Comentariul Nr. 370, 1 Februarie 2014
Nu demult, experţii media şi investitorii vedeau în “pieţele emergente” – un eufemism pentru China, India, Brazilia şi cîteva altele – salvatoarele economiei-lume. Pieţele emergente au fost cele care au mai susţinut creşterea şi deci acumularea capitalului, în momentele în care Statele Unite, Uniunea Europeană şi Japonia nu şi-au mai putut susţine rolul tradiţional, precedent, de fundamente ale sistemului capitalist mondial.
Ca urmare, e izbitor faptul că, în ultimele două săptămîni din ianuarie, Wall Street Journal (WSJ), Main St, Financial Times (FT), Bloomberg , New York Times (NYT) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) au dat toate alarma, prevesting “colapsul” aceloraşi pieţe emergente. Principala îngrijorare e legată de deflaţie, care ar putea fi “contagioasă”. Sună a panică abia deghizată.
În primul rînd, cîte ceva despre deflaţie. O piaţă “calmă” e cea în care preţurile nu scad, ci doar se măresc treptat. Ca urmare, vînzătorii şi cumpărătorii pot prezice cu certitudine rezonabilă natura deciziilor ce le vor fi favorabile. Pieţele globale nu au fost calme, în acest sens, de ceva vreme. Mulţi analişti situează declinul calmului în turnura luată de pieţele creditelor ipotecare din Statele Unite în 2008. Eu însumi plasez începutul acestui declin al calmului în perioada 1967-1973. De atunci el a continuat neîntrerupt.
Piaţa nu e calmă dacă există fie deflaţie semnificativă, fie inflaţie semnificativă. Acestea au de fapt acelaşi efect asupra ocupării reale a forţei de muncă şi deci asupra cererii globale reale pentru toate tipurile de producţii. Indiferent din ce motiv are loc scăderea ocupării reale a forţei de muncă la nivel global, marea majoritate a populaţiei lumii are profund de suferit, în condiţii de nesiguranţă sporită. Ca urmare, investiţiile productive tind să îngheţe, iar aceasta duce la tot mai multă suferinţă şi îngheţuri. E un cerc vicios.
Desigur, anumiţi mari capitalişti reuşesc să profite de situaţie prin manipulări financiare abile, bazate pe speculaţie. Problema lor e asumarea unui risc sporit – fie îşi vor mări dramatic averea, fie vor intra în faliment. Manipulatorii au măcar o şansă să cîştige masiv. Majoritatea populaţiei lumii va pierde însă cu siguranţă, adeseori masiv.
Ce conţin aceste rapoarte panicate? În WSJ, Michael Arnold întreabă: “Vor fi oare forţate băncile centrale ale pieţelor emergente să majoreze dobînzile ca urmare a vînzărilor rapide la burse?” El susţine că tulburările au fost cauzate de “datele dezamăgitoare ale creşterii” Chinei şi de devaluarea monedei argentiniene. India şi Indonezia îl îngrijorează cel mai mult pe Arnold, fiindcă acestea, datorită “marilor datorii şi a puternicei dependenţe de creditul extern”, au luat măsuri de limitare a inflaţiei. De asemenea, Turcia e menţionată ca zonă problematică.
În Main St, Hal M. Bundrick pune accentul pe problema contagiunii. Pentru el, politica monetară SUA, problemele economiei chineze şi tulburările politice din Turcia, Argentina şi Ucraina “accelerează declinul”. Citează un bancher rus care vorbeşte despre scăderea rublei şi atmosfera “apropiată de panică”. În fine, susţine că panica “se transmite din pieţele emergente înspre cele dezvoltate, ca sentiment”.
În FT, Gavyn Davis îşi intitulează articolul: “Va deturna oare lumea emergentă redresarea globală?” şi susţine că valutele emergente au intrat în “cădere liberă”. Şi el consideră încetinirea Chinei principala problemă, mai ales în ceea ce priveşte impactul său asupra “economiilor furnizoare” (adică ţările care vînd Chinei produse primare) – respectiv Brazilia, Rusia şi Africa de Sud. “Durerea unei bule a creditului” nu e doar problema Chinei, ci şi a Turciei, Indiei şi Indoneziei. În cazul în care creşterea Chinei se va diminua în continuare, am putea asista la o “reînnoire a recesiunii globale”. Terminînd într-o notă de optimism moderat, el îşi retrage imediat afirmaţiile, menţionînd că simulaţiile sale (baza optimismului moderat) se bazează pe modele vechi, ce ar putea să-şi fi pierdut valabilitatea.
Tot în FT, Ralph Atkins vorbeşte de “spectrul deflaţiei”. Chiar dacă are efecte pozitive pe termen scurt, deflaţia are “cu siguranţă efecte negative pentru stocuri” pe termen lung. Pe el îl îngrijorează în special zona Euro. După ce trece prin motivele de optimism ale altora, el termină astfel: “spectrul deflaţiei şi-a pus mantia invizibilităţii”.
Şi nimeni alta decît Christine Lagarde, director FMI, a declarat figurilor stabilimentului adunate la Forumul Economic de la Davos că reducerea stimulusului de lichidităţi de către Statele Unite poate reprezenta o ameninţare la adresa pieţei globale. “Un nou risc a apărut la orizont şi trebuie observat cu atenţie”. Şi ea menţionează “efectele excesive… asupra pieţelor emergente”.
În aceeaşi săptămă, Bloomberg publica un editorial care începea astfel: “O săptămînă brutală pentru economiile pieţelor emergente.” Acestea ar fi prea legate de dolarul SUA, fiind ca urmare “mult prea sensibile la fluctuaţiile – reale sau imaginare – ale politicii monetare SUA”. În consecinţă, Bloomberg recomanda Fed-ului SUA să nu “taie prea repede”, iar ţărilor emergente, în mod previzibil, “să îşi optimizeze politicile”.
Nu în ultimul rînd, Landon Thomas ne informează în NYT că ultimul răcnet pe Wall Street e sintagma “Cei Cinci Fragili”, care înlocuieşte “BRICS”. Lista include trei membri BRICS (Brazilia, India, Africa de Sud), plus Turcia şi Indonezia. China şi Rusia sînt lăsate la o parte, datorită influenţei geopolitice a acestora.
Toată lumea pare a oferi sfaturi bune, cu sentimentul că acestea vor îmbunătăţi cumva situaţia paliativ. Puţin sînt dispuşi să admită că adevărata problemă e cererea globală reală. Se poate simţi însă că, dincolo de aparenţe, cu toţii înţeleg problema. De aceea intră în panică, fiindcă tot accentul pus pe “creştere” – o chestiune fundamentală de credinţă – e pus atunci sub semnul întrebării. În acest din urmă caz, criza nu mai e ciclică, ci devine structurală, iar răspunsurile nu mai pot fi paliative, ci se rezumă la inventarea unui nou sistem. Aceasta e faimoasa bifurcaţie, care are două rezultate posibile: un sistem mai bun, sau altul mai rău decît cel existent, cel în care sîntem cu toţii implicaţi, ca jucători.
Traducere de Ovidiu Ţichindeleanu
Copyright Immanuel Wallerstein, distribuit de Agence Global. Pentru drepturi şi permisiuni, incluzînd traduceri şi publicarea pe site-uri non-comerciale, şi contact: rights[at]agenceglobal.com, 1.336.686.9002 or 1.336.286.6606. Se acordă permisiunea de a înregistra şi transmite eseul altor persoane, în formă digitală sau prin e-mail, cu condiţia ca textul să rămînă intact iar nota de copyright să fie afişată. Pentru a contacta autorul, scrieţi la: immanuel.wallerstein[at]yale.edu.