Ghid reflexiv şi subiectiv asupra paradigmei culturale din Republica Moldova*

 TEMA: Republica Moldova: complexul de superioritate al României

Date preliminarii

În ceea ce urmează ne vom referi strict la structurile şi mecanismele culturale din Republica Moldova în perioada modernă (de la sfîrşitul sec. XIX pînă în prezent), cît şi la o anumită configuraţie culturală care s-a creat şi se creează aici în ultima perioadă. Voi încerca să schiţez într-o manieră sintetică tema şi domeniul în cauză. Cînd vorbim de R. Moldova, mai întîi ar trebui să se ţină cont de istoria perioadei moderne din care a făcut ea parte şi la apartenenţa socio-politcă în care a „plutit” în aceasta perioadă.  Dacă am simplifica şi am formula cîteva observaţii minimale pornind de la istoria şi poziţia sa socio-politică, atunci s-ar putea afirma următoarele:

  1. Mecanismele educaţiei culturale şi a instituţiilor culturale din R.M. sînt cele instaurate aici de Rusia ţaristă şi URSS. De la şcoala generală pînă la Academie şi de la galerii sau teatre pînă la asociaţii profesionale, instituţiile (dar şi educaţia) de aici sînt construite după modelul statului rus şi sovietic. În acelaşi timp, nu trebuie să uităm că aceste modele clasice sînt importate din spaţiul european, dar ca orice preluare, la nivel local, au luat forme specifice.
  2. Un lucru foarte important: infrastructura statală, socială şi econiomică din perioada modernă a R.M. este una profund ruso-sovietică, diferită de cea românească, care a produs un anumit tip de viaţă cotidiană, comportament, cultură şi memorie socială. În modernitate „limba socială” devine la fel de importantă ca şi limba maternă.
  3. Fondul cultural de bază din provincia Basarabia a Imperiului rus,  (devenită R.S.S.Moldova în perioada sovietică), a fost unul majoritar românesc cu o dominantă patriarhală. Elementul central al acestui fond a fost în primul rînd limba susţinută de o anumită cultură de tip etnic (folcloric) şi mai puţin cultura de tip „elitist”.
  4. Acest fond cultural de bază a fost însă puternic influenţat, pe de o parte, de elita culturală a puterii oficiale şi de administraţia puterii (adica cea care aparţinea elitei ruse şi de limbă rusă), dar şi de minorităţile destul de active (evrei, bulgari, ucraineni, găgăuzi) care au folosit ca mediator cultura şi limba oficială a Imperiului, rusa.
  5. Cultura de elită, dominantă, a fost cu preponderenţă cea de limbă rusă. Chiar şi în perioade în care se crease o elită de limbă română, ea trebuia să ştie şi să lucreze simultan cu două tipuri de culturi dominante, rusă şi română.

Note explicative

Cîteva observaţii ajutătoare, care vin să completeze afirmaţiile mele:

  1. O scurtă încadrare istorică: spaţiul cultural moldovenesc a fost exclus de la proiectul de forjare a identităţilor naţionale caracteristic secolului 19. “Secolul naţiunilor” nu a culminat cu crearea unei identităţi naţionale moderne în Basarabia, identitatea “moldovenească” ramînînd una locală, cu elitele separate de mase şi neasumandu-şi misiunea unui proiect cultural de creare a naţiunii.
  2. Proiectul de forjare a unei identităţi naţionale este reluat succesiv ulterior, începînd cu sec XX , dar de fiecare dată e abandonat la “jumatatea drumului”, înainte de a fi finalizat cu succes. Prima tentativa de creare a unei identitati nationaleromânesti şi de promovare în masă a naţionalismului survine în perioada interbelică, cînd Basarabia este parte din România mare. Al doilea proiect – de creare a identităţii moldoveneşti ca “pavaza” împotriva naţionalismuluiromânesc demarează o data cu regimul sovietic, dar este un semi-eseşc, parţial din cauza confuziei ideologice specifice regimului communist, care pe de o parte promovează internaţionalismul şi identitatea transnaţională sovietică, iar pe de alta parte, în mod excepţional, cultivă moderat  identitatea naţională moldovenească.
  3. În perioada post-sovietică, se remarcă 2 tentative simultane de  revitalizare a celor cele 2  mari proiecte cultural-identitare, “avortate” din cauza dispariţiei proiectului politic care le susţinea.
  4. Primul proiect, alromânismului, este de tip reactiv, manifestîndu-se vis a vis de proiectul sovietic al moldovenismului şi are caracteristicile, dupa cum deja am spus, proiectelor naţional-culturale de secol 19. Este un proiect care cooptează cea mai mare parte a elitei culturale moldoveneşti.
  5. Al doilea proiect este cel al moldovenismului, care încearcă relegitimarea proiectului cultural moldovenesc din perioada sovietica, imbogăţindu-l cu nuanţe noi. Este un proiect care nu are foarte mulţi adepţi în rîndul elitei culturale, fiind mai mult un proiect  politic, decît unul cultural. În schimb, tezele culturale ale moldovenismului se regăsesc pe larg in rîndul majorităţii populaţiei.
  6. Astfel, avem de a face cu o dubla discrepanţă: mai întîi, proiectul elitei culturale nu coincide cu cel al elitei politice, ceea ce are ca şi consecinţă lipsa unei “infrastructuri” formale care să susţină proiectul cultural şi pe de altă parte generează o lipsă de substanţă a proiectului cultural-identitar susţinut de clasa politică, golit astfel de forţa simbolică necesară pentru a se impune. Altfel spus, proiectul cultural şi cel politic nu coincid.  A doua discrepanţă, care datează din perioada imperiului tarist, o înregistrăm între elita culturală şi mase (numai că de data aceasta elita culturală nu este preponderant vorbitoare de rusă).
  7. Există şi un al treilea proiect cultural, pe care deja l-am menţionat si  care este generat de o elită tanără ce acceptă apartenenţa la arealulromânesc, dar susţine existenţa unor diferenţe semnificative. Acest proiect este diferit de celelalte 2 nu doar prin conţinutul promovat, ci mai ales prin logica care îi structurează tezele. În timp ce primele 2 proiecte consideră naţiunea ca un dat primordial şi înăscut (bazat pe etnie, limba, etc),  “tînăra elita” se încadrează în paradigma constructivistă, care cosnideră identităţile naţionale ca fiind mai degrabă fluide şi subiective (comunitatea imaginată a lui Anderson). Pe termen lung, acest proiect, daca ia amploare, poate reprezenta liantul dintre mase şi elite şi dintre proiectul politic si cel cultural.

 Condiţia postcomunistă a culturii din R.Moldova

În perioada de final a existenţei statului URSS, au apărut pe teritoriul lui faimoasele mişcări de redefinire a identităţilor naţionale. A avut loc un proces de revenire la problematica de final de secol 19, cu (re)inventarea identităţii naţionale. Este mai degrabă o încercare de recuperare în forţă a unui proces de „reinventare a naţiunii” , de redefinire, sau unoeri de recuperare care în spaţiul sovietic a fost destul de complicat. Ar trebui să reamintim că unul din proiectele statului sovietic faţă de R.S.S.M. a fost acela de a inventa o identitate culturală moldovenească diferită de cea românească, proiect care din punctul meu de vedere nu a reuşit decît parţial. Acest proiect sovietic este un element important în înţelegerea evoluţiei strategiilor cuturale ulterioare, căci elita clturală postcomunistă din R. Moldova practic revine la un discurs ideologic de sec.19 cu o puternică reacţie adaptată anume acestui tip de proiect, care încercă să definească o altă identitate decît cea pe care o produce elita locală.

Ar trebui identificate cîteva direcţii care au loc în această perioadă la nivel ideologic.

  1. Cea mai marte parte a elitei culturale de limbă română, deci majoritare, se aliniază unui discurs de tip naţionalist prin care se încearcă un soi de recuperare a „culturii identitare”, dar şi de integrare a arealului cultural românesc postcomunist.
  2. Practic, majoritatea proiectelor culturale ale elitei moldoveneşti din perioada sovietică şi postsovietică nu sînt de creaţie, de construcţie, ci proiecte-reacţii ce răspund proiectelor sovietice.  În acelaşi timp, o mică parte a proiectelor sînt fie mimetice atît în raport cu Moscova, cît şi cu Bucureştiul, fie conservatoare şi mult întîrziate faţă de cele care sînt emanate de cele două centre de putere culturală (Moscova şi Bucureşti).
  3. Există o elită mai tînără care încearcă să joace o carte puţin diferită: acceptă apartenenţa la arealul cultural românesc, dar face distincţii şi nuanţe şi caută o anumită autonomie pentru a legitima de fapt noua putere şi statalitate formată.
  4. Apare pe scenă un nou element ideologic important: mirajul lumii occidentale, care exista de mult timp însă acum devine şi mai puternic. Devine un element cultural mimetic central.
  5. Un rol semnificativ îl joacă minorităţile naţionale, rolul central avîndu-l comunitatea de limbă rusă care în Basarabia în ultimii 200 de ani a jucat şi va mai juca încă un rol important.
  6. Mai există elementul sovietic care se transmite în mod latent încă, prin diverse mecanisme şi structuri.

La nivel structural lucrurile sînt mai simple, dar mult mai tragice.

  1. Nivelul de educaţie scade dramatic în ciuda dispariţiei ideologiei şi propagandei dominante de tip sovietic. În joc intră ideologia naţionalist-folclorică.
  2. Infrastructura de tip sovietică intră în colaps şi nu este înlocuită mai cu nimic.
  3. Structurile şi instituţiile preofesionale (Uniunile de artişti) nu sînt capabile să se restuctureze şi practic păstrează aceaşi formă de tip sovietic însă într-o stare care se degradează continu din lipsa fondurilor şi a viziunii, iar marea parte a lor îşi pierd şi spaţiile de care dispuneau (galerii, case de creaţie, săli, cinematografe, librării, bilioteci etc.)
  4. Încep să apară totuşi anumite structuri  independente sau private. Cel mai bine se dezvoltă editurile private, încep să apară teatre independente, cinematografe şi librării private, cluburi şi galerii alternative, scene muzicale importante. O zonă foarte importantă care se dezvoltă este cea a presei culturale independente, iar în ultimii ani, spaţiul virtual. Însă infrastructura este încă deficitară, mai ales în oraşele mici şi în zona rurală.
  5. Apare posibilitatea mecenatului şi apare un prim jucător important pe piaţa, numită liberă, care este Fundaţia Soros. Acest fond privat şi independent, distinct de Stat a fost cel mai important jucător pe piaţa culturală din fostul bloc comunist (vom reveni mai jos cu o analiza mai detaliată).

 Statul, Soros şi Alternativa (exemplu)

Într-un spaţiu precum R.Moldova, unde structurile Statului joacă un rol important în configuraîia organizării culturale, a renunţa la ele pe termen mediu şi lung pare catastrofal. Funcţiile Statului şi a structurilor lui nu au fost preluate de alte organizaţii. Mitul că piaţa liberă va veni şi va rezolva cu mîna sa invizibilă pare a-şi trăi astăzi ultimele clipe. Piaţa liberă nu a rezolvat nici măcar zonele economice productiv profitabile, cu atît mai puţin problemele spaţiului cultural. În acest sens, cred eu, Statul trebuie să-şi regîndească mecanismele prin care vrea să-şi construiască politicile educaţionale şi culturale. Statul trebuie să înţeleagă că nu-şi poate permite luxul de a-şi lăsa educaţia şi sfera culturală în zona privată, dar nici nu mai poate fi comanditar al acestora. EL trebuie să se redefinească, să construiască şi să creeze un cadru legal, să ofere  fonduri unor structuri şi organizaţii independente pe care sa le gestioneze după reguli transparente, clare, pe criterii competitive.

Am luat drept model Fundaţiea Soros, care mie mi se pare exemplar. (Ea funcţionează şi azi, dar are deja alte fionduri şi, deci,  altă funcţie.) În perioada de după 90, perioadă în care Statul (în mai toate statele postocuministe) a devenit slab şi nu-şi mai îndeplinea funcţiile elementare, această Fundaţie a venit să profite şi să substituie absenţa în anumite domenii a statului. Ea acorda fonduri unor proiecte şi unor artişti, căci doar la acest domeniu ne referim acum, după nişte criterii clare şi după un anumit tip de ideologie. A fost o perioadă unde era foarte vizibil acest lucru: ce era valabil la Stat, nu era valabil la Soros şi invers. Statul moldovean a mers şi încă mai merge pe acest tip de cultură tradiţional-naţional-identitară, iar Fundaţia Soros pe cunoscutele lozinci ale democraţiei-multiculturalismului-societăţii deschise etc. În scurt timp, Fundaţia Soros a devenit una din structurile de bază a unui anumit tip de birocraţie culturală, bine plătită mai ales în comparaţie cu angajaţii de la Stat, iar proiectele şi artiştii promovaţi au intrat într-un anumit tip de logică ideologică şi circuit internaţional. Aceasta se întîmplă peste tot în lume cu astfel de mecanisme. E de fapt o logică şi ideologie  de tip neoliberal şi colonialist pe care a încercat să o impună această Fundaţie. Au loc însă două fenomene foarte interesante.

  1. Tipul de proiecte şi artişti promovaţi de structurile Soros devin alternativi în Moldova, căci oficiali sint cei promovaţi de Stat, însă odată ieşiţi afară ei intră în esteblishmentul (care e mai de grabă descentrat, cu mai multe centre de acţiune) cultural internaţional care treptat, treptat devine central şi în zona culutrala estică. A se vedea cum au evoluat aceste structuri în ţari precum Ungaria sau Cehia.
  2. Alt lucru foarte important este faptul că Fundaţia Soros nu a reuşit să construiască o instituţie care să continuie şi după retragerea fondului. Adică structura a existat atîta timp cît a existat sursa de finanţare, însă odată retrasă a dispărut şi structura (infrastructura). Aici mă alături teoriei, susţinută de mai mulţi autori, conform căreia, în esenţă mecanismul de tip Soros, care e mai degrabă  unul de tip colonialist,  pe termen mediu şi lung a fost mai degrabă contraproductiv pentru Statul în al cărui perimetru a acţionat, fiind mai degrabă o piedică în reformarea mecanismelor şi instituţiilor Statului decît să le ajute să producă o schimbare semnificativă. Nu putem nega rolul important pe care l-a avut pentru o anumită elită culturală şi birocratică, însă în acelaşi timp, nu putem să nu fim constienţi, acum cînd avem mai mule date ale problemei şi rezultate ale întregului proces, că structurile de tip Soros au fost doar nişte mici supape care nu au rezolvat mai nimic la scară medie şi mare. Fundaţia Soros a fost un mecanism artificial care a rezolvat anumite probleme pe un segment scurt de timp. După plecarea fondului am rămas în aceeaşi situaţie: adică în situaţia în care trebuie să regîndim mecanismele şi să reconstruim structuri şi instituţii funcţionale.

 * Variante ale acestui text au apărut în diverse reviste din ţară şi străinătate. Aceasta e varianta unui text în lucru.

Slide: The Kingdom of Moldova (1995) – de Mark Verlan

Temele SocialAtac sînt sprijinite de Fundaţia Friedrich Ebert România
Opiniile exprimate de autori nu reprezintă cu necesitate poziţia FES
 
 

Comentariile sunt închise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.