Abolirea statului: manifest pentru heteronomie politică

Un text de Bogdan Rusu* (primit la redacţie)

Revoluție și evoluție

Atunci când răul cauzat cetățenilor de puterea politică devine intolerabil, cetățenii au dreptul de a se elibera de sub stăpânirea puterii politice respective. În istorie, s-au teoretizat două tipuri de dinamici prin care s-ar putea realiza această eliberare. Una este dinamica revoluției, cealaltă este dinamica evoluției.

Revoluția presupune schimbarea formei de organizare statală prin înlăturarea violentă (chiar dacă nu sângeroasă) a vechii forme. Revoluția introduce întotdeauna o cezură în timpul istoric: vorbim mereu despre evenimente de dinainte și de după revoluție. Există două tipuri de acțiuni care au fost caracterizate drept revoluții. Primul tip presupune înlocuirea unei forme statale cu alta: o monarhie este abolită pentru a se institui în locul ei o republică, de exemplu. Aceasta este revoluția propiu-zisă. Al doilea tip de acțiune vizează doar schimbarea unui guvernământ cu altul, fără afectarea substanțială a structurilor statului. Cel mai bun nume pentru o asemenea practică este lovitură de stat: statul rămâne același, dar trece în mâinile altcuiva. O dictatură militară este inlocuită prin violență de o altă dictatură militară, de exemplu.

Concepțiile evoluționare doresc evitarea silniciei inerente oricărei revoluții. Evoluția presupune credința că se poate face, în timp, o reformă din interior, din mers. Desigur, prin alegeri libere o guvernare poate fi schimbată. Dar chiar dacă guvernarea viitoare va fi mai bună, nu avem o evoluție în sens propriu. Gândirea evoluționară urmărește reformarea statului, restructurarea conceptului său și nu doar înlocuirea unui guvern cu altul mai performant sau mai convenabil. Se speră, de pildă, că structurile de putere se vor schimba în mod lin, adaptându-se presiunilor curentelor de idei reformatoare. Adevărata gândire evoluționară vede statul ca pe o entitate capabilă de transformare, ca pe un organism capabil sa treacă de la o stare organică la alta, cum trece o insectă de la nimfă la fluture.

În ambele cazuri, al revoluției și al evoluției, scopul vizat este un stat structural diferit – nu doar un guvern diferit. Există în istorie și un alt mod de gândire, care cere disoluția statului, distrugerea lui, fără ca vreun alt stat să-i succeadă. Această finalitate, a lipsei de stat, caracterizează anarhismul, care poate fi revoluționar sau evoluționar, după cum preconizează modul de a ajunge de la stat la lipsa acestuia.

Folosesc cuvintele așa cum le-am explicat mai sus. Pentru scopul acestei discuții, este irelevant daca schimbarea violenta a statului se face de catre cetățeni, sau de către forțe străine: prin revoluție înțeleg doar înlocuirea violentă a unei forme de stat cu alta. Evoluția nu implică neapărat în terminologia mea progresul social: ci doar schimbarea din interior a formei de stat.

Situația României. Problema României

Potrivit acestei terminologii, România a cunoscut o singură revoluție, în 1948, când a devenit din monarhie republică. A cunoscut  lovituri de stat înainte de 1948 și s-a aflat după 1948 într-o dinamică de evoluție, trecând de la republică populară la republică socialistă și la republica de acum. Loviturile de stat sunt compatibile atât cu evoluția, cât și cu stagnarea. Lovitura de stat din 1989, botezată impropriu revoluție, se înscrie în procesul de schimbare din interior al statului impus cu tancurile rusești în revoluția din 1948. Grupuri după grupuri din interiorul partidului bolșevic au pus mâna pe stat; oligarhie după oligarhie s-a succedat la putere; statul de după 1989 nu este decât transformarea (deocamdată) finală a statului soivetoid de la 1948.

Atât înainte de 1948, cât și după 1948 statul român a conservat aceași caracter semicolonial. Statul, fundamental represiv, a fost instrumentul prin care oamenilor li s-a impus și menținut statutul de supuși, și nu de cetățeni. Statul a fost mereu instrumentul prin care deținătorul puterii (tiranul, dictatorul, oligarhul, aparatcikul, plutocratul) a exploatat resursele naturale ale teritoriului (printre care și populația umană) în beneficul său. „Statul sunt eu”, a spus un rege francez. Dar putea spune așa si dictatorul bolșevic și o afirmă, chiar dacă nu o și rostește, și oligarhul plutocrat de azi. Puțin importă că, în cazul oligarhului, „eu” numeste numai un moment lipsit de individualitate al autodiferențerii unui grup. În ambele cazuri este în joc același tip de entitate absolută, autarhică, parazitară.

Caracteristica acestui tip de stat este că el ia fără să dea; cere, în baza unei drept quasi-divin; face apel la solidaritate, cere sacrificii, pentru că numai așa vom putea ieși din nevoi. Cine este, totuși, acest noi pentru binele căruia suntem forțați să strângem cureaua, să ne pierdem pensiile, casele, slujbele, drepturile sociale? Ei bine, noi este statul. Pe șleau: dacă voi nu muriți, noi  nu supraviețuim. Acest noi care este azi în primejdie de moarte nu constă nici din agricultorul amărât care își lucrează pământul cu sapa, nefiind nici salariat, nici cu statut de șomer; nici din șomerul ajuns la sfârșit de drepturi; nici din copilul sau adolescentul căruia i se dă un corn cu lapte și alte mizilicuri. Nici în salariatul care își vinde forța de muncă statului sau agenților privați pentru un salariu. Noi nu ne vom plăti datoriile externe; noi ne îndatorăm din ce în ce mai mult… Toate acestea sunt false: noi îndatorăm, voi nu ne veți putea plăti datoriile, așa trebuiesc înțelese aceste enunțuri. Oriunde vom întoarce privirea: protecție socială, justiție, sănătate, educație, infrastructură vom găsi numai eșecuri. Simulacre, lucruri făcute ca să pară că sunt. Contractul social nu e onorat în nici un domeniu: asta înseamnă că statul „nostru” este unul ilegitim. Este drept, prin urmare, să nu-l mai suportăm.

Cu fanariotul, cu aparatcikul, cu oligarhul plutocrat recent se repetă același scenariu; pentru că în fanariot, în aparatcik și în oligarh se concretizează același stat. Boala cea mai gravă a oamenilor locului a fost dintotdeauna statul. Fanariotul, oligarhul nu sunt decât efectele bolii, nu cauzele ei. Oricine știe din experiență că înlăturarea efectelor unei boli poate aduce o alinare pasageră, dar cât timp boala nu a fost inlăturată, organismul rămâne în pericol. Statul, deci, trebuie …

 Soluția problemei

Ce trebuie să i se facă, sau să se facă cu acest stat? Revoluție? Cine are azi energia necesară unei revoluții? Cine are luciditatea pentru a vedea ce nouă formă de stat poate succeda celei actuale? Cine e dispus să se sacrifice (of! pentru a câta oară?) pentru binele ipotetic al unor generații viitoare? Și câte generații se vor succeda înainte ca acest bine să vină? Și oare va mai avea răbdare istoria să aștepte „viața veacului ce va să vie”?. Nu suntem un popor cu vocație revoluționară. Am fost capabili cel mult de insurecții lipsite de succes. Și nu mai vrem să ne proiectăm în generațiile viitoare. Vrem să gustăm bunăstarea acum, în clipa aceasta istorică, pentru cât se va mai putea, alături de popoarele Europei civilizate. A trecut de mult timpul revoluțiilor, și a trecut pe alături de noi.

Evoluție? Dar evoluția s-a făcut întotdeauna în direcția cerută de oligarhi. Evoluția statului n-a fost altceva decât evoluția oligarhiei. Ce temei avem să sperăm la alt fel de evoluție? Și cât timp ar cere? Căci iarăși ne izbim de problema timpului: nu mai vrem să fim generații de sacrificiu.

Anarhie? Sunt sceptic că anarhia ar putea primi un conținut pozitiv pe aceste meleaguri. În lipsa unei puteri centralizate, cu materialul nostru uman și cu nivelul de educație predominant nu ne-am putea aștepta decât la legea junglei, la un neo-feudalism eliberat de orice opreliști, la antropofagie.

Să nu existe, deci, nici o ieșire?

La 1866 s-a încredințat tronul țării unei Case regale străine. Poate că și astăzi guvernarea României ar trebui încredințată unei structuri exterioare. Pentru că nimic altceva nu pare să aibă șanse de reușită, statul român ar trebui abolit prin încredințarea guvernării țării unei structuri responsabile. Statul românilor ar trebui să fie exterior României. Modelul statului-națiune, consecință a ideologiei Revoluției franceze, este pe cale să își demonstreze caducitatea peste tot în Europa. România trebuie să aibă alt stat, unul democratic, funcțional, puternic. Nu văd altă soluție pentru România decât includerea ei într-un stat federal. România nu-și poate avea, azi, centrul în sine. Statul-națiune este, poate, cea mai catastrofală dintre formele fără fond pe care lipsa de discernământ a secolului trecut ne-a silit să le suportăm. 

Cum trebuie înțeleasă soluția

Din jocul combinatoric cu dihotomiile independent / dependent și autonom / heteronom rezultă patru combinații care pot defini statutul unei națiuni și/sau al unui stat:

1. independent și autonom

2. independent și heteronom

3. dependent și autonom

4. dependent și heteronom

Ultima situație caracterizează un pașalâc sau o colonie, un popor sau o națiune colonizată. Acesta a fost statutul românilor în Transilvania sau în Basarabia. Dintr-un alt punct de vedere, este situația sclavului. Cea de a treia caracterizează un stat, națiune sau popor vasal. Acesta era statutul Principatelor Dunărene sub Imperiul Otoman. Dintr-un alt unghi, este situația slugii. Prima situație este cea pe care pretindem (înșelați) că statul-națiune România îl are acum, situația falsului stăpân, din care vrem să ieșim. Evident, nu vrem să mergem spre statutul de colonizați sau de vasali, nu vrem să fim nici sclavi, nici slugi. Rămâne de încercat posibilitatea nr. 2, aceea de a îmbina independența cu heteronomia. Vasalitatea întoarsă pe dos.

 Graiul popular cunoaște expresia „a lăsa în legea lui”. Lasă-mă în legea mea, spui cuiva care nu te lasă să faci după capul tău, impietând asupra autonomiei tale. Vreau să fiu în legea mea, nu în altă lege. E timpul să răsturnăm această vorbă și să spunem (cui? – rămâne de discutat) „ia-mă în legea ta”.  Trebuie să trecem în altă lege, dar nu cu prețul de a deveni o națiune dependentă. Națiunea (dacă va fi existând – si nu gandita etnocentric) trebuie să rămână suverană. Dar, ca un suveran constituțional, ea nu trebuie să guverneze, ci doar să domnească. Suveranitatea și independența națiunii nu trebuie confundată cu autonomia.

Principiul confederativ permite conservarea suveranității și a independenței (oare codependența nu e singura formă reală a independenței?). Principiul federal implică sacrificarea autonomiei. Sa-l aplicăm pe unul națiunii și pe celălalt statului. De ce n-am da o șansă acestei concepții, în care independența națională se îmbină cu heteronomia statală?

 Independența și heteronomia gândite astfel instanțiază recesivitatea à la Mircea Florian: heteronomia – dominantă, independența – recesivă. Este vorba despre a recunoaște opoziția dintre stat și națiune, de la care am pornit, și de a încerca să o soluționăm altfel decât a încercat istoria în chip „natural”: adică fie lăsându-ne să fim o națiune fără stat, fie impunându-ne un stat al cărui scop pare să fie mereu – și mai cu seamă acum – distrugerea națiunii. Numai recunoașterea caracterului cripto-colonial al statului român permite convertirea acestui raport de pură adversitate într-unul de dualitate recesivă. Și numai asumându-și statutul recesiv, dar în raport cu un alt stat decât cel actual, poate națiunea română ieși din împilarea neofanariotă în care se află.

*Bogdan Rusu este născut în 1979 la Comăneşti, Bacău.  A studiat filosofie la Bucureşti (doctor in 2008) şi la Paris (master 2007, Univ Paris XII), doctorat în curs la EHESS Paris şi Katholieke Universiteit Leuven, Belgia. Locuieşte la Paris din 2006, unde este recepţioner de noapte în niste hoteluri. Anul acesta predă un curs la EHESS, împreună cu un coleg francez.  În ţară este titular pe un post de lector la Universitatea din Galaţi. Ţine un blog: http://romanianphilosophy.blogspot.com/.

 

Comentariile nu sunt permise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.