Nu vă uitaţi doar la criza reprezentării în politică, doar la crize economice, doar la inflaţia serviciilor. Statul de drept arată din ce în ce mai interesant, devenind parte dintr-un angrenaj autoritar care merită urmărit. Cu paşi hotărît-discreţi (sic!) invadarea spaţiului intim devine ireversibilă. Viaţa privată e viaţa privatizată. Nu e vorba doar despre curţile de arbitraj şi influenţa lor crescîndă în favoarea corporatismului. Să privim chestii ceva mai mărunte. Anul trecut, Curtea Constituţională venea cu o confirmare a morţii sindicale. S-a betonat şi prin această hotărîre statutul sindicalistului, de oaie neagră a companiei sau om al patronatului, după cît îl duc pe fiecare puterile. O hotărîre total în favoarea angajatorului:
“Plenul Curtii Constitutionale, investit in temeiul art.146 lit.d) din Constitutia Romaniei si al art.29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, a luat in dezbatere exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.60 alin.(1) lit.g) din Legea nr.53/2003-Codul muncii, conform carora: “(1) Concedierea salariatilor nu poate fi dispusa:[…] g) pe durata exercitarii unei functii eligibile intr-un organism sindical, cu exceptia situatiei in care concedierea este dispusa pentru o abatere disciplinara grava sau pentru abateri disciplinare repetate, savarsite de catre acel salariat.”
In urma deliberarilor, cu majoritate de voturi, Curtea a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca dispozitiile art.60 alin.(1) lit.g) din Legea nr.53/2003 – Codul muncii sunt neconstitutionale.
Curtea a retinut ca scopul reglementarii, acela de a proteja activitatea sindicala prin instituirea unei masuri de protectie a mandatului exercitat de reprezentantii alesi in organele de conducere ale sindicatelor, nu poate veni in coliziune cu interesele angajatorului, care, respectand dispozitiile criticate, este pus in situatia de a suporta o sarcina excesiva, de natura a-i afecta dreptul de proprietate, consacrat de art.44 din Constitutie.
Evident ca o protectie a persoanelor alese in organele de conducere ale sindicatului se impune, dar o astfel de protectie trebuie sa functioneze exclusiv in raport cu activitatea sindicala efectiv desfasurata (asigurata, de altfel, de prevederile art.220 alin.2 din Codul muncii), iar nu in ceea ce priveste activitatea profesionala, de baza, a angajatului, care este intr-o situatie juridica identica cu ceilalti angajati sub aspectul incidentei dispozitiilor art.61 si art.65 din Codul muncii.Decizia este definitiva si general obligatorie si se comunica celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si instantei care a sesizat Curtea Constitutionala, respectiv Tribunalul Bucuresti – Sectia a VIII-a conflicte de munca si asigurari sociale.“
Deci se cuvine o protecţie abstractă pentru liderul sindicalist. La locul de muncă, orice şicanare din partea angajatorului este însă permisă.
Alt moment interesant s-a petrecut la CEDO, săptămîna asta. Este vorba despre cazul Bărbulescu. Cetăţeanul român acuza că angajatorul (o companie privată) i-a controlat şi monitorizat discuţiile personale de pe yahoo messenger pentru a-l concedia din motiv că stă prea mult de vorbă cu iubita sau mama. CEDO s-a arătat de neînduplecată (în completul de judecată e şi o faimoasă luptătoare împotriva “loviturii de stat” din 2012, Iulia Motoc, din partea ei nu mă miră nimic) şi a arătat că şefii pot scotoci liniştiţi prin viaţa privată pentru că ai fost de acord să-ţi foloseşti contul în interes de serviciu. Tot istoricul, hotărîrea, justificările, aici.
Argumentele Curţii de Apel Bucureşti sunau cam aşa:
The employer’s right to monitor their employees’ use of the company’s computers in the workplace falls within the broad scope of the right to check the manner in which professional tasks are complete.
As long as the employees’ attention … had been drawn to the fact that, not long before the applicant had received a disciplinary sanction, another colleague had been dismissed for having used the Internet, the telephone and the photocopiers for personal purposes and they had been warned that their activity was under surveillance (see notice no 2316 of 3 July 2007 that the applicant had signed …) it cannot be held against the employer that he had not proven transparency and that he had not been open with regard to his activities in monitoring the use of the computers by its employees.
The Internet in the workplace must remain a tool at the employee’s disposal. It was granted by the employer for professional use and it is indisputable that the employer, by virtue of the right to monitor the employees’ activities, has the prerogative to keep personal use of the Internet monitored.
Some of the reasons that make the employer’s checks necessary are the possibilities that through use of the Internet employees could damage the company’s IT systems, or engage in illicit activities in the company’s name, or reveal the company’s commercial secrets.”
Curtea de Apel adaugă o argumentaţie şi mai şi. Ar exista o obligaţie a managerilor de a asigura bunul mers al companiei. O obligaţie sfîntă care legitimează încălcarea vieţii personale:
“In view of the fact that the employer has the right and the obligation to ensure the functioning of the company and, to this end, [the right] to check the manner in which its employees complete their professional tasks, and of the fact that [the employer] holds the disciplinary power of which it can legitimately dispose and which [entitled it] to monitor and to transcribe the communications on Yahoo Messenger that the employee denied having had for personal purposes, after having been, together with his other colleagues, warned against using the company’s resources for personal purposes, it cannot be held that the violation of his correspondence (violarea secretului corespondenţei) was not the only manner to achieve this legitimate aim and that the proper balance between the need to protect his private life and the right of the employer to supervise the functioning of its business was not struck.”
A fost avertizat că i se vor citi mesajele. Şi e de ajuns.
Ce făceai public pe facebook era, evident, public. Mai nou, ce scrii în privat e tot public. De altfel, au şi existat disfuncţii în care mesaje private de pe facebook au fost publicate pentru accesul tuturor. Măcar s-o facem aşa decît să fim desecretizaţi doar pentru uzul angajatorului.
Domnului Bărbulescu i s-au trîntit în faţă cîteva zeci de pagini de corespondenţă. Statul de drept însă l-a anunţat că esenţial nu e conţinutul, ci faptul că a încălcat o regulă. Deci printurile cu care angajatorul a venit atunci cînd i-a anunţat demiterea erau doar un show-off al datoriei de a ţine compania rentabilă.
Subiectul SEX este indicatorul intimităţii în argumentele statului de drept. Şi au fost şi astfel de conversaţii. La care angajatorul a avut acces.
Au fost 6 voturi contra unu în Cazul Bărbulescu. Unul dintre judecători, Pinto de Albuquerque, a avut o opinie aparte, iar punctele (pe care le găsiţi expuse la acelaşi link) sînt de un bun simţ elementar. E bine de ştiut că mai sînt şi astfel de oameni totuşi în aparat:
19. The delicate character of the present case is significantly heightened by the nature of certain of the applicant’s messages. They referred to the sexual health problems affecting the applicant and his fiancée[52]. This subject pertains to the core of the applicant’s private life and requires the most intense protection under Article 8. Other than this sensitive data, the messages also dealt with other personal information, such as his uneasiness with the hostile working environment. The employer accessed not only the professional Yahoo Messenger account created by the applicant, but also his own personal account[53]. The employer had no proprietary rights over the employee’s Yahoo messenger account, notwithstanding the fact that the computer used by the employee belonged to the employer[54]. Furthermore, the employer was aware that some of the communications exchanged by the applicant were directed to an account entitled “Andra loves you”, which could evidently have no relationship with the performance of the applicant’s professional tasks[55]. Yet the employer accessed the content of this communication and made transcripts of it against the applicant’s explicit will and without a court order[56].
Argumentele zdrobitoare ale acestui judecător n-au contat. Bărbulescu a pierdut procesul. Iar momentul e unul istoric, pentru că un tip de judecată astfel justificată a fost exhibat fără complexe de CEDO: nu există intimitate cînd eşti angajat. Punct.
Acum cîţiva ani, o directivă europeană a facilitat ştergerea istoriei neplăcute de pe moatoarele de căutare. Cine profită de ea? Tot corporaţii şi oameni politici (mă rog, elite de tot soiul) într-o proporţie zdravănă. Din motive simple: pentru că pot mai uşor plăti avocaţi pentru asta. Deci a fost protejată nu doar intimitatea, dar şi dreptul la o biografie google aşa cum ne-o dorim dacă avem resurse. De cealaltă parte vedem tendinţa simplă de a încuraja călcarea în picioare a intimităţii celor care nu prea au cum să se apere oricum. Simplificăm fără să pierdem nimic: angajatorii au dreptul şi posibilităţile să-şi controleze trecutul şi viaţa intimă; ceilalţi, mai greu.
Asta pune într-o lumină aparte şi discuţia interminabilă, uneori purtată doar cu sufletul nu şi cu creierul, despre legile Big Brother. Sîntem cu toţii de acord că am asistat o încălcare a vieţii private pentru o influenţă şi mai mare în zona serviciilor. Dar asta nu ar putea fi posibil fără alţi paşi concomitenţi, mult mai importanţi: îngrădirea şi privatizarea spaţiului intim. Ca de obicei în postistorie, spaţiul public e mult mai sensibil la intervenţiile statului (serviciile) decît la intervenţiile private. Riscăm să vedem doar partea conspiraţionistă a trebii şi nu şi abuzul împămîntenit în cotidian în relaţia angajat angajator. Situaţia se complică. Observaţia mea nu face Legile Big Brother acceptabile. Dar e utilă pentru a vedea că aceste legi “antiterorism” sînt parte dintr-un tendinţă infinit mai mare. CEDO ne-a ajutat să înţelegem asta.
Aceste tendinţe în statul de drept pot fi completate cu o replică interesantă dată recent într-un interviu de şeful de la Inspecţia Muncii. Aflăm că, pe lîngă, prevederi ciudate cum că de la 5 angajaţi la negru în sus se consideră o faptă de luat în seamă, din sute de sesizări nu s-a dat nici o începere a urmării penale. Stat de drept profitabil pînă la capăt:
AGERPRES: Pentru câte cazuri de muncă la negru depistate anul trecut au fost întocmite dosare penale?
Dantes Nicolae Bratu: Vă pot spune că la nivel național, în 2015, inspectorii de muncă au făcut 273 de propuneri de cercetare penală pentru primirea la muncă a mai mult de 5 persoane. În 2011, la intrarea în vigoare a acestei prevederi, inspectorii de muncă trimis organelor de cercetare penală 304 de propuneri, 405 în 2012, 438 de propuneri în 2013 și 333 propuneri de cercetare penală în 2014.AGERPRES: Dar ne puteți spune ce se întâmplă în aceste cazuri, în general?
Dantes Nicolae Bratu: În general, aceste cazuri se finalizează cu neînceperea urmăririi penale. Noi nu știm să existe un caz în care cineva să fie condamnat pentru muncă la negru.AGERPRES: Cum vă explicați că aceste dosare nu se transformă în condamnări la închisoare?
Dantes Nicolae Bratu: Aceste aspecte sunt de competența Parchetului, a instanței de judecată. În general se spune că nu există pericol social. Eu nu mă pot pronunța cu privire la actul de justiție.AGERPRES: În ce domenii ați constatat cele mai multe cazuri de muncă la negru?
Dantes Nicolae Bratu: Domeniile cu cea mai mare incidență a muncii la negru sunt: domeniul construcțiilor, industria textilă, prestări servicii, industria alimentară și panificație, industria lemnului, comerț, pază, unități care desfășoară activități în stațiuni montane și de pe litoral, cabinete medicale, fabricarea băuturilor alcoolice și răcoritoare, domenii pe care le transpunem în Planul anual de control.AGERPRES: Dar afectează faptul că nu se dau sancțiuni?
Dantes Nicolae Bratu: Pot să vă spun că am făcut o propunere ministrului Muncii, la întâlnirea pe care a am avut-o cu direcțiile de specialitate din Inspecția Muncii, să elimine infracțiunea, să amendeze angajatorul și dacă l-ai găsit cu 100 de salariați fără forme legale să răspundă pentru fiecare salariat. Să se dea amendă pentru fiecare salariat, dar nu să limitezi sancționarea la cinci salariați. Problema este că, la peste cinci salariați descoperiți la negru, noi nu îl mai putem amenda. Se consideră infracțiune și, din acel moment, îl preia altă instituție. Inspectorii de muncă trimit procesul verbal la Parchet. Eu pot să îl amendez dacă are până în cinci salariați angajați la negru și să îi dau o amendă de până în 100.000 de lei. Sunt 20.000 de lei pentru fiecare salariat prins la negru. Solicitarea noastră a fost ca sancționarea să fie pentru fiecare salariat, iar dacă sunt găsiți 100 să fie sancționați conform legii.
q.e.d.