Efectul razelor gamma asupra anemonelor / Schizofrenicale

TEMA: Alegeri locale 2012

Pe 4 iunie 2012, în presă apărea (cu mici variaţii de formulare, dar cam acelaşi conţinut), următoarea ştire: “Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai a ales să se implice în campania electorală pentru alegerile locale, susţinând candidatul USL la Primăria Cluj-Napoca, pe Marius Nicoară. Decizia rectorului este dovedită printr-o scrisoare de susţinere a candidatului USL, semnată de mai mulţi profesori universitari şi alte persoanlităţi din România.”

Iar pe 5 iunie, în UBB era diseminată următoarea Decizie a aceluiaşi Rector – “În conformitate cu art. 7 alin. 1, art. 114 alin.3, art. 118 alin.1 lit.(i), art. 123 alin. 1 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, precum şi cu Carta UBB 2012, Titlul I, cap. 4, pct. 4, teza finală), Rectorul Universităţii Babeş Bolyai hotărăşte: în Universitatea Babeş-Bolyai este interzis orice tip de activitate politică, deopotrivă în perioadele electorale şi în cele extraelectorale.”

Ce spuneţi? Sunteţi nedumeriţi? Eh, se mai răzgândeşte omul. Şi sunt mai multe motive pentru care fapta din 4 iunie a lui Ioan Aurel Pop nu intră sub incidenţa deciziei de a doua zi dimineaţă, tot a domniei-sale. În primul rând, legea nu retroactivează, aşa că tehnic vorbind rectorul a încălcat, eventual, toate articolele invocate în documentul citat mai sus, însă nu şi propria… cum să-i spun altfel, decât indicaţie preţioasă (mă veţi scuza, dar nu m-am putut abţine de la întrebarea – dacă toate aceste prevederi legale există, la ce mai foloseşte ‘hotărârea’ Rectorului)? În al doilea rând, Rectorul Ioan Aurel Pop poate spune (şi sunt convins că aşa va şi face) că l-a susţinut pe Nicoară în calitate de simplu cetăţean şi nu de conducător al celei mai importante instituţii de învăţământ din Transilvania. Şi că e vina presei, dacă în loc de “acad. prof. dr. univ. Ioan Aurel Pop” a apărut expresia “rectorul UBB”. (Sunt şi eu, cât-de-cât, semantician, şi ştiu că de la Frege încoace problema valorilor referenţială vs. ‘semnificativă’ a descrierilor definite, enorm dezbătută, nu a fost şi rezolvată.) În al treilea, şi poate nu ultimul rând, noaptea, cum se ştie, e un sfetnic bun. Sau poate chiar un mijloc eficient de a şterge memoria lucrurilor neplăcute.

Nu putem şti. Ce e cert, e că o persoană, un intelectual, un universitar care a câştigat ultimele voturi de care mai avea nevoie pentru a o depăşi pe Cristina Ciumaş promiţând, printre altele, şi depolitizarea UBB (instituţie care, înaintea alegerilor academice, a dus o politică net pro-USL-istă, datorită prezenţei dictatoriale, la vârful ei, a lui Andrei Marga) – acest universitar, zic, s-a grăbit să îşi arunce propria greutate… şi nu asta e problema, dar şi prestigiul-prestanţa Universităţii noastre pe, mă scuzaţi, penibilul-până-la-vulgar talger al alegerilor locale.

De aici vine, cum probabil aţi ghicit deja, şi titlul (furat ‘dinspre’ un film celebru acum buni ani) postării mele: academicianul Pop e, fireşte, anemona, floarea până mai adineaori emanând (cel puţin în discurs) un intens parfum de neîntinare; iar razele gamma sunt (cine altcineva ar fi putut fi? în metafora mea de 2 RON-i, dar mă veţi ierta, fiindcă e noaptea târziu) influenţele politice.

Mda, universitarul rasat, drapat în propria-i imaculare ca o omidă cuminte în cocon, devenit peste noapte… adică, pardon, cu o noapte înainte, albină (şefă) cărătoare de nectar în cupele unor politicieni-de-Someş. De Someşul-Mic.

Dublă personalitate? Hm, hrănit cum sunt cu Fight Club, Shutter Island şi alte alea (începând, fireşte, de-demult, cu Dr. Jekyll & Mr. Hyde), mai că m-aş lansa într-o speculaţie. Însă, în ciuda aparenţelor, articolul acesta nu este despre Ioan Aurel Pop.

———————————

Nu. Este despre UBB şi Cluj şi, mai cu seamă, despre politică şi felul cum ea mânjeşte tot ce atinge.

Un alt rector clujean, profesorul Doru Pamfil de la USAMV, afirmă public că nu a semnat celebra scrisoare pro-Nicoară. Ce răspunde candidatul USL? Voi cita, pentru că mi se pare savuros: “Dl. rector Doru Pamfil nu a apărut dintr-o greșeală pe lista mea de susținători, dar pot să înţeleg presiunile şi inconfortul la care este supus. Îmi cer scuze domniei sale pentru neplăcerea pe care i-am provocat-o, dar vă asigur că după 10 iunie în municipiul Cluj-Napoca asemenea practici vor înceta. După 8 ani în care PDL-ul şi-a instalat în toate structurile oraşului oameni de încredere gata să facă orice pentru a-şi păstra privilegiile a sosit momentul să oprim acest sistem relaţional de tip mafiot”.

Să vă traduc discuţia/ disputa în termeni simplu-referenţiali? Unul dintre interlocutori spune: nu ţi-am oferit niciodată sprijinul meu, şi chiar dacă aş fi făcut-o, astăzi, la modul cel mai explicit cu putinţă, îl retrag. Celălalt răspunde: ba mi l-ai oferit, iar retractarea ta de astăzi nu se pune.

Huh? (şi am folosit aici această interjecţie de provenienţă americană, ca să evit nişte expresii ardeleneşti pe care nici foaia de hârtie, nici ecranul de computer nu le suportă).

Ei, nu sunt admirabili politicienii? Şi ca să nu credeţi că, în ciuda a tot ceea ce am făcut în ultimele, multe, luni, m-am convertit într-un postac pdl-ist, vă amintesc un alt, mult mai gros şi mai celebru, exemplu de semantică politicienească. Legea românească interzice în mod explicit (prietenii, şi nu numai ei, ştiu de ce!) orice majorare salarială în ultimele 6 luni dinaintea unor alegeri. Dar oamenii preşedintelui Băsescu au inventat o expresie care le-a permis să ignore spiritul legii – iar cei ai actualului premier, Ponta, au îmbrăţişat fără nici o jenă această aberaţie: în newspeak-ul carpato-băsesciano-pontic, salariile nu au fost mărite, ci… reîntregite.

Mda, acum probabil înţelegeţi: am un cusur, de fiecare dată când mă gândesc la politicieni – la oricare dintre ei – mă cuprinde o greaţă de nedescris. Duminică, înainte să aplic ştampila pe buletinele de vot, voi spune de cel puţin trei ori, în cabină: Doamne, iartă-mă.

Şi nu, nu vă spun cu cine votez. Ba chiar, spre şocul şi enervarea cititorilor, voi afirma: nu mi se pare foarte important cine va fi viitorul primar al Clujului. Am un proiect totodată foarte modest şi destul-de-greu-realizabil, pe care vi-l expun vouă, şi nu candidaţilor – cu precizarea că voi şi doar voi puteţi să-l realizaţi.

Nu ştiu dacă, de luni încolo, Clujul va fi PDL-ist sau USL-ist sau UDMR-ist. Şi vă atrag atenţia că, într-un oraş cu oameni treji, atenţi, buni cunoscători ai drepturilor şi intereselor proprii, solidari în implicarea civică, ar trebui să nu conteze cine e primar. Desigur, e important dacă vedem lucrurile în stilul triumfalisto-exploziv al lui Nicoară sau Boc (ţ-şpe sute de mii de locuitori, investiţii, dezvoltare cât-se-poate-şi-chiar-mai-mult-de-atât) sau în cel mai soft al lui Eckstein (centru închis şi pietonalizat, atmosferă universitară şi grădini suburbane de iarbă şi zarzavat). Dar eu cred că până şi aceste distincţii pălesc în faţa a ceea ce ne aşteaptă, din iarnă.

Vă repet predicţia mea (fireşte, preluată de la alţii, mult mai pricepuţi şi mai deştepţi decât mine): anul viitor vom avea un parlament puternic, unul cu o majoritate zdrobitoare. Comportamentul autorităţilor faţă de societatea civilă în ansamblu va deveni, cred eu, din cu-măsură-agresiv şi cu-discreţie-autoritarist, cum este azi, o băgare a pumnului în gură făcută fără nici o jenă, în văzul tuturor şi, mai mult, cu acordul explicit al majorităţii stupide.

În condiţiile date, nu-mi permit (luciditatea nu mă lasă; deie Domnul să mă înşel!) să visez la lucruri bune-şi-plăcute. Am două dorinţe mult mai mici – şi în realizarea cărora, repet, greutatea hotărâtoare nu o au conducătorii/ politicienii, ci dimpotrivă, voi, prietenii sau măcar interlocutorii mei ‘civili’: 1. Îmi doresc un UBB mai-puţin-politic decât cel al ultimilor ani. Nu ştiu pentru voi cum este, dar pentru mine este casa mea, şi m-am săturat de mirosul de şobolan, foarte încins mai cu seamă în perioadele electorale. Şi 2. îmi doresc un Cluj… aici nu pot să spun a-politic, fiindcă oricum nişte oameni-de-partid îl vor conduce, ci un Cluj care să-şi păstreze, măcar, societatea civilă pe care o are acum. Fireşte, mi-aş dori ca aceasta să devină şi mai activă, mi-aş dori să văd în fiecare după-amiază, în faţa statuii lui Matei Corvin, câte o demonstraţie… pentru ce vreţi voi: pentru anticoncepţie şi avort, sau împotriva lor; pentru crezuri feministe sau anti-sexiste sau ale minorităţilor LGBT; pentru (but of course!) salvarea Roşiei Montane; pentru interzicerea exploatării gazelor de şist; pentru oprirea privatizărilor în dauna interesului economic al României; împotriva corupţiei; pentru mai mult spaţiu verde; pentru binele câinilor comunitari; pentru piste de biciclete. Etc., etc., etc.

Chiar voi aţi inventat sintagma care defineşte lucrul pe care mi-l doresc. Îmi doresc nici mai mult, nici mai puţin decât un Cluj civic.

Nu va fi o problemă, veţi spune. Dar cu asta eu nu pot fi de acord. Eu cred că vin vremuri negre, nedemocratice, periculoase pentru România în ansamblu. Mai ales dacă nu vom reuşi să impunem, până în noiembrie, schimbarea sistemului de vot, urmează cel puţin patru ani îngrozitori. Indiferent care dintre politicieni vor lua puterea. Fiindcă puterea va fi multă, zdrobitoare, iar politicienii de orice culoare ştiu că orice alt politician le e prieten mai bun decât societatea civilă. Ei, politicienii, sunt făcuţi cu toţii din acelaşi material; iar un strat de culoare ideologico-partinică se poate aplica peste noapte.

Gândiţi-vă la până-mai-ieri (şi de azi iar!) neimplicatul rector Pop, despre care se spunea înainte de alegerile UBB-iste că ar fi pedelist şi care a repetat, de-a lungul întregii sale campanii electorale, că nu este implicat politic, şi nici nu se va implica.

Câteodată mă întreb ce demachiant or fi folosind oamenii ăştia, de scot capul în lume, a doua zi dimineaţă, cu atâta seninătate. Cu ce săpun şi-or fi dând, şi mai ales cu ce pastă de dinţi, ca să scape de damful politicianist, mai acru decât respiraţia oricărui alcoolic.

——————————

Vreau ca şi în ianuarie 2013 să discutăm liber, să ne spunem public părerea, să ieşim în piaţă, pentru ce ne va durea atunci, la fel de mulţi ca şi în ianuarie anul ăsta – indiferent câţi jandarmi ar fi acolo ca să ne oprească, şi câte dube. Vedeţi? îmi doresc foarte, foarte puţin: îmi doresc doar să nu ne schimbăm noi, într-o lume în care, cred eu, presiunile vor fi incomparabil mai mari decât alaltăieri, ieri şi acum. Să nu ne schimbăm noi, a-politicii şi anti-politicii, într-o realitate în care puterea politicienilor va fi sporit simţitor.

Să ne spunem în continuare unii altora, tuturor, şi să-i spunem şi împăratului, în faţă – că e gol. Şi duhneşte.

Sursa: www.clujulcivic.ro

 

Comentariile sunt închise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.