Între 15 și 19 august a avut loc la Roșia Montană festivalul FânFest. Pentru mine a fost prima participare la festivalul care este deja la a 7-a ediție; m-am întors de acolo cu ceea ce poate fi descris cel mai bine prin expresia ‘mixed feelings’. Pe de-o parte faptul că acest festival a avut ca element central un program de conferințe și discuții orientate spre implicarea socială (din păcate după cum veți vedea în continuare nu se poate vorbi despre o implicare social-politică) este îmbucurător. După cum au spus-o mulți: „Iată totuși se petrece ceva pe scena socială românească. Oamenii sunt nemulțumiți de ceva și reacționează”.
Despre dialogurile surzilor și darul otrăvit al activismului civic neimplicat politic
La un nivel elementar acesta este într-adevăr un pas înainte față de o stare de fapt în care toată lumea manifestă dezinteres total față de orice problemă ce depășește bariera celor ce au un efect imediat dăunător direct asupra lor ca indivizi. În schimb riscul major aici este rămânerea la un nivel la care confundăm simptome cu cauze.
Desigur acțiunile generale ale multor ONG-uri și activiști civici au darul de a furniza la nivel subiectiv (adică la nivelul unei probleme particulare, a câtorva oameni, a unui anume loc ș.a.m.d.) o îmbunătățire (spre exemplu iată cazul Roșiei Montane unde proiectul minier este în continuare amânat). Cu toate acestea ceea ce activiștii civici, interesați izolat de o cauză în care se regăsesc, nedoritori de a se implica efectiv politic, la un nivel mai general, trebuie să conștientizeze este că tot ceea ce ei oferă este un dar otrăvit, un cal troian modern al societății capitaliste contemporane. Darul otrăvit constă în faptul că acest tip de activism poate trata simptome în situații particulare, dar este însă complet incapabil de a identifica cauza reală a simptomelor și a trata boala cu adevărat. Este ca și cum un bolnav de cancer la plămâni și-ar trata tusea cu un antitusiv puternic și ar fi fericit că numai tușește și s-a salvat (ce e drept, în cazul în care bolnavul nu știe că are cancer această situație este foarte posibilă). În cazul de față de la Roșia Montană este foarte posibil ca proiectul minier să fie amânat doar temporar, nu anulat. În plus, chiar dacă ar fi amânat, problema exploatărilor dăunătoare mediului în România nu va fi rezolvată. În cel mai bun (deși improbabil) caz acest proiect va fi amânat, dar alte proiecte similare nu (vezi exploatarea gazelor de șist).
Ceea ce marea majoritate a activiștilor pe care i-am întâlnit la FânFest fac este să trateze simptome ale bolii fără să conștientizeze că există o boală ce provoacă toate aceste simptome. Reprezentative pentru această situație sunt recurentele dialoguri ale surzilor tragico-comice între activiști ce luptă pentru cauze diferite (adică, pentru a fi mai exacți, mai degrabă împotriva unor simptome diferite) care, atunci când vorbesc între ei, nu reușesc de obicei nimic mai mult decât să își prezinte fiecare problema lui ca fiind cea mai importantă cauză ignorând problemele identificate de ceilalți. Caricaturizând puțin discuțiile se reduc uneori la un pseudo-dialog emotivist de tipul:
-Să salvăm copacii;
-Ba nu, să ne luptăm pentru drepturile omului;
-Ah! Esențială este lupta pentru dreptul comunității LGBT.
…
Senzația mea a fost că adesea nu exista comunicare efectivă între activiști interesați de teme diferite. Momentul care mi-a confirmat această părere a fost după vizionarea unui film legat de abuzurile jandarmeriei în timpul protestelor din Piața Universității, București. Atunci a pornit un mic scandal între un dispozitiv de 4 jandarmi și un protestatar din Piață ce venise la Roșia Montană și purta un tricou cu mesajul „Jandarmeria apără hoția.”. Nu a fost atât de deranjantă disputa asta (jandarmeria bazându-se pe o veche lege din 90 (61/1990) care este interpretabilă astfel încât să reiasă că este (cel puțin) contravenție să jignești o instituție a statului. În paranteză fie spus, legea asta este încă în vigoare pentru că niciun partid/grup de partide aflat la guvernare din 90 încoace nu a avut interesul să o anuleze.) pe cât a fost faptul că una din organizatoarele festivalului i-a susținut pe jandarmi în dispută spunând la un moment dat direct că activismul ei civic este mai important decât al celorlalți (în cazul acesta al băieților din Piața Universității). Sper însă că atitudinea acestei organizatoare nu este reprezentativă pentru întreaga echipă de la FânFest.
Nevoia unei viziuni de ansamblu și a implicării efectiv politice
Cred că un mare pas înainte pentru ceea ce înseamnă azi activismul civic în România ar fi, deși poate suna contra-intuitiv, nu să facă imediat cât mai multe acțiuni fiecare, ci, într-un moment de pauză, să facă un pas înapoi, să privească dintr-o perspectivă mai largă, și să înțeleagă că există o legătură strânsă între diversele probleme identificate de aceștia.
Este de înțeles că problema ecologică, deși la un prim nivel ține și de atitudinea fiecărui individ în parte, este mai degrabă esențial nivelul politicilor publice în acest caz (ne putem imagina o situație în care la nivel individual toți oamenii ar fi conștienți de problema ecologică și ar acționa în concordanță, însă menținându-se aceleași structuri de putere și aceleași politici ale marilor companii cu privire la mediu nicio schimbare semnificativă nu ar avea loc.). În același fel și problema statutului femeilor în societatea contemporană îmi pare a fi (împreună cu situația dată istoric a unei societăți construite patriarhal) intrinsec legată de chestiuni precum lipsa de educație și sărăcia, care și ele țin tot de politici publice. Exemplele ar putea merge mai departe, însă ideea principală este că o mare parte din problemele actuale în cadrul societății noastre trebuie privite ca simptome ale unui sistem politic ce asumă în mod clar o poziție ideologică de tip neo-liberal.
Activiștii civici care acceptă observațiile de mai sus sunt constrânși logic să se implice efectiv politic. Acesta este un pas complet ignorat de majoritatea societății civile. Există o contradicție clară între faptul că mai toți cei prezenți acolo asumau faptul că în acest moment nu există soluții reale politice (că avem parte de o luptă politică foarte personală care, însă, nu are nicio relevanță la nivel de politici efectiv implementate, care sunt, în mare, aceleași oricine ar veni la putere) și faptul că aceeași oameni se declară complet reticenți la ideea de a crea o alternativă politică reală.
Pentru mine FânFest 2012 și în genere creșterea interesului față de implicarea socială din 2012 reprezintă un moment de cotitură. În continuare există două opțiuni radical diferite: pe de-o parte rămânerea la nivelul colorat dar arid la nivel fundamental al activismului civic neideologic și nepolitic, pe de cealaltă parte trecerea la un nivel la care activismul civic devine efectiv politic. Ceea ce este necesar mai mult decât orice în măsura în care ne dorim o schimbare reală este apariția unei mișcări civic-politice ca alternativă reală la scena politică de azi foarte diversă și colorată în imagine dar monocromă la nivel de conținut.