Un nou pol politic creștin-democrat sau tăcerea asurzitoare a Bisericii Ortodoxe

Tăcerea asurzitoare a Bisericii Ortodoxe

Megalóbromos siopê tês Ekklesias tês Katholikês

Există însă un hiatus între discursul ex cathedra, învățătura magistrală a Bisericii, predicile ierarhilor în biserică, de pe poziții de autoritate, și discursul din mass-media.  În biserică, discursul e imperativ și autoritar. În mass-media predomină dezbaterea egalitară, care devine uneori dezinvoltă.

În lumea pre-modernă, monarhică, ierarhizată, feudală, fanariotă, discursul Bisericii e un discurs autoritar, fără replică. Lumea modernă e democratică, a dezbaterii. Discursul ierarhilor nu-și are locul în mass-media: nu e un discurs adaptat dezbaterii  –  și e firesc să nu fie așa.  În mass-media, ștafeta lor e preluată de intelectualii ortodocși, care au flexibilitatea dezbaterii, cunoștințele trebuitoare, și adesea un bine venit ascendent etic.

Trebuie constatat însă că intelectualii și publiciștii care se prevalează de valori ortodoxe sînt intelectuali, politic  vorbind, conservatori. Participarea lor la dezbaterea publică e salutară. Biserica, din cauza structurii sale, din cauza faptului că mesajul ei e apodictic, nu poate lua poziție în mass-media pentru a le nuanța ori contrazice mesajul.

Biserica însăși e conservatoare, prin structura ei. Patru decenii de conviețuire conflictuală sau doar crispată cu un regim ateu și comunist i-au intensificat anafilaxa la socialism.  Biserica ortodoxă a suferit, pe rînd, brutalitate, șantaj și intimidare. A-i sugera echidistanță politică ar fi grotesc ori cinic.

Cu toate acestea, ceva se pierde pe drum.

În mass-media, cum am spus, Biserica e invizibilă. Cînd ierarhii totuși apar, în presă ori la televiziune, mesajul lor hieratic sună defazat. Marshall McLuhan a explicat, într-o carte lungă, de ce. Intelectualii conservatori au preluat acest spațiu și l-au exploatat politic. Sfinții părinți au fost zburătăciți din chilii și înjugați la carul politicii.

Situl Institutului Ludwig von Mises din România încearcă să ne arate că, de exemplu, libertarianismul, analiza economică marginalistă a școlii austriece, von Mises și Murray Rothbard sau Ayn Rand sînt deplin compatibili cu doctrina sfîntului Maxim Mărturisitorul.

Să cităm ideile Institutului von Mises din București, care încearcă să împrietenească pisica libertariană cu canarul ortodox.  ”Din dorinţa de a obţine o viziune universală şi unitară a lumii, seminarul (Von Mises) a avansat în timp spre elucidarea conexiunilor economiei cu alte domenii ale cunoaşterii, căutând mai ales afinităţile cu dreptul şi teologia, în tradiţia liberalismului clasic şi în cea patristică ortodoxă, toate având în comun persoana şi dialogul interpersonal”. ”În mod fericit, teoria rothbardiană consună cu aspiraţiile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, lămurind cadrul instituţional exterior compatibil (singurul, de altfel) cu strădaniile pe calea împlinirii întregii virtuţi” scrie în altă parte.

Libertarianismul, orice ar spune Dan Cristian Comănescu și H. R. Patapievici, mentorii institutului, n-are nici o legătură cu ortodoxia și cu religia în general. Aș dori să reamintesc faptul că cea mai harismatică și influentă libertariană, Ayn Rand,  profesa convingeri ateiste.  Nici unul din sutele de Institute von Mises din Lume nu încearcă să împace  analiza economică marginală, libertarianism cu religia, ortodoxă, catolică sau neo-protestantă. Acest hibrid a apărut pe malurile Dîmboviței.

 Astroturfing

Astroturf se numește un soi de mochetă groasă, de plastic verde, care imită iarba. Se folosește la terenuri de fotbal sau de golf. Înlocuiește foarte bine gazonul, iarba, pajiștea.

În Statele Unite, asociațiile civice, încolțite în societatea civilă, se numesc, cu o metaforă bucolică, grassroots associations, asociații născute de la firul ierbii, născute, cum ar veni, din glia reavănă a civismului spontan, în opoziție cu partidele vechi, controlate de lobby-uri.

Astroturf se numesc, peiorativ, grupurile care se pretind grassroots, dar care sînt plătite de diverși sponsori. În 2009, în Statele Unite, proiectul noii legi a asigurărilor de sănătate a alertat companiile private de asigurări de sănătate, extrem de profitabile, și acestea au sponsorizat sute de false asociații civice. Toate erau îngrijorate că asigurările medicale de stat vor suprima dreptul cetățeanului de rînd de a-și alege sigur tratamentul medical. (Cu un cost mediu dublu în Statele Unite față de Europa occidentală).

Așa-numitele think-tank-uri din România, asociații ale societății civile, grupuri de dialog social, nu sînt organizații civice, așa cum se pretind, ci astroturfs, hrănite nu din glia civismului, din ploaia grijii față de patrie, și din soarele democrației, ci din banii unor organizații străine, Cato Institute, American Enterprise Institute, Brookings Institution. În România, Institutul Ludwig von Mises există, hămăie, organizează seminarii și colocvii din banii miliardarului libertarian David Koch, din Statele Unite. Aceste false organizații civice pot exista la infinit fără nici un fel de sprijin popular, și pot crea iluzia că apără interese publice.

 Conservatorism politic, economie, părinții Bisericii

 Creștinismul e preludiul comunismului / Ayn Rand, ideolog libertarian

E facil de arătat incompatibilitatea între dogma ortodoxă (sau catolică) și principiile libertariene. Pentru libertarieni, principiile economice ar trebui să fie cele care ar conduce societatea, statul ar trebui să se reducă la funcții minimale și ulterior să dispară. Pentru morala religioasă, asemenea principii sînt odioase. Prada e prea ușoară. ”Dați cezarului ce e al cezarului” se opune diametral ideii libertariene că impozitele sînt o tîlhărie exercitată de stat asupra noastră.

Cum s-a ajuns la asemenea himere, de pseudo-intelectuali care amestecă dogmele ortodoxe cu principiile libertariene ? În anii 50 von Mises a fost cel mai articulat și cel mai strident oponent al economiei planificate de tip sovietic, și, simultan, Biserica ortodoxă suferea persecuții în statele comuniste. Alianța dintre libertarianism și ortodoxie e contingentă, e accidentală, e conjuncturală. MULT MAI INTERESANT e de urmărit dacă există vreo legătură ideologică între conservatismul politic și economic, pe de o parte, și dogmele ortodoxe (sau catolice) pe de altă parte.

Biserica ortodoxă s-a caracterizat prin sociomorfism, adică prin adaptarea sa mimetică la orice structură socială și orice formă de guvernare. În Rusia a susținut regimul învechit țarist – și acesta a fost unul din motivele pentru care Revoluția a fost nemiloasă cu ierarhii Bisericii, de obicei proveniți din familii nobile. În Franța, episcopii și abații proveneau din aristocrație, și Revoluția Franceză i-a decapitat nu ca episcopi sau abați, ci ca membri ai hulitei nobilimi.

Ortodoxia, după secolul XII, n-a mai dat teologi. Pentru ruși era importantă numai partea ceremonială, rituală, a religiei.  Ortodoxia n-a îmblînzit cu nimic sufletul rusesc, iar Ivan cel Groaznic nu e decît un exemplu între altele. Rușii sînt brutali. Rusia a dat mulți sfinți și nici un teolog. Speculația teologală, atît de dragă bizantinilor, nu i-a interesat.  Economia Rusiei a trecut prin prefaceri masive sub Petru cel Mare, și în secolul XIX, fără ca vreun ierarh sau teolog să scrie un cuvînt despre economie și religie.

În secolul XIX, subdezvoltarea economică a Europei de est, pe de o parte, și pe de alta, înapoierea structurilor sale politice și sociale au fost cauzele pentru care Biserica n-a emis nici o idee privind relațiile între muncitori și patroni. Pur și simplu, în Europa de est industria a apărut tîrziu. Singurul preot activist muncitoresc, Gheorghi Gapon, a reușit să organizeze o manifestație muncitorească înăbușită în sînge de către țar. Nu se cunoaște nici o reacție a Bisericii ortodoxe ruse față de măcel. Gapon a fost demascat ulterior ca agent al Ohranei , poliția secretă țaristă, și spînzurat de socialiștii-revoluționari. Ambigua lui carieră rezumă toată relația dintre muncitorii ruși și ortodoxie.

Despre activitatea politică a Bisericii ortodoxe

S-a vorbit, adesea, mai ales fără noimă, despre comunism ca religie. Să răsturnăm pozițiile și să vorbim despre activitatea politică a Bisericii ortodoxe. Comunismul atacat de preferință de dușmanii săi este comunismul rus. În Rusia a luat comunismul puterea, în Rusia s-a transformat în totalitarism, din Rusia s-a exportat comunismul în statele vecine.  Și în Germania, și în Polonia, și în Cehia, și în Ungaria, mișcările din interiorul partidelor urmau să ducă la democratizarea politică a acelor țări. Numai intervenția sovietică a menținut totalitarismul în țările comuniste. 

Singurul comunism originar e comunismul rus; el e cel care trebuie analizat. Bestialitatea totalitară a regimului sovietic (limitată doar la perioada lui Stalin, și în timpul lui Stalin, la deceniul 1930-1940, 14 % din durata totală a regimului sovietic ; condamnată, s-o reamintim, de Hrușciov, succesorul lui Stalin) nu e tipic comunistă, ci e tipic rusă. Cenzura, prizonierii politici, supravegherea paranoică a străinilor, pașaportul intern, gulagul, toate ororile pe care le asociem regimului sovietic, absolutismul există deja în perioada țaristă. Le descrie în amănunt Astolphe de Custine în cartea sa Rusia în 1839.  Nimic specific comunist în totalitarismul stalinist ; în schimb, multă tradiție rusă.  Așa cum comunismul a fost ideologia Uniunii Sovietice, putem spune că ortodoxia a fost ideologia Imperiului Țarist.  A luat vreodată Biserica ortodoxă rusă atitudine împotriva absolutismului țarist ? Niciodată. Biserica a acceptat și susținut cenzura țaristă, poliția secretă, exilarea opozanților în Siberia. Biserica l-a susținut pe Ivan cel Groaznic.  În România, Biserica ortodoxă poartă o moștenire grea : a posedat, în Moldova și Muntenia, o treime din fondul funciar, a vîndut și cumpărat robi țigani pînă în 1855. N-a luat atitudine nici împotriva șerbiei, nici a robiei. N-a susținut democratizarea societății în lungul secol XIX.  N-a avut nimic de spus în timpul răscoalei din 1907.  În perioada interbelică, a încuviințat tacit sau expres legionarismul și antisemitismul legionar.  Patriarhul Miron Cristea a fost prim-ministru în anii 1938-1939, și a pus în aplicare o politică antisemită.   Biserica ortodoxă, în Rusia țaristă, a cauționat nenumărate orori ale regimului.  Faptul că a fost persecutată sub regimul sovietic nu dovedește că avusese un rol pozitiv în societatea dinainte. Conservatorii români subliniază brutalitatea stalinistă din URSS, uitînd că Rusia ortodoxă fusese la fel de brutală și de sîngeroasă.  Instaurarea regimului comunist i-a servit de alibi Bisericii ortodoxe : represiunea la care era supusă ascundea faptul că biserica era osificată, anchilozată, senilă, inertă și incapabilă. Ieșită, în 1990, din cătușe, Biserica s-a izbit de o libertate cu care nu știa ce să facă.  Ortodocșii ocupă posturi de putere, și, în același timp, duc în presă o luptă de ariergardă, ca și cum ar reprezenta o minoritate marginală sau marginalizată.

Biserica și statisticile

În toate sondajele, populația manifestă un grad înalt de încredere în Biserică. În realitate, aceasta nu înseamnă mare lucru. Cu cîteva sute de mii de avorturi pe an (care depășesc de două, trei sau patru ori nașterile) și 24 % divorțuri în primul an de căsătorie,  populația are un comportament laic. Declarațiile de încredere în Biserică sînt l’hommage que le vice rend à la vertu. Ce ne costă să spunem că avem încredere în Biserică ? Nu ne angajează la nimic.

Religiozitatea populației poate fi măsurată în două feluri : direct (sînteți sau nu credincios ? Mergeți la biserică ? Credeți în Dumnezeu ?) și indirect : criminalitatea violentă, alcoolismul, numărul de avorturi. În ce privește religiozitatea măsurată direct, românii și polonezii se declară a fi cei mai religioși europeni. În ce privește religiozitatea măsurată indirect, există o divergență considerabilă între Polonia și România. Românii sînt religioși pe hîrtie.

Coda

Biserica ortodoxă n-a avut niciodată un mesaj politic sau social propriu.  Quadragesimo anno sau Rerum novarum stabilesc răspicat poziția Bisericii catolice față de capitalism și social-democrație.  Ele nu există în ortodoxie.  A lansa o mișcare politică creștin-democrată într-o țară ortodoxă e straniu : acțiunea postulează absolut fals că ar exista un demers programatic clar,  o ideologie politică și socială a ortodoxiei. Ea nu există. Biserica ortodoxă n-are nici o poziție față de inflație, șomaj, capital, bursă, pensii.  Ea s-a acomodat cu toate regimurile politice. În al doilea rînd, electoratul are doar un respect circumspect și distant față de Biserică.  Nici principiile religioase, nici mesajele ierarhilor n-au nici o influență asupra vieții cotidiene.  Funcțiile Bisericii ortodoxe sînt strict rituale, ceremoniale. De aceea, lansarea unei mișcări politice creștin-democrate e din start sortită nimicului. Biserica n-are nici o părere. Ortodoxia n-are nici o părere. Alegătorilor le pasă foarte, foarte puțin.  Două milioane de români au votat deja cu picioarele și au părăsit țara.

Medicii pleacă din România. Patriarhul n-are nici o părere. Șeful statului privește situația cu nepăsare. Partidul aflat la putere privește situația cu nepăsare.  Ar fi fost grozav dacă membrii fundației creștin-democrate din România ar fi zis ceva despre subiect.

 Imagine slide: Lucrare Răzvam Bodiş

 

Comentariile nu sunt permise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.