Logica strâmbă a economistului șef al BNR

cristi dogaruValentin Lazea publică prompt pe curs de guvernare, o platformă folosită de altfel de angajați ai BNR pentru a-și promova teorii de ortodoxism monetar și economic la fel ca și Contributors, câteva contraargumente la teoriile contestatarilor euro, profitând de momentul sensibil declanșat de referendumul din Grecia. Nu m-aș fi aplecat asupra lor dacă n-ar conține câteva fracturi logice remarcabile. Să le luăm pe rând, obiecție, contra-obiecție și contra-explicații la explicații.

 

Obiecţia nr.1: O dată cu aderarea la zona euro, statul pierde capacitatea de a răspunde la o criză prin intermediul unei devalorizări externe (deprecierea monedei), fiind obligat să recurgă la devalorizări interne (scăderi de salarii şi/sau pensii).

Contraargumentul Lazea: Această constrângere nu reprezintă o pierdere atât de mare precum se crede de obicei. Prin devalorizare internă pot fi ţintite doar anumite grupe de câştigători de venit, lăsând neafectate largi segmente ale populaţiei. În schimb, prin devalorizare externă pierd toate persoanele dintr-un stat, fără excepţie, întrucât scade valoarea activelor deţinute de fiecare cetăţean, indiferent dacă este tânăr, bătrân, salariat, şomer sau casnică.

Fractura logică: Prin devalorizare externă pierd toate persoanele dar dimensiunea pierderilor diferă. Una este să-ți scadă casa din Primavarii cu 20% din valoarea în euro, alta garsoniera din Militari. Devalorizarea externă este echitabilă pentru că se aplică tuturor procentual egal pe când devalorizarea internă este cât se poate de selectivă cu clientela și sensibilă la lobby. Vezi alocările pentru bugetele serviciilor în perioada de criză și maximă austeritate, ca să dau doar un exemplu.

 

Obiecţia nr.2: Prin intrarea în zona euro, se instituie dictatura organismelor europene (Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană), astfel încât statul îşi pierde o mare parte din suveranitate în materie de politici economice.

Contraargument: O dictatură mult mai rea decât cea a organismelor europene o constituie dictatura pieţelor. Pentru un stat insuficient de disciplinat (cu alte cuvinte, pentru un stat care nu este Marea Britanie, Elveţia sau Norvegia), disciplina impusă de pieţe este infinit mai constrângătoare decât disciplina impusă de organismele europene, mai ales că acestea au o disponibilitate mare de negociere şi compromis.

Fractura logică: Disciplina impusă de piețe este constrângătoare când se acumulează vulnerabilități evidente (Grecia, Spania, Italia, etc). Dictatura organismelor europene se simte de asemenea neplăcut când se acumulează vulnerabilități (Grecia) dar aceasta nu dispare când lucrurile par normale. Vezi neputința autorităților vis-a-vis de alinierea prețurilor la utilități în condițiile în care veniturile din România sunt la ani lumină de Vest.

 

Obiecţia nr.3: Zona euro nu constituie o Zonă Monetară Optimă; ca atare, în lipsa transferurilor fiscale este imperios necesară funcţionarea celor patru libertăţi de mişcare (a bunurilor, a serviciilor, a capitalului şi a persoanelor), fără de care se acumulează tensiuni crescute în anumite state.

Contraargument: Deşi această obiecţie este una corectă, în cazul particular al României cele patru libertăţi de mişcare sunt, de facto, mult mai bine respectate decât în cazul altor state. Pe de o parte, cele patru libertăţi de mişcare sunt deja consacrate în tratatele europene şi tot ceea ce rămâne de făcut este lupta pentru transpunerea lor în practică chiar şi în ţările mai reluctante. Pe de altă parte, mobilitatea geografică a românilor este printre cele mai mari din Europa, chiar şi în absenţa participării la zona euro.

Fractura logică: Aici pur și simplu obiecția ar trebui reformulată. “Zona euro nu este o zonă monetară optimă fără transferuri fiscale” era suficient. Dar în acest caz Valentin Lazea rămânea fără contraargumente. Transferurile fiscale ar însemna să colectezi impozite din zonele mai bogate și să le aloci preponderent pentru dezvoltarea zonelor sărace fără să condiționezi draconic cum și la ce le folosesc pentru a avea ocazia să respingi proiecte cu scuza că nu știu beneficiarii să le redacteze.

 

Obiecţia nr.4: Prin intrarea în zona euro şi prin alimentarea unor mecanisme precum ESM şi Fondul Unic de Rezoluţie bancară, România s-ar putea trezi în situaţia de a furniza bani pentru salvarea unor state mult mai bogate.

Contraargument: Şi aceasta este o obiecţie serioasă, dar, dacă judecăm drept, sunt mult mai multe şanse ca România să devină un beneficiar net al unor asemenea fonduri europene, decât un contribuitor net. În mod paradoxal, prin refuzul său implicit de a contribui la alimentarea acestor fonduri, România se situează astăzi în poziţia unui conducător auto mai slab decât media (mai înclinat spre accidente şi, deci, spre încasarea de despăgubiri) care refuză să-şi facă asigurare CASCO sub pretext că nu vrea să finanţeze eventualele accidente ale unor conducători auto mai experimentaţi.

Fractura logică: Contraargumentul se bazează pe “daca judecăm drept”. Eu îmi permit să judec strâmb și să observ că băncile care operează într-un mediu cu RMO-uri mai mici decât România ar prezența din start ceva riscuri suplimentare, pentru că fabricile de bani lucrează la turație mai mare. Iar România s-a împrumutat deja cu 20 de miliarde dolari în special pentru ajutarea băncilor locale rămase fără linii de credit de la băncile mamă, împrumut care nu va fi achitat ci doar rostogolit. Cum e să-i ajuți și pe alții după ce deja te-ai imprumtuat că să-i ajuți pe ai tăi?

 

Obiecţia nr.5: Zona euro nu poate funcţiona optim, atâta timp cât politica monetară comună nu este dublată de o politică fiscală comună şi de o integrare politică.

Contraargument: Aceasta reprezintă, de departe, obiecţia cea mai serioasă. Întrebarea este dacă “stăm pe margine” până când aceste probleme îşi vor găsi rezolvarea, sau dacă încercăm să contribuim pro-activ, ca jucător implicat, la rezolvarea lor. Trebuie să reamintim faptul că România are un interes deosebit în reuşita proiectului european (oricum, un interes mai mare decât Grecia, Portugalia sau Spania), întrucât toate celelalte alternative sunt mai proaste: autarhia economică a fost încercată în două rânduri în secolul trecut (în anii ’30 şi în anii ’80), de ambele ori cu rezultate catastrofale, iar aderarea la alte zone (CSI, zona Balcanilor de Vest etc.) iese din discuţie.
Prin urmare, este în interesul României să contribuie la reuşita proiectului european din interiorul acestuia şi nu ca un spectator pasiv, care nu vrea să rişte nimic, ci doar să culeagă roadele semănate de alţii. În acest context, atitudinea de până acum a autorităţilor române, de acceptare selectivă a integrării (nu în materie de fiscalitate şi taxare, nu în materie de aliniere a preţurilor etc.) nu este una care să favorizeze desăvârşirea proiectului european.

Fractura logică: Cum se observă Valentin Lazea evită să se aplece mai profund asupra transferurilor fiscale (ptiu, drace!) limitându-se la o politică fiscală comună, adică taxe și impozite identice și integrarea politică europeană. Taxe și impozite egalizate la nivelul UE ar însemna să plece și bruma de investitori locali (taxa unică, impozit pe dividende redus la 5%, etc sunt stimulente fiscale puternice) ramânâd doar cei care pot impune angajaților salarii de lumea a treia. Despre integrarea politică nu zic nimic, România e bine integrată la nivelul deciziei politice, în sensul că aceasta nu se mai ia la București în chestiunile esențiale iar când apar ezitări avem binomul SRI-DNA care să amintească indisciplinaților de petele din dosar. Revenind, participarea României din interior, încercând să influențeze stabilirea politicilor fiscale și coordonatele deciziei politice e o glumă bună. Parcă o văd pe Merkel sunând la București și consultându-se cu Johannis în spinoasa problemă a Greciei. “Ce zici Klaus, să-l iertăm pe Tsipras? Bine, dacă zici și tu..”Iar în ceea ce privește autarhia locală-cehii nu par se teamă de asta iar britanicii par să o prefere tot mai mult. Cel mai mult regretă în aceste zile moneda locală grecii.

 

Valentin Lazea nu se oprește însă la obiecții și contra-argumente ci face și o critică a mentalității balcanice. Ia să vedem:

 

-Convingerea că datoriile contractate nu sunt obligatorii de plătit, ci sunt ceva facultativ. Să ne reamintim: în pofida erorilor de concepţie a celor două programe de iertare a datoriilor greceşti (din 2010 şi 2012), creditorii internaţionali au oferit totuşi condiţii incomparabil mai bune de eşalonare a datoriei. Şi, probabil, ar fi oferit şi o a treia iertare, dacă nu ar fi fost iritaţi de tacticile de negociere ale guvernului grec. Dar la baza oricărei înţelegeri ar trebui să stea ideea că datoria (sau cea mai mare parte a ei) este obligatoriu a fi plătită.

Fractura logică: Datoriile grecilor tot cresc din 2008, de la 110 la 170% din PIB datoria publică. Cu toată eșalonarea și restructurarea și condițiile mai bune. Domnul Lazea nu vrea să accepte că persoanele și statele ar trebui să poată da faliment precum companiile. Iar asta cu cea mai mare parte a datoriilor care trebuie plătite ocolește chiar exemplul Germaniei care a eșuat, din diferite motive, să-și achite datoria externă în interbelic și postbelic. Înțelepciunea populară zice că prost e cel care dă nu cel care cere. Domnul Lazea ar vrea ca prostul să n-aibă nicio responsabilitate iar băncile ce creditează iresponsabil să recupereze mereu, indiferent de sănătatea financiară a debitorului, eventual de la urmașii acestuia.

-Ideea că angajamentele luate de guvernele precedente nu implică o obligaţie pentru guvernul actual. Într-adevăr, nonşalanţa cu care noii lideri greci au renegat obligaţiile asumate de predecesorii lor ne duc cu gândul la metodele extremei stângi (troţkiste) de a rezolva problemele internaţionale.

Fractura logică: Oficialul BNR se referă aici la angajamentele bănești, banii sunt ceva sfânt. În rest presupun că pot să se se anuleze obligații anterioare, cum ar fi alianțe militare, tratate internaționale, etc? Dacă nu, eu zic să rămânem pe logica asta în CAER, că erau niște acte semnate, deci obligații sfinte.

-Concepţia că troika instituţiilor financiare internaţionale poate fi chemată ori de câte ori este nevoie, dar în acelaşi timp poate fi alungată oricând cu mesaje patriotarde de tipul “noi ştim mai bine ce avem de făcut”. Fără comentarii. Nu comentez nici eu prea mult, se subînțelege că odată ce ai apelat la Troika ești obligat să accepți orice sugestie din partea sa.

-Iluzia că realizările măreţe din trecutul istoric al unei ţări îi dau acesteia în mod perpetuu dreptul la tratament preferenţial. Din nou, parcă sună cunoscut. Nu comentez nici aici deși e un atac clar la greci. Nu vă datorăm nimic fanarioților!

-Mai presus decât orice, credinţa că şmecheria ţine loc de inteligenţă. În lumea civilizată, şmecheria nu este trecută niciodată la capitolul calităţi, ci la capitolul defecte de neiertat.

Fractura logică: CDS, subprime, manevrele Goldman legate de cifrele Greciei, socializarea pierderilor și privatizarea profiturilor… Astea nu sunt șmecherii domnule Lazea? Nu, probabil că le considerați inovații!

Valentin Lazea nu este singura voce “autorizată” care încearcă în aceste zile să explice poporului cum să gândească, cum să interpreteze referendumul din Grecia și cum să se ferească de tentațiile “populismului”. Cu prestații mai mult sau mai puțin convingătoare i-am urmărit pe Eugen Rădulescu, Moise Guran, Mândruța, Adrian Vasilescu, Valentin Naumescu, Tapălagă, etc. Dacă modelul grecesc se extinde toți acești domni și-ar simți scaunele, alocațiile, sinecurile amenințate. Sacrilegiu.

 

30 Responses to Logica strâmbă a economistului șef al BNR

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.