Economia politică a învățământului superior în limba maghiară din România (I)

În acest text în două părți urmăresc parcursul cererii minorității maghiare de a obține o universitate de stat separată în limba maghiară. Deși a fost unul dintre obiectivele principale ale politicii de edificare a societății minoritare maghiare din România după 1989, până în prezent nu a fost realizat. Voi desface câteva din firele sale social-istorice, evidențiind valoarea de simbol a universității publice maghiare, și voi examina felul în care s-a constituit sistemul actual de învățământ superior în limba maghiară din România. În ciuda impulsului viguros cu care elita maghiară a revendicat inițial universitatea maghiară de stat, și în ciuda faptului că legea educației acum permite un nivel substanțial de autonomie, învățământul superior în limba maghiară și-a pierdut centralitatea politică și accentul etno-național. În prezent este înghețat într-un „complex” fragil și dependent, fragmentat în două părți aflate în competiție: linia de studiu în limba maghiară de la Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca și universitatea privată maghiară Sapientia (Sapientia Erdélyi Magyar Tudományegyetem). Uitându-mă la conjuncturile care au influențat mersul lucrurilor, încerc să deslușesc efectele combinate ale scăderii demografice, neoliberalizării educației și implicării părtinitoare a statului-înrudit, Ungaria. Analiza arată cum asimetria structurală demografică și politică dezavantajează minoritatea într-un aranjament instituțional, dacă această asimetrie nu e adresată explicit prin mecanisme diferențiate de luare a deciziei și de sprijin.

În prima parte voi relata procesul de restaurare, expansiune și autonomie a învățământului superior de stat în limba maghiară din România, ca miză principală a politicii minoritare maghiare. În partea a doua voi investiga modul în care s-a edificat rețeaua privată de învățământ superior în limba maghiară, după care analizez efectele neoliberalizării asupra UBB, în contextul scăderii numărului de studenți și al competiției din partea Sapientiei. Voi încheia discutând fractura intra-etnică din sistemul de învățământ superior în limba maghiară și voi sugera o posibilă direcție de acțiune.[1]

1. Reconstrucția sistemului de învățământ superior de stat în limba maghiară după 1989

În noul context politic apărut de după 1989, maghiarii din România au reluat o  politică de construcție națională minoritară, prin lansarea de proiecte de autonomie și auto-guvernare, și prin consolidarea instituțiilor tradiționale – școli, biserici, asociații culturale. În prima comunicare publică pentru publicul românesc, în ziarul Adevărul din 24 decembrie 1989, și prin declarația de la televiziunea română a lui Domokos Géza din ziua următoare, Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) a reafirmat sprijinul pentru Frontul Salvării Naționale (FSN) și dorința de fraternizare cu poporul român, în același timp articulând cele mai urgente imperative privind minoritatea maghiară. Restaurarea sistemului de învățământ în limba maghiară la toate nivelurile s-a găsit între aceste cerințe, alături de reprezentarea politică la nivel național și implicarea în luarea deciziilor politice, de utilizarea limbii materne în administrația publică și în justiție, și de susținerea de către stat a mass media în limba maghiară și a instituțiilor culturale maghiare. Pentru UDMR, drepturile lingvistice erau legate de arhitectura instituțională a împărțirii puterii. UDMR imagina un sistem de auto-guvernări în cadrul unei administrații descentralizate, cu drepturi colective și autonomie regională pentru minorități, și limbile minoritare folosite alături de limba de stat. Relevanța învățământului public în limba maghiară e strâns legată de posibilitatea de a folosi această limbă în context cotidian, inclusiv în instituțiile administrației publice și în presă, ca garanție a capacității de reproducere lingvistică și menținere a statutului limbii în cadrul comunității maghiare.

Primele săptămâni de colaborare intensă în interiorul FSN, unde maghiarii erau bine reprezentați, inclusiv printr-un ministru adjunct al Educației, au avut rezultate vizibile: separarea rapidă a multor școli maghiare, prin realocarea claselor românești altor școli, și creșterea numărului claselor de elevi care studiază în limba maghiară. În ultimii cincisprezece ani ai regimului comunist, învățământul preuniversitar în limba maghiară fusese semnificativ redus, prin unificarea școlilor maghiare cu școli românești și prin limitarea folosirii limbii maghiare în învățământul vocațional. Progresul realizat aici de UDMR a dat speranța că s-ar fi putut obține o reinstaurare similară pentru fosta universitate maghiară de stat, Universitatea Bolyai, prin separarea de Universitatea Babeș-Bolyai (UBB), unde se desfășoară majoritatea covârșitoare a învățământului public în limba maghiară din România. Pentru a înțelege mizele acestei universități, voi face o scurtă incursiune istorică.

1.1 Nașterea și trecutul Universității Babeș-Bolyai

Foto 1. Clădirea universității a fost construită între 1893-1902 după planurile lui Károly Meixner și Ignác Alpár, de compania de construcții a lui Károly Reményik. Sursa
Din colecția Bibliotecii Klebelsberg de la Universitatea din Szeged.

UBB este moștenitoarea directă a Universității Regale Maghiare de Științe, înființată de Franz Josef în 1872.[2] După unificarea Transilvaniei cu România în 1918, Universitatea din Cluj a fost transformată în universitate românească prin decret regal. Rectorul și corpul profesoral maghiar s-au refugiat la Budapesta, și din 1921 la Szeged. Guvernul maghiar a înființat acolo o universitate care să continue tradiția universitară clujeană, care astfel avea să se revendice de asemenea ca urmașă a Universității Regale Maghiare „Ferencz József” din Cluj. Universitatea Românească din Cluj și-a început cursurile în toamna anului 1919. A fost inaugurată oficial la 1 februarie 1920 în prezența regelui, a ministrului Instrucțiunii Publice, delegați oficiali, membri ai comunității academice românești și oaspeți de peste hotare, într-o atmosferă de optimism generalizat. În 1927, numele acesteia a fost schimbat în Universitatea „Regele Ferdinand I”.

Foto 2. Curriculum-ul Universității Regale Maghiare „Ferencz József” din Cluj pentru primul semestru al anului academic 1881-1882. Sursa: https://hu.wikipedia.org/

Când Transilvania de nord a ajuns sub administrație maghiară, în urma celui de-al doilea arbitraj de la Viena din 1940, Senatul universității a decis plecarea în exil la Sibiu (exceptând Facultatea de științe, care s-a mutat la Timișoara), unde s-a reinstalat sub conducerea lui Sextil Pușcariu. Profesorii maghiari refugiați în 1919, împreună cu alte cadre didactice numite la Szeged, au revenit la Cluj. Universitatea Regală Maghiară „Ferencz József” și-a continuat activitatea în cadrul celor patru facultăți inițiale, cărora li s-a adăugat o facultate de științe economice, preluând vechile clădiri și pe cele dobândite în perioada interbelică.

Anii 1944 și 1945 au fost marcați de incertitudine și politizare. În august 1944, universitatea a primit ordin de evacuare din partea Guvernului Ungariei, împreună cu toate celelalte instituții, iar arhiva curentă și majoritatea profesorilor și studenților au părăsit orașul. Cu toate acestea, la solicitarea unui grup de intelectuali clujeni maghiari, rectorul și Consiliul Universitar au decis rămânerea la Cluj, deschizând anul universitar cu doar 742 de studenți, printr-o festivitate ținută în refugiul subteran al clădirii centrale, sub alarmă aeriană. În 1945, în contextul schimbărilor politice și administrative din Transilvania de nord și din Cluj, au loc o serie de negocieri privind soarta universității. Reprezentanții universității maghiare din Cluj și a celei românești exilate la Sibiu ajung la o înțelegere care se materializează prin două decrete regale introduse în 29 mai 1945. Decretul 407 preconizează înființarea Universității cu limba de predare maghiară din Cluj, ulterior numită Universitatea Bolyai. Implicit Universitatea „Ferencz József” a fost desființată, iar noua universitate a intrat în funcțiune cu vechii profesori, în trei clădiri puse la dispoziție de autorități. Simbolic, Universitatea Bolyai a reprezentat pentru maghiarii din Transilvania succesoarea universității maghiare originare. Decretul 406 prevedea reîntoarcerea tuturor instituțiilor de învățământ, inclusiv a Universității „Regele Ferdinand I”, în locațiile inițiale. Aceasta a preluat formal clădirile din Cluj în iunie 1945, în prezența reprezentanților autorităților locale și ai universității cu predare în limba maghiară. În premieră, astfel, în Cluj au început să funcționeze în paralel și separate două universități de stat, una în limba română și una în limbă maghiară.[3]  

Sub impactul sovietizării, în anii care urmează are loc un proces de epurare a corpului profesoral al Universității „Regele Ferdinand I”. O serie de transformări legislative ale învățământului în vara și toamna anului 1948 duc la suprimarea autonomiei universitare și la alinierea ideologică a educației la politica partinică. Universitatea „Regele Ferdinand I” este redenumită, în cursul acestor transformări, Universitatea „Victor Babeș”.

Începând cu 1953, învățământul în limba maghiară suferă mai multe încercări de restrângere și limitare. În 1956, ecourile revoluției din Ungaria mobilizează studenții și profesorii maghiari, care pornesc acțiuni revendicative. Autoritățile române reacționează prin izolarea, exmatricularea și condamnarea treptată a studenților recalcitranți, în următorii doi ani. În aceeași perioadă, odată cu retragerea trupelor sovietice din România, în 1958, are loc o revigorare a sentimentului național românesc, care începe sa se manifeste în rândul studenților români. Pe acest fond, Bucureștiul ia decizia de unificare a celor două universități. Implementarea sa se face în forță, printr-o serie de adunări la care participă studenții, profesorii și conducerile universităților clujene, în prezența ministrului Educației și Culturii. Universitatea Babeș-Bolyai se naște printr-un act de violență instituțională și simbolică.

1.2 Miza constituirii unei universități maghiare de stat

Desfacerea acestei uniuni, prin separarea unei universități publice maghiare de UBB, le apărea posibilă și dezirabilă liderilor maghiari în 1990. Așteptările au fost atât de mari, încât, două decenii mai târziu, în cuvintele unui administrator universitar și intelectual maghiar influent, „numele fostei universități din Cluj a depășit granițele sale ,geografice’, înălțându-se deasupra spațiului definit de zidurile și coridoarele fostului său complex de clădiri. În zilele noastre, ,Universitatea Bolyai’ a devenit simbolul întregului învățământul superior maghiar transilvănean independent, finanțat de stat. Simbolul ‘Universității Bolyai’ cuprinde astăzi practic toate cerințele, pretențiile, nevoile și dorințele pentru care comunitatea maghiarilor transilvăneni se luptă în relație cu educația superioară”.[4]

Odată cu transformarea FSN în partid politic, la sfârșitul lui ianuarie 1990, socotelile s-au schimbat. Mobilizarea disciplinată a populației maghiare în jurul UDMR, etalând robustețea etnicității ca sursă de solidaritate de grup, începea să îngrijoreze populația majoritară. Eforturile UDMR de a obține statutul de națiune co-fondatoare pentru maghiari și cererile neobosite de autonomie culturală și teritorială au făcut-o un partener politic inconfortabil. În februarie 1990 deja, poziției sale radicale i se opuneau voci naționaliste românești la fel de puternice, promovând un discurs alarmist ce vorbea de trădarea maghiarilor și intențiile lor secesioniste.[5] Tensiunile etno-naționale au început să se intensifice. Liderul FSN Ion Iliescu le-a adus în discursul oficial încă din 25 ianuarie 1990, când într-o alocuțiune televizată a menționat „tendințele separatiste” maghiare.[6] Conflictul a escaladat, atingând un punct culminant în confruntările interetnice violente din martie 1990, de la Târgu-Mureș. Guvernul format după alegerile din mai 1990 a adresat prea puțin cererile maghiarilor. Demersurile UDMR în domeniul autonomiei minorităților naționale și în chestiunea crucială a înființării unei universități maghiare de stat au avut efect foarte limitat.

După alegerile din 1992, Președintele Ion Iliescu și o parte din membrii guvernului s-au arătat deschiși față de cererile de a acorda statut oficial limbii maghiare la nivel local și de a extinde învățământul în limbile minorităților naționale.[7] Acestea însă nu s-au întâmplat, pentru că cele două părți nu au reușit să desfășoare o conversație productivă – schimburile au avut loc cel mai adesea prin intermediul declarațiilor, denunțărilor și demonstrațiilor publice, mai degrabă decât prin dialog față în față. Pe de-o parte, acest lucru se datorează alianței guvernamentale incomode făcute de Partidul Democrației Sociale din România (PDSR) cu PUNR; pe de altă parte, disensiunilor din interiorul UDMR între radicali și moderați, cu privire la tactica politică a revendicărilor făcute. Începând cu anul 1993, schimbarea de direcție în politica externă a României către integrarea europeană a deschis altă fereastră pentru negocieri. Deși nu a dus la rezultate substanțiale, a contribuit la instituționalizarea interacțiunii și la alinierea la cadrul regulator stabilit de convențiile internaționale. UDMR s-a concentrat asupra introducerii de standarde, proceduri și mecanisme de control în politicile minoritare. Eșecul cel mai important suferit de UDMR a fost Legea învățământului din 1995, considerată a fi un pas înapoi față de legislația comunistă anterioară.[8] În ceea ce ne interesează aici, legea nu prevedea posibilitatea de înființare a unei universități de stat în limba maghiară.

După câștigarea alegerilor din 1996 de Convenția Democrată Română (CDR), a început o etapă nouă în negocierile dintre elita maghiară și guvernanții români. UDMR a devenit co-participantă la guvernare, însă colaborarea cu partenerii săi nu s-a bazat pe un program explicit, nici nu a abordat tensiunile interetnice din societatea românească. UDMR a primit un număr echitabil de poziții guvernamentale, inclusiv pe cea a Ministrului fără portofoliu din fruntea noului înființat Departament pentru Protecția Minorităților Naționale (DPMN) din cadrul aparatului de lucru al Guvernului României, subordonat primului-ministru. Principalele preocupări ale UDMR au fost schimbarea Legii învățământului pentru a permite existența unei universități maghiare de stat, și a Legii Administrației Publice pentru a extinde utilizarea limbilor minoritare în spațiul public.

Cererea UDMR pentru o universitate maghiară de stat făcea parte din viziunea sa mai largă a unei societăți maghiare în România. Ca să se dezvolte, cultura și comunitatea au nevoie de un sistem de educație în limba maghiară complet, ce funcționează la toate nivelurile, cu rolul de a produce atât cultura, cât și oamenii care împărtășesc această cultură.  Pentru a supraviețui și a prospera ca o comunitate, maghiarii au nevoie de toate motivele, stimulentele și condițiile ca să rămână în spațiul limbii și al culturii maghiare. Comunitatea și cultura se reproduc reciproc.[9] Maghiarii cereau tratament diferențiat pe baza dreptului lor egal la „păstrarea, la dezvoltarea și la exprimarea identității lor etnice, culturale, lingvistice și religioase” (Cf. Constituția României, Art. 6). Supraviețuirea culturală nu înseamnă doar posibilitatea de a vorbi limba și de a practica anumite obiceiuri în spațiul privat al familiei și al casei, sau tratarea acestora ca lucruri care se învață la școală și sunt onorate ca obiecte istorice și artistice. Cultura are nevoie de oameni care să o incorporeze, să o practice, să o trăiască.

În ciuda negocierilor implacabile cu partenerii săi de coaliție, UDMR nu a avut câștig de cauză în prima chestiune. De-a lungul întregului mandat, liderii PNȚ-CD s-au opus posibilității înființării unei universități maghiare de stat, în timp ce Primul Ministru și diferiți membri ai guvernului au avut o atitudine favorabilă în această privință. Curând după intrarea în funcție, coaliția a adoptat o ordonanță de urgență pentru modificarea Legii învățământului,[10] care lua în considerare toate cererile UDMR privind educația publică în limba minoritară: organizarea și funcționarea de unități, clase sau formații de studiu cu predarea în limbile minorităților naționale în fiecare localitate, ori asigurarea școlarizării în limba maternă în alte localități (Art. 8 (2)); posibilitatea de a studia toate materiile în limba maternă, la toate nivelurile, inclusiv disciplinele Istoria românilor și Geografia României, respectiv disciplinele de specialitate la liceu, școli profesionale și școli postliceale (Art. 120 (2), Art. 122) – cu însușirea toponimiei, numelor proprii și termenilor de specialitate și în limba română; posibilitatea de organizare în învățământul universitar de stat, la cerere, grupe, secții, colegii, facultăți și instituții de învățământ cu predarea în limba maternă (Art. 23 (1)).

Ordonanța a fost dezbătută aprins în Parlament, amendată substanțial în Senat și respinsă aproape în întregime în Camera Deputaților. După câteva runde de amenințări ale UDMR cu părăsirea coaliției, Primul Ministru a propus un compromis bizar prin înființarea unei universități multiculturale maghiaro-germane de stat, Universitatea Petőfi-Schiller.[11] Această Hotărâre guvernamentală a fost prompt respinsă ca neconstituțională de Curtea de Justiție din București. Toate acestea au avut însă ca efect lateral lansarea noțiunii de multiculturalism în cadrul disputelor privind învățământul superior public în limba minoritară. Când, în fine, a fost adoptată și a intrat în funcțiune în vara anului 1999,[12] Legea învățământului modificată prevedea, în Articolul 123, înființarea doar de „grupe, secții, colegii și facultăți cu predare în limbile minorităților naționale”, dar adăuga „La cerere și prin lege se pot înființa instituții de învățământ superior multiculturale. Limbile de predare în aceste instituții de învățământ superior se stabilesc în cadrul legii de înființare,” respectiv „Se recunoaște dreptul persoanelor aparținând minorităților naționale de a înființa și administra propriile instituții de învățământ superior particulare, conform legii.”

Acesta a fost refuzul final de a permite existența unei universități maghiare de stat. Dar el a fost modulat de conceptul de „multiculturalism”. Întreaga discuție privind învățământul superior public în limba maghiară a fost reinterpretată în termenii mandatului multiculturalismului, în timp ce chestiunea politică a universității maghiare de stat a fost redusă la problema reorganizării administrative a UBB ca universitate multiculturală.

1.3 Universitatea Babeș-Bolyai ca universitate multiculturală

Soluția universității multiculturale a reconfigurat termenii negocierilor dintre UDMR și partenerii săi de coaliție, diminuat potențialul folosirii acestei chestiuni în politica naționalistă. De asemenea, a deschis o perspectivă nouă prin care să fie gestionată cererea maghiarilor de a avea învățământ superior cu spectru complet în limba maghiară, susținut de stat. Nu în ultimul rând, a devenit varianta favorită a rectorului aflat pentru multă vreme în fruntea UBB, Profesorul Andrei Marga.[13] În calitate de Ministrul Educației Naționale, în perioada 1997-2000, Marga a refuzat separarea UBB în două universități diferite, una română și una maghiară. De asemenea, s-a opus divizării lingvistice a UBB în două structuri administrative paralele, română și maghiară, unite printr-un Senat comun, unde fiecare structură să aibă propriile sale facultăți și programe separate, cu putere de decizie asupra aspectelor legate de buget, organizare și curriculum, în condițiile legii.

Foto 3. Livrarea cărților pentru Biblioteca Universitară, organizată inițial în clădirea centrală a universității clujene. Sursa: Ghitta, Ovidiu (coordonator). 2012. Istoria Universității Babeș-Bolyai. Cluj-Napoca: Editura Mega, p. 79.

Mutarea mingii din arena națională pe terenul local al UBB, unde educația în limba maghiară se extinsese încetul cu încetul, a risipit tensiunile acumulate în interiorul coaliției de guvernământ și în Parlament. Dar conținutul de substanță și utilizarea practică a termenului de „multiculturalism” au continuat să fie puternic disputate. Universitarii români au tradus îndemnul „întoarcerii în Europa” pe care îl simboliza multiculturalismul în ideea de integrare a învățământului pentru români, maghiari și germani în aceeași casă academică, în care să se vorbească limbile tuturor. Abordarea lor făcea apel la experiența istorică a conviețuirii etnice și la virtuțile interculturalismului. Pentru maghiari, această versiune de multiculturalism nu respecta principiul egalității de șanse – multiculturalismul adevărat ar fi însemnat acordarea auto-guvernării. Mijloacele instituționale prin care corpul didactic maghiar ar fi putut obține controlul total asupra bugetului, organizării și programei învățământului în limba maghiară au constituit miza principală a restructurării UBB.

În 1993, UDMR a negociat alocarea a 300 de locuri separate la admitere pentru studenții maghiari, la programele care includeau instrucție pedagogică (adică cele care pregăteau profesori pentru diferitele discipline), cum sunt matematica, geografia, chimia sau psihologia. Acest lucru a marcat o schimbare importantă în statutul studiilor în limba maghiară la UBB. Până în acel moment, distribuția pe secții în limba română și în limba maghiară se făcea după admitere, pe baza numărului de studenți admiși care doreau să studieze în maghiară, în cadrul unor programe care organizau examenul de admitere și în limba maghiară. Cotele separate au confirmat existența de sine stătătoare a programelor în limba maghiară.

În 1995, Marga a introdus prima Cartă a UBB ce declara structura multiculturală a universității. Alături de linia română de studii, programele în limba maghiară, desfășurate în facultăți comune cu programele în limba română, au fost constituite într-o linie de studii separată, paralelă cu cea română. De asemenea a fost inaugurată o nouă linie de studii în limba germană. Pentru fiecare din liniile de studiu în limbi minoritare a fost numit câte un prorector responsabil. În cadrul facultăților și catedrelor s-au creat funcțiile de prodecan și șef de catedră adjunct care să reprezinte interesele liniei maghiare, aleși de membrii maghiari ai Consiliului facultății, respectiv catedrei. Caracterul multicultural a fost integrat în marca distinctă pe care UBB o construia pentru brandul său de universitate.

Ca rezultat al reformelor succesive ale învățământului superior din România către autonomizare, marketizare și expansiune instituțională, numărul total de studenți din universitățile publice și particulare a crescut continuu (vezi Figura 1).[14]

Figura 1. Numărul total de studenți înscriși la nivelul licență, universități publice și private, 1990-2018.
Sursa: Grafic al autoarei realizat pe baza numerelor extrase din baza de date TEMPO-Online a Institutului Național de Statistică, tabelul SCL103L – Studenți și cursanți înscriși în învățământul superior, pe grupe de specializări.

UBB a devenit cea mai mare universitate din România, atingând un număr record de 54454 studenți în 2008, și continuând să înmatriculeze peste 40000 de studenți în fiecare an de atunci, în ciuda declinului populației de studenți.[15] Numărul de studenți maghiari și de programe în limba maghiară au crescut în același ritm. De la 13 specializări în limba maghiară în 1992, numărul acestora a crescut treptat la 38 în 1999, 48 în 2000, 64 în 2009, 109 în 2012, 119 în 2018 (licență și masterat). De la 1818 studenți înscriși la linia maghiară în anul 1996, cifrele au ajuns la 3215 în 1999, 3888 în 2000, 9531 în 2005. În 2018 erau înmatriculați la programele în limba maghiară 6646 de cursanți.

De asemenea, pentru a răspunde intereselor de dezvoltare regională, UBB a înființat o serie de colegii pentru studii universitare de trei ani, în diferite localități din Secuime și din restul Transilvaniei, jumătate dintre acestea având programe în limba maghiară. În 2004, odată cu aplicarea sistemului Bologna, aceste studii s-au transformat în programe de licență, constituind extensii universitare ale UBB în teritoriu. În prezent se organizează programe de studii în limba maghiară la extensiile din Gheorgheni (Harghita), Odorheiu-Secuiesc (Harghita), Sfântu-Gheorghe (Covasna), Târgu-Secuiesc (Covasna), Târgu-Mureș (Mureș) și Satu-Mare (Satu-Mare).

Transformarea UBB în universitate multiculturală în sensul de mai sus a iscat disensiuni în interiorul comunității maghiare. Bolyai Társaság (Asociația Bolyai) a fost susținătoarea cea mai vocală a acordării unei universități maghiare de stat separate, înainte de orice transformare a UBB. Asociația a considerat negocierea reorganizării administrative a UBB în primul rând drept o diversiune. Această poziție implacabilă a încordat raporturile Asociației cu o parte din membrii maghiari ai universității și cu platforma liberală din UDMR, care considera că era mai avantajos să profite de orice posibilitate de a lua, cu pași mărunți, controlul asupra educației maghiare în UBB. Incertitudinea legată de soarta învățământului maghiar la UBB în cazul în care s-ar fi înființat o universitate maghiară de stat, și lipsa unui plan clar, pragmatic și fezabil pentru această eventualiate, au contribuit la tensionarea situației.

Nu a existat consens nici în ceea ce privește forma concretă de redefinire a cadrului instituțional al UBB. Ca în urmă cu cincizeci de ani, s-au vehiculat două variante principale. Prima prevedea gruparea programelor în maghiară într-o structură separată și paralelă cu cea românească. Aceasta ar fi însemnat o reorganizare profundă, prin retragerea programelor maghiare de la facultățile existente și regruparea lor în câteva nou înființate facultăți în întregime maghiare. În acest caz, personalul maghiar ar fi dobândit control asupra politicilor de educație, având putere de decizie asupra organizării interne, politicii de angajare, conținutului curricular și bugetului. Cea de-a doua variantă urmărea dezvoltarea formelor deja existente, prin organizarea de departamente maghiare separate în cadrul facultăților, și de specializări și programe în limba maghiară în cadrul unităților mixte existente (facultăți, departamente, specializări). În acest caz, maghiarii ar fi avut mai puțin control în ce privește angajările, conținutul învățământului și aspectele financiare, întrucât în unitățile mixte maghiarii sunt de regulă mai puțin numeroși decât românii în forurile reprezentative de conducere și luare a deciziei.

Foto 4. Vedere de la 1940 cu aripa de vest a clădirii centrale a UBB și biserica piaristă. Sursa: https://hu.wikipedia.org/

Tacticile individuale ale cadrelor didactice maghiare au depins de evaluările câștigurilor și pierderilor personale, de perspectivele disciplinelor, programelor, și specializărilor lor în cadrul viitoarelor facultăți maghiare, dacă s-ar fi îndeplinit o separare completă. Divergențele de interese de-a lungul nivelurilor de administrare și al problematicilor ridicate de reorganizare s-au compus cu dimensiunea lingvistică-etnică, producând confuzie și nemulțumire. Diferitele poziționări ale profesorilor români au fost primite cu neîncredere de colegii lor maghiari. În ansamblu, tot procesul a creat o discordie amară. „Etnicii români au considerat (reorganizarea) o abordare preliminară către separarea instituțională completă; etnicii maghiari au privit-o cu suspiciune, ca un substitut pentru o instituție separată”.[16]

Aranjamentul instituțional definitiv care reflectă caracterul multicultural al UBB a fost stabilit prin Carta Universității din anul 2000. Carta purta marca implicării strânse a Înaltului Comisar al OSCE pentru Minorități Naționale (ÎCMN) în această chestiune.[17] Încă de la prima sa declarație oficială în 1993, și consecvent de-a lungul întregii decade următoare, ÎCMN a susținut și pledat pentru existența posibilității legale a înființării unei universități în limbă minoritară finanțată de stat. În particular, a afirmat de la bun început că ar trebui adoptată o lege a învățământului care să permită organizarea învățământului în limba minoritară la toate nivelurile. La adoptarea legii restrictive din 1995, ÎCMN s-a concentrat asupra modului în care aceasta urma să fie implementată, insistând asupra respectării standardelor internaționale cu privire la drepturile minorităților naționale, inclusiv Recomandarea 1201 a Consiliului Europei din 1993.[18] În 1998, când ideea universității multiculturale era intens vehiculată în spațiul public din România, ÎCMN a reafirmat opinia sa că nu e dezirabil ca legea învățământului să prevadă un articol care exclude posibilitatea unei universități în limba minoritară finanțată de stat. După introducerea Legii Învățământului modificate din 1999, ÎCMN s-a reorientat pragmatic și, angajând UBB în mod direct, a insistat asupra dezvoltării structurilor multiculturale existente, mai degrabă decât asupra divizării UBB de-a lungul dimensiunii etnice. Urmând recomandările acestuia, liniile de studiu în limbi minoritare au fost concepute ca structuri paralele autonome similare celei românești, urmând să primească reprezentare în organele de decizie ale universității la toate nivelurile și în toate sferele.

Linia maghiară nu constituie o divizie separată, funcționând ca un sistem independent, alăturat celui românesc, legate printr-un Senat comun. Ea există în cadrul unei combinații de departamente mixte, ce desfășoară programe programe mixte sau separate în română și în maghiară; de departamente maghiare separate în cadrul unor facultăți mixte, care își organizează și gestionează autonom, în măsuri variate, propriile programe în limba maghiară; și de două facultăți în întregime maghiare (Facultatea de Teologie Romano-Catolică și Facultatea de Teologie Reformată).

De exemplu, în cadrul Facultății de Sociologie și Asistență Socială există două departamente în limba română, Departamentul de Sociologie și Departamentul de Asistență Socială, și un Departament de Sociologie și Asistență Socială în Limba Maghiară. Fiecare departament își stabilește propriile planuri de învățământ și programe pentru cursuri, conform standardelor Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) pentru acreditare, chiar dacă oferă aceleași specializări (Sociologie, Resurse umane, Antropologie și Asistență Socială, la nivelul licență). Într-un alt exemplu, în cadrul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, cadrele didactice maghiare au optat să rămână în departamente mixte, într-o măsură importantă din motive de calcul rațional și pragmatism – ținând cont de numărul mic de studenți care doresc să studieze în limba maghiară specializările oferite, sustenabilitatea unui departament separat ar fi fost pusă la încercare. În măsura în care există fonduri, proporțional cu suma din bugetul facultății adusă de granturile de studii acordate pe student echivalent maghiar, la Departamentul de Științe Politice se organizează grupe separate în limba maghiară, pentru care anumite cursuri se predau în limba maghiară, iar restul sunt ținute în comun cu studenții români. La aceeași facultate, Departamentul mixt de Jurnalism și Media Digitală organizează programe de studiu separate în limba română și în limba maghiară (respectiv germană și engleză) pentru specializarea Jurnalism. În ultimul exemplu, Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică are trei departamente, două românești – Departamentul de Chimie și Departamentul de Inginerie Chimică, și unul maghiar – Departamentul de Chimie și Inginerie Chimică al Liniei Maghiare. La nivel de licență, cele două linii oferă aceleași opt specializări în cele două limbi. Consiliul Facultății, cu majoritate românească, a decis ca planurile de învățământ pentru fiecare din aceste specializări să fie aceleași pentru ambele linii, română și maghiară (diferă doar pachetele de cursuri opționale propuse).

1.4 Învățământul superior maghiar de stat la Târgu-Mureș

În acest punct, revin cu o linie istorică pomenită anterior într-o notă de subsol. În 1945, pentru a soluționa probleme legate de spațiu, Facultatea de Medicină a Universității Bolyai a fost mutată la Târgu-Mureș, cu implicarea directă și susținută a rectorului Csőgör Lajos. În 1948, aceasta devine Institutul Medico-Farmaceutic (Orvosi és Gyógyszerészeti Intézet), cu limba de predare maghiară. În 1960 se înființează secția de stomatologie în limba maghiară, prin transferul studenților în medicină dentară de la Cluj.  

Institutul Medico-Farmaceutic, redenumit în 1991 Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș (UMFTGM) a fost sursa unor tensiuni importante la începutul anilor 1990. Acestea s-au acumulat gradual, începând cu 1962, anul în care a fost creată secția română în cadrul institutului. Creșterea numărului de studenți români și dezvoltarea cursurilor în limba română au diminuat ponderea și importanța studiilor în limba maghiară. În anii 1980, nemulțumirile s-au adâncit când aproape toți absolvenții secției maghiare au început să fie fost repartizați înafara județului Mureș, în județele preponderent locuite de români și aflate la distanță geografică mare, în timp ce în posturile din zonele populate de maghiari au fost repartizați studenți români din alte centre universitare. Tensiunile au continuat constant de-a lungul următoarelor trei decade post-decembriste. Linia de conflict între cadrele didactice române și cele maghiare a fost trasată de negocierea statutului învățământului în limba maghiară. În dispută s-a aflat chestiunea înființării unei facultăți în limba maghiară și a înființării de departamente în limba maghiară separate de cele în limba română, în locul specializărilor, grupelor și cursurilor în limba maghiară organizate unități mixte.

În 18 aprilie 2018, Senatul Universității „Petru Maior” (UPM) din Târgu-Mureș, universitate cu limba de predare exclusiv română, a votat cu majoritate covârșitoare fuziunea prin absorbție cu Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș. În aceeași zi, Senatul predominant românesc al UMFTGM a votat de asemenea comasarea UPM. Universitatea e redenumită Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș (UMFST)[19] și recunoscută legal prin hotărâre de guvern[20], urmând să își păstreze statutul de instituție de învățământ superior acreditată, toate atributele legale, precum și caracterul său multicultural prevăzut în lege. Comasarea a fost asemuită cu integrarea forțată a Universității Bolyai în structurile Universității Babeș în 1959. În semn de protest, toate cadrele didactice maghiare din structurile de conducere ale universității, aleși sau numiți, și-au dat demisia. Tensiunile s-au agravat în noul cadru. De exemplu, unul din lucrurile care au generat protestele și revolta a 90% dintre profesorii maghiari a fost uniformizarea, prin Carta nou introdusă a universității, a metodologiei de examinare a studenților români și a celor maghiari (inclusiv manualele utilizate ca bibliografie, preponderent românești).

În 1946 a fost înființat la Cluj Conservatorul Maghiar de Muzică și Artă Dramatică, devenit în 1948 Institutul Maghiar de Artă, cu facultățile de muzică, regie de teatru, actorie și dans. Tot atunci s-a înființat și Institutul Român de Artă, cu facultățile de muzică, actorie și dans. În 1950, facultățile de teatru ale celor două instituții se unifică, formând Institutul de Teatru „Szentgyörgyi István”, cu învățământ în română și în maghiară. În 1954 secția română și specializarea regie în maghiară sunt transferate la București, în timp ce specializarea actorie rămasă e transferată, cu păstrarea numelui instituției, la Târgu-Mureș. În 1976 se reînființează în cadrul său linia de studiu în limba română. În 1992, numele instituției se schimbă din Institutul de Teatru „Szentgyörgyi István” în „Academia de Artă Teatrală” din Târgu-Mureş; în 1998 devine „Universitatea de Artă Teatrală” din Târgu-Mureș”; în 2009, Universitatea de Arte din Târgu Mureș. Universitatea își diversifică în timp oferta educațională, se consolidează, și se restructurează. Universitatea de Arte funcționează cu două facultăți, Facultatea de Arte în limba română și Facultatea de Arte în limba maghiară, cu programe de studiu la toate nivelurile în domeniul artelor teatrale, muzicale, vizuale și științe ale comunicării.

                                                            *

În România funcționează în prezent trei instituții de învățământ superior de stat care oferă programe de studii în limba maghiară: UBB, UMFTGM și Universitatea de Arte din Târgu Mureș (cu excepția unui program în limba maghiară de Pedagogia învățământului primar și preșcolar, oferit de Universitatea din Oradea). În ultimii trei ani academici, cifrele de școlarizare în limba maghiară pentru aceste instituții au fost următoarele:


Tabel 1. Numărul de studenți înscriși la programe de licență și masterat în limba maghiară (cetățeni români), în ultimii trei ani academici.
Sursa: Cifre transmise la cererea ISPMN de Ministerul Educației Naționale, Direcția Generală Învățământ Universitar, Direcția Guvernanța Instituțiilor de Învățământ Superior. Mulțumiri lui Horváth István, care mi-a împărtășit această comunicare.

[1] Narațiunea social istorică care urmează se bazează pe mai multe surse de date. Parcursul urmat de învățământul superior în limba maghiară în anii 1990 este reconstituit din surse primare: documente programatice de partid, rezoluții, documente legislative, transcrieri ale dezbaterilor parlamentare, rapoarte guvernamentale, analize și recomandări ale organizațiilor internaționale, surse secundare elaborate de academici locali și străini, declarații și articole media. Dezvoltarea instituțională și transformarea sistemului de învățământ superior de stat și privat în limba maghiară este urmărită prin parcurgerea documentelor organizaționale: versiuni succesive ale Cartei UBB, rapoartele anuale ale rectorului, decizii ale Senatului și Consiliului de Administrație al UBB, documente oficiale de acreditare instituțională și a programelor de studii ale Sapientiei, hotărâri ale guvernului Ungariei și ale Comisiei Fondului Bethlen Gábor privind alocarea de fonduri Fundației Sapientia, documente de prezentare, statistici instituționale. Analiza sistemului de învățământ superior din România și a funcționării UBB se bazează pe un studiu etnografic al UBB in perioada 2012-2016, în care am ocupat funcția de decan al Facultății de Sociologie și Asistență Socială de la UBB. Pentru o înțelegere mai clară a proceselor urmărite în studiu, între 2015 și 2016 am realizat interviuri cu unsprezece persoane care au deținut poziții de conducere în UBB și Sapientia, în calitate de șefi de departament (5) din domeniul științelor naturale și sociale, decani (4), prorectori responsabili cu linia maghiară (2). Șase dintre aceștia sunt etnici maghiari, patru români, unul cu origine mixtă care a refuzat o autoidentificare etnică.

[2] Pentru o istorie detaliată a Universității Babeș-Bolyai, vezi Ghitta, Ovidiu (coordonator). 2012. Istoria Universității Babeș-Bolyai. Cluj-Napoca: Editura Mega. Schița de față preia informații din diferite capitole ale volumului.

[3] Pentru detalii legate de soluția celor două universități, idem, pp. 201-204 și 231-237. În 1945, pentru a soluționa probleme legate de spațiu, Facultatea de Medicină a Universității Bolyai a fost mutată la Târgu-Mureș. În 1946 este înființat Conservatorul Maghiar de Muzică și Artă Dramatică, din care au rezultat Institutul Maghiar de Artă din Cluj și Colegiul Maghiar de Artă Teatrală, mutat ulterior la Târgu-Mureș.

[4] Tonk, Márton. 2014. Minority and Community. Studies on the History, Theory and Educational Policy of the Hungarian Minority of Transylvania. Cluj-Napoca: Editura ISPMN, p. 106.

[5] Platforma ultra-naționalistă anti-maghiară Uniunea Vatra Românească, înființată la începutul lui februarie 1990, a pavat drumul formării Partidului Uniunii Naționale a Românilor (PUNR).

[6] „În aceste condiții, chiar din ziua de 25 ianuarie 1990, eu am rostit o alocuțiune la Televiziune, în care spuneam că în ultimele zile ni se semnalează multe fenomene îngrijorătoare în unele județe din Transilvania, privind tendințele de separatism care provoacă tensiune și conflict între cetățenii români și cei de naționalitate maghiară;” (Ion Iliescu, în cadrul Mesei rotunde „Târgu-Mureş, martie 1990”, organizată în cadrul Sesiunii ştiinţifice a Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989, din ciclul de manifestări cu tema „Societatea românească în anul 1990”, publicată în Caietele Revoluţiei Nr. 3 (28) din 2010, pp. 3-34. Fragmentul citat se află la pagina 8. Vezi și László, Márton, ‎și Zoltán Csaba Novák. 2016. Provocarea libertăţii. Târgu-Mureş, 16-21 martie 1990. Cluj-Napoca: Editura ISPMN, p. 82. În original în limba maghiară, László Márton, Novák Csaba Zoltán. 2012. A szabadság terhe. Marosvásárhely 1990, március 16-21. Miercurea Ciuc: Pro Print.

[7] Pentru o relatare complexă și documentată a relațiilor politice dintre maghiari și români în perioada 1990-2001, vezi Horváth, István. 2002. “Facilitating Conflict Transformation: Implementation of the Recommendations of the OSCE High Commissioner on National Minorities in Romania, 1993-2001.” Center for OSCE Research Working Paper No. 8. Hamburg: CORE. Următoarele două paragrafe se bazează pe datele din această lucrare.

[8] Legea învățământului nr. 84 din 24 iulie 1995, publicată în Monitorul Oficial nr. 167 din 31 iulie 1995.

[9] Această versiune de multiculturalism comunitar este strâns înrudită cu argumentul lui Charles Taylor pentru o politică a recunoașterii. Taylor, Charles și Amy Gutmann. 1994. Multiculturalism: Examining the Politics of Recognition. Princeton, N.J.: Princeton University Press. 

[10] Ordonanța de urgență nr. 36/1997 pentru modificarea și completarea Legii învățământului nr. 84/1995, publicată în Monitorul Oficial în 14 iulie 1997.

[11] Hotărârea nr. 687/1998 privind inițierea procedurii de înființare a Universității de stat multiculturale cu limbile de predare maghiară și germană Petőfi-Schiller, publicată în Monitorul Oficial în 2 octombrie 1998.

[12] Legea nr. 151/1999 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea și completarea Legii învățământului nr. 84/1995, publicată în Monitorul Oficial în 3 august 1999. Sublinierea în fragmentele citate îmi aparține.

[13] Andrei Marga a condus UBB timp de aproape două decade, ca Rector (1993-2004, 2008-2012) și ca Președinte al Consiliului Academic (2004-2008).

[14] Numărul total al studenților înscriși la programele de licență sunt cele care dau seama cel mai bine de evoluția numărului de studenți din învățământul superior de stat și privat din România de după 1989. Programele de studii aprofundate au fost introduse în 1994, iar din 1999 acestea au fost transformate în studii masterale, reorganizate în acord cu Declarația de la Bologna din 2002.

[15] Numărul total al studenților UBB a crescut de la 5619 în 1989, la 12247 în 1993, 38048 în 2003, 54454 în 2008. Cifrele pentru ultimii 5 ani pentru care sunt înregistrate date oficiale sunt 41136 în 2014, 41690 în 2015, 42781 în 2016, 44676 în 2017, 44726 în 2018. Datele sunt preluate în principal din Raportul Rectorului pentru anii 2014-2018, documente disponibile pe internet la https://www.ubbcluj.ro/ro/infoubb/documente_publice/raportul_rectorului

(accesat 1 martie 2020) și istoricul universității publicat pe website-ul UBB la https://www.ubbcluj.ro/ro/despre/prezentare/istoric (accesat 1 martie 2020).

[16] Horváth, op. cit., p. 105.

[17] Pentru implicarea ÎCMN în politica privind minoritățile naționale vezi Horváth, op. cit., iar în ce privește problema învățământului superior în limba minoritară în particular, vezi pp. 77-116. Vezi de asemenea László, Szabolcs. 2013. Majority-Minority Relations in Romania. Discursive Change without Structural Transformation. Discourse Analysis of Debates about ”Multiculturalism” and Minority Higher Education (1997-2000). MA Thesis. Budapest: Central European University.

[18] Unii analiști îi atribuie o contribuție importantă la întârzierea aplicării legii până după alegerile din 1996 câștigate de CDR, care a cooptat UDMR la guvernare și a reacționat favorabil la cerințele acestora privind educația în limba minoritară, așa cum am arătat mai devreme.

[19] Hotărârea nr. 735/2018 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 26/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației Naționale, publicată în Monitorul Oficial în 20 septembrie 2018. Din 20 ianuarie 2020 se numește Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie “George Emil Palade” din Târgu Mureș, conform Hotărârii nr. 24/2020 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării.

[20] Hotărârea nr. 876/2018 pentru modificarea unor hotărâri ale Guvernului, publicată în Monitorul Oficial în 15 noiembrie 2018.

 

Comentariile sunt închise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.