Articole de Jacques Ranciere

Despre Jacques Ranciere

Jacques Rancière (născut în 1940 in Alger) este Professor Emeritus la Universitatea din Paris (St. Denis). Scrierile sale explorează subiecte diverse: politica emancipatorie și acțiune politică, estetică, relația dintre politic și estetic. A publicat nenumărate cărţi dinre care amintim: Le Spectateur émancipé, Politique de la littérature, Chronique des temps consensuels, Malaise dans l'esthétique, L'Inconscient esthétique, La Fable cinématographique etc.
3 mai 2012

Jacques Rancière: Alegerile nu sunt tot una cu democraţia

de Jacques Ranciere  

În ajunul alegerilor prezidenţiale filozoful se întreabă care sunt limitele democraţiei reprezentative, revoltându-se împotriva confiscării puterii populare. Le Nouvel Observateur: Alegerile prezidenţiale sunt prezentate în general ca fiind punctul culminant al vieţii democratice franceze. Nu şi pentru dumneavoastră. De ce? Jacques Rancière: Datorită principiului care-i stă la bază, dar şi originii sale istorice, reprezentarea este exact opusul democraţiei. Democraţia se întemeiază pe ideea competenţelor egale ale fiecăruia. Iar modul normal prin care ea îşi desemnează aleşii este trasul la sorţi, aşa cum se practica el la Atena, menit să împiedice acapararea puterii de către cei care râvneau la ea. În ceea ce-o priveşte, reprezentarea este un principiu oligarhic: cei care sunt asociaţi astfel puterii nu reprezintă … Continuă să citești →

În categoria Interviu | 5 comentarii
10 martie 2012

Poliţie şi politică

de Jacques Ranciere  

Poliţia este în primul rând o ordine a corpurilor care defineşte împărţeala între modurile facerii, modurile fiinţării şi modurile spunerii, care face astfel încât cutare corpuri să fie alocate prin numele lor cutărui loc şi cutărei sarcini; este o ordine a vizibilului şi a rostibilului care face astfel încât cutare activitate să fie vizibilă iar cutare alta să nu fie astfel, astfel încât cutare vorbire să fie înţeleasă drept discurs şi cutare alta drept zgomot. Legea poliţienească, de pildă, este cea care transformă în mod tradiţional locul de muncă într-un spaţiu privat neguvernat de modurile vederii şi spunerii proprii acelui ceva pe care îl numim spaţiul public, unde participarea muncitorului este strict definită prin remunerarea muncii … Continuă să citești →

În categoria Biblioteca | 8 comentarii
25 februarie 2012

Jacques Rancière: „Nu există o criză a democrației, ci un deficit de democrație”

de Jacques Ranciere  

Un interviu de Olivier Pascal-Mousselard În ultimul dumneavoastră eseu, Le spectateur émancipé [Spectatorul emancipat] (2008), ați lansat ideea conform căreia capacitatea critică a artei, concomitent cu abilitatea ei de a mobiliza, sunt astăzi în bernă. Ce înțelegeți prin asta? A fost o vreme când arta avea clar un mesaj politic, iar critica încerca să deceleze acest mesaj în operele de artă. Mă gândesc la perioada lui Bertolt Brecht, spre exemplu, când teatrul denunța în mod explicit contradicțiile sociale și puterea capitalului, sau la anii 1960 și 1970, când a luat amploare denunțarea societății spectacolului de către Guy Debord: se credea atunci că numai arătând imaginile puterii – spre exemplu, o aglomerare de mărfuri sau niște starlete … Continuă să citești →

În categoria Criticart, Interviu | 2 comentarii
19 mai 2011

Jacques Rancière: „N-a fost nicicând nevoie să i se explice unui muncitor ce-i aia exploatarea”

de Jacques Ranciere  

Literat și cinefil, Jacques Rancière elaborează o filozofie a emancipării, aceea a participării tuturor la exercițiul gândirii și deci a guvernării cetății. Împotriva noilor inamici ai democrației, acei intelectuali care pretind că dețin Adevărul, el militează pentru abandonarea împărțirii tradiționale între savanți și ignoranți. Fie că urmărește îndeaproape nopțile plătite ale muncitorilor emancipați din anii 1830, politica Emmei Bovary, căderea trupului în filmele lui Roberto Rossellini ori scandalul democrației, Jacques Rancière nu contenește să articuleze o poetică și o politică în interiorul unei exigente filozofii a emancipării. După despărțirea de știința marxistă, pe care o îmbrățișase în momentul întâlnirii cu Louis Althusser (1918-1990), el se angajează în dizolvarea ierarhiilor obișnuite din câmpul disciplinei sale. Evidențiind egalitatea … Continuă să citești →

În categoria Interviu, Invitat special | 15 comentarii
11 octombrie 2010

Rasismul, o pasiune înaltă

de Jacques Ranciere  

Aș vrea să adaug câteva reflecții asupra noțiunii de ”rasism de Stat” agendei reuniunii noastre de astăzi. Aceste gânduri vin împotriva unei interpretări foarte răspândite a politicilor recente ale guvernului francez, referitoare la legea cu privire la interzicerea vălului islamic şi la expulzarea romilor. Interpretarea respectivă tratează politicile guvernamentale ca fiind expresii ale unei atitudini oportuniste ce-și dorește exploatarea temelor rasiste și xenofobe în scopuri electorale. Pretinsa critică întărește astfel presupoziția că rasismul ar fi o pasiune populară, reacție speriată și irațională a unor populații retrograde, incapabile să se adapteze la noua lume mobilă și cosmopolită. Statul este acuzat că ar fi complicele acestor populații, și prin aceasta, că-și trădează vocația. Dar această acuzație nu face … Continuă să citești →

În categoria Enter | Un comentariu