Vineri, 27 ianuarie, în cadrul grupului de lucru al ţărilor din zona euro, Germania a înaintat un non text (non-paper) în care, ca o condiţie a acordării unui nou împrumut, cerea Greciei să acorde prioritate absolută achitării datoriilor şi să transfere suveranitatea asupra Bugetului său naţional unui comisar european. Pentru cei care nu ştiu, în diplomaţie, un non-text este un text propus spre negociere, care este distribuit informal în cadrul delegaţiilor, fără să angajeze în niciun fel răspunderea ţării care l-a iniţiat. Nu trebuie să aibă nici titlu, nici sursă identificabilă, nici vreo atribuire oficială (în eng. “non-paper” – Wikipedia).
Să vedem care sunt condiţiile propuse de acest non text pentru acordarea unui al doilea pachet de ajutor Greciei: “Veniturile bugetare vor trebui să fie folosite în primul rând pentru achitarea ratelor şi a dobânzilor datoriei de stat, de-abia apoi vor putea fi finanţate cheltuielile primare.” Asta înseamnă că Grecia trebuie să-şi plătească mai întâi creditorii şi, cu ceea ce-i rămâne, să achite salarii, pensii, etc. E de la sine înţeles că aceasta nu-i decât confirmarea unei stări de fapt deja existente. Bancherii au prioritate, în vreme ce populaţia Greciei e lăsată să îngheţe de frig şi să scurme prin gunoaie.
“Eurogrupul trebuie să numească un comisar de buget care să asigure controlul bugetar. Acesta trebuie să aibă puterea de a) a implementa un sistem de supraveghere şi raportare centralizat, care să acopere toate capitolele majore de cheltuieli ale bugetului grec, b) a respinge acele decizii care nu corespund ţintelor bugetare stabilite de Troika şi c) a asigura respectarea condiţiei privind prioritatea absolută a achitării creanţelor.” Cu alte cuvinte, acest paragraf anticipează pierderea suveranităţii Greciei şi marginalizarea poporului său. Într-o intervenţie fără precedent în şedinţă deschisă, parlamentarul european Nigel Farage a condamnat public ideea numirii unui asemenea comisar.
Cu toate acestea, rezultatele politicilor care au fost impuse Greciei constituie, prin ele însele, o încălcare a Tratatului de la Lisabona. Ele încalcă: articolul 2, care precizează că “Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnităţii umane, libertăţii, democraţiei, egalităţii, etc.” articolul 3, paragraful 1 “Uniunea urmăreşte să promoveze pacea, valorile sale şi bunăstarea popoarelor sale” şi articolul 4, paragraful 2 “Uniunea respectă egalitatea statelor membre în raport cu tratatele, precum şi identitatea lor naţională…”
E limpede pentru toată lumea că demnitatea poporului grec a fost călcată în picioare prin măsurile greşite care i-au fost şi continuă să-i fie impuse. Articolul 7 al Tratatului de la Lisabona prevede sancţiuni pentru acele state membre care încalcă prevederile articolului 2, iar acesta a fost încălcat de ţările din zona euro nu doar în Grecia, ci, foarte probabil, şi în alte state membre. Prin urmare, o Uniune Europeană care-şi încalcă propriul Tratat încetează să mai fie o Uniune Europeană, devenind o Uniune Non-Europeană, care se foloseşte de nişte “non-documente” (denumirea neoficială a “memorandum”-ului în lb. engl. – “non-paper” – n.tr.).
Nu există decât o singură soluţie pentru criza zonei euro. Datoria Greciei trebuie să fie ştearsă, cu condiţia ca aceasta să-şi restructureze administraţia. O astfel de soluţie s-ar putea dovedi mai puţin costisitoare decât se crede nu doar pentru Grecia, ci şi pentru Uniune, putând chiar salva de la prăbuşire zona euro.
Într-una dintre nenumăratele sale declaraţii aiuritoare, Comisia Europeană a spus că, pentru a se putea îmbunătăţi pe termen lung, situaţia din Grecia trebuie, mai întâi, să se înrăutăţească. Poporul grec nu mai poate accepta nicio astfel de înrăutăţire. El nu e alcătuit din procente sau numere, ci din fiinţe umane care au luptat din greu pentru propria-le independenţă, la care nu vor renunţa cu niciun preţ.
Traducere: Alexandru Macovei