Un frumos declic de stânga

Genealogii ale postcomunismului, volum coordonat de Adrian T. Sirbu si Alexandru Polgar, colectia „Refractii“, Editura Idea Design&Print, 2009

Nu fi de acord cu un grup intelectual de putere care ingenuncheaza cind aude Hayek, care inca lupta cu o forta comunista obscura. Nu-ti exprima entuziasmul fata de un raport asupra comunismului scris cu patos si imprecizie. Citeaza intelectuali care au modificat lumea, dar care au citat, la rindul lor, din Marx, ba chiar l-au iubit. Nu te arata entuziasmat de binefacerile miinilor invizibile care discrimineaza vizibil intre doua forme de capitalism, cel „de centru“ si cel „de periferie“ (puteti sa-i spuneti românesc, maghiar, bulgaresc sau cum veti fi vrind). In fine, ce sa continuam, deja sinteti „de stinga“. Sau asa cred cei care s-au lenevit in scaunele puterii culturale. Ei bine, daca totusi vreti sa vedeti cu ce se maninca stinga contemporana, daca vreti sa va consolidati spiritul critic cu declicuri putin exotice pentru meleagurile astea, ar fi bine sa deschideti carti precum Genealogii ale postcomunismului.

E o carte cu pasaje polemice, texte deja „clasice“ de critica a societatii estice postcomuniste, cu fise atente dupa marii contestatari ai capitalismului glorios. V-o spune un tip trecut la stinga din oficiu, dupa penibilul algoritm „daca nu esti cu noi esti comunist“, cu o incredere mult prea oarba in individualism si actiune individuala ca sa poata fi calificat „de stinga“, dar pe care il onoreaza o atare stampilare. Mai ales ca o oarecare componenta „paria“ in stingismul estic este de-a dreptul necesara, dupa demonstratia lui G.M. Tamas, una dintre cele mai hipnotizante voci din stinga estica a zilelor noastre.

„Oricit de rautacioasa ar fi expresia «oameni cu suflet strain» cu care «conservatorii nationalisti» maghiari ii numesc pe cei ca mine, eu o gasesc mai curind delicioasa. Bineinteles, e un nume nedrept: sint si eu maghiar cit imi trebuie. Cu toate astea, expresia in cauza ii descrie foarte bine pe radicalii estici. Nu numai fiindca ei au fost sau, in cazul dat, sint le parti de l’etranger, partidul «strainatatii», ci si pentru ca utopia lor a fost si a ramas Vestul, lumea «contractului» ca opusa lumii locale a «statutului», lumea in care traiau.“ Am citat din studiul deja clasic „Un capitalism pur si simplu“, semnat de G.M. Tamas si antologat in Genealogii ale postcomunismului, volumul coordonat de Adrian T. Sirbu si Alexandru Polgar, aparut la Idea Design &Print din Cluj. Textul lui Tamas isi face perfect rolul de cirlig pentru orice lector doritor de inteligenta pura, fie ea orientata ideologic sau nu. Aici gasim una dintre cele mai bune explicatii ale revoltei de sorginte estica. Pornind de la sintagma „capitalism paria“ a lui Weber, Tamas compune portretul socialistului paria, ciudata adunatura de intelectuali estici ostracizati de propriul idealism „contractual“. Ura pentru casta a fost aceea care i-a unit pe toti: „Nu atit societatea bazata pe clase, cit extraordinara rezistenta a castei a fost aceea care i-a indignat pe Dostoievski, Lenin, Ady sau Rosa Luxemburg“. Singura sansa pentru stinga estica, crede autorul, este recunoasterea autonomiei clasei muncitoare. Pentru ca „azi, cind e majoritara, clasa muncitoare e nimic“.

„Modernitatea postcomunismului“ – un text excelent, cu valente utilitare

Trecem umil de textul monstrului sacru si incepem sa ne afundam intr-o lectura ceva mai dialogata cu unul dintre antologatori: Alexandru Polgar, cu „Restul comunist“. E un text de indignare si de lupta a unui „cetatean-muncitor“ responsabil, cum ne avertizeaza autorul intr-un post-scriptum. Oricita lupta si indignare vor fi fost, manifestul lui Polgar mi-a aparut mai degraba ca un text nouazecist virusat de spiritul pamfletar, scris cu o incrincenare mai curind naiv-gazetareasca. Ar fi culmea ipocriziei sa spun ca ma deranjeaza stilul direct. Imi pot permite (de fapt, calificarile de muncitor-jurnalist imi permit) sa remarc ca exista cai stilistice mult mai eficiente. „E firesc ca unii sa-si exhibe bogatia si luxul, iar altii sa viseze la toale de mina a doua din buticul de la colt?“, se intreaba de exemplu autorul. I-as spune ca nu e firesc dispretul pentru toalele la mina a doua. Poti gasi chestii misto. Poate parea ca bagatelizez, dar nu fac decit sa temperez un ton care atinge inclusiv Raportul Tismaneanu intr-o maniera ineficienta, ba chiar periculos mimetica. Oricum, puteti trage in piept un aer de fronda strengareasca a la Polgar, pentru ca urmeaza si texte ceva mai rarefiate in culegere.

Eseul lui Boris Groys (alt „greu“ antologat, pe linga Tamas), „Comunismul privit din afara“, contine echilibrul perfect intre teorie si acea observatie a concretului care provoaca ceea ce am numit deja „declicul“, acel pocnet de degete care trezeste din hipnoza: „Societatea moderna, capitalista se defineste prin faptul ca in ea lucrurile sint asa cum sint pentru ca lipsesc banii cu care ar putea fi modificate. a…th In capitalism, puterea de configurare agestaltende Machtth a capitalului se manifesta prin lipsa lui, prin insuficienta lui finantare“. Aici amintesc (pentru ca am in cap un desen excelent cu tema „capital-ism“) ca volumul este ilustrat cu niste desene absolut cool ale lui Dan Perjovschi.

Unul dintre textele de impact este cel al lui Boris Buden, printr-o idee simpla ilustrata perfect: vizitarea unor muzee ale comunismului din fostul bloc estic si cautarea unor elemente comune, definitorii. Porneste de la ciubotele lui Van Gogh, folosite de Heidegger intr-un text celebru, trece prin pantofii pentru piciorul sting daruiti de Stalin polonezilor si ajunge la pantofii cu praf de diamant ai lui Warhol sau la pantofii de dama pentru export din fosta RDG.

Claude Karnoouh prezinta un text cu un nucleu din 1993, revazut apoi in trei rinduri, inclusiv special pentru aceasta culegere. Karnoouh face o vasta panorama a postcomunismului estic, taxind fiecare naivitate (inclusiv pe aceea liberala a lui Tamas) sau fiecare anomalie grava a „tranzitiei“. Teza ar putea fi rezumata (nedrept, pentru ca articolul lui Karnoouh e plin de nuante si mai ales de contextualizari ale comunismului in diversele sale variante) astfel: „In fata acestei orbiri cronice a observatorilor trebuie sa avansam o alta analiza. Ea implica intelegerea comunismului ca una dintre formele modernitatii, chiar o forma care anunta modernitatea tirzie (sau post) proprie culturilor noastre europene. De aceea, se cuvine sa privim comunismul ca pe forma politica ce a facut in Est «munca modernitatii». Desigur, indeplinirea ei a fost haotica, elitele nu au dispretuit niciodata recursul la referenti ideologici «arhaici» pentru a da nastere unei modernitati constant retardate si decalate in raport cu Occidentul, si totusi nu gasim in comunism nimic altceva decit infaptuirea unei modernitati reale, ale carei apeluri la «nationalism» si la folclorismul sau taranesc i-au fost si acestea doar niste clopotei ideologici; cu exceptia unei situatii, atunci cind pamintul rusesc a trebuit aparat de invadatorul german“. Avem aici o mostra si de „radicalism“ – o constanta a acestei antologii, uneori o obsesie, in aprecierea sau in descrierea cuiva –, dar si de afirmatie care inca poate parea socanta intr-o Romanie intelectuala anticomunista pina in maduva coloanei vertebrale.

„Modernitatea postcomunismului“ este un text excelent, cu valente utilitare: pentru ca autorul, Ovidiu Tichindeleanu, e foarte preocupat sa identifice un simbure al gindirii „altfel“, cea care poate destabiliza-consolida, in mijlocul unui „hedonism capitalocentrist“ de la sine inteles. Asa observa, de exemplu, autorul cum poti obtine „normalitate“ atunci cind ascunzi sau bagatelizezi una dintre taberele critice: „in timp ce cartea lui Allan Bloom, Criza spiritului american, o condamnare reaganista a ascendentei post-’68 a stingii in cercurile academice din Statele Unite (cosmarul maccarthysmului), a fost promovata intens in tot centrul si estul Europei, nici un cuvint nu a fost suflat despre cartea Razboiul rece si universitatea – desigur, fiindca Noam Chomsky si ceilalti au fost catalogati ca «stingisti», si ca urmare «ideologi»“. Wallerstein este cel mai citat in textul lui Tichindeleanu, dar autorul isi propune instrumente proprii de lucru care se pot dovedi mai mult decit folositoare in descrierea postcomunismului. „Colonizarea intima“ mi se pare de departe cea mai eficienta sintagma, ea desemnind „internalizarea ideologiei liberale ca unica solutie alternativa la totalitarism“. Tichindeleanu este una dintre vocile tinere ale culegerii care nu doreste sa epateze „academic“ neaparat si care cauta cu orice pret tranzitivitatea.

Capitalismul capata un aer ceva mai sanatos cind e bine scuturat

Exista si momente derutante in lectura antologiei. E clar ca nu voi putea recenza aici articol cu articol. Am luat ce era mai bun (voi reveni si pe blog cu mai multe mostre brute din carte) – obligatoriu trebuie parcurse articolul lui Cornel Ban si cel al lui Bogdan Ghiu, unul pentru informatia excelenta, celalalt pentru amatorii de lego cu logos. Am fost derutat de unele texte care repeta cumva pasii didactici ghiciti la maestri sau care ataca frontal problematica ignorarii muncitorilor fara minima incercare de a defini acest „muncitor“ care risca sa devina un soi de zombie contaminant, bun de sperietoare pentru intelectualii perpetuu vinovati prin ignoranta. De asemenea, am citit cu mare interes notele abundente si bine alese ale articolului lui Adrian T. Sirbu, dar mi-a fost imposibil sa urmaresc suita de paranteze si giumbuslucuri stilistice din corpul textului propriu-zis. Ii doresc cititori mai destepti si rabdatori.

Genealogii ale postcomunismului este o carte pentru cei care nu vor sa citeasca chestiuni pe care le cred-stiu deja. E o suita de incercari sau de-a dreptul de texte de referinta despre postcomunismul balcanic, perioada in care poate ar fi momentul sa se formuleze un discurs coerent care sa inglobeze nemultumiri pina acum murmurate in barba sau scapate cu vopsea pe vreun perete in timpul unui miting. Iluzia imblinzirii Vestului in Est nu poate depasi stadiul diafan fara voci critice sigure. Capitalismul capata un aer ceva mai sanatos cind e bine scuturat. Ba chiar incep sa cred ca-i place sa se victimizeze cochet cind apar strigate intelectuale mai articulate. O dovada e si ca Genealogiile au fost sustinute si de o fundatie care reprezinta inima capitalismului austriac. O alta dovada a acestei frumoase prietenii ar fi ca eu insumi, asa de stinga cum am fost stampilat pentru simplul fapt ca venerez suspiciunea critica, lucrez fara sa mi se puna bete-n roate pentru unul dintre cei mai salbatici capitalisti ai patriei, S.O. Vintu. Armonie fara margini va doresc si voua.

Suplimentul de cultură, Nr. 229 / 23-29 mai 2009

 

Comments are closed.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.