Despre Boris Groys
Boris Groys (n. 1947 în Berlinul de Est) a urmat studii de filosofie şi matematică la Universitatea din Leningrad (1965–1971), după care a lucrat ca asistent de cercetare la institute din Leningrad, iar apoi la Institutul de Lingvistică Structurală şi Aplicată din Moscova, pînă în 1981, cînd emigrează în Germania. Profesor invitat la University of Pennsylvania (1988) şi la University of Southern California, Los Angeles (1991). Doctoratul în filosofie la Universitatea din Münster (1992). Din 1994 este profesor de teoria artei, filosofie şi teorie a mediilor la Hochschule für Gestaltung din Karlsruhe, Germania. Membru al Asociţiei Internţionale a Criticilor de Artă, autor de expoziţii şi eseuri cinematografice.
Bibliografie selectivă: Gesamtkunstwerk Stalin. Die gespaltene Kultur in der Sowjetunion, München – Wien, 1988 [Stalin – opera de artă totală. Cultura scindată din Uniunea Sovietică; Cluj, Idea Design & Print, 2007]; Dnevnik filosofa [Jurnalul unui filosof], Paris, 1989; Die Kunst des Fliehens [Arta fugilor] (cu Ilia Kabakov), München – Wien, 1991; Zeitgenössische Kunst aus Moskau – Von der Neo-Avantgarde zum Post-Stalinismus [Artă contemporană la Moscova – de la neoavangardă la poststalinism], München, 1991; Über das Neue. Versuch einer Kulturökonomie, München, 1992 [Despre nou. Eseu de economie culturală; Cluj, Idea Design & Print, 2003]; Utopia i obmen [Utopie şi schimb], Moskva, 1993; Fluchtpunkt Moskau (ed.) [Punct de fugă – Moscova], Stuttgart, 1994; Die Erfindung Russlands [Inventarea Rusiei], München, 1995; Die Kunst der Installation [Arta instalafliei] (cu Ilia Kabakov), München, 1996; Logik der Sammlung. Am Ende des musealen Zeitalters [Logica colecflionării. Sfîrşitul epocii muzeale], München, 1997; Unter Verdacht. Eine Phänomenologie der Medien [Sub semnul suspiciunii. O fenomenologie a mediilor], München, 2000; Politik der Unsterblichkeit. Vier Gespräche mit Thomas Knoefel [Politica nemuririi. Patru convorbiri cu Thomas Knoefel], München, 2002; Topologie der Kunst [Topologia artei], München – Wien, 2003; Traumfabrik Communismus. Die visuelle Kultur der Stalinzeit. Dream Factory Communism: The Visual Culture of the Stalin Era [Fabrica de vise a comunismului: Cultura vizuală a erei staliniste], Ostfildern-Ruit, 2003.
Viața umană poate fi descrisă ca un dialog prelungit cu lumea. Omul interoghează lumea și e interogat de către ea. Acest dialog e reglat de modul în care definim întrebările legitime pe care le putem adresa lumii sau pe care lumea ni le poate adresa nouă – și de modul în care identificăm răspunsurile relevante la aceste întrebări. Dacă credem că lumea a fost creată de Dumnezeu, punem întrebări și așteptăm răspunsuri diferite decât dacă credem că lumea este o „realitate empirică” necreată. Iar dacă credem că ființa umană este un animal rațional, practicăm acest dialog altfel decât am face-o dacă am crede că omul este un corp de dorință. Astfel, dialogul nostru cu lumea este … Continuă să citești →
1. Eseul Avangardă și kitsch [Avant-Garde and Kitsch] (1939), care deschidea cartea lui Clement Greenberg, Artă și cultură [Art and Culture] (1961), rămâne cel mai cunoscut și totodată cel mai ciudat text al criticului. Evident, textul a fost scris cu scopul de a legitima avangarda, de a o apăra în fața criticilor. Totodată, cu greu se poate imagina un text mai puțin avangardist în presupozițiile sale de bază și în tehnica retorică utilizată. Textele timpurii ale avangardei pledau pentru noutate și viață, împotriva vechiului și a morții, pentru viitor și împotriva trecutului. Textele acelea predicau ruptura radicală de tradițiile artei europene – iar în unele cazuri, chiar distrugerea fizică a artei tradiționale. Noua eră tehnologică trezea … Continuă să citești →
O tendință spre practica participativă, colaborativă, este fără doar și poate una dintre principalele caracteristici ale artei contemporane. Se ivesc în întreaga lume numeroși artiști care stipulează punctual auctorialitatea colectivă, chiar anonimă, a activităților lor artistice. Cee ce ne preocupă aici sunt evenimente, proiecte, intervenții politice, analize sociale sau instituții educaționale independente care sunt inițiate, în multe cazuri, de artiști individuali, dar în cele din urmă pot fi realizate doar prin implicarea mai multora. Mai mult, practicile colaborative de acest tip sunt angrenate spre scopul de a motiva publicul să se implice, să activeze mediul social în care aceste practici se dezvoltă.[1] Pe scurt, ne confruntăm cu numeroase încercări de a contesta si de a transforma … Continuă să citești →
TEMA: Arta ca politică / politica artei Prelegerea lui Boris Groys din cadrul platformei de discuții „Arta de după sfârșitul lumii”, creată ca platformă teoretică la prima ediție a Binalei de Artă Contemporană de la Kiev „Arsenal”, înregistrată și transcrisă de către Dmitrii Deseaterik. După cum am constatat, tema discuțiilor este arta de după sfârșitul lumii. În plus, din câte mi s-a explicat, prin sfârșitul lumii se poate înțelege sfârșitul capitalismului. De aceea am decis să vorbesc despre capitalism, despre artă, despre lume și despre sfârșitul ei. Aceasta va fi schema prelegerii. Cred că arta a apărut destul de recent, în urma Revoluției Franceze – când poporul parizian înarmat a lichidat monarhia. Castelele și avuțiile lor … Continuă să citești →
În categoria Criticart, Enter
|
Așa s-a întâmplat, de-a lungul vremii – a încercat întotdeauna să identifice anumite tendințe contemporane actuale în artă, iar pe altele să le scoată din circulație. Probabil că din exterior e destul de greu de înțeles pe ce baze întreprindem noi acest lucru și cine ne-a conferit acest drept. / Ce face, după părerea dumneavoastră, contemporaneitatea ca să fie modernă? Ce instanțe au legitimitatea de a decide ce este și ce nu este modern? Unde ar trebui să privim astăzi pentru a fi în pas cu vremurile (nescăpând din vedere faptul că, după expresia lui Pelevin, vremurile n-au pas)? Iar prin asta, însuși Pelevin este pe deplin contemporan. Cred că răspunsul este unul extrem de trivial. … Continuă să citești →
În categoria Criticart, Interviu
|
Relația dintre artă și bani poate fi înțeleasă în cel puțin două moduri. Mai întâi, arta poate fi interpretată ca o sumă de opere care circulă pe piața de artă. În acest caz, când vorbim despre artă și bani, ne gândim în primul rând la evoluțiile spectaculoase care au avut loc în ultimele decenii pe piața de artă: licitațiile de artă modernă și contemporană, sumele copleșitoare care au fost plătite pentru lucrări ș.a.m.d. – în mare parte, cam ceea ce transmite presa atunci când ține cu orie preț să spună ceva despre arta contemporană. Apoi, nu mai încape nici o îndoială că astăzi arta poate fi privită în contextul unei piețe de artă și că orice … Continuă să citești →
Maxim Raisky în dialog cu Boris Groys – Köln, 11 septembrie 2006. Ne-am întâlnit pe 11 septembrie. Credeți că lumea s-a schimbat de cinci ani încoace? Când am văzut cum se prăbușeau cele două turnuri, am fost șocat, la fel ca toți ceilalți, pentru că era de neînțeles ce se întâmplă. Exista chiar suspiciunea că ar fi sosit începutul celui de-al Treilea Război Mondial. După aceea, când s-a dovedit că a era vorba de acțiunile unei grupări teroriste, trebuie să recunosc, m-am liniștit imediat. În ce măsură a schimbat lumea acest eveniment? Tema islamului, a terorismului, a conflictului între civilizații preocupă astăzi pe toată lumea. Iar în decurs de cinci ani, tot mai mulți oameni au … Continuă să citești →
De ce anume i-ați ales pe Andrei Monastîrskii și grupul „Kollektivnîie deistviia” [„Acțiuni colective”] pentru expoziția din cadrul pavilionului Rusiei (Bienala de la Veneţia 2011)? Andrei Monastîrskii este un artist cu un sistem creativ extrem de solid și o acuratețe a logicii evoluției, de o semnificație aparte nu doar pentru arta rusă. Acesta e un fenomen rar întâlnit, și nu numai în Rusia, ci peste tot în lume. Ceea ce a făcut el, acțiuni-eveniment cu implicarea mai multor indivizi în proiect, comporta un caracter participativ, iar asta e cel mai la modă în acest moment. Arta care atrage atenția generală astăzi are legătură nu cu producerea obiectelor, ci cu producerea evenimentelor. Avem prea multe obiecte. Am … Continuă să citești →
În categoria Criticart, Interviu
|
Continuăm publicarea unor autori importanţi contemporani. Invitatul special din această săptămîna este este filozoful și teoreticianul Boris Groys. La sfârşitul secolului XX, arta a intrat într-o epocă nouă, cea a producţiei artistice de masă. În timp ce epoca precedentă fusese una a consumului artistic de masă, astăzi situaţia s-a schimbat şi există două împrejurări principale ce au dus la această schimbare. Prima este apariţia unor noi tehnologii în producţia şi distribuţia imaginilor, iar cea de-a doua este o modificare a felului nostru de a înţelege arta, o schimbare a regulilor folosite în aprecierea a ceea ce este şi a ceea ce nu este artă. Să începem cu cea de-a doua. Astăzi, noi nu mai identificăm o … Continuă să citești →
