„Înaintam orbește spre ceva pregătit pentru noi, fără sa fim întrebați, fără să știm, fără să vrem. Cotim.” Mela (Vladimir Colin în Capcanele Timpului)
„Toți suntem interesați de viitor, pentru că acolo e locul unde tu și eu o să ne petrecem tot restul vieții.” Criswell (în Ed Wood Planul 9 din spațiul extraterestru)
Am avut ocazia sa merg la o discuție pe marginea noii cărți scrise de istoricul Quinn Slobodian și tehno-criticul Ben Tarnoff, recent tradusă și publicată în germană la editura Suhrkamp-Insel, prelegere ținuta la Universitatea Humboldt într-o sală arhiplină pe unde adia când și când un iz de piure, varza călită și cârnăciori din cantina de la parter.
Quinn Slobodian (The Globalists, Crack-up Capitalism, Hayek’s Bastards) cunoscut pentru genealogiile contra-intuitive ale neoliberalismului și configurările de ultima oră ale anarho-capitalismului schismatic și-a unit forțele cu Ben Tarnoff (Internet for the People: The Fight For Our Digital Future, Verso 2022) pentru a urmări pas cu pas cameleonismul politic si determinările istorice și socio-tehnice care au marcat acumulările de capital ale celui mai bogat om de pe planetă.
Nu voi vorbi prea mult despre carte pentru că doar am răsfoit-o, nu am citit-o, dar mi-am făcut niște notițe la acesta prezentare pe baza cărora am scris acest articol.
Țin minte o perioada când chiar mediile proggy romanești vedeau ca pe un deziderat oferta antreprenorul fruntaș Elon cu Tesla în plină ascensiune, într-o vreme când bateria acumulator montată în peretele casei de vacanța promitea autonomie, decuplare de la ENEL și rezistența față de stat prin invenții năstrușnice la îndemâna cumpărătorilor. Lucrurile s-au mai nițel schimbat între timp.
NERD REICH
Dacă ne uitam atenți la poza cu Peter Thiel și Elon Musk din jurul anului 2000, unul în maieu polo, celălalt cu o ușoară calviție, amândoi mândrii juni încadrând un PC cu logo-urile X și Paypal afișate pe ecran, încă i-am putea confunda cu niscaiva băieți imberbi dintr-un netcafe de prin gangurile Bulevardului Regina Elizabeta. Greșit.
Pe cât de greu îmi e sa ma abțin să urmăresc ultimele mașinațiuni și afirmații grotești ale celor doi în timp real sau sa le simt pe propria piele influența nefastă, parcă fotografia asta mă lasă perplex și mă consternează și mai mult cu privire la traiectoria celui care avea să ajungă exponentul arogant al techno-oligarhiei. Un om care-i vede pe ceilalți semeni ca pe niște „calculatoare de carne” reprogramabile și pe emigranții ilegali ca pe niște glitch-uri în sistem sau care vorbește live la întrunirile partidului de extremă dreaptă german AfD ca invitat de onoare și bicisnic suporter principal al etno-naționaliștilor xenofobi de pretutindeni.
Tentația de a trivializa fotografia sus numită trebuie combătuta cu realizarea că PayPal mafiotul Peter Thiel și crypto țar-ul lui Trump David O Sacks începuseră deja un atac pe mai multe planuri contra corectitudinii politice, științelor umane, studiilor de gen, și multiculturalismului în spațiul academic publicând The Diversity Myth chiar în 1999 imediat după spargerea bulei dotcom și privatizare deplină a Internetului. Ce ar fi fost dacă s-ar fi angajat la Netscape în 1995? Totuși de la fintech pană la bănci de date în spațiu sunt o serie de pași.
De remarcat că nici Slobodian nici Tarnoff nu sunt primii care încearcă să decodeze ADN-ul Muskism-ului ca să-i surprindă zigzagul și turnura din ce în ce mai sinistră, ne-iertându-i nici falsetto-urile, nici oportunismele grosiere și nici dansul obscen pe culmile de comandă ale economiei așa cum le numeaLenin în 1922.
E greu de ignorat că al treilea Nerd Reich n Roll (așa cum l-a denumit în mod apt jurnalistul Gill Durand) abundă de tropi sefeiști rasiști și referințe la Heinlein ceea ce nu ar trebui să mire dat fiind ca prin cluburile Heinlein se educa și acei freefani contrarieni, fanii de SF libertarieni expulzați din mișcarea principală de Rothbard, fani din rândurile cărora s-au sporit si rândurile bastarzilor lui Hayek și cryptobruderschaft-ului, inspirând prima pieță neagră de pe darknet (Silk Road).
Poate mai surprinzător e faptul că Fundația lui Asimov sau Ghidul Autostopistului Spațial figurează și ele printre lecturile definitorii. Chiar și cu riscul de a le considera piste false ale unor resorturi materialist-istorice evidente sau expresii ale poziției privilegiate de jucători cheie ai celei mai puternice țari din sistemul lume capitalist, aceste jaloane SF merita totuși atenția noastră.
Imposibilitatea imaginării viitorului semnalată de Fredric Jameson sau poate și mai debilitanta „future fatigue” diagnosticată de scriitorul de cyberpunk William Gibson atunci când spunea că „În decursul secolului XX constant vedeam invocarea secolului 21… Cât de des însă auzim azi invocat secolul XXII? Ca să-i spunen pe șleau, acesta ne este complet nefamiliar.” Nu a fost decât un preambul.
Parafrazându-l pe cercetătorul de SF Steven Shaviro în cartea lui Fluid Futures (2024), trebuie să îl aducem pe Jameson cu picioarele pe pământ, să continuam să istoricizăm și imaginăm însăși aceasta incapacitatea de a imagina prezentul, caci de viitor ce să mai zicem.
FUNDATIA LUI ASIMOV CA MODEL ISTORIC
Meritul lui Quinn Slobodian este tocmai că acorda importanța blocajului imaginativ urmărind nu impasul cât instrumentalizarea continuă si selectivă a diferitelor variațiuni vădit științifico- fantastice care surprind, dau sens și înregistrează metamorfozele capitalismului brotech actual și locul de unde își recoltează la momentul acesta legitimarea, cu o capacitateă proteică de a distribui făuritul asta impur de lumi (oricât de inegal, enervant, sau cinic – cum remarca E. Morozov), promițând „agentitate extinsa și creativitate intensificată în însăși fibra vieții de zi cu zi”.
Vedem cum acești intelectuali-oligarhi distorsionează nu doar materialul de bază, implementând exact părțile lui distopice, ci îl iau ca blueprint sau crochiu pentru propriile produse sau pentru tipul de bulă speculativă țesută în jurul lor cu complicitatea piețelor financiare și a fondurilor de pensii sau investiții antrenate de potențialități fantasmagorice imposibil de ignorat sau greu de spulberat.
Și probabil că da, avem și o stângă stângace uneori căutat anacronică și cantonată în dezbateri asupra calcului economic socialist și a problemelor de alocație care riscă să eșueze în ședințe nesfârșite despre cum e mai bine sa împărțim feliile din ce în ce mai mici. Cine mai se miră că visele oricât de aberante și odioase ale unui Occupy Marțian sub stindard Muskist exercită așa o atracție.
Cartea lui Slobodian și Tarnoff e prefațată de modelul istoric Asimovian din ciclul Fundației asimilat (greșit sau nu, nu asta contează) de Musk ca pe un model al proceselor istorice unde epocile nu se înlănțuie ca vagoanele unei tren marfar ci unde semințele erelor viitoare sunt conținute de cele precedente. Odată formată în cadrul primului imperiu, Fundația servește ca îngrășământ pentru următoarele imperii în perioade de restriște și declin. Întreaga istorie a Muskismului de juma de secol încoace, așa cum o expun în carte cei doi, poate fi subordonata unei scheme similare: „S-a dezvoltat în anumite condiții istorice specifice, dar se desprinde de ele și se transforma în germenele a ceva nou”.
ISTORIILE MUSKISMULUI
Însă noua carte nu este prima care sondează asta. Jill Lepore e prima care după cunoștințele mele dedica Muskism-ului ca fenomen contemporan o serie de podcasturi extrem de informative lansate inițial pe BBC4 în 2021, pe care atunci am încercat sa le recomand cum am putut. La modul cel mai hilar Musk ar trebui să fie tratat poate ca un personaj de comics, ca și cum firma de jucării Mattel s-ar fi hotărât sa își facă un villain multi-miliardar de colecție aproape de The Hero din serialul afro-absurdist I’m a Virgo (2023) regizat de Boots Riley.
Lepore mai e cunoscută și pentru o monografie dedicata unui personaj de comics – Istoria Secretă a lui Wonder Woman dar și pentru o istorie excelentă a unei corporații uitate din vremea războiului rece: Simulmatics. Indiferent de rateu-ul lor final, Simulmatics par asiduu angajați in big data aspirațiile de mai apoi, anticipând mercenariatul de tip Cambridge Analytica și ambițiile Palantir, însă ei rămân doar la nivel de deziderat, promițând manipulare comportamentală prin modelare pe calculator, predicții nereușite de contra insurgență (practic simulări de luptă contra mișcărilor de eliberare naționale anti-colonială din sudul Global), campanii electorale, alături de contracte cu Departamentul Apărării și zeci de alți producători, cu fără prea multe scrupule la activ.
Putem merge mai departe pe urmele Muskism-ului în ultima carte a lui Hermann Melville – The Confindence Man: His Masquerade – publicat pe 1 Aprilie 1857, o ilustrare a Americii pe cât de briliantă pe cât de pesimistă, în perfect tandem cu Trumpocalipsa de azi aflată în plină balonare. Am pute-o numi „Arta Fraieritului”, pentru ca asta e mesajul central al cărții – faptul ca jecmăneala și scam-ul sunt inima societății americane. Asta nu i-a prea încântat pe cei din epocă, dar a fost din ce în ce mai apreciata în decadele care au urmat. Orson Wells la rândul lui a considerat-o material pentru o ecranizare a primului său film, însă s-a hotărât pană la urmă să facă Citizen Kane.
Nu pot sa nu îl pomenesc și pe Fred Nadis care pornește și el pe urmele spectacolelor științei și tehnicii, când bateriile și fulgere la comandă electrizau publicul, făceau progresul palpabil, tangibil și trepidant (Wonder Shows: Performing Science, Magic and Religion, 2005). Toate devin parte dintr-un teatru ambulant al unei Americi care deja excela în a îmbina antreprenoriatul grandoman cu loviturile de scena și faultarea competiției, reușind altoirea modului de producție capitalist pe un imaginar spectacular tehnico-științific nerușinat care distila a 2a Revoluție Industrială prin apariții fantastice de vodevil fără de care nici inventatori precum Edison nu ar fi intrat în conștiința populară, ca mai apoi să fie idolatrizați de tehno- capitaliștii monopoliști din Valea de Siliciu.
Vânduți ca adevărați magicieni ai electricității, aceste figuri mitizate și propulsate de mass media și tabloidele în plină expansiune electrocutau elefanți, înscenau războaie AC/DC și puneau pe piedestal figura inventatorului genial, de care nici Nikola Tesla (sau Teslea dacă preferați varianta românizată) nu s-a dezis.
Sa remarcăm în trecere campania civică Lăsați-l în pace pe Teslacare s-a opus cu succes în 2014 încercării de mutare a osemintelor pământești ale inventatorului de la Muzeul Tehnicii din Belgrad la Catedrala Sfântul Sava, insistând pe buna dreptate că nu era nici rege, nici sfânt, așa că ele trebuie să rămână printre invențiile sale.
Edinsonadele – anima și transformă romanul foileton popular francez într-o prim avatar fictiv de tehno-critică europeană cu tentă patriotardă fascinată dar și oripilată de o (tech) oligarhie hrăpăreață de peste Ocean care punea în pericol însăși profiturile înregistrate de exploatarea nemiloasă din Congo Belgian. Gustave le Rouge și Gustav Guitton, profund îndatorați imboldului dat de romanțul științific Vernian lansează în Gilded Age pe la 1900 Conspiratia Miliardarilor. E o prima confruntare pop intre știința bună și știința aservită capitalului, unde o mica grupare de oameni de știința idealiști și săraci francezi vrând să proiecteze căi ferate sub-atlantice pentru a cimenta relațiile de pace dintre doua maluri – e amenințată de miliardarii grupați în jurul Regelui Cărnii, un robber baron magnat al conservelor din Chicago care vrea să impună „the American way of life” bătrânei Europe cu ajutorul inginerului Hattison (sic) făcător de automatoane și mașini ucigașe. Și iată trebuie sa îl citim azi pe Costi Rogozanu ca sa vedem cine a avut câștig de cauza și cât de pregătită este sau Europa în acest moment sa zică nu.
TEHNO OLIGARHII
Asta pentru că deseori rămâne să alegi intre compradori și modele de dezvoltationism tech oligarhic local-național de tip Ovidiu Sandor sau frații Cristescu la Timișoara ca să dau doar un exemplu, pentru că într-adevăr exista multă competiție sus, mai ceva decât în serialul Alien Earth, de le cele rusesti și ucraineene, la concernurile zaibatsu și chaebol din Korea. Și desigur să nu uitam că la rândul lor foștii globaliști pot rapid reclama adeziune directă și utilitate strategică când globalizarea nu mai e de bon ton, devenind variante de oligarhie națională, pentru că slugărnicia pare că le aduce avantaje însutite din partea despotului hegemon.
Oricât de senzaționalistă și neverosimilă părea la vremea aia, foileton-ul lui Gustave le Rouge era probabil una din primele încercări de a imagina o viitoare oligarhie tech, nu departe de experimentul unic pe care Julie E. Cohen și-l ia ca obiect de studiu. Ea ne spune ca proiectele tech oligarhice de azi se diferențiază de felul în care capitaliștii au captat și dezamorsat reglementarea economică pană acum. Imensa concentrare de avuție materială provenită din știința militarizată, tehnologie de vârf, speculatie financiară si inovație (și cum vom afla și din contracte grase cu statul) face ca impactul lor transnational și multidimensional asupra sorții a sutelor de milioane dacă nu miliarde de oameni să fie fără precedent. De aceea dacă acordăm atenție sporita proiectelor lor, oricât de fanteziste și ridicole ar părea ele, vom înțelege ca ocuparea planetei marte sau a lunii (Space X), interfețe implantabile folosind creierul porcilor ca animal model (Neuralink) și Rețea globală de Sateliți (Starlink) sunt încercări de a demantela forme existente de organizare politică, socială și economică și a păstori viitorul umanității în termeni pe care numai tehno-oligarhii ii pot determina.
FORDISM SI MUSKISM
Aici se înscrie si cartea despre Muskism a lui Slobodian & Tarnoff, aproape o carte răspuns la mingea ridicată de Adam Tooze întregii stângi în termeni cât se poate de materiali, când întreabă care e totuși diferența dintre Ford/Fordism și Musk/Muskism, făcând pe avocatul diavolului și cerând nițel respect pentru Space X care azi controlează 2/3 din toți sateliții activi din cosmos, urcând din 2016 încoace mai mulți sateliți decât toată Uniunea Sovietica în toată istoria ei și aproape tot atâția sateliți cât SUA pană la timpul acela.
Tooze contesta bagajul istoric și biografic legat de Apartheid anilor 70s și 80s, segregarea de baștină a lui Musk, acel suprematism alb și rasism din trecutul lui – ca pe o cale greșită de a-l recepta ca industriaș (trecut menționat atât de Lepore cât și de Slobodian & Tarnoff), cerând măcar tot atâta apreciere cât a primit Henry Ford, chiar dacă răspândea manifeste antisemite sau nu.
Replica celor doi se axează pe tipul de viitor sau futurism vândut și promovat de Musk și trena lui de companii, în frunte cu Space X. Cu ajutorul acestei asimetrii generate de forțe de producție imense, industrial- planetare – prin miza construirii unui Gigafactory pe fiecare continent, Muskismul se repliază, și vinde viitoruri de tip fortăreață, baricadate și capitonate față de amenințări constante din exterior (fie ele climaterice, competiție geo-strategica și blocaje în supply chains, războaie infrastructurale), dar și instrumente în războiul din ce în ce mai acut contra intrușilor nedoriți interni și emigranților ilegali externi.
În acest sens întreaga lume și toate țările sunt tratate doar ca noduri clientelare într-o rețea post-apocaliptică aflata sub asediu permanent. Nu e întâmplător ca Elon vinde astăzi aceasta reziliență tehnologică și infrastructurală într-un moment de instabilitate a ceea ce mulți numesc Capcana lui Tucididede încleștare Sino-Americană, moment care poate nu surprinzător pare că se bate cap în cap cu politica piețelor așa zis libere, mai ales dacă asculți discursul de adio al președintelui Reagan din 1989. Aceasta capacitate de a rezista și capitona enclave tehnologice ar trebui să ne fie familiară dacă ne gândim la mentalitatea de asediu a Africii de Sud sub regim Apartheid.
Dar este și momentul când oricând țările fostului nucleul industrial al planetei pot abandona cu candoare vechi pârghii internaționale, debarasându-se de instituții globale financiare și umanitare precum WTO sau US Aid, tratate ca pur balast atunci când aceastea par că nu mai servesc deloc intereselor hegemonului.
PREPPER STATES, DARK ZOMIA SI SCAM COMPOUNDS
Dacă viitorul nu este socialist, ci e incert și barbar, atunci ce ne rămâne de făcut decât să transformăm țările într-un fel de prepper states, networkizate, înarmate și tehnologizate pană în dinți, iar ca bonus primești capacitatea de a elimina pe cei care nu sunt la locul lor, pe nedoriți, ‘străini’ și mai ales pe emigranți.
Aceștia din urmă par să fie tratați ca niște erori de sistem, viruși, sau glitch-uri care trebuie eliminate, pentru ca din cele patru viitoruri sugerate de Peter Frase, cel eliminationist cu cap de mort pare built-in în nodurile Muskismului.
Aș preciza că viitorul de tip fortareata sau bunker nu e neapărat nou, ci foarte conform cu multe din serialele din prezent așa cum remarca Charles Mudede, fiecare din ele menținut pe marginea colapsului de o clasa dominantă, practic „o mână de oameni puternici care ascund cunoștințele, resursele și libertățile fundamentale de ceilalți”. Departe de a fi ceva reprobabil, viitorul fortăreața vandabil este foarte în voga mai ales dacă consideram prezenta așa numitele scam compounds din Asia de SE care depind pentru operațiunile lor de frauda internațională exact de Starlink.
Scam compounds se situează la frontierele dereglementate ale capitalismului inovator, și poate chiar reprezintă aplicația practică a ceea ce aș numi agorism real existent (o aplicare a counter-economics-ul propus de SEK3/Samuel Edward Konkin III în manifestele lui). Atunci când nu apar filme chinezesti despre ele, sau reportaje DW, studii de economie politică, execuții ale diferitilor capi, penumbra acestui compound capitalism agorist parcă dublează și chiar periclitează inițiativa Belt and Road, proliferând în Zonele Economice Speciale (ZEDs) și uneori pretinzând în mod fraudulos ca sunt parte din proiectul oficial (Yatai New City). Cazul cheie cu dimensiuni post-spectaculare care încă produce presiuni și efecte, este cel al unui actor chinez (cazul Wang Xing) care a fost răpit în 2 Ianuarie 2025 sub o pretinsă audiție de film în Thailanda, transportat și dus pe sus peste granița în Mynmar la Myawaddy. Diversificarea fraudelor continuă, însă cazul Wang Xing a alarmat netizenii chinezi și a făcut vâlvă pe Weibo și WeChat, prin urmare prezenta frontierei de cybercrime crypto-agoriste nu mai putea fi nici ignorata nici tolerată ca pană atunci. Pinkaew Laungaramsri încearcă să definească această industrie cybercriminală transnatională fluidă de pe granița Thailanda-Myanmar care la rândul ei pare că refuza conceptualizările de pana acum, numind-o Dark Zomia într-un articol din 2025. Deseori capii acestor rețele încearcă sa își câștige protecția Chinei invocând patriotism și valori naționale, însă istoria are și ea ceva de zis, caci în genere aceste grupări au făcut treaba murdară a Kuomintangul-ului, mai ales când atunci cand bandele criminale ale triadelor conduse de Chiang au atacat cartierele muncitorești din Shanghai și dus la tragedia din 1927.
Dar în lumina discuției dintre Slobodian și Tarnoff aș zice că pe lângă faptul că fraudează la scară industrială și trafichează mii de victime atrase cu oferte false de angajare, scam compound-ul poate servi ca dovadă concretă a ceea ce Muskismul favorizează și intensifică, în pofida faptul că la suprafața propune un viitor fortăreață epurat și exemplar.
Din client sau angajat poți deveni foarte rapid capital inuman care înscrie proliferarea capitalismului de tip compound în noțiunea lui James C. Scott despre „shatter zone” preschimbând interstiitile unei „indigenous Zomia” într-o mult mai nefastă „Dark Zomia” ca zonă economică ilicită cvasi permanentă și extrem de dificil de reglementat sau desființat.
Pe de alta parte avem deja state clientelare precum El Salvador conduse de un cryptobro anarho-capitalist precum Nayib Bukele care face toată treaba murdară și gestionează cu violența targetată un model de stat concentraționar afișând compound-uri gigant rezervate celor precarizați, acei nedoriți și criminalizați deveniți actori involuntari pe livestream-uri sadice și extremiste de dreapta. Nayib și sistemul CECOT abundă într-o „estetica spectaculoasă a cruzimii [ba chiar spectaculară am putea-o numi], transmisiunile în direct ale raidurilor împotriva imigranților, transformarea violenței de stat în content ușor de digerat și invitarea unor influencer-i de extremă dreaptă în grupul de presă al Casei Albe”.
MECHA-ul MONOPOLIST CRESCUT CU BANI PUBLICI
Văzând coperta ediției germane a Muskismului – mi-am dat seama ca exista riscul de a o racorda imediat la ipoteza tehnofeudală(„Wark, Dean, Durand și Varoufakis”) atât de în vogă, dar cred că trebuie să rezistam a-l vedea pe Elon Musk pe post de tehno-Kaiser neo-Carolingian de sec 21. țin sa cred că e o glumiță pe seamaReichsbürgerilor – mișcare eterogena anti-constituțională neo-monarhistă si volkist- naționalistă, care la rândul ei a cochetat cu bastarzii lui Hayek si Yarvin, ideologul Văii de Siliciu.
Una din diferențele dintre Ford și Musk este că muncind la acesta din urma ca simplu muncitor nu îți vei putea permite aproape niciodată o mașina Tesla, așa cum în teorie orice muncitor fordist și-ar fi permis un Ford Model T din salariul propriu.
Muskismul nu este nicidecum feudal, funcționând mai degrabă ca un robot Transformer monopolist bine căpușat la stat, care își tot adaugă industrii, patente și sectoare tehnologice crescute pe bani publici, cu o abilitate educată de rechinăreala anilor 1980s când cumpărai competitori, scoteai din funcțiune companii și fuzionai cât puteai. Pentru Musk guvernul nu trebuie eliminat sau minimizat, ci mai curând înhămat și instrumentalizat ca o sursa infinită de putere și profit, și asta în pofida retoricii libertariane antistatiste.
La rândul lui Musk pare să fie antrenat și hrănit de propria lui platforma X de unde își preia armura memetică prin care se lasă radicalizat, adoptă conspirationisme rasiste de tip Marea Înlocuire (Great Replacement) sau genocidul alb, alimentând o armata de sicofanți. În speranța lui niciodată moartă el vrea să folosească politicieni anti-sistem pentru propriile interese, vrând să colonizeze și mesajul și medium-ul al cărui produs ajunge să fie.
Teoriile postumaniste ii furnizează și ele muniție ieftină, chiar dacă cyborgul a la Musk e exact inversul manifestului din anii 80s scris de Donna Harraway.
Marea reușită e că a îmbinat „omul din peștera cu cyborg-ul”, o bărbăție troglodita proaspăt robotizată: „În cea mai extremă formă a «muskismului», omul nu mai este subiectul istoriei, ci doar schela care odată folosită o poți arunca. Produsul nu este o mașină și nici măcar un robot. Produsul este o infrastructură auto-reglementată în care lumea – fabrica – funcționează de la sine.”(Q. Slobodian).
Dacă pe vremea războiului rece futurismele, predicția viitorologica și prognostika era cuplata la calculatoare și teoria jocurilor, cu spații elitare rezervate „intelectualilor apărării” de la RAND Corporation îmbrăcați în flanele și costume de tweed, azi își fac acolo loc cu succes cămășile hawaii și șlapi și căștile VR de asasinat la distanță. Prâslea disruptivi gata să ii pensioneze pe Căpcăunii rispitori de la Pentagon, luându-le contractele Goliați-lor și „giganților obosiți de metal și carne” Boeing si Lockheed Martin.
STARLINK SI CLIENȚII SUVERANITĂȚII
Musk nu scapă ocazia să parieze pe oportunități mănoase venite din politica externă și aventurismele militare americane, investind spre exemplu în exact ceea ce secretarul apărării Donald Rumsfeld vedea ca punct slab pe timpul War on Terror acum câțiva ani de zile.
Nu orice pariu e câștigat, pentru că Tesla, mașina care a inaugurat revoluția electrocenică ca răspuns la predicțiile crizei petrolului și ceea ce înainte de 2010 era teza Peak Oil, are de suferit odată cu dezolarea exploatării gazelor de șist SUA se transformă dintr-un importator net în cel mai mare exportator mondial de petrol și gaz. Ca sa nu mai vorbim de necazul reușitei dezvoltationismului chinez de mașini electrice care a devenit dominant și performant în timp record devenind competitor direct pentru Tesla.
Nu orice alianță cu fasciști și potentați ai momentului dă rezultatele scontate, cum s-a văzut după ciondăneala cu Trump și Steven Bannon, și asocierea cu Trump vine și ea cu anumite riscuri, vedeți doară acțiunile puternic mediatizate din cadrul #teslatakedown. Și iată activiștii Centrului de Frumusețe Politică (Zentrul für politische Schönheit) și Led By Donkey’s proiectează un ditamai Heil Tesla pe fabrica din Grünheide bazat pe gestul acestuia la inaugurarea lui Trump și după susținerea publică a AfD-ului.
Desigur nu are sens sa îl singularizam si demonizam pe Elon Musk, pentru ca el este un individ perfect adaptat crizei perpetue a capitalismului cu toate contradicțiile sale ireconciliabile, la rândul său actant relativ naiv și destul de credul ca sa devină unealtă perfectă pentru ideologi și mecanici ai puterii precum Stephen Miller și proiectul 2025 (a cărui soție a părăsit Casa Albă și lucrează pentru xAI). Dar culisele acestea arata exact cât de încuscrite sunt azi lucrurile.
Anti-soroșimul lui strident este și el instrumental, cuplându-se la toate anti-semitismele și anti-comunismele locale, Musk dorindu-și pasămite o inginerie inversă care să-i anuleze lui Soros ‘influența’. Partidele istorice sunt și ele privite ca un fel de industrii vechi gata de casat, la fel cum Chevrolet sau Ford vor fi înlocuite de Tesla, la fel noile partide de dreapta urmează să înlocuiască și reducă la fier vechi vechile partide politice. Oferind servicii sub prețul pieței, SpaceX reușește sa privatizeze cursa pentru spațiul cosmic, devenind principalul client NASA, iar la o apariție de le academia militara Westpoint mentionează că războaiele viitorului și lupta contra infrastucturilor și a comunicatiilor bazate pe cablurile optice va face proiectele sale de Internet prin satelit și mai valoroase. Numai Starlink o să ne salveze.
Romania pare și ea încântată să îl plătească pe Musk prin filială Starlink Internet Services Romania SRL cu sediul la București înmatriculată în octombrie 2025 în „baza parteneriatului strategic dintre România și SUA” conform ANCOM și bineînțeles asta ne face și mai „mândri ca suntem români”.
Ce nu se discuta este exact dependenta sporită și logica segregării anti-democratice și profitului promis de futurismul fortificat care transforma toate ofertele de „suveranitate ca servici” pentru contribuabili într-o modalitate șantajistă de constrânge guvernele țărilor respective pe vecie. Muskismul transforma radical contractul social, și toate aceste bonus-uri tehno-suveraniste Muskiste sunt încă un cal troian prin care guvernele pot fi ușor manipulate, oferind și o cale eficace de a propulsa agendele de dreapta.
Prin urmare curajoasa decizie a guvernului Brazilian a bloca platforma X devenită trambulină pentru fostul președinte de extremă dreapta populist Jair Bolsanaro și catapultă de minciuni îl înfurie pe Musk care se folosește de Starlink inițial ca să refuze ordinul Curții Supreme de Justiție braziliene, chiar pe vremea când Starlink și X nu erau încă una și aceeași. Toate acestea ar trebui să fie un avertisment clar pentru ANCOM și alții.
Alt exemplu care funcționează ca avertisment este însăși ușurința cu care Muskismul joaca pe arbitrul la pupitrul Starlink și folosește o parte contra celeilalte în cadrul teatrului de lupta Ucrainean care anul acesta a împlinit 4 ani de război tragic, fără ca cei implicați pe teren să-l poată trage la răspundere într-un fel.
La fel când cel mai mare fond de investiții din lume, cel Norvegian ii refuză trilionul de $ lui Musk, odată ce acesta și-a mutat sediul Tesla în Texas unde conform legilor statului are voie sa își voteze propria lui compensație de 1 trilion jumate, refuzul devine aproape un gest simbolic. Asistăm la o mutație atât geografica cât și istorica a ideologiei Californiene așa cum a fost ea definită de Barbrook și Andy Cameron în 1995, a firmelor Big tech care azi adera la ce unii numesc deja Texan Ideology.
ECONOMIA GOSPODĂREASCĂ SI PATRIARHII EUGENIȘTI
Melinda Cooper (Family Values: Between Neoliberalism and the New Social Conservatism, Counterrevolution: Extravagance and Austerity în Public Finance) dă într-un text cheie al anului curent publicat în Equator o dimensiune reproductivă socială și de gen Muskism-ului asociindu-l cu aceea „economia gospodărească patriarhală” care predomină în noile compounds ale super bogaților din Palm Beach, unde și Epstein și Trump dar și o buna din magnații cărbunelui australieni și-au făcut culcușul. La o alta scară putem vedea aceasta „economie gospodarească” informală care dispune de precaritatea crescândă a unor sectoare mari de populație din imprejurimi, sau a celor care sunt cât pe ce să fie proletarizati, fie disponibilizați crescând rândurile de asistente/asistenți personali, îngrijitoare și bone ba chiar și sclavi sexuali.
Tipul de incintă (compound) privată sechestrată de tip sectant sau insular condusă pe criteriul unei economii gospodărești devine incubatorul patriarhilor eugeniști care cultivă intelectuali social-darwinisti, liberi sa ofere și ceară favoruri, să oprimă și recruteze nepedepsiți și nevăzuți. Consider ca aceast compound de lux este paralela perfectă la orașele scam compound mizere din „Dark Zomia”, numai ca aceasta are loc în inima întunecată și însorită a imperiului, chiar în Palm Beach și ca ambele funcționează sub aceeași imperative capitaliste de acumulare.
Acești „patriarhi aspiraționali” (Melinda le da o notă biblică, „Abrahamică”), se văd pe sine ca fondatori dacă nu de spiță atunci de specie superioara albă, iar eugenismul promovat de ei diferă de cel vechi normativ clasic de la 1900, prin faptul că în loc sa caute eliminarea defectelor genetice el se hrănește din transumanism, promovând deviaționistul excepțional al „patriarhul ideal care sparge distribuția normala cu uber IQ-ul lui”. Asta se suprapune și pe concluziile lui Jordan S. Caroll Speculative Whiteness din 2025 care trece în revista istoria SF-ului suprematist alb și neo-nazist, menționând ca mulți dintre aderenții alt-right se văd pe sine ca mutanți supraumani.
Cireada de copii pe care Musk o afișează cu fiecare ocazie, și numărul deosebit de mare de băieți dintre progeniturile sale pare să reprezinte exact acest deziderat de family planning patriarhal, asistat de tehnologii reproductive IVF și Diagnoza Genetică de Preimplantare (PGD). Aceste tehnologii nu sunt rele în sine, însă odată ce devin unealta unor politici pronataliste și pro-Life anti-avort lucrurile arata un pic altfel.
Cineva din public la momentul de Q&A se întreba cum acest individ Musk, născut în 1971, într-o epoca pre-internet, pre-memetică, cum a reușit atât de bine să își facă upgrade-ul? Pentru unii, în special tineri poate părea surprinzător cât de repede acest antreprenor al viitorului fortificat s-a hotărât ca trăiește într-un joc video unde majoritatea cetățenilor (atunci când aceștia mai sunt considerati cetățeni) sunt decretați personaje nejucabile (NPC). Cartea lui Slobodian și Tarnoff vrea sa răspundă la aceste întrebări și altele.
Unul din răspunsuri cred este chiar în ultimul video lansat cu ocazia războiului cu Iran-ul pe canalul social al Casei Albe. Acest video combină cut-uri din filme Hollywoodiene cu scene din jocuri video și o brutalitate țintită cu care complexul militar-industrial de divertisement armează imaginea televizuală în timp ce rachetele declanșate prin promt-uri la îndemâna lasă AI-urile să își caută ținte umane cu duiumul prin Orientul Mijlociu.
În final atât Slobodian și Tarnoff consideră că numai o solidaritate la nivel internațional poate ține piept Muskismului care este planează literalmente peste tot deasupra capetelor noastre, internaționalismul și socialismul democratic fiind una din puținele piedici în calea lui.