatii si a cooperarii (versus competitie) se situeaza nu numai la nivel de valoare abstracta (care in definitiv poate ramine la nivel individual), ci si la nivel de actiuni si practici. Altfel spus, cooperare inseamna si actiune colectiva, care prin natura ei este politica. Nu mi se pare deloc contradictoriu sa denunti dihotomiile care se vor realitate si sa nu vrei sa le intinzi obrazul celor care le proclama. Ba din contra, iesirea din impas presupune a lupta pentru recunoasterea termenilor dihotomiei ca implicind optiuni politice si nu date din start ca naturale. Si mai presupune forjarea de aliante cu alti actori si grupuri sociale. Pe scurt, alternativa este a iesi in public, si, de ce nu, in strada. Exact ceea ce autorul a facut cu acest manifest!
excelenta interventie, care vine insa pe fondul unei reorientari in masa a centristilor catre stinga. de aceea as fi curios cit de mult se auto-implica institutional Vintila Mihailescu in aceasta istorie: Dilema a fost in fond una dintre cele mai importante institutii culturale care au reideologizat spatiul public postcomunist. Intoleranta fata de stinga de orice culoare, accentuarea mai mult sau mai putin subtila a ortodoxismului si cultura obedientei fata de adevaratele valori “canonice” si “partea buna” a sferei politice, toate constante in Dilema veche, au contribuit direct la aparitia “autenticilor ortodocsi” si a neoconservatorilor locali de azi.
“Intoleranta fata de stinga de orice culoare”
Despre asta pot depune marturie dnii. Claude Karnoouh si Radu Cosasu: atat de intoleranta a fost Dilema cu ei incat ambii au avut ani de zile (ultimul mai are inca) rubrica personalizata.
@Mihai Andreescu
Am fost dat afàrà de Dilema de Andre Plesu dupà un text despre situatia CFR-ului, vagoane în timpul ierni, cînd…. domnul Basescu era… ministrul transporturilor… Domnul Plesu spunînd-mie cà: “e bine ce spun, dar nu este momentul”…. acuma stim de ce nu era momentul!!! Ah! Ah! Ah!
Nu pot decat sa va dau dreptate. Cu exceptia unor centristi, tinuti doar de forma, Dilema practica un fundamentalism crispat de dreapta. Dar ce e al lor e al lor: articolele sunt bine scrise.