Trebuie să ne plătim datoriile?

bazacana’Da, desigur’, sună imediat răspunsul de bun-simț. ’Ei bine, și Grecia trebuie să o facă, iar grecii ar fi trebuit să se gândească înainte de a pretinde ștergerea datoriilor’, continuă inferența.

 

Și totuși această inferență este greșită. Dacă eu fac o datorie, tot eu trebuie să o și plătesc. Dar datoriile suverane (ale statelor) nu au fost făcute ’pentru țară’, deci răspunderea de a le plăti nu trebuie împărțită egal la toți cetățenii. Cine a beneficiat de ele, acela trebuie să le și plătească, nu?

 

După cum știm, criza datoriilor suverane a izbucnit după ce, odată cu anul 2008, așadar cu criza sistemelor bancare ’naționale’, statele au fost obligate să compenseze pierderile acestor sisteme.

(Sistemele bancare ’naționale’ :

  1. a) pe de o parte, au acumulat datorii în urma împrumuturilor facilitate de dobânzile mici din anii 90 începând și date de către instituțiile internaționale (în cadrul diferitelor uniuni monetare) ce voiau să aibă în statele naționale o sursă sigură de finanțare inversă prin inducerea și asupra lor a consumului pe credit – și nu, nu e vorba de ’greșeli’[1] făcute atât de America cât și de Europa, ci de o politică urmărită în deplină cunoștință de cauză –,
  2. b) au acumulat datorii prin împrumuturile făcute de către politicieni mituiți cu sume groase și pentru a contracta mari obiective militare mai ales, sau obiective ne-necesare sau care puteau fi amânate, dar și pentru a accepta preluarea de către state a împrumuturilor locale iresponsabile[2],
  3. c) pe de altă parte, dăduseră cu împrumut într-o veselie, atât companiilor locale cât și populației, iar acum debitorii nu mai puteau să/și onoreze obligațiile pentru că nu mai aveau piețe de desfacere și nici locuri de muncă,
  4. d) încă o dată, susținuseră cu sume imense cheltuielile militare).

 

De ce au fost obligate statele? Deoarece statele sunt instrumente : în primul rînd, ale capitalului. Iar acesta nu are voie să piardă și face totul ca să-și păstreze profitul[3]. Iar această păstrare a profitului este garanția dăinuirii capitalului ca atare: regimul său nu piere deoarece promotorii săi urmăresc mereu continuarea jocului; dacă acesta se oprește, totul pare să explodeze.

 

Dar explodează doar regimul capitalului.

 

Oricum, statele și-au dat banii băncilor private care-și pierduseră profiturile și chiar fondurile după ce companiile și persoanele particulare nu și-au onorat datoriile – și dobânzile la ele, să nu uităm: dobânzile la dobânzi sunt ceea ce furnizează profitul bancar: și nu doar un timp, ci forever, deoarece, cum datoriile nu se pot plăti (și nici nu doresc asta, nici elita internă și nici beneficiarii externi), statele împrumută mereu pentru a plăti, în fond, doar dobânzi.

 

(Ce ar fi fost dacă băncile ar fi dat faliment? Deoarece toate marile capitaluri, inclusiv cele bancare, sunt legate între ele, falimentul unor bănci – care nu erau deloc de mică importanță – ar fi antrenat pierderi mari în tot lanțul bancar, dar și în acela al marilor firme industriale:

  • valorile de piață ar fi scăzut dramatic, iar această scădere ar fi dezvăluit caracterul fictiv al valorii nominale a acțiunilor și derivatelor, deci caracterul speculativ al ’instrumentelor financiare’ ce oferă blana ursului din pădure și câștiguri viitoare pe seama ei: câștiguri ce, cumpărate de instituții ce au/pretind că au mari sume în portofoliu, le garantează o dată mai mult și le măresc valoarea; scăderea valorilor de piață ar fi scos la iveală că valorile nominale, de exemplu ale datoriilor, inclusiv a celor suverane, sunt mult mai mici decât au fost ele umflate[4],
  • marii rechini și-ar fi pierdut niște zero-uri ale averii lor financiare și, astfel,
  • ar fi avut mai puțină putere să cumpere, cu sumele fictive create la bursă, avuția națiunilor.

Păi puteau toți acești deținători de capital să accepte asta? Și atunci ei au impus ca statele să acopere pierderile băncilor.

Doar Islanda a ales calea falimentării și responsabilizării băncilor, ceea ce a dus la redresarea economiei – fiind prima țară europeană care a depășit parametrii economici de dinainte de 2008 – și la micșorarea datoriilor[5]).

 

Dar astfel, statele – adică și băncile lor centrale – au devenit dependente de împrumuturile de către ele de la alte instituții: concret, de la Banca Centrală Europeană, Fondul Monetar Internațional și marile consorții de bănci private.

 

Și cum, pe de o parte, statele – subordonate capitalului – au devenit, în timpul politicii neoliberale dominante din anii 70-80, și galopant după 1990, din ce în ce mai lipsite de mijloace proprii directe de obținere a veniturilor (prin valul de privatizări), iar pe de altă parte, formidabila dezvoltare și răspândire a tehnicii, ca și creșterea concurenței internaționale, au dus la ’criză’, adică la dificultatea insurmontabilă a multor afaceri de a obține profit (și de a ocupa forța de muncă), statele s-au aflat în fața contradicției dintre lipsa de bani și, pe de altă parte, nevoile lor: și nu doar – cum le place unora să ignore – cele sociale ci, cumva mai ales – dacă ne gândim la inutilitatea lor și la risipa de resurse pe care le presupun –, cele legate de armată și instituțiile de intimidare a conștiinței critice[6].

 

Într-adevăr, dacă avem în vedere că salariile din unitățile de stat și pensiile generale sunt plătite din munca actuală în mine, pe plantații și în fabrici – căci produsele de aici sunt cele vândute, deci cele care aduc bani – atunci o dată mai mult apare nebunia de a fi cheltuit cu înarmarea și ’serviciile’ o mare parte din sumele împrumutate de către state. Iar dacă politicienii în cârdășie cu ceea ce s-a numit complexul militar-industrial din țările de unde s-a cumpărat armament și din propriile țări au fost cei care au arvunit bogățiile și munca oamenilor, atunci ei trebuie să plătească. Nu trebuie să-și plătească fiecare datoriile?

 

Dar ’statele’ au tot împrumutat – sau/și au trăit pe creditul pe care-l aveau datorită monopolului baterii de monedă universală[7], sau în general a monopolului puterii[8] –, s-au îndatorat și răs-îndatorat, iar instituțiile bancare creditoare au obținut, fără nici o bătaie de cap, mari profituri[9], ca și accesul la privatizarea unor bunuri publice. Instituțiile bancare creditoare sunt ele însele doar rețele de capital, conexate cu marile concerne capitaliste din Europa și din lume, inclusiv cu cele de avocatură ce asigură cumpărarea bunurilor și datoriilor statelor și ce, astfel, măresc gradul de îndatorare a acestora.

 

Grecia este doar un model[10], un memento pentru toată lumea. (Firește, nu e sigurul model, el este doar foarte aproape de noi).

 

 

*

 

De fapt, după cum am mai discutat aici, procesul a început odată cu autonomizarea băncilor centrale față de state. Uniunea monetară europeană – moneda unică euro – este doar forma de consfințire a acestui proces. Prin autonomizare, statele nu mai pot recurge la baterea de monedă de către băncile lor centrale, ci doar la împrumuturi de la băncile private (cărora banca centrală – ce se mișcă în limitele stabilite de Banca Centrală Europeană – le dă bani cu o dobândă foarte mică) și, desigur, de la instituțiile internaționale menționate mai sus.

 

Statele devin astfel ca niște simpli particulari la cheremul și în bătaia capitalului.

Iar asta, în timp ce marile averi – sub formă individuală și de instituții (inclusiv religioase) – sunt scutite total sau în bună parte de impozite.

 

O asemenea conjunctură construită conștient a fost manifestarea deformării economiei capitaliste odată cu tendința inexorabilă a scăderii ratei profitului în economia reală/de producție, și desigur a dus la agravarea acestei deformări: de mai mult de 20 de ani pe plan mondial, investițiile în sistemul financiar-bancar au depășit cu mult cele din economia reală și, desigur, au generat și profituri cu mult mai mari decât cele din economia reală. Logica sistemului financiar-bancar – autonomizat față de economia reală – a realizat un sistem piramidal, de tip casino, dezvoltând un parazitism care pune în pericol chiar economia capitalistă ca atare.

 

*

 

Bun. Și totuși, ce e de făcut? Cine are dreptate, à propos și de Grecia ?

 

Că ”până înveți măgarul să nu mănânce, crapă” – e clar. Opoziția populației la ’austeritate’ e îndreptățită. Nu e mai normal ca aceia care au beneficiat de împrumuturi – băncile, capitalul scutit de impozite într-un fel sau altul – să plătească?

 

Dar cum? Guvernul Syrizei – despre care de asemenea am mai vorbit aici – nu a vrut niciodată să facă asta: sau cel puțin, curentul dominant, de ’stânga’ reformistă, din Syriza nu a vrut să facă asta, deși dorința sa de a micșora suferințele generate de austeritate este lăudabilă. Dar el a tot amăgit populația că UE nu va lăsa Grecia și îi va șterge o parte din datorii – așa cum s-a mai întâmplat în istoria recentă, inclusiv cu Germania –. Cu prețul, acceptat de către guvernul Syrizei, al unor noi măsuri de austeritate și de privatizări, pe care guvernul a vrut doar să le îndulcească, cel puțin amânând unele[11]. Dar capitalul mondial a socotit, pe bună dreptate, că dacă se pliază în cazul Greciei, faptul va fi un precedent, mai mult decât periculos pentru el.

 

Oricum, având un asemenea obiectiv – ștergerea unei părți a datoriilor – guvernul Syrizei a dovedit un egoism foarte departe de aerul de stânga pe care l-a afișat: deoarece datoriile șterse ar fi urmat să fie plătite de populația celorlalte țări, impozitată astfel încât să compenseze pierderile pe care instituțiile financiar-bancare le-ar fi avut. Obiectivul guvernului Syrizei a fost, pur și simplu, unul capitalist: de reducere a austerității grecilor pe seama altora, în cunoscuta schemă a sumei nule, în care cel care câștigă își scoate din conștiință pe cei care pierd.

 

Și atunci a început ’negocierile’. Negocieri, negocieri, negocieri… O aiureală, din moment ce era limpede că situația actuală a capitalului mondial – în criză de sistem – nu îi mai permite nici o acomodare la compromis (chiar oricât de temporar): deoarece nu mai are rezerve[12].

 

În tot timpul ’negocierilor’, marele capital elen a avut timp să se asigure: fuga sa din țară[13] a arătat, o dată mai mult, că el este departe de orice considerent de patrie.

 

Iar atunci când, după 5 luni de tragere de timp, a devenit clar că nici populația nu va mai suporta încordarea și trădarea[14] și nici guvernul nu-și va mai putea impune obiectivul pe seama continuării, în fond, a austerității și privatizărilor, după cum nici nu va avea loc de retragere cât de cât onorabilă, curentul dominant din Syriza a inițiat referendumul[15] a cărui intenție a fost de a da o nouă legitimitate acestui guvern și curent: el fiind ’binele’ contrapus troicii rele. Ca și cum, și în pofida tuturor adevărurilor despre condițiile puse în negocieri de către cele două părți – condiții ce au întruchipat lupta de clasă pe terenul negocierilor –[16], el ar fi propus ceva cu totul diferit decât a făcut-o (deși chiar propunerile sale au reprezentat un mic pas înainte pentru reducerea austerității și distribuirea mai echitabilă a poverii economiei, pas neacceptat de către instituțiile de mai sus[17], care nu au făcut decât să înăsprească situația financiară/ condițiile de împrumut de către băncile grecești prin finanțarea de urgență[18]).

De fapt, Syriza propusese prelungirea programului de finanțare a băncilor grecești de către instituțiile troicii pentru a evita întârzierea la plata obligațiilor Greciei tocmai către aceste instituții și a principalelor capitaluri naționale: deși întârzierea e doar default, ar fi fost falimentul financiar al țării în actualul regim al capitalismului occidental; deci pentru a nu schimba nimic în acest regim. (Și totuși, instituțiile nu au acceptat decât o înfrângere totală a guvernului, neținând seama că întârzierea Greciei ar fi urmat să fie temporară și mult mai avantajoasă și pentru Grecia și pentru creditori).

 

Iar măsura luată în săptămâna anterioară referendumului a fost controlul capitalului[19]: deoarece BCE începuse să taie creditarea băncilor grecești în speranța că scoaterea galopantă a banilor din bănci ar fi dus la sufocarea populației și la re-supunerea ei totală.

Dar doar acum acel control? Nu ar fi trebuit ca de la început, cel puțin la o săptămână de la demararea noilor negocieri după alegerile care au dus la victoria Syrizei, să se implementeze acest control: cu garantarea nu doar a plății salariilor și pensiilor, ci și a afacerilor mici și mijlocii, și cu interdicția expatrierii marilor capitaluri? (Bine, dar nu ar fi fost această măsură un prim pas pentru naționalizarea sistemului bancar? Ba da, dar numai astfel ar fi fost oprită și fuga capitalurilor și ar fi fost asigurat și controlul asupra direcțiilor fluxului financiar).

 

Așa, măsura luată pompieristic, după ce deja rezervele bancare fuseseră serios dijmuite, nu a fost – conștient sau nu – decât un mod de a speria populația și de a-i induce vechea ’înțelepciune’ a supunerii: ”rău cu rău, dar…” (Iar această măsură s-a adăugat propagandei concertate ce ’prevedea’ o lovitură de stat militară ca soluție pentru înfrângerea populației).

 

Cu toată neîndemânarea unei Syrize deloc anti-capitaliste, în momentul decretării referendumului, a fost clar pentru toată suflarea capitalistă din lume și din Grecia că ceea ce va urma nu va face decât să dezlege energiile populare: cel mai mare pericol pentru capital.

 

Rezultatul referendumului (căruia i s-au opus și proprietarii flotei comerciale grecești – cea mai mare din lume, după cum se știe – deși, culmea, măsurile troicii prevedeau și o taxare a industriei navale comerciale ce a fost până acum scutită prin Constituție de plata impozitelor pe veniturile obținute din contractele internaționale[20] și care a fost legal[21]) a fost interpretat de către Syriza drept o legitimare a strategiei de a cere, în continuare, o ștergere a datoriei suverane în schimbul, ’inerent’, al acceptării austerității, privatizărilor și disciplinei în cadrul NATO.

 

Dar oare nu a fost mai degrabă un vot împotriva austerității, deci împotriva capitulării Syrizei? Oare chiar victoria Syrizei în februarie nu a reprezentat un vot de blam dat practicilor economico-financiare capitaliste? Oare cele 5 luni de ’negocieri’ nu au fost dezmințiri date celor care susținuseră Syriza: și la alegeri și apoi?

 

Desigur că o bună parte a votanților όχι a fost mult mai rațională: de ce să ceri doar ștergerea datoriei, dacă până acum fenomenul a avut deja loc, și fără rezultat? Oare numai mărimea datoriei e cauza atacului asupra statului social în întreaga lume? Radicalismul de stânga – atât de hulit de către vocile dreptei mondiale – nu face decât să explice rațional întrepătrunderea lucrurilor (ele nu sunt separate unele de altele și nu pot fi judecate exclusiv din punctul de vedere al unor interese izolate limitate și doar pe termen scurt) și consecințele lor. ’Bine, să zicem că acceptăm strategia Syrizei. Care vor fi rezultatele? Concret! Nu același atac asupra majorității populației e dus și în țări care nu trebuie să returneze datorii, ca Marea Britanie, de exemplu?’

 

Euforia post-referendum a celor care au cântat evenimentul ca victorie a democrației și a majorității fără viitor în capitalism a fost repede zdruncinată de către Syriza însăși. Ignorând cu totul contradicțiile de nedepășit și imposibil de a mai fi îndulcite ale capitalismului, Tsipras a devenit, din nou, corifeul ’negocierilor’.

 

’Dacă nu….’

 

*

 

Da, acum e ori ori.

 

Sau Grecia se supune și totul va fi ’ca înainte’[22]

 

– minus, desigur, nivelul de trai pierdut de majoritatea populației[23]: deoarece, și lăsând la o parte intenția troicii de a o pedepsi pentru îndrăznelile de până acum, esențial pentru capitalismul mondial în momentul actual este accentuarea:

– centralizării deciziilor – deasupra statelor unde pârdalnica de democrație, oricât de formală, tot ar mai putea genera uneori surprize – în instituțiile internaționale cunoscute,

– a atacului asupra ultimelor cuceriri sociale ale luptelor de clasă,

– a preluării în mâini private a tuturor rezultatelor muncii oamenilor și inclusiv a bunurilor comune ale umanității;

nu, acest nivel de trai nu se va mai întoarce –;

 

Sau îndrăznește să-și ducă aspirația democratică mai departe[24], anulând puterea deșănțată a celor puțini care n-au avut niciodată scrupule să impună lovituri de stat, dictaturi și teroare pentru cei mulți.

 

Singura soluție este de a discuta în termeni de capitalism și anti-capitalism. Nu de a vorbi de ’Europa’ în mod metaforic. ’Euro-ul care pare să asigure o circulație mai mare a turiștilor’ etc.

 

Nu: unirea e mereu frumoasă, nu euro sau uniunea europeană ca atare sunt de lepădat, ci caracterul lor capitalist. Euro e doar moneda unui grup de țări, ar fi mai logic să existe o singură monedă în întreaga lume, ca mijloc de circulație absolut liberă și de evitare a speculațiilor pe cursul de schimb: dar asta se poate numai dacă sistemul economic, deci inclusiv financiar, nu mai e subordonat intereselor private, ci devine un bun comun al umanității, în slujba fiecărui individ uman.

 

’Grecia singură va avea de înfruntat o putere unită de n ori mai mare’. Hm. Îndrăzneala Greciei nu ar fi irațională deloc: desigur că a pierdut timp, dar nu și momentul oportun. Într-adevăr, nu ar fi trebuit să negocieze 5 luni și, după prima negociere eșuată, trebuia să impună deja măsuri radicale: dacă acestea nu se iau la timp, s-ar putea apoi să fie prea târziu.

 

Totuși, dacă: 1) își resubordonează banca centrală statului, 2) își emite noua drahmă – a cărei valoare mai mică decât euro va favoriza turismul și exporturile, deci va ajuta producția și crearea locurilor de muncă reale –, 3) naționalizează sistemul bancar[25] și 4) naționalizează marile companii[26], 5) reduce cheltuielile militare și iese din NATO, Grecia va putea să nu-și irosească acest moment.

 

Doar aceste măsuri vor permite chiar plata datoriilor, printr-un ”plan B” de tipărire de euro de către propria bancă centrală[27]. Și doar ele vor evita criza economică și hiperinflația ca urmare a trecerii la propria monedă. Nu, simpla ieșire din zona euro nu rezolvă mare lucru dacă are loc în cadru capitalist[28]. Totuși, ieșirea se dovedește a fi o necesitate tehnică în acest moment.

 

Aceste măsuri sunt singurele care vor asigura revenirea, treptată desigur, a elementelor statului social și a bunăstării. Ele sunt măsuri ”într-o țară”. Soluția nu e, nici pentru alte țări, simpla ieșire dintr-o uniune monetară: euro însuși ar fi foarte bun dacă nu ar fi în cadrul mecanismului financiar capitalist. Quantitative easing a tot avut loc, și legat de euro și legat de dolar: și fără nici un rezultat pozitiv pentru economie și pentru nivelul de trai al majorității populației. Deci cauza acestui rezultat trebuie eradicată, nu simpla monedă unică europeană.

 

Dar vedeți vreo altă soluție? Dacă da, spuneți.

 

*

 

Ceea ce nu văd partizanii păstrării răului ca garanție a unei minime siguranțe este că sistemul economic capitalist este atât de bolnav – boala fiindu-i determinată de propriile legi și de propria logică – încât ajunge să distrugă și principiile pe care s-a clădit. Un principiu este, cum se știe, sfințenia proprietății, inclusiv a celei financiare, desigur.

 

Și totuși, criza datoriilor – evidențiată în 2008 – a dus la o primă măsură opusă acestui principiu. A avut loc ’salvarea’ băncilor private cu banii statelor. Dar aceștia erau sfinți, aparțineau populației pentru a realiza obiectivele de supraviețuire, dacă nu de bunăstare. Această măsură s-a numit bail out: externalizarea sarcinilor băncilor private și asumarea de către state a menținerii acestor bănci, deși, după cum din nou se știe, falimentul este o lege a economiei capitaliste.

 

Dar banii statelor proveniseră, în cea mai mare parte, din taxe și impozite: erau banii cetățenilor, iar proprietatea este sfântă, nu?

 

Acum, criza datoriilor suverane – deoarece, în fond, prin mișcarea de bail out a avut loc numai o exonerare a unora și o translare a datoriilor asupra altora, dar nu a rezolvat criza datoriilor și nesustenabilitatea sistemului bancar în condițiile economiei capitaliste în faza terminală – plus, încă o dată, criza datoriilor/bancară a permis (pentru prima dată în Cipru, pe 25 martie 2013, când aproape 50% din banii depuși de persoane particulare și instituții au ’garantat’, adică au fost transferați în buzunarul privat al băncilor mari, deoarece fără asta ele ar fi dat faliment) o generat o altă măsură absolut opusă sfințeniei proprietății: bail in. Adică, pentru a se salva, băncile pot dijmui banii deponenților. ’Vai, cum se poate? Banii mei erau siguri, banca a garantat….’. Ei bine, se poate. Prin lege[29]. Și chiar dacă nu avem bani economisiți la bancă – căci veniturile a 80% din populație nu ajung nici pentru sau doar un trai modest, necum pentru economisire – avem totuși salariile, pensiile (și fondurile de pensii): totul trece acum prin bănci, iar băncilor depunerile nu le mai sunt sfinte. Vă mai mirați de cerința 13 a troicii pentru Grecia – în nota 23 de mai jos – de a reduce sub 1500 de euro suma deponenților care poate fi confiscată? (’Ei, asta nu înseamnă și că vor fi bine scurtate marile capitaluri din bănci?’ Mai degrabă nu ele, ci depunătorii ceilalți: deoarece ele sunt asigurate[30]).

 

Soluția este doar ieșirea din zona euro? Scapă cine poate? Nu, soluția este numai transformarea sistemului.

 

Dar ’salvarea’ băncilor este doar modul actual de realizare a concentrării și centralizării capitalului și, astfel, mijlocul prin care capitalul ajunge să controleze totul și să îi facă pe oameni dependenți cu totul. Ca la ”ferma animalelor”.

 

Asta este intenția capitalului și singura sa salvare. Accepăm?

 

Oricum, miza e nu numai economică, ci și politică[31]. Într-adevăr, dacă Grecia este pusă cu botul pe labe, pe de o parte, spiritul avântat al unor largi mase de oameni va fi înghețat pentru un timp prețios, iar pe de altă parte, actuala ofensivă NATO va continua[32], cu pericole existențiale pentru lume. Dar această direcție a fost dată chiar de guvernul ’stângii reformiste’ Tsipras, care e pro-NATO și pro-american[33]: de aceea Rusia nu a ridicat contra-sancțiunile legate de produsele alimentare din Grecia.

Mai mult. Toată discuția legată de austeritatea din Grecia trebuie lărgită și integrată într-o luptă mondială pentru un curs uman al vieții fiecăruia, pentru idealuri internaționaliste. Iată de ce punctul de vedere comunist ce refuză și ’compromisul onorabil’ – cel dori de guvernul Tsipras – și o ’ruptură accidentală’ cu zona euro, este singurul rațional[34]. Iar acest punct de vedere este departe de simplificări generate de istorie și de propaganda dreptei[35]: după cum, e singurul care evită dijmuirea banilor populației; doar naționalizarea marilor capitaluri permite salvarea reală a acestor bani.

O trecere spre dependența de moneda noii bănci a BRICS[36] nu este decât un mijloc, și nu un scop. Un mijloc vital pentru ca Grecia să nu fie sufocată[37] atunci când îndrăznește să inițieze o trecere pașnică de la capitalism, dar în nici un caz un scop de a înlocui dependența de o rețea capitalistă cu o alta de altă rețea. (Iar din acest punct de vedere, oare dorește capitalul din BRICS să susțină o asemenea ruptură?) Doar dorința de multipolaritate, oricât de pozitivă este aceasta față de unipolaritate[38], nu garantează deloc destrămarea contradicțiilor capitalismului. Doar, eventual, le amână.

 

Așadar, este nevoie de a perspectivă mai largă și nu doar a ’salvării’ hic et nunc[39]: comportamentul actual al oamenilor din Grecia – și nu numai – este un jalon pentru situația viitoare a populației din întreaga Europă și din întreaga lume.

 

*

 

Partidul Comunist din Grecia a avut, după cum se știe, o poziție aparte față de referendum. El a chemat, cu argumente serioase, la respingerea simultană a poziției troicii și a ofertei Syrizei și chiar a încercat să schimbe întrebarea pentru ca populația să poată vota și asupra propunerilor Syrizei [40]. Totuși, partide chiar la stânga PCG s-au alăturat, cu toată acceptarea argumentelor PCG că nu se poate ieși din austeritate în cadrul modelului capitalist de dezvoltare – de fapt, cu tot consensul asupra măsurilor necesare –, celor care au spus Nu[41]. Cauza este una simplă[42]: nu voturile auto-anulate ar fi concurat cu cele care au răspuns Da[43], ci doar cele care au subliniat Nu-ul, iar rezultatul, în cazul în care numărul voturilor auto-anulate ar fi fost mai mare decât cele Nu, o tragică legitimare a politicii de dreapta.

Ce este important este, însă, nu doar că ambele puncte de vedere în mod real de stânga au descris corect doar împreună situația acelui moment, ci că acum promovează aceeași soluție.

 

Nu sunt suficiente protestele, solidaritățile verbale – ca, de exemplu, declarația de la Delphi cerând ’restructurarea radicală a datoriilor europene (AB, reducerea lor; dar ce e cu datoriile restului lumii?), măsuri de control ale activității în sectorul financiar (AB, nu vă speriați, Declarația nu are în vedere naționalizarea sectorului financiar-bancar, ci doar o impozitare a tranzacțiilor financiare, un gen de taxă Tobin), un Plan Marshall pentru periferia Europei (AB, nu întreb din nou despre restul lumii, dar amintesc că nu e prima dată după 1990 când se propune asta, fără să se înțeleagă că astăzi capitalismul nu mai este interesat și nici în măsură să realizeze ceea ce a făcut după al Doilea Război Mondial)’[44] –.

Să ne amintim, au fost mișcări, proteste, de exemplu, înainte de agresiunea din Irak în 2003, ca și multe alte proteste împotriva războiului, împotriva austerității: degeaba.

(Cu atât mai inutile și semnificative în inutilitatea lor sunt lamento-urile fals sau sincer naive ale intelectualilor umaniști, capabili doar să facă apeluri[45]). Acum are Grecia nevoie de solidaritate, dar nu prin apeluri!

 

Doar atacarea capitalului este eficientă. În Grecia, dar peste tot în lume.

 

Căci, nu doar că cei care domină întreprind, ’preventiv’ sau ’ca răspuns’, trecerea de la regimuri democratice la unele militare/autoritare pentru a impune o austeritate și o încălcare incredibilă a celor mai elementare norme morale, ci continuarea dominației periclitează existența însăși a Planetei și a omenirii.

 

De aceea, nici un fel de ’reformism de stânga’ nu este salvarea: acest ’reformism’ – laș în fața deciziilor și a populației[46], galben ca întreaga social-democrație trădătoare[47], nemaifiind deloc ’de centru’, ci de-a dreptul de dreapta radicală[48], fără alternative, planuri B și de management anticipativ de criză[49], făcând mișcări ori inimaginabil de proaste ori voite astfel și în orice caz lovind capacitatea de rezistență psihică a populației, de fapt pregătindu-i anihilarea – nu face decât să se supună, în prezentul program către UE depășind chiar cerințele troicii[50], și doar să dea impresia că prin supunere sistemul ar fi salvat, adică însănătoșit. În realitate, cu toată creșterea burselor la informația despre capitularea Syrizei[51], sistemul e bolnav: pe de o parte, câștigurile bursiere sunt fanteziste, departe de situația economiei reale, iar pe de altă parte, micile creșteri ascund neîncrederea totală a capitalurilor în câștiguri reale și, deci, rezerva lor de a mai ’investi’, adică de a oferi câștiguri și altor ’investitori’: de aici și scăderea prețurilor la materii prime.

Oricâte rezerve ar exista într-o economie în avânt, și deci bazată foarte mult pe credit – cum este și China – mecanismele și logica sistemului capitalist își spun cuvântul[52]. Scăderea burselor din China, cu toate măsurile luate de organismele statului[53] și cu tot revirimentul alternant, arată tocmai șubrezenia economiei bazate pe motorul căutării profitului privat: pe plan mondial, deoarece interdependențele sunt uriașe[54].

 

Înfrângerea populației din Grecia este drumul pentru asprirea austerității peste tot. Înfrângerea Greciei este o lovitură pentru populația întregii Europe, a întregii lumi. (Dar, atenție! Înfrângerea rezistenței populare din fiecare țară lovește rezistența populară din lume: de aceea, nu trebuie să fim sensibili doar la experiențe apropiate de noi).

 

*

 

Acest material a fost terminat când a avut loc capitularea Syrizei[55]: care a dat încă puțin timp capitalului european și american. Cu toate aparentele nazuri ale troicii, acum când este asigurată, și cu toată înverșunarea ei de a obține totul de la Tsipras[56] – deoarece ’referendumul a adus mari prejudicii Europei și economiei’ – și de a da mai puțin decât i s-a cerut, în final ECB va pompa din nou bani în băncile grecești, deja bursele s-au înviorat: deci va fi business as usual. Din păcate, pe seama oamenilor.

 

Și mai merită să votăm, când votul majorității este pe față, cinic, încălcat?

 

Și nu ar fi, oare, mai eficient, nu ar evita atâtea suferințe, inclusiv o schimbare de regim în sensul autoritarismului[57] – singur capabil să păstreze interesele capitalului –, o strategie alternativă a stângii realmente radicale?

 

 

[1] Prof. Rodrigue Tremblay, Greece and the Euro: Towards Financial Implosion,

Global Research, July 07, 2015, 14 July 2011, http://www.globalresearch.ca/greece-and-the-euro-towards-financial-implosion/25632.

[2] Pratap Chatterjee, Greece: Of Disappearing Debt and Illegal Loans

Global Research, July 07, 2015, CorpWatch 13 November 2013, http://www.globalresearch.ca/greece-of-disappearing-debt-and-illegal-loans/5460820.

[3] Global Research News, The IMF Has Made €2.5 Billion Profit Out of Greece Loans, July 06, 2015, Jubilee Debt Campaign, http://www.globalresearch.ca/the-imf-has-made-e2-5-billion-profit-out-of-greece-loans/5460608.

[4] Vezi și Hellenic Parliament’s Debt Truth Committee Report. Preliminary Findings – Executive Summary, By Global Research News Global Research, June 18, 2015, Hellenic Parliament 17 June 2015, http://www.globalresearch.ca/hellenic-parliaments-debt-truth-committee-report/5456673.

[5] J. D. Heyes, Iceland, the Land of Freedom and True Democracy, Grows Booming Economy After Jailing Bankster Criminals, July 03, 2015, Natural News, http://www.globalresearch.ca/iceland-the-land-of-freedom-and-true-democracy-grows-booming-economy-after-jailing-bankster-criminals/5460210.

[6] Grecia a dat și în ultimii ani de criză de la 3,3% din PIB în 2009 la 2,5% în 2013 și 2,2% în 2014, în timp ce Germania și Olanda dau câte 1,2% iar Italia, 1,3%, Belgia –1,1%, Stockholm International Peace Research Institute, http://www.sipri.org/research/armaments/milex/milex_database; dacă Grecia ar tăia cheltuielile militare la jumătate, ar putea plăti imediat datoria către FMI și ar ajunge și la surplusul bugetar de 1% cerut de troică pentru anul 2015; dar instituțiile nu au acceptat aceasta, sub pretextul că legea le interzice să se interfere în politica de apărare a țărilor; în timpul deceniului anterior lui 2010, Grecia a avut 7% din PIB cheltuieli militare, plătite mai ales companiilor de armament germane și franceze, Finian Cunningham, Greece’s Downfall and Redemption, 29.06.2015, http://sputniknews.com/columnists/20150629/1023985661.html.

[7] Cel mai îndatorat stat în cifre absolute: SUA, cu 17 trilioane (10¹²), aproape 100% PIB-ul lor. Dar există state a căror datorie le excede PIB-ul (de exemplu, Grecia, 175% din PIB).

[8] Iar pentru ca aceste țări să/și păstreze supremația economică, exercită presiuni asupra țărilor recalcitrante: impun sancțiuni, atacă moneda națională, complică tranzacțiile financiare, confiscă bunurile acestor țări aflate în străinătate (Dmitry Orlov, The Care and Feeding Of A Financial Black Hole, http://www.zerohedge.com/news/2015-06-30/care-and-feeding-financial-black-hole), lăsând la o parte coruperea ‘elitelor’ compradore și războiul ideologic cu minciunile media.

[9] Pratap Chatterjee, EuroZone Profiteers: How German and French Banks Helped Bankrupt Greece, July 01, 2015, Common Dreams 30 June 2015, http://www.globalresearch.ca/eurozone-profiteers-how-german-and-french-banks-helped-bankrupt-greece/5459633.

[10] Pierre Van Grunderbeek, Est-ce que l’économie grecque est stupide ?, 27 avril 2015, http://www.mondialisation.ca/est-ce-que-leconomie-grecque-est-stupide/5445435.

[11] La un moment dat bazându-se pe documente chiar ale instituțiilor care au demonstrat cu cifre că austeritatea nu este o soluție pentru ca dattoriile să fie plătite, vezi Austerity not enough to save Greece – leaked IMF documents, July 01, 2015, http://rt.com/news/270853-greek-debt-unsustainable-imf/.

[12] Într-o formulare filosofică, dar foarte clară: Alain Badiou : « Le communisme est le nom de l’alternative », 11 avril 2012, http://www.michelcollon.info/Alain-Badiou-Le-communisme-est-le.html.

[13] Prof. James Petras, Syriza: Plunder, Pillage and Prostration: How the ‘Hard Left’ Embraces the Policies of the Hard Right, June 15, 2015, http://www.globalresearch.ca/syriza-plunder-pillage-and-prostration-how-the-hard-left-embraces-the-policies-of-the-hard-right/5455695.

[14] Greece: Manolis Glezos calls on Syriza leaders to end ’dialogue’ with creditors, 17 June 2015, http://www.marxist.com/greece-manolis-glezos-calls-on-syriza-leaders-to-end-dialogue-with-creditors.htm; Greece: Syrizas trade union faction calls for class struggle to overthrow capital and memoranda austerity, 17 June 2015, http://www.marxist.com/greece-syrizas-trade-union-faction-calls-for-class-struggle-to-overthrow-capital-and-memoranda-austerity.htm.

[15] Întrebarea din referendum a ascuns consecințele rămânerii în euro, susținând implicit că doar cererile instituțiilor ar fi absurde, dar nu și dorința guvernului de a păstra Grecia în sistemul relațiilor financiare (deci economice) capitaliste. Or, tocmai rămânerea în euro ar fi antrenat, după cum și va antrena, suferințe mult mai mari și o agravare fără sfârșit a problemelor țării.

[16] Jorge Martín, Tsipras calls referendum: reject troika’s ultimatum, break with capitalism, 27 June 2015, http://www.marxist.com/tsipras-referendum-greece.htm.

[17] Jorge Martin, Troika’s ultimatum to Greece: A coup in the making, Thursday, 25 June 2015, http://www.marxist.com/troika-ultimatum-to-greece-coup-in-the-making.htm.

[18] http://www.ziare.com/bce/euro/grecia-se-scufunda-masura-luata-de-urgenta-de-bce-1368971.

[19] Acest control, impus pe 28 iunie 2015, a constat în: închiderea băncilor o perioadă, retragerea de la bancomate a doar 60 de euro de persoană pe zi, cardurile străine fiind exceptate de la această limită, transferul banilor în afara Greciei necesitând avizul autorităților, o agenție specializată urmând să asigure plățile urgente ce nu pot avea loc în limitele de mai sus ale banilor cash sau ale tranzacțiilor electronice, cf. Kavaljit Singh, Who Owns Greece’s Debt, July 04, 2015, Madhyam 2 July 2015, http://www.globalresearch.ca/who-owns-greeces-debt/5460265. (AB, dar 60 de euro x 30 = 1800 de euro lunar, cât o mare parte a populației nu are).

[20] Robert Stevens and Alex Lantier, Greek prime minister calls for referendum on EU austerity demands, 27 June 2015, http://www.wsws.org/en/articles/2015/06/27/gree-j27.html.

[21] https://en.wikipedia.org/wiki/Greek_economy_referendum,_2015.

[22] Adică datoriile nu vor trebui plătite de băncile private grecești – cum ar fi dacă Grecia se retrage din zona euro – ci în continuare de către stattul grec, vezi Bill Holter, Financial Bombshells: Greece and JPMorgan, July 01, 2015, http://www.globalresearch.ca/financial-bombshells-greece-and-jpmorgan/5459597.

[23] Vezi măsurile troicii la Panayota Maniou, The full truth about the breakdown of the negotiations, 29 June 2015, http://www.transform-network.net/index.php?id=312&L=0&tx_newstransform_newstransform[controller]=Blog&tx_newstransform_newstransform[action]=detail&tx_newstransform_newstransform[newsItem]=5538&cHash=2370643b43430bee3dfd206cf48ee333:

1) impunerea a 23% TVA la restaurante și hoteluri,

2) abolirea exceptării insulelor de TVA,

  • impunerea unui depozit de 100% drept ’avans pentru impozite’ la toate afacerile, inclusiv la cele ale liber-profesioniștilor,
  • abolirea deducerilor de impozite pentru fermieri (pentru combustibil și taxa pe venit),
  • tăierea a 900 de milioane de euro (0,5% din PIB) din cheltuielile sociale,
  • reducerea imediată a pensionărilor timpurii,
  • abolirea graduală a fondului de solidaritate pentru pensionari,
  • implementarea deficitului 0 și finanțarea fondului secundar de pensii numai din resursele proprii, (și un surplus bugetar net de 3,5% din PIB în 2018, în condițiile în care șomajul tinerilor depășește 60% –  Joseph Stiglitz, Europe’s Attack On Greek Democracy, 29 Jun 15, http://www.transform-network.net/index.php?id=312&L=0&tx_newstransform_newstransform[controller]=Blog&tx_newstransform_newstransform[action]=detail&tx_newstransform_newstransform[newsItem]=5539&cHash=0b1539fc978dc558351c59529c67b528),
  • abolirea contribuțiilor speciale la fondul de pensii, adică reducerea sa cu mai mult de 700 de milioane de euro,
  • creșterea contribuției pensionarilor la sănătate, de la 4% la 6%,
  • înghețarea pensiilor până în 2021,
  • crearea unei legi permisive pentru concedierile în masă,
  • reducerea limitei de neconfiscare de către bănci a depozitelor mai mici de 1500 de euro,
  • creșterea ratei dobânzii pentru sumele ce corespund datoriilor – la persoane și afaceri,
  • reducerea salariilor din sectorul public,
  • implementarea totală a măsurilor OCDE acceptate de către guvernele anterioare,
  • măsuri împotriva producției farmaceutice grecești,
  • privatizarea rețelelor electrice,
  • privatizarea restului acțiunilor Telecomunicațiilor, deținute încă de stat,
  • neimpunerea contribuției speciale de 12% pe profiturile mai mari de 500 000 euro pentru anul fiscal 2014,
  • a nu păstra contribuțiile angajatorilor pentru pensii și securitate socială la nivelul anului 2014 9a l scădea).

[24] Vassilis K. Fouskas, What Greece’s Creditors Should Know, Global Research, June 18, 2015,

http://www.globalresearch.ca/what-greeces-creditors-should-know/5456533.

[25] Naționalizarea sistemului bancar poate avea loc și în cadrul capitalismului, iar sistemul se poate subordona foarte bine legilor economiei capitaliste. Vezi, inclusiv istoria, Ellen Hodgson Brown, The Public Bank Solution: From Austerity to Prosperity, Foreword by Hazel Henderson, Baton Rouge, Third Millenium Press, 2013; și Ellen Brown, “Guerrilla Warfare” Against the EU-ECB-IMF Economic Hegemony: The Challenge and Promise of Greece. The Nationalization of the Banking System, July 10, 2015, http://www.globalresearch.ca/guerrilla-warfare-against-the-eu-ecb-imf-economic-hegemony-the-challenge-and-promise-of-greece-the-nationalization-of-the-banking-system/5461744.

Cauzele opoziției troicii sunt, însă, mai ales politice, Peter Koenig, Greece – Black Friday – Blackmailed into Capitulation? Tsipras’ Austerity Plan, July 10, 2015, http://www.globalresearch.ca/greece-black-friday-blackmailed-into-capitulation-tsipras-austerity-plan/5461822

[26] Nici naționalizarea marilor companii – căci nimeni nu dorește să strice ceea ce merge bine, întreprinderile mici și mijlocii – nu înseamnă per se socialism. Dacă istoria stalinismului trecut nu e suficientă, vezi ’capitalismul de stat’ actual din China, unde proprietatea de stat se pliază pe cerere și e mai ferită de fenomenele negative date de piețe: e perspeciva unui economist departe de a fi comunist, Joe Zhang, Party Man, Company Man: Is China’s State Capitalism Doomed?, Honolulu, Hong Kong, Beijing, Singapore, Enrich Professional Publishing, 2014; Joe Zhang, How China renationalized its economy, July 7, 2015, http://asia.nikkei.com/Viewpoints/Perspectives/How-China-renationalized-its-economy.

AB, Dar este adevărat că naționalizarea economiei este un pas spre socialism.

[27] Peter Koenig, Greece – The Way Out. Troika Involved in “Financial Terrorism”. It’s “Economic Waterboarding”, June 26, 2015, http://www.globalresearch.ca/greece-the-way-out-troika-involved-in-financial-terrorism-its-economic-waterboarding/5458500.

[28] Jorge Martín, Greece imposes capital controls as Troika escalates blackmail, 29 June 2015, http://www.marxist.com/greece-imposes-capital-controls-as-troika-escalates-blackmail.htm; Communist Tendency of SYRIZA, Greece: Let’s take the banks and economic power out of the hands of the blackmailers! No to passive serenity! For mass action and radical measures!, 29 June 2015, http://www.marxist.com/greece-lets-take-the-banks-and-economic-power-out-of-the-hands-of-the-blackmailers-no-to-passive-serenity-for-mass-action-and-radical-measures.htm.

[29] Financial Stability Board este organismul care reglează sistemul bancar pe plan mondial. El a creat așa-numita “Adequacy of Loss-Absorbing Capacity of Global Systemically Important Banks in Resolution”. Vezi referințele la Ellen Brown, New G20 Rules: Cyprus-style Bail-ins to Hit Depositors and Pensioners, December 1, 2014, http://ellenbrown.com/2014/12/01/new-rules-cyprus-style-bail-ins-to-hit-deposits-and-pensions/; EU regulators tell 11 countries to adopt bank bail-in rules, Thu May 28, 2015, http://ca.reuters.com/article/businessNews/idCAKBN0OD14Z20150528;

Michael Snyder, EU Forcing European Nations To Adopt ‘Bail-In’ Legislation By The End Of The Summer, June 6, 2015, http://freedomoutpost.com/2015/06/eu-forcing-european-nations-to-adopt-bail-in-legislation-by-the-end-of-the-summer/.

[30] Prof Michel Chossudovsky, The Confiscation of Bank Savings to “Save the Banks”: The Diabolical Bank “Bail-In” Proposal, July 08, 2015, Global Research 2 April 2013, http://www.globalresearch.ca/the-confiscation-of-bank-savings-to-save-the-banks/5329411; James Corbett and Prof Michel Chossudovsky, Cyprus, Greece and Beyond: The “Bail-in” and Confiscation of Bank Deposits: The Birth of the New Financial Order, (April 2013), July 08, 2015, http://www.globalresearch.ca/bail-in-the-birth-of-the-new-financial-order/5330946.

[31] Vezi cel puțin Mahdi Darius Nazemroaya, The US Dollar and Bretton Woods are Finished: The BRICS/SCO Summits in Ufa Mark the Start of a “Silk World Order”, July 10, 2015, Strategic Culture Foundation, 10 July 2015, http://www.globalresearch.ca/the-us-dollar-and-bretton-woods-are-finished-the-bricssco-summits-in-ufa-marks-the-start-of-a-silk-world-order/5461828.

[32] Dr. Paul Craig Roberts, Greece’s Sovereign Debt Crisis: “The Losers are the Looters”. Washington Intent Upon Blocking a Greek Exit, Global Research, July 08, 2015, paulcraigroberts.org 7 July 2015, http://www.globalresearch.ca/greeces-sovereign-debt-crisis-the-losers-are-the-looters-washington-intent-upon-blocking-a-greek-exit/5461172.

[33] Prof. James K Galbraith, Nine Myths About the Greek Crisis, July 03, 2015, http://www.globalresearch.ca/nine-myths-about-the-greek-crisis/5460153.

[34] Vezi Stamatis Karagiannopoulos, Greece: neither honourable compromise nor accidental rupture: the only way forward is a socialist policy, 13 May 2015, http://www.marxist.com/greece-neither-honourable-compromise-nor-accidental-rupture-the-only-way-forward-is-a-socialist-revolution-part-one.htm; 15 May 2015, http://www.marxist.com/greece-neither-honourable-compromise-nor-accidental-rupture-the-only-way-forward-is-a-socialist-revolution-part-two.htm; 19 May 2015, http://www.marxist.com/greece-neither-honourable-compromise-nor-accidental-rupture-the-only-way-forward-is-a-socialist-revolution-part-three.htm; 22 May 2015, http://www.marxist.com/greece-neither-honourable-compromise-nor-accidental-rupture-the-only-way-forward-is-a-socialist-revolution-part-four.htm; 25 May 2015, http://www.marxist.com/greece-neither-honourable-compromise-nor-accidental-rupture-the-only-way-forward-is-a-socialist-revolution-part-five.htm; 26 May 2015, http://www.marxist.com/greece-neither-honourable-compromise-nor-accidental-rupture-the-only-way-forward-is-a-socialist-revolution-part-six.htm.

[35] Vezi o analiză folositoare la Pierre Bance, Alain Badiou, Marcel Gauchet, communisme et réformisme en quête de modernité, 5 février 2015, http://www.autrefutur.net/Alain-Badiou-Marcel-Gauchet.

[36] Asian Infrastructure Investment Bank.

[37] Stephen Lendman, Greece May Become a Member of BRICS. Debt Relief From the New Development Bank (NDB)?, July 01, 2015, http://www.globalresearch.ca/greece-may-become-a-member-of-brics-debt-relief-from-new-development-bank-ndb/5459375.

[38] Paul Craig Roberts’ Address to the International Conference on the European/Russian Crisis Created by Washington, June 19, 2015, http://www.paulcraigroberts.org/2015/06/19/paul-craig-roberts-address-international-conference-europeanrussian-crisis-created-washington/.

[39] Andre Vltchek, In Ecuador, Fight for Mankind; In Greece, Fight for Greece!, 7 July 2015, http://www.counterpunch.org/2015/07/07/in-ecuador-fight-for-mankind-in-greece-fight-for-greece/.

[40] Elisseos Vagenas, SYRIZA: “the left reserve force” of capitalism, http://inter.kke.gr/en/articles/SYRIZA-the-left-reserve-force-of-capitalism/; http://inter.kke.gr/en/articles/KKE-NO-to-the-continuing-bankruptcy-of-the-people/; On the result of the referendum: Hundreds of thousands of people supported the proposal of the KKE, http://inter.kke.gr/en/articles/On-the-result-of-the-referendum-Hundreds-of-thousands-of-people-supported-the-proposal-of-the-KKE/.

[41] Savas Michael Matsas, The battle for the Referendum in Greece, June 30, 2015, http://redmed.org/article/battle-referendum-greece.

[42] Jorge Martín, Greece imposes capital controls as Troika escalates blackmail, 29 June 2015, http://www.marxist.com/greece-imposes-capital-controls-as-troika-escalates-blackmail.htm; vezi aceeași poziție a internaționaliștilor, wsws, Nick Beams, Syriza’s Fraudulent Capital Controls, World Socialist Web Site, 30 June 2015.

[43] Cum au crezut cei din All Workers Militant Front (W.F.T.U. Affiliate), Athens, June 30, 2015,

http://www.pamehellas.gr.

[44] Peter Koenig, Greece – The Delphi Declaration, June 27, 2015, http://www.globalresearch.ca/greece-the-delphi-declaration/5458742.

[45] How Much Austerity Can Europe Endure?, http://www.internationaleonline.org/opinions/73_how_much_austerity_can_europe_endure, preluat de http://www.romaniacurata.ro/cata-austeritate-poate-indura-europa/.

[46] Ambrose Evans-Pritchard, Europe is blowing itself apart over Greece – and nobody seems able to stop it, 07 Jul 2015, http://www.telegraph.co.uk/finance/economics/11724924/Europe-is-blowing-itself-apart-over-Greece-and-nobody-can-stop-it.html, a considerat că Tsipras nu s-a așteptat să câștige referendumul și că, oferind, în logica sa reformistă, programul de austeritate cerut de troica, își va da demisia pentru a nu primi oprobriul populației.

[47] Am putea să comparăm trădarea Syrizei cu ceea ce s-a întâmplat acum 100 de ani, când social-democrații germani și francezi au votat creditele de război în parlamente, pavând începerea Primului Război Mondial și asumând transformarea propriilor votanți în carne de tun.

[48] Alex Lantier, Operation Nemesis: Syriza plans to deploy army to crush protests in Greece, 6 July 2015, http://www.wsws.org/en/articles/2015/07/06/neme-j06.html.

[49] Ambrose Evans-Pritchard, Crippled Greece yields to overwhelming power as deal loom, 11 Jul 2015, http://www.telegraph.co.uk/finance/economics/11732926/Crippled-Greece-yields-to-overwhelming-power-as-deal-looms.html.

[50] Alex Lantier, Greek government approves brutal austerity measures in proposal to EU, 10 July 2015, http://www.wsws.org/en/articles/2015/07/10/gree-j10.html; Bruxelles-ul a primit durul plan al grecilor: Ce promite Tsipras ca sa primeasca banii UE, http://www.ziare.com/economie/criza-grecia/bruxelles-ul-a-primit-durul-plan-al-grecilor-ce-promite-tsipras-ca-sa-primeasca-banii-ue-1372519.

[51] The Latest on Greece and Its Future in the Euro, http://www.nytimes.com/live/greek-debt-crisis-live-updates/full-text-of-the-greek-request/.

[52] Pam Martens and Russ Martens, Banks Closed in Greece, China Stock Market Effectively Shuttered, Commodities Plunging: Is the 2008 Crisis Back With a Vengeance?, 8 July 2015, http://wallstreetonparade.com/2015/07/banks-closed-in-greece-china-stock-market-effectively-shuttered-commodities-plunging-is-the-2008-crisis-back-with-a-vengeance/; Nick Beams, Chinese government desperate to halt market slide, 6 July 2015, http://www.wsws.org/en/articles/2015/07/06/chin-j06.html; Nick Beams, China’s share plunge casts lengthening shadow over global markets, 7 July 2015, http://www.wsws.org/en/articles/2015/07/07/lead-j07.html.

[53] Nick Beams, China share rout hits global markets, 9 July 2015, http://www.wsws.org/en/articles/2015/07/09/lead-j09.html.

[54] Nick Beams, The significance of the Chinese stock market rout, 8 July 2015, http://www.wsws.org/en/articles/2015/07/08/pers-j08.html.

[55] Să nu uităm cel puțin câteva măsuri de austeritate: eliminarea unui fond de solidaritate pentru pensionarii săraci și creșterea impozitului pentru sănătate cu 50% pentru toți pensionarii, creșterea TVA la 23%, inclusiv în insule, scăderea salariilor din sectorul public (AB, dar, după cum știm, asta este și o manieră de a reduce salariile din privat), continuarea privatizărilor, tăierea subvențiilor la combustibil pentru fermieri, creșterea impozitelor la liber-profesioniști, micile întreprinderi și proprietate, cf. Alex Lantier, Syriza’s betrayal of the Greek working class, 11 July 2015, http://www.wsws.org/en/articles/2015/07/11/pers-j11.html.

[56] Creditors set to demand more austerity from Greece ahead of crunch finance ministers meeting, http://www.telegraph.co.uk/finance/economics/11733260/Greece-news-live-Creditors-set-to-demand-more-austerity-from-Greece-ahead-of-crunch-finance-ministers-meeting.html.

[57] Stephen Lendman, Planned US Coup in Greece?, July 08, 2015, http://www.globalresearch.ca/planned-us-coup-in-greece/5461051.

 

 

63 răspunsuri la Trebuie să ne plătim datoriile?

  1. Ghita Bizonu' spune:

    E … si mia la obiectu suboectului : Grecia.
    Cheltuielile militare ale Grecieo au fost pur si simplu exagerate. Vecinatatea nu justifica acest efort. Unica tara cu “pretentii” fiind .. Grecia. iar ingurul vecin care ar putea=-o ameinta in mod seriso este Turcoa care da dovada de mult mai multa retinere ca Grecia
    Pur si simplu chetuileiel f mari cu “apararea” pot fi motivate doar .. psihuatric!

  2. Gigi spune:

    Pentru a sintetiza articolul: Vina pentru situatia Greciei este a sistemului capitalist in general si a sistemului bancar in special. O cauza secundara este cheltuiala militara
    nejustificata a Greciei, dar si aceasta este o consecinta a presiunilor ”complexului
    militar-industrial”. Tentativele de solutionare a problemei s-au incadrat in paradigma sistemului capitalist, deci sunt sortite esecului. Singura solutie este miscarea catre un sistem comunist.

    Incep prin a spune ca sunt de acord cu cateva aspecte ale articolului:
    -Principiul inviolabilitatii proprietatii private este incalcat din ce in ce mai mult in ultimii ani. Aceasta este o problema care trebuie adresata.
    – Recunoasterea faptului ca banii care se duc catre Grecia vin de la cetatenii UE. Aceasta este o realitate, desi unii cititori ai CA aleg sa o ignore. In momentul in care denumesti banii ca ”abstracti” sau ”neant pur”, dai dovada de ignoranta si lipsa de respect pentru poporul care a platit acei bani, pe care i-ar fi putut folosi intern.
    – Bancile au partea lor de vina in crearea si evolutia crizei financiare. Sunt perfect de acord cu inceperea cercetarilor si urmarirea lor in instanta.

    Autoarea articolului ignora insa cateva aspecte:
    -Grecia a inceput criza cu un deficit imens. Acel deficit a fost cauzat de cheltuielile militare si de masurile sociale aberante luate de guvernele anterioare, dublate de o evaziune fiscala la un nivel apropiat de al Romaniei. Acest deficit este pur intern.
    Bancile nu au nici o legatura cu faptul ca Grecia considera Turcia (membru NATO) o amenintare; sau ca diferite guverne au oferit drept mita electorala posturi in aparatul de stat sau pensionare anticipata in situatii absurde; sau ca Grecia pur si simplu a refuzat pana acum (si refuza si in momentul de fata) sa clarifice si sa aplice legislatia privind colectarea taxelor.
    -Situatia aceasta exista din 2010. Este vorba de 5 ani in care diferite guverne au tergiversat implementarea unor masuri de bun simt. Cu toate acestea, la inceputul anului Grecia nu avea deficit. Relatia cu creditorii era mult mai amiabila. Masurile care se prefigurau a fi impuse anul acesta erau mult mai blande. Grecia se indrepta
    intr-o directie care i-ar fi permis sa nu fie dependenta de banii altora. Apoi a aparut Syriza.
    -Tsipras a dat dovada de o incompetenta crasa. A inversat masuri de austeritate, a afisat o mina relaxata si zambitoare si a refuzat propuneri fara a aduce altele echivalente in loc. Adica a sabotat increderea, a aratat ca nu intelege gravitatea situatiei si canu are un plan clar de actiune. Primele doua sunt admisibile de pe o pozitie de
    forta, pozitie pe care Tsipras nu a avut-o niciodata. Referendumul, desi nu era
    necesar (Syriza avea puterea in urma unor alegeri democratice cu jumatate de an
    in urma, iar platforma politica era neschimbata – oamenii alesesera deja Syriza
    in deplina cunostiinta de cauza) i-a oferit o ocazie sa isi intareasca pozitia,
    ocazie pe care a pierdut-o.

    In final, consider o problema destul de grava faptul ca diferiti autori si cititori ai CA aleg
    calea batatorita a demonizarii adversarului. Creditorii nu sunt reprezentanti ai unor oameni, sunt ”capitalul” sau ”bancile” (iar pe un alt site, aflat diametral opus fata de acesta dar cu aceleasi metehne de externalizare a vinei, ar fi probabil evreii). De acord, e mult mai usor si mai putin ambiguu din punct de vedere moral. Dar asta duce la o intelegere incompleta a situatiei si implicit la pierderea unor ocazii de a rezolva problema.

    PS: Nu o sa ma obosesc sa explic de ce solutia prezentata de autor (nationalizare, iesire din zona euro, in general comunism) este gresita. Doar daca ne uitam la propunerea de a iesi din NATO si a reduce cheltuielile militare in acelasi timp si cred ca
    se pot scrie cateva randuri mai mult sau mai putin sarcastice.

  3. Ana Bazac spune:

    Păi scrieți-le. Eu sunt prima interesată de contra-argumente reale.
    Chiar e nevoie să ne aplecăm asupra măsurilor. Deci, dacă ați fi reprezentantul Greciei, ce măsuri ați lua?

  4. Gigi spune:

    In legatura cu propunerea de a iesi din NATO si de a reduce cheltuielile militare, singurul lucru pe care pot sa il spun e ca nu e o propunere buna. Daca vrei sa reduci cheltuielile militare ramai in NATO.

    Ce as face daca as fi reprezentantul Greciei? Acum e cam tarziu. Momentul perfect era imediat dupa referendum. Atunci se puteau aduce contrapropuneri.
    Acum singurele lucruri care se mai pot face sunt:

    – Trecerea masurilor prin parlament si implementarea lor imediata. Pierderea credibilitatii te-a costat active de 50Mld. Frecatul mentei 2 saptamani te-a mai costat 20-30Mld (estimat). Vrei sa iti revii cat mai repede si sa arati ca esti om serios.
    – Folosirea celor 12.5 Mld din fond pentru investii reale in economie, nu masuri sociale. Proiecte de infrastructura/energie/IT/sustinerea IMM-urilor etc. 12.5 Mld pot avea un impact serios daca sunt folositi eficient.
    – Mentinerea lui Tsipras ca prim-ministru. Stiu ca pare contraintuitiv avand in vedere cat de rau a dat cu bata-n balta, dar orice sut in fund e un pas inainte. Lectia a fost invatata, nu are sens sa il aducem pe unul care nu a participat la curs. In alta ordine de idei, nu e corect sa dai foc la casa si sa pleci. Si din aia 12.5 Mld cumparati-i omului o cravata.

    Asta e, nu prea ai variante. Cand iti folosesti charisma personala si talentele de game theory ale ministrului tau de finante pentru a te negocia intr-un colt, suporti consecintele.

  5. Ana Bazac spune:

    Vă mulțumesc mult pentru incercare. Sunt foarte de acord – am scris și în text – că tragerea de timp nu a folosit deloc Greciei (dar a folosit mișcării de a obosi psihic populația și a contribui și astfel la deruta și confuzia sa). Totuși, răspunsul dvs. ocolește problema consecințelor asupra populației.
    În ce mă privește, nu pot să pornesc de la abstracții, ci doar de la situația reală a populației.

  6. Gigi spune:

    Permiteti-mi sa va contrazic in sensul ca nu exista o miscare de a obosi psihic populatia, cel putin nu din partea creditorilor. Trebuie sa incercam sa privim lucrurile si din punctul lor de vedere: sunt niste oameni alesi, care se supun presiunii alegatorilor lor. Iar alegatorii nu privesc favorabil faptul ca o parte din taxele platite de ei se duc catre o tara care nu face efortul de a iesi din situatia in care se afla. Pana la aparitia Syrizei totusi, directia era cea corecta, cu toate ca ritmul schimbarii nu era optim. Astfel, Merkel putea sa apara la TV si sa spuna: “Vedeti, le-am dat 50 Mld, dar au ajuns de la 13% deficit la 1% surplus. Nu este totul roz, dar lucrurile se misca.” Acum nu mai poate sa spuna acest lucru. Deci, referendum-ul a pus-o intr-o pozitie din care nu poate accepta altceva decat conditii mai grele pentru Grecia, desi poate ca nu ar fi dorit sa impuna aceste conditii si in mod sigur ar fi preferat ca lucrurile sa continue in directia trasata in 2014.

    Consecintele asupra populatiei vor fi dure. Scaderea nivelului de trai este inevitabila si probabil ca Romania va trebui sa organizeze un schimb de experienta pentru a-i invata pe greci cum sa traiesti cu o pensie de 300 de lei. In zonele rurale trocul deja functioneaza si probabil ca se va extinde.
    Cei mai loviti sunt tinerii. Singura optiune pentru ei este sa faca acelasi lucru pe care l-au facut romanii: plecatul la munca in strainatate. In cazul in care sistemul educational din Grecia este suficient de bun, nu vor pleca sa culeaga capsuni. Vor castiga experienta, vor pune presiune pe piata muncii din Nord si vor trimite bani inapoi in tara. Ma mir ca acest proces nu a inceput deja.

  7. Ana Bazac spune:

    Mișcarea este – deci nu doar a fost – reală, din păcate. Ea este realizată împreună, de categoriile dominante din afară și dinăuntru, desigur prin interpușii din media și cu ajutorul intelectualilor incompetenți și fricoși.

    Și, tocmai pentru că sunteți lucid și înțelegeți costul ‘reformelor’, ar trebui să mergeți mai departe.

    (Aveți, vă rog să-mi permiteți să vă spun, o viziune idealistă: presiunea pe piața muncii din Nord înseamnă, în fond, salarii mai mici pe această piață; și nu mă refer la discriminarea forței de muncă străine, și la întreaga piață a muncii din Occident; iar în ceea ce privește trimiterea banilor în țară, da, chiar există un mic flux deja în Grecia (nu așa de mare ca în România etc.), dar criza (concurența mondială etc.) (eu am mai scris despre chestiunile acestea de macroeconomie) nu reprezintă penttru dvs. un factor care vă frânează optimismul determinat de banii trimiși din afară?)

  8. Virgil Lazar spune:

    Intrebarea de fond ar daca poate fi inlocuit capitalismul ? Socialismul nu e functional. Nu are mecanisme de autoreglare. Capitalismul a avut piata….care o perioada a si functionat. Apoi au urmat mizeriile care au dus la tot felul de monopoluri mascate. Eu nu vad decat distributismul ca varianta posibila. Sau o forma de socialism care sa permita insa in spate functionarea capitalismului…incorsetat de legi care sa blocheze speculatiile financiare, lobby ul, fuziunile mari…etc….avnd ca model tarile nordice.

  9. Gigi spune:

    Punctul de inflexiune a fost generat de Syriza. Existenta acelei miscari implica faptul ca Tsipras e membru, lucru putin probabil. Eu cred ca omul chiar tine la tara lui, dar ocupa o pozitie superioara competentei. Din punctul meu de vedere ne indreptam prea usor spre conspiratii, cu prea putine dovezi. Iar impotriva unei teorii a conspiratiei nesustinuta de dovezi nu am cum sa argumentez, pe motivul ca nu pot gasi un raspuns pentru “stiu eu ca e asa”.
    Nu am cum sa meg mai departe pentru ca nu sunt atat de destept. Cred ca o alternativa este iesirea din zona euro, care ar reprezenta o situatie cu adevarat tragica. Iar alternativa comunista ar reprezenta o situatie tragica si pe termen lung.
    In legatura cu presiunea pe piata muncii, greseala a fost de exprimare si mi-a apartinut. Nu e vorba de presiune asupra pietei ci de presiune sociala. Un fel de “daca ma dai afara din casa mea, o sa vin in casa ta”. Sincer, nu stiu daca ar avea efectul scontat, dar sa fim seriosi, ar avea ceva de pierdut?
    In orice caz, acum cautam posibile solutii. Munca in strainatate nu scoate Grecia din groapa, dar contribuie. Un salariu mic e mai bun decat nici un salariu. Experienta e mai buna decat nici o experienta. Si asta doar profitand de unul din pilonii fundamentali ai pietei libere.

  10. Ana Bazac spune:

    Nu e vorba de mișcare în sens, într-adevăr, de conspirație, ci de un fenomen de presiune, cu multe mijloace, asupra conștiinței populației. Vi se pare că nu are loc?
    Și nu e vorba de o persoană sau alta. Ci de influența – discutând despre Tsipras, deși mie nu imi place să personalizez – discursurilor, a comportamentelor asupra conștiinței sociale.

    Dar acum, chiar vă întreb: dacă tot ați fost aâtt de lucid în ceea ce privește consecințele, de ce ar fi ‘tragic’?

  11. Gigi spune:

    Repet, avand in vedere faptul ca pana la aparitia Syrizei directia era clara, nu consider ca are loc vreo miscare de presiune asupra constiintei populare. Exista presiune, dar e circumstantiala si nu o actiune constienta.
    Presupun ca ar fi tragic prin comparatie cu situatia actuala, in sensul ca ar exista o scadere si mai drastica a nivelului de trai. In plus, ma indoiesc ca Grecia s-ar mai putea imprumuta daca refuza plata datoriei, ceea ce inseamna ca ar trebui sa traiasca din ce produce. Probabil ca turismul va fi afectat pozitiv daca moneda viitoare ar fi foarte ieftina comparativ cu euro, dar importurile ar fi ceva mai scumpe.
    Dupa cum spuneam, nu sunt expert in domeniu. Totusi, daca solutia aceasta era preferabila, nu ar fi militat Varoufakis pentru ea?

  12. Eugen spune:

    Gigi, ieşirea din Zona Euro ar fi într-adevăr tragică pe moment (drahma ar avea undeva la valoarea hârtiei igienice iar grecii ar vedea ce înseamnă cu adevărat sărăcia), însă e cea mai bună soluţie pe termen lung. Celelalte alternative: continuarea situaţiei actuale – adică pomparea de bani din străinătate în economia Greciei, care în forma actuală nu prea e sustenabilă, în schimbul promisiunii unor reforme (cât de convins eşti că Tsipras chiar le va aplica şi nu va face ca predecesorii săi, adică doar din gură?); comunism – aici nici n-are rost să discutăm. Să explicăm cât de catastrofal ar fi un astfel de regim este superfluu.

    Deci Grexit, devalorizare masivă, prăbuşirea traiului grecilor până la nivelul Greciei, nu al Franţei sau Germaniei, reconstrucţie. Atunci se poate vorbi despre ştergerea unor datorii. Faptul că vor suferi oameni este inevitabil şi irelevant.

  13. Gigi spune:

    Eu cred ca inca mai este posibil ca Grecia sa implementeze reformele, sa dezvolte o economie eficienta si sustenabila si asta in cadrul zonei euro. Dar daca nu se poate, asta e. Oricum, vom vedea in urmatoarele zile.

  14. Eugen spune:

    Asta ar fi soluţia ideală. Sper şi aş vrea să se întâmple ce spui tu, ar fi cel mai bine şi pentru Grecia, şi pentru Europa, dar mă îndoiesc. Până nu vor simţi sărăcia adevărată, nu se vor învăţa minte. Sunt oameni trebuie să se dea chiar ei cu capul de tocul uşii ca să-şi dea seama că doare. Unii chiar de mai multe ori…

  15. Ana Bazac spune:

    Vă rog să mă iertați că vă răspund abia acum.
    Da, asta e întrebarea de fond. Dar răspunsul serios e numai dacă se argumentează de ce nu e funcțional, condițiile istorice ale funcționalității încercărilor de socialism din trecut; la fel despre mecanismele de reglare ale capitalismului. Iar dacă înțelegem și caracterul structural contradictoriu al acestor mecanisme și logica istorică a etapelor capitalismului – faptul că, un timp, piața a părut să funcționeze, dar, atenție, mereu cu crize chiar în inima sistemului, lăsând la o parte prețul plătit de periferii – atunci cum mai putem spera la redistribuție cât de cât echitabilă acum, în criza de sistem? Cum mai putem spera că vor dispărea/vor fi jugulate speculațiile financiare din cale-afară etc.?țChiar modelul țărilor nordice este doar unul de welfare state bine lucrat datorită condițiilor lor istorice specifice. Metodologic, deoarece acest model a coexistat cel puțin cu raporturile de subordonare economică a altor țări, cum putem să credem că acest model se poate și s-ar mai putea generaliza? Nu e această așteptare de egalizare a nivelurilor țărilor cel puțin o utopie, dacă nu chiar o atitudine cel puțin nepăsătoare – ca să nu spu mai mult – față de oamenii, să nu uităm, majoritatea, care plătesc pentru asemenea utopii?

  16. Gigi spune:

    Nu e functional deoarece nu include o motivatie pentru evolutie.
    Oricat ai planifica, oricat ai analiza trecutul si conditiile istorice, atata timp cat nu gasesti aceasta motivatie, rezultatul va fi acelasi: doua sisteme, unul capitalist si altul comunist, plecand din acelasi punct, vor avea evolutii diferite. Peste 100 de ani vor ajunge in puncte diferite si nu e greu de analizat care va evolua mai mult.
    Problema principala a capitalismului este ca a fost prost aplicat. Capitalismul nu inseamna doar “lasam piata sa se autoregleze”, pentru simplul motiv ca forta principala a capitalismului (lacomia) duce la abuzuri. Ai nevoie de un mecanism care sa puna frana atunci cand trebuie. Tarile nordice au acest mecanism.
    Partea amuzanta este ca, asa prost aplicat, tot a dus la o bunastare globala superioara oricarui lucru obtinut de orice sistem comunist, oricand. Cand spuneti ca periferia sufera, trebuie sa ne gandim ca totusi periferia in acest context este Grecia. Iar Grecia sufera prin comparatie cu centrul, adica cu economiile vestice. Dar daca am compara, la nivel absolut si folosind cifre, suferinta grecilor (care se zbat sa supravietuiasca cu o pensie de 500 de euro pe luna) cu modul de viata al oamenilor din , am constata ca totusi nici periferia, intr-o perioada de criza deosebit de grava, nu o duce chiar asa de rau precum ar putea daca ar alege alta cale.
    Modelul tarilor nordice (+Olanda) este, din punctul meu de vedere, calea cea mai buna din toate punctele de vedere. Iar scopul nu cred ca ar trebui sa fie egalizarea nivelului tarilor ci cresterea nivelului propriu. Deoarece, atata timp cat ne uitam peste gard, vom fi mereu nemultumiti.

  17. Ana Bazac spune:

    Bine, sperați ca UE, propria noastră țară etc. să introducă ‘modelul țărilor nordice’. Spor!

    Sigur că ideea nu e egalizarea, dar ‘creșterea nivelului propriu’ pentru fiecare țară în actualul moment istoric al capitalismului e, din păcate, o iluzionare.

    Metodologic, priviți lucrurile izolat.

  18. Gigi spune:

    Ideea e ca in momentul de fata UE incearca sa impuna acest model Greciei. Sa nu uitam totusi ca acel model este bazat pe colectarea eficienta a unor taxe destul de mari, precum si administrarea lor de un aparat de stat minim corupt, in contextul unei birocratii aproape inexistente. Adica opusul Greciei.

    Cat despre tara noastra, schimbarile ar trebui totusi sa vina din interior. Odata ce au fost efectuate, putem sa ne uitam la impedimentele externe (daca exista). Iar daca vorbim despre dificultatea aplicarii acestui model, ce credeti ca este mai usor de implementat: un model economic existent deja in cele mai puternice tari din UE, in care crizele sociale sunt aproape inexistente si pentru care UE militeaza; sau un sistem economic testat de-a lungul istoriei si care a esuat de fiecare data, in contextul unei uniuni care respinge acest model si in conditiile plecarii de pe pozitia unei economii in crestere, dar inca necompetitiva?

    “Metodologic, priviți lucrurile izolat.” – din pacate nu inteleg aceasta propozitie. Puteti aduce completari? Va multumesc.

  19. Eugen spune:

    “Mecanismul” respectiv ce ţine sub control derapajele capitalismului ţine şi de cultură şi civilizaţie. Desigur, este rasist să spun că ţările nordice, de pildă, stau mai bine decât România la capitolul ăsta, dar, în acelaşi timp, este şi adevărat. Într-o parte e respectat omul serios, care munceşte şi-şi plăteşte taxele, în cealaltă “şmenarul” care învârte pe degete sistemul, ştie să-l evite şi să profite din plin de pe urma lui. Iar pentru asta e de vină şi regimul comunist în care erai obligat să te “descurci” astfel, indiferent dacă era vorba să cumperi mâncare de pe piaţa neagră sau să schimbi plăcuţele de înmatriculare cu vecinul.

  20. Ana Bazac spune:

    Vă mulțumesc mult, e foarte important interesul dvs. pentru problemă.

    Păi, iată, chiar în comentariul dvs. de acum: ‘in care crizele sociale sunt aproape inexistente si pentru care UE militeaza’. Prima propoziție din frază e neconformă cu realitatea, iar a doua e caraghioasă, adică se referă la vorbe și ia drept bune aceste vorbe. Toată lumea dorește, desigur, să nu fie crize, dar economia politică demonstrează că: 1) aceste crize sunt structurale, și 2) speranța că ele nu vor veni etc. aparține numai ideologilor (în primul sens al cuvântului ideologie la Marx, de falsă conștiință), adică numai intelectualilor de dreapta, conservatori și liberali deopotrivă. Iar punctul de vedere al acestor intelectuali, adică al categoriilor dominante în general, este ‘scapă cine poate’, chiar pe seama altora etc.

    Sunt de acord că schimbările dintr-o țară trebuie să fie inițiate de aici (adică nu trebuie doar să așteptăm de la alții). Dar ideea dvs. că răul se trage doar din aplicarea proastă a capitalismului, în general și în diferite țări, ignoră interdependențele, faptul că sistemul e unul, mondial.

    De asemenea, austeritatea din Grecia sau de oriunde nu înseamnă că oamenii se compară cu nivelul din Luxemburg, ci că, pur și simplu, nu mai pot trăi în condițiile de austeritate.
    Adică sărăcia cruntă nu e doar relativă, ci și absolută.

    Oricum, o cauză a imaginii dvs. fragmentate e – nu discut despre faptul că oamenii așa au fost învățați, cel puțin după 89 dacă nu și înainte, să discute în termeni de clasă, interese de clasă, sistem, interdependențe – faptul că nu cunoașteți niște chestiuni de macroeconomie într-o perspectivă critică. Iar asta înseamnă și că nu priviți lucrurile istoric: de ex., scoateți modelele la care vă referiți (fie dezvoltarea din fostele țări socialiste, fie din iubitele dvs. țări nordice etc.) din contextul istoric în care s-au conturat și pur și simplu le comparați.

    Eu am mai explicat câte ceva aici. Uitați-vă pe lucrările care discută logica sistemului, macroeconomia (veți vedea și unele lucruri despre birocrație).

    Adică problema e că trebuie să avem cât mai multe elemente, pentru că altfel nu facem decât să repetăm clișeele primite. Or, cum în mod evident doriți, trebuie să le privim critic. Adică să avem argumente, demonstrații logice penttru punctele noastre de vedere.

    Vă doresc succes și puteți să îl atingeți.

  21. Gigi spune:

    Vam multumesc pentru informatii si urari, insa o sa ma limitez la a discuta teoretic fara a aprofunda subiectul citind diferite lucrari. Nu face parte din obiectul muncii mele, am suficiente alte hobby-uri iar beneficiile nu ar justifica investitia.

    Incepand cu primul paragraf: “in care crizele sociale sunt aproape inexistente” – afirmatia este conforma cu realitatea. In tarile nordice sunt slabe sanse de a asmuti “clasa muncitoare” impotriva bogatilor. Diferentele nu sunt foarte mari intre ele si toti oamenii sunt multumiti. SI nu in sensul in care populatia din Coreea de Nord este fericita, ci in realitate. Poate este vorba de o mentalitate ceva mai pragmatica, poate este alta cauza. In orice caz, va garantez ca au alta treaba decat sa protesteze impotriva asupririi omului de catre om.
    Ca o completare, se poate ca in viitor sa apara crize sociale si in tarile nordice. Dar ar aparea ca urmare a unor schimbari fata de situatia actuala.

    UE nu militeaza cu vorbe. Dupa cum explicam mai devreme, UE incearca sa impuna acest model Greciei. Reformele cerute sunt un pas in acea directie.

    Bineinteles ca exista interdependente. Criza care a trecut este prin definitie aplicarea necorespunzatoare a capitalismului, propagata in intregul sistem. Dar sa ne gandim putin, ne-a prins aceasta criza cu toate treburile in ordine si ne-a dat planurile peste cap? Sau traiam dinainte intr-o tara corupta, cu infrastructura la pamant si cu un aparat de stat supradimensionat si ineficient? Sigur, daca nu ar fi venit criza am fi trait marginal mai bine, dar asta e ca si cum ai spune ca a intrat apa in casa pentru ca ploua, nu pentru ca exista gauri in acoperis.

    In legatura cu Grecia, conform informatiilor pe care le am, oamenii se descurca. Sigur, sunt si cazuri mai grave si nu e o situatie ideala, dar totusi accesul la elementele de baza inca exista. Mai au putin pana sa ajunga la nivelul Romaniei.

    Daca doriti sa analizam in contextul istoric, se poate si acest lucru. Puteti alege dumneavoastra o tara comunista dintr-o pozitie favorabila (Rusia presupun, avand in vedere toti satelitii care ii furnizau resurse) si o putem compara cu o tara nordica. Finlanda ma gandesc ca ar fi un exemplu bun, mai ales datorita relatiei istorice de prietenie cu Rusia. In orice context ati analiza, tot nu puteti suplini lipsa motivatiei.

  22. Gigi spune:

    De fapt mecanismul (adica guvernul care apara interesele populatiei) functioneaza tocmai datorita gradului de civilizatie. Intrebarea e ce masuri au luat ca sa ajunga acolo, si cum le putem aplica.

  23. Ana Bazac spune:

    În schimb, există o aplecare spre extrema dreaptă, nu?

    Of, tocmai asta e: oamenii nu văd mai departe de lungul nasului. Și, în același timp, se miră de ce există fenomene de alienare în propriile țări prospere.

    Sau nici nu se miră. Nu mai văd, nu îi mai interesează. Le e bine, sau relativ bine, cum doriți, și ‘tot ce e real e rațional’.

    Nu reiau despre maniera fragmentară și absolut în afara conceptelor de clasă în care priviți, am impresia că mergem cumva în paralel. Criza nu ne-a prins în ordine: pentru că la conturarea crizei au contribuit toate categoriile dominante – și din țară și din afară -: dezordinea a fost generată de de sus, nu doar conjunctural, datorită corupției și lăcomiei momentului, ci structural.

    Eu încerc să mă refer la problemele puse de dvs., dar dacă nu faceți un minim efort de a depăși clișeele, va fi foarte greu să continuăm dialogul.

  24. Gigi spune:

    De acord, exista o inclinatie spre extrema dreapta. Chiar ma gandeam daca sa o aduc in discutie, dar m-am gandit ca este o reactie la diferentele culturale generate de imigratie si nu o problema economica. Oricum, in tarile nordice este vorba de o minoritate statistic neimportanta. Cu toate acestea sunt de acord ca trebuie urmarita situatia.
    Bineinteles ca privesc in afara conceptelor de clasa. Asta pentru ca incerc sa privesc problema intr-un mod practic si nu ideologic. Probabil ca e un defect profesional, dar nu am de gand sa il corectez. Iar motivul pentru care mergem in paralel, desi dumneavoastra credeti ca este cauzat de maniera fragmentara in care gandesc, eu l-as pune in carca tendintei de a externaliza vina (observ ironia afirmatiei), pe care o constat inclusiv in discursul dumneavoastra si pe care am ajuns sa o consider obstacolul principal in calea evolutiei tarii. Pentru ca e mult mai usor sa arati cu degetul decat sa te uiti ce ai fi putut tu sa faci diferit.
    In final, in loc sa imi reprosati utilizarea cliseelor, as aprecia daca chiar v-ati referi la problemele respective: va rog, explicati-mi pe scurt cum e de vina contextul istoric pentru esecul comunismului.

  25. Eugen spune:

    “Intrebarea e ce masuri au luat ca sa ajunga acolo, si cum le putem aplica.”

    Simplu – ţările nordice au fost sărace, iar locuitorii lor au fost obligaţi să înveţe austeritatea pe propria lor piele. Care, până la urmă, ce înseamnă? Să te descurci cu cât ai. Sau dacă tot împrumuţi, foloseşte banii ăia pentru a-i ajuta pe oameni să facă mai mulţi bani, nu le da pomeni. Ăsta e marele fascism al austerităţii.

    Diferenţa de gândire este cel mai bine arătată de modul în care tratează bogăţia în clipa în care au obţinut-o. Să luăm exemplul a două ţări sărace, care s-au trezit peste noapte cu venituri uriaşe graţie resurselor petroliere. De-o parte avem Norvegia care, în loc să “redistribuie” banii, îi foloseşte pentru a acoperi deficitul bugetului de pensii. De cealaltă avem Venezuela, care îi foloseşte pentru politici sociale şi-i împarte cu lopata “poporului”. Nu cred că are rost să discutăm cine o duce cel mai bine: locuitorul de rând din Norvegia sau cel din Venezuela. E cel mai bun exemplu de faliment socialist. Oare ce ar face Tsipras dacă s-ar descoperi peste noapte petrol în Egee?

    Deci dacă vrei ca sistemul din ţările nordice să funcţioneze, atunci trebuie să cunoşti adevărata sărăcie. Adică aia în care se moare de foame, nu în care nu se mai trăieşte “decent”. De-abia după ce este învăţată lecţia asta poţi începe să construieşti ceva cu adevărat stabil, nu un stat social asistenţial falimentar.

  26. Gigi spune:

    “Criza nu ne-a prins în ordine: pentru că la conturarea crizei au contribuit toate categoriile dominante – și din țară și din afară -: dezordinea a fost generată de de sus, nu doar conjunctural, datorită corupției și lăcomiei momentului, ci structural.”
    Haideti sa luam inabilitatea Romaniei de a construi o autostrada ca obiect de studiu. Fonduri au fost puse la dispozitie de UE iar daca nu, taxe au fost colectate. Deci bani exista. Legislatia UE permite constructia de autostrazi. Nu este nici un vecin amenintat din punct de vedere militar de faptul ca incercam sa facem un drum. Angela Merkel nu se opune ideii. Care este problema in exterior atunci?

    Poate ca trebuie sa ne uitam in interior. Legislatia actuala este un impediment? Clasa politica poate actiona si o poate modifica in consecinta. Clasa politica nu vrea? Se poate alege alta. Alegatorii sunt usor dezorientati folosind procedeul “mamaliga si sarmale”? Sau orice alta clasa politica am alege, pana la urma adopta aceleasi metehne? Este asta punctul in care putem sa acceptam ca e o problema a noastra, generala, si nu ceva venit din afara? Sau continuam sa evitam discutia si sa aratam cu degetul catre organizatii si structuri care ne-ar pune piedici?

    Care credeti ca este atitudinea care ar rezolva, in final, problema?

  27. Ana Bazac spune:

    În nici un caz n-am încercat vreodată să externalizez vina. Dimpotrivă, m-am opus celor de așa-zisă stanga care susțin că schimbarea din 89 ar fi fost exclusiv determinată dinafară și că astăzi deciziile rele sunt pentru că sunt luate afară.

    În ceea ce privește ultima problemă, chiar am mai scris despre asta. Nu explic, ci doar menționez for you: 1) nici nu a fost socialism/comunism, pentru că nu putea să fie atunci; 2) a avut un rol esențial nu doar în modernizarea țărilor respective – ceea ce înseamnă și politici sociale -, ci și în presiunea pentru ca Occidentul să adopte aceste politici (nu e, desigur, singura cauză); 3) a fost o societate de clasă, în care birocrația de partid și de stat a luat locul, ca să spun așa, vechilor clase dominante; 4) rostul economic al claselor dominante a fost mereu, în condițiile tehnicii slabe, constrângerea forței de muncă pentru a compensa acest nivel slab al tehnicii, obține plusprodus; astăzi, revolutia din stiinta si tehnica permite deja abundenta, păstrarea dominației e înfăptuită numai politic, din motive politice; 5) cand a fost criza din 29-33, in URSS nu a fost criza: nu doar pentru că economia era emergentă, deci să tot produci etc., ci și pentru că integrarea economiei – prin proprietate, deci prin corelații în plan – îi dă acesteia o rezistență mai mare și exclude concurența penttru profitul privat (acea luptă aiurea în condițiile fragmentării); 7) adecvarea la cerere – socotită de cei care nu cunosc economie, drept o lege capitalista, desi cererea si oferta a fost o lege a economiei inainte de capitalism – poate avea loc foare bine si in cadrul proprietatii sociale; totul e ca 8) managerii/cadrele de conducere – parte a fostei birocratii ‘socialiste’ – să fie competenți și în același timp corecți; 9) sărăcia din sec. XX (e clar, nu? fostele țări…) a dus la dublarea obiectivelor oficiale urmărite de cadrele de conducere cu cele personale; 10) din păcate, cadrele cele mai altruiste etc. au fost primele care au dispărut (de ex. în războiul civil din Rusia 18-22, apoi prin lupta pentru putere a ariviștilor, prin incompetența susținută de aceși ariviști); 11) dorința de a inova etc. nu e determinată exclusiv de constrângeri materiale, așa că poate avea loc foarte bine și în regimul proprietății sociale; 12) progresul științific și cultural în general a dublat sarcina – deci peste cea economică de modernizare – ‘socialismului’ și a și avut loc; 13) încetinirea și chiar inversarea unor parametri ai dezvoltării și modernizării (de ex., ascensorul social a fost aproape înlocuit cu reproducerea structurii sociale – fiul de inginer devenea inginer etc., mai puțini fii de țărani deveneau ingineri -) a avut loc în anii 80 nu numai din motive externe, și politice, și economice, ci pentru că nu simpla modernizare (oricâte lucruri trebuie făcute) este scopul și specificul socialismului: din anii 80 a devenit clar că dacă nu se merge mai departe de obiectivele modernizării, spre putere populară reală, sistemul se arată a fi doar unul izotop, iar deznodământul, dacă birocrația e mai puternică, trecerea la un capitalism declarat; ceea ce s-a și întâmplat; 14) eșecul este rezultatul combinat al comportamentului birocratiilor ‘socialiste’ și al interesului capitalismului occidental de a avea un nou ‘spațiu vital’ pentru a contracara puțin fenomenele critice din economia sa.

    Uf.

  28. Ana Bazac spune:

    Și pe cine alegeți? Absolut toate forțele politice din țară au făcut același lucru.

    Și totuși, la alegeri, oamenii spun: ‘trebuie să alegem pe cineva, deci…’…și aleg tot dinttre cei care i-au dezamăgit.

  29. Eugen spune:

    Şi oare nu chiar eliminarea acelor comunişti sinceri chiar de către “tovarăşii” lor demonstrează clar naivitatea comunismului/socialismului? Un sistem care la origini se voia democratic şi egalitar a dus la Iosif Stalin, un individ cu nimic mai prejos decât Hitler, la epurări, la CEKA, NKVD şi KGB demne urmaşe ale Ohranei, la o birocraţie ereditară copie fidelă a fostei nobilimi şi la lideri care, dacă nu erau răsturnaţi prin vreo lovitură de palat, mureau pe “tron”.

    Principalul avantaj al capitalismului este realismul cinic – a recunoscut şi acceptat faptul că lăcomia este o trăsătură umană inerentă. În cel mai fericit caz a depus eforturi să o limiteze (democraţiile liberale), în cel mai nefericit nu a intervenit, sperând că lucrurile se vor rezolva “de la sine” (laissez-faire, un alt dead end al evoluţiei). De cealaltă parte însă… Îmi amintesc de pasajele de o naivitate înspăimântătoare în care Troţki descria viitorul om nou sovietic. În condiţiile astea e de mirare că socialismul/comunismul au rămas doar la nivel de ideologie şi fiecare tentativă de aplicare în realitate a lor a eşuat? Unele elemente pot fi folosite dar sistemul, aşa cum e conceput, pur şi simplu nu poate funcţiona. Acolo este adevărata vină, nu la adversari.

  30. Ghita Bizonu' spune:

    Doamna ,

    cred ca de fapt sunt mai multe discutii intr-un, aparent , singur subiect.

    – trebuie sa ne platim datoriile? Da , daca mai vrem sa mai avem ocazia sa ne indatoram Adica sa avem credit (sa zicem ca as uita sa returnez prea des mici sume de genu 5 sau 10 lei … [ipoteza de lucru] Asta ar inseman ca sa nu mai pot sa mai am credut .. ci poa cel mult as mai primi o tigara .. sau o paine o pana cand s-ar satura sa imi dea si asta ..)

    – ce au vrut de fapt grecii? ceva imposibil sa li se ierte datoriile si sa continue sa se indatoreze!!! Scuzati da cam om cu conceptii mai de stanga eu nu agreez exploatarea omului de catre om mai ales motivata etnic!!

    – ce se poate face? “Clasic” – scadera sumei datorate adica renuntarea la penalitati (si la penalitati la penalitati!) , reducerera dobanzilor datorate si numai in ultima instamta a sumeleor datorate. Adica creditorii isi vor primi banii (sau cea mi parte a lor) insa nu si profitul scontat ..

    – povestea cu cocosu ros pardon a “datoriei oneroase”. Nu funtioneaza decat in conditii speciale – adica cun un nou creditir (mare, rau si f puternic) doreste sa “luxexe” un mai vechi creditor “mai slab de constitutie”. De ex SUa au dorits a luxeze UK si au inventat “datoria odioasa” . Sumele datorate Amercichii fiind prin definitei f corect datorate si a caror moralitate este garantata de forta armata a SUA

    – situatia datoriilor germane . Este cu totul si cu totul alta gasca intr-o alta traista aflata intr-un portbagaj de Lincoln care Lincoln are si un sistem de comunicatie cu US Navy (care controleaza la propriu marile!) , cu USAF si Strategic Command ex SAC. In ziua in care la Cocioaba Varuita careva va gasi un motiv sa isi aduca aminte…. Germania ori se va executa prompt “Jawohl! Sir!!” ori va fi f “luminata” (ceva “mai stralucitor ca 1000 de sori”) findca .. deh datoria ca datoria insa nu exista tratat de pace .. si daca se “constata” ca au fost incalcate niste clauze … e liber la megatone … (Stiu, stiu este f problematic insa disparitia unor capacitati industriale ar crea oportunitati interesante ptr concurenta cea morala , nu?! Si am dubii ca ajunge unu pe post de “Jupiter” fara a fi capabil sa zica “radeti-i” chiar daca dupa aia se va ruga de iertarera pacatelor .. maxim 15 minute)

  31. Gigi spune:

    Va multumesc pentru timpul acordat.
    Nu voi incerca sa raspund fiecarui punct, deoarece nu am suficiente informatii. Imi voi exprima parerea doar acolo unde stiu cate ceva.

    1)Poate ca nu a fost comunism adevarat (de ce oare? Nu au avut timp/resurse/context istoric?), dar a fost comunism in masura in care poate fi implementat de oameni. Ce va face sa credeti ca alte tentative ar avea rezultate mai bune?

    2)Puteti sa imi spuneti cateva politici sociale aparute in state comuniste si adoptate in capitalism? Considerati ca exista si politici sociale aparute in capitalism dupa caderea comunismului? Daca da si avand in vedere inexistenta unei presiuni din partea statelor comuniste in acest moment (ma indoiesc de faptul ca China ar da tonul in materie de tratament al angajatilor spre exemplu) se poate totusi concluziona ca nu comunismul a impus aceste politici? Pentru ca daca ne uitam mai atent, constatam ca politicile sociale nu sunt apanajul statelor comuniste ci sunt o caracteristica a democratiilor sociale.

    4)”Clase dominante” este un termen pe care nu il accept, deoarece poate insemna diferite lucruri in diferite forme de organizare. Un baron nu inseamna acelasi lucru cu un antreprenor. Presupunand ca va referiti la antreprenori, argumentul e gresit. Rolul lor nu este constrangerea fortei de munca ci organizarea ei si obtinerea de materiale prime necesare muncii. Constrangere este un termen putin cam dur in conditiile in care sclavia e totusi ilegala. Iar tehnica nu permite
    abundenta pentru simplul motiv ca resursele sunt inca finite. Ma indoiesc ca acest lucru se va schimba in viitorul apropiat.

    5) Sunteti sigura ca in URSS nu a fost criza? Nici una? Nici macar in perioada 1932-1933? Nu stiu cat de emergenta si productiva era economia URSS in perioada respectiva, dar in mod sigur nu producea prea multa mancare.

    11) Corect, dorinta de a inova nu este motivata mereu de constrangeri materiale. Dar dorinta de a inova este doar o mica parte in procesul de dezvoltare a produsului. Pe langa aceasta, mai ai (a) selectia ideilor viabile si organizarea resurselor in directia implementarii acelor idei, activitate care in comunism este executata de un comitet si supusa capriciilor politicii iar in
    capitalism este lasata la cheremul pietei si (b) evolutia constanta dar cu pasi mici a unui concept/produs, evolutie care tine mai mut de optimizare decat de inovatie. Aceasta evolutie s-a dovedit practic inexistenta in orice sistem comunist, si va fi inexistenta in orice sistem in care nu exista concurenta.

  32. Gigi spune:

    Nu exista un raspuns corect pe termen scurt. Poate cel mai apropiat de corectitudine ar fi “nu pe acela care isi bate joc de inteligenta mea incercand sa imi fure votul cu niste fasole”. Poate ca asta e punctul de plecare. Iar calatoria ar insemna educarea oamenilor in sensul dezvoltarii pragmatismului.

  33. Ghita Bizonu' spune:

    In ani aia URSS exporta si multa mancare …

    Insa mde nu era criza … in sensul ca de unde somaj daca in Siberia era nevoie de taietiri de lemne ? File platiti fie paziti … Sau mai cinic sunt curios cum ar atata evolutia econiomiei URSS in paralale cu evolutia populatiei din Gulaguri …

  34. Ana Bazac spune:

    Mulțumesc mult pentru comentariu.

    Chiar asta e: Grecia
    (și nu numai ea) nu trebuia să ajungă să nu/și mai plătească datoriile.

    Iar din acest punct de vedere, vina aparține tuturor
    guvernelor care, indiferent de nume, au avut o politică de tip capitalist.
    Stați, știu și eu că pentru a avea dezvoltare economică/proiecte etc. e nevoie
    de bani imediat și deci, instituția/întreprinderea/țara se împrumută.

    Dar dacă afacerea e subordonată capitalului – și, deoarece
    capitalul financiar-bancar e cel mai puternic capital acum, deoarece are cele
    mai ușoare și lucrative forme de acumulare/întărire, deci dacă afacerea e
    subordonată acestui capital – atunci cei care se împrumută/statul o fac în mare măsură pentru interesele acestui
    capital.

    Ce înseamnă asta? O firmă responsabilă nu se împrumută dacă
    nu îi e clar că banii primiți vor face pui. Sigur că produsele firmei pot să nu
    fie realizate ca marfă, adică nu se vând, iar firma înseamnă că a cheltuit,
    inclusiv banii împrumutați, degeaba. Dar firma serioasă caută să evite aceste
    situații: făcând totul.

    Nu discut aici despre corupția persoanelor și controlul ei. Ci
    despre fapul că firma:

    – poate cere statului să o exonereze, total sau parțial de
    la impozite,

    – poate cere statului să îi suporte o parte din cheltuieli (cele
    de cercetare etc.),

    – poate cere statului ca acesta să preseze, cu mijloacele
    sale, piața/țărișoarele concurente și cele care cumpără,

    – poate cere statului să îngreuneze taxele concurenților pe
    piața internă,

    – poate să impună statului să nu susțină drepturile forței
    de muncă, ci pe cele ale capitalului,

    – poate să impună o imagine de profitabilitate ridicată la
    burse,

    – poate să se ajute externalizându-se în paradisuri fiscale,

    – poate – și aceasta e una din cauzele luptei pentru putere
    politică – să obțină contracte de stat (adică eludează piața/jocul
    cerere-ofertă, deoarece statul cumpără fără probleme),

    – sau poate – le profit oblige – să uzeze de forme contabile
    nu foarte ortodoxe în fața statului.

    Mai clar: datorită concentrării și centralizării capitalului,
    și în cadrul țărilor și trans – și datorită subordonării statelor ca instrumente
    politice în fața capitalului, unele firme reușesc prin toate sau doar unele
    dintre ’oportunitățile’ de mai sus, să obțină profit, să se întărească și să
    folosească profitabil banii împrumutați.

    Alte firme pierd.

    Dar desigur lucrurile nu sunt atât de simple. Deoarece totuși
    piața este profund incertă – cererea nu e exuberantă nici din partea
    populației, a cărei putere de cumpărare nu crește, și nici din partea firmelor
    din aval deoarece, în afara cauzei finale a cererii, aceste firme din aval pot
    oricând să facă afaceri cu firme concurente – pe de o parte, recurgerea la
    împrumuturi e permanentă și pe de altă parte, pot avea loc pierderi ce se
    aglomerează.

    Ei, asta e. Firma dă faliment, sau e înghițită sau treaba
    ei. Banca debitoare poate pierde niște bani, dar ceva-ceva tot mai recuperează.
    Oricum, o bancă responsabilă nu dă bani firmelor fără acoperire. Mai mult, dacă
    firma nu a fost condițională până acum, își cam pierde creditul.

    Dar când e vorba de o țară? Țara împrumută deoarece economia
    sa nu a reușit să acopere cheltuielile publice. În ce condiții are loc acest
    fenomen? Atunci când:


    datorită faptului că nu controlează
    proprietatea/firmele, acestea depun o parte din profit în afara țării,
    (desigur, asta se întâmplă și datorită corupției politicienilor),


    statul exonerează de taxe total sau parțial instituții
    și firme,


    firmele au o poziție subordonată în relațiile economice
    internaționale,


    statul cheltuie mult
    cu înarmarea și asigurarea armatei și a serviciilor,


    statul cheltuie mult cu o infrastructură nu neapărat
    necesară/posibilă în acel moment,


    statul impozitează neproporțional marile averi,


    statul impozitează neproporțional firmele și veniurile.

    Problema nu e, după cum a apărut în paragraful de mai sus,
    că ar exista cheltuieli sociale – cu populația (pensii, salariile de la instituțiile
    de stat, alocații și ajutoare) – prea mari, ci că veniturile statului sunt prea
    mici. Iar aceste venituri sunt prea mici – încă o dată, lăsând la o parte
    corupția, care este desigur o cauză importantă, dar nu mai importantă ca celelalte
    – deoarece statul e la cheremul capitalului și acționează în cea mai mare pare
    pentru interesele acestuia. (În multe țări occidentale luate ca model de către
    comentatori, impozitul e progresiv, compensând semnificativ consecințele
    concurenței din economie, de ex.). În țara noastră, așa se explică de ce se
    taie de la cultură, sănătate, educație și, în același timp, înfloresc borduriadele
    etc. Explicația nu trebuie redusă la corupție: statul are niște bani pe care îi
    dă capitalului, indiferent dacă ’proiectul’ constă în schimbarea bordurilor, construcția
    megacatedralei sau a încă unui mall.

    Capitalismul face toate acestea. Faptul că astăzi, în etapa
    capitalismului transnațional, dacă statul nu acordă ‘condiții prietenoase’
    capitalului străin (deci nu impozit progresiv etc.), acesta pleacă în altă
    parte, nu este decât un aspect al logicii capitalismului, legat de celălalt:
    autonomizarea capitalului financiar-bancar. Dar ambele aceste aspecte, care fac
    sistemul extrem de puternic (prin confiscarea mijloacelor de existență ale
    populațiilor, prin concentrarea mijloacelor de dominație), nu sunt niște date imuabile: atât timp cât
    oamenii trebuie să aprobe sau să respingă niște măsuri etc., ei pot să
    răstoarne aspectele de mai sus.

    Dacă statul ar fi o instituție responsabilă față de țară, de
    oamenii ei, și nu de capital, atunci el nu ar împrumuta pentru a susține niște
    bănci private, pentru a cumpăra arme și pentru a susține instituții parazit. El
    nu ar împrumuta din nou pentru a plăti dobânzile la împrumuuri contractate pentru
    obiectivele de mai sus.

    Dar statul e doar statul capitalist: din perioada actuală.

    Deci, într-adevăr, și în Grecia și în alte țări, ar fi
    trebuit să nu se ajungă la datorii imposibil de a mai fi returnate.

    ‘Grecii’ n-au vrut să se tot îndatoreze și să-i mai și
    păcălească pe creditori. Populația Greciei a fost adusă în această stare de către
    uniunea transnațională a capitalului și politicienilor eleni și occidentali: ei
    bine, cei care au făcut datoriile, să le și plătească.

    (Dacă, de ex. am sta în același bloc și eu mi-aș pune
    termopane, ar fi normal să vă pun (și) pe dvs. să plătiți cu argumentul că de o
    fațadă frumoasă beneficiați și dvs.?)

    Din punctul de vedere al creditorilor, desigur că cererea de
    acum a ’Greciei’ e imposibilă. Dar eu am arătat că, din punctul de vedere al
    populației: comportamentul de până acum al politicienilor și capitalului a fost
    inadmisibil și că acest comportament poate fi răsturnat. Deci punctul de vedere
    al populației nu este cel de a continua și agrava îndatorarea țării, nu este
    cel de a cere să i se șteargă ceva pentru ca să fie mai sigură plata în
    continuare a unor noi datorii. Ci de a termina cu acest tip de politică.

  35. Ana Bazac spune:

    Doamne! Dar toți au vrut să îmi fure votul.

    Educația: da. Dar cum definiți pragmatismul? mă refer, desigur, nu la filosofie. Vedeți că pragmatismul e înțeles de unii în sensul cel mai egoist cu putință.
    Dar pragmatic e pentru oameni să nu mai dorească repetarea lucrurilor greșite: și de ei și de politicieni.

  36. Ana Bazac spune:

    tOf, aveți dreptate în ceea ce privește caracterul imprecis al unor concepte, dar este tocmai pentru că a fost vorba de o punctare scurtă. Aici, nici nu e cazul altfel.

    1) Nu puteți să mă întrebați de ce. Eu am explicat asta în lucrări aici pe CA. Pe de altă parte, povestea altor tentative: a) în acele condiții, toate tentativele ar fi fost la fel; b) dar, a propos de ‘ce-ar fi fost dacă’, ar fi existat și niște deosebiri. Totuși, lăsând la o parte ipotezele, condițiile au determinat niște tendinte irevocabile.

    2) Așa e, doar că URSS a realizat prima dată egalitatea economică a femeii cu bărbatul etc. E vorba de prestigiul, real sau doar ideal, dar puternic al modelului, și deci de presiunea acestui prestigiu.

    4) Există o diferență între conducătorul tehnic – manager, inginer, antreprenor – și conducătorul politic, adică cel care stăpânește capitalul (deci nu mă refer la politicieni). De aceea, termenul pe care nu-l acceptați e totuși bun. Constrîngerea forței de muncă – și aici vedeți că managerul etc. sunt doar intermediari – nu e neapărat fizică: e vorba de faptul că forța de muncă nu stăpânește mijloacele de producție/de existență, mai larg, și e obligată/constrânsă să accepte, indiferent unde, această relație.

    Resursele sunt finite pentru că sunt folosite prost. Și nu mă refer la incapacitatea tehnicii.

    5) Sunt sigură. Nu producea prea multă mâncare, deoarece trebuia să producă industrie, dar deja nu se mai punea problema foamei.

    11) a) Doamne, nu. Caricaturizați sau reduceți la un moment depășit: comitetul dvs. a fost deja din anii 70-80, unul de specialiști. (Nu discutăm aici presiunea politicului. Dar chiar această presiune ar trebui discutată mai concret, ar trebui văzut dacă obiectivele politicului stânjeneau sau nu pe cele pur tehnice etc.)
    b) Nu, chiar nu aveți dreptate.

    Știți, pentru mine concurența înseamnă să dovedești competența și, desigur, eficiența acestei competențe. Din acest punct de vedere, nu am nevoie de capitalism. Dar în orice caz am nevoie de competență: iar asta presupune și o competiție, dar nu numai competiție. Ameliorarea lucrurilor e și o chestiune de dialog și de muncă în echipă. Cu certuri/contradicții. Dar dacă obiectivul e exterior capitalismului, deci dacă în dorința noastră de optimizare nu este frica de a pierde resurse existențiale (vom fi dați afară dacă, vom pierde bani…), atunci cred că vom fi mai liberi și motivați exclusiv de cunoaștere, de a ne exprima capacitatea.

  37. Gigi spune:

    1) Avand in vedere ca nu am citit lucrarile nu o sa presez punctul. Daca dumneavoastra considerati ca este posibila implementarea in niste conditii cat de cat realiste, atunci va accept parerea. Imi rezerv dreptul de a-mi forma o parere despre gradul dvs de intelegere a realitatii.
    4) In continuare nu pot sa accept termenul, deoarece antreprenorul nu pot sa il consider ca parte din vreo clasa dominanta. Antreprenor poate fi proprietarul a cinci fabrici sau omul care produce 200 de caramizi pe zi. Ambii stapanesc mijloacele de productie, doar ca unul mai mult decat altul.
    Constrangerea in acest context este un cuvant absurd. Orice om are libertatea efectiva (nu doar teoretica) de a isi alege calea si de a se transforma din angajat in angajator. In plus, in conditiile unei piete libere, au fost nenumarate situatii in care angajatii au dictat aceasta relatie datorita unei discrepante intre cerere si oferta, favorabila lor.
    5) Cand spun ca nu producea prea multa mancare, ma refer la foametea din 32-33 din URSS. Intamplator a coincis cu criza financiara, doar ca efectele au fost ceva mai grave.
    11) Aici nu este vorba de specialisti sau politicieni. Este vorba despre un gup de oameni care poate lua o decizie asupra viabilitatii unei idei. Acest mod de lucru are rolul de a limita variatia de idei lansate pe piata (cum sa cheltuim aiurea banii poporului?). Modul capitalist este ceva mai darwinian: o multitudine de “mutatii” din care supravietuiesc doar cele viabile. Istoric vorbind, al doilea s-a dovedit superior.
    Cand vine vorba de b),da, chiar am dreptate. Daca analizati curba evolutiva a unui produs, ea incepe cu o inovatie (de cele mai multe ori), dar continua prin mici imbunatatiri care cresc eficienta produsului si ii scad costul. Aceste imbunatatiri sunt inerente unui sistem in care mai sunt si alti 3 oameni care produc acelasi lucru ca tine si, daca nu reusesti sa il faci mai bine si mai ieftin, maine s-ar putea sa nu fie nevoie sa te trezesti de dimineata. In contrast, in absolut toate situatiile, in tarile comuniste acest lucru nu a existat. Exista nenumarate exemple, cel mai bun fiind exemplul Dacia. Avand in vedere acest lucru, credeti-ma cand va spun ca ultimul paragraf al comentariului dvs reprezinta idealism in stare pura.

  38. Gigi spune:

    Resursele sunt finite, oricat de bine ar fi folosite.
    O fabrica poate produce un numar finit de obiecte pe zi. Tipul de obiecte produs este finit.
    O suprafata agricola poate produce o cantitate finita de hrana pe zi. Extinderea suprafetei costa resurse si se face in detrimentul altor potentiale utilizari.
    Un chirurg poate efectua un numar finit de operatii pe zi. Exista un numar finit de chirurgi.
    Resursele sunt finite.

  39. Ana Bazac spune:

    4) De ce n-ați fost atent? Antreprenorul ca tehnician e doar un intermediar între deținătorul capitalului și ceilalți. În același timp, dacă deținătorul capitalului e și un tehncian ce lucrază efectiv, asta nu schimbă cu nimic lucrurile.

    Constrângerea e un cuvânt tehnic. Spuneți-i cum doriți, dar e vorba de aceeași relație.
    Păi dacă orice om are…, de ce nu sunt mai mulți angajatori? De ce, cu alte cuvinte, oameni competenți – deci să nu dăm drept cauză nepregătirea -, și chiar de n ori mai competenți decât asa-numiții oameni de afaceri, nu se alătură acestora?

    Și chiar dacă au dictat, asta a fost un moment, nu a avut loc o schimbare structurală.

    5) Foametea nu a fost în 32-33, ci în anii 21-22, când a avut loc o secetă severă (și, desigur, a fost și războiul civil).

    11) Ba nu limitează. Teoretic vorbind, credeți că ideea de a produce mai ieftin etc. nu a apărut la comitetul dvs.? Că, dacă a apărut o modalitate nouă de a produce, mai ieftin etc., se păstrează morțiș modalitatea veche?
    Îmi veți spune că așa s-a și întâmplat: ca să se păstreze locurile de muncă. Dar noua modalitate nu presupune neapărat reducerea locurilor de muncă, iar mai serios, dacă unitatea respectivă trebuie să raporteze reușite, și dacă unitatea respectivă nu e izolată datorită caracterului său privat, ci e integrată în sistemul nu doar economic, ci și societal, de ce să nu ofere unitatea respectivă niște oameni unor activități sociale? Credeți că oamenii țin morțiș la un anumit loc de muncă, sau la a avea acest loc în principiu, dar ca acest loc să fie câ mai aproape de aspirațiile lor profesionale?
    Greșeala metodologică pe care o faceți este însă aceea că dintr-o situație istorică trecută deduceți un model închis și absolut. Adică extrapolați situația trecută la viitor.

    Deoarece s-au întâmplat multe aberații, credeți că ele vor avea loc forever. De aceea, nu eu sunt idealistă, ci dvs. Auzi: economie liberă, fiecare om are…

  40. Ana Bazac spune:

    Sigur că sunt finite: și în general și în sensul arătat aici de dvs. Dar argumentul dvs. din postul anterior a fost altul, legat de imposibilitatea socialismului și datorită resurselor finite. De aceea, eu am spus că folosirea proastă a resurselor – gândiți-vă la aberația armelor, dar și la risipă, consumism și, în același timp, la penurie – e cauza pentru care ideologia dominantă vorbește, malthusian, de prea mulți oameni.

  41. Ghita Bizonu' spune:

    Doamna,

    uneori ( de cele mai multe ori!) veniturile nu sunt suficiente pentru ca activitatile economice nu pot produce veniturile dorite/necesare.
    De exemplu in cazul in speta am ceva dubii ca economia Greciei putea acoperi acele imprumuturi (desi la un moment dat ati facut referie la productia agricola greceasca si minele din Grecia). Idem economia greaca (mediteraniana) nu putea sustine un stil de viata mai “continental”. Asa cum nu stiu daca turismul chiar aduce toti banii de care ar fi nevoie (scuze.. din auzite si filmele amicilor mai norocosi ca mine.. Preturi excelente i raport cu cele de pe litiralul nostru , servicii excelente si cazari mult, dar mult!, mai bune ..)
    Intre doua paragrafe a se vedea si situatia Romaniei .. economia nu ar putea sustine un nivle de trai ca in Grecia desi … desi in mod nomral stam mai bine ca ei!!!!

    La asta mai adaug opinia dvoastra :”Nivelul de trai nu a fost umflat artificial – cu sumele din datoriile țării – ci, dimpotrivă: 1) a reflectat producția agricolă, aceea din minele etc. ale Greciei – ca și veniturile obținute e aici, pe bune – si 2) majoritatea populației – care acum a votat oxi – a avut, oricât de ameliorat, un nivel de trai cu mult sub cel al categoriilor dominante
    Ma rog ctgriile dominante d’aia sunt ctgrii dominante .. passons. Si nicidoat “baza” nu va avea acces la limuzinele conduceri – fie RR, ZIL, Ceaika sau Tatra 603

    Insa cum zic economia greceasca nu avea cum sa asigure venituri ca tot grecu sa isi cumpere VW Golf sau Ford B Max… ci poate mai degraba Logan. Creditele facile au “umflat” nivelul de trai (intrebati pe orcie ins cu Logam daca nu ar prefera un Golf , Astra sau Focus .. ori macar un Skoda Rapid). La care se adauga si barci, si piscine si ,.. si . Nu prea reuseste economia germana ..

    Doamna nu este vorba despre “moralitate”, sau “lupta de clasa” ci doar despre structura economica.

    Ma rog pot zice ca fata de Romania, in Grecia clasa politica a fost mai “generoasa” si a impartit si cu baza “avantajele” …
    Ma rog pot adauga ca Grecia a fost “exemplul pozitiv” al “integrarii europene”
    Mai rau a fost morcovelu care ne-a foat agita pe sub nas ca daca suntem, cuminti si ne lepadam de ale noastre (Romtelcom, gaze, petrol samd) tanti UE “ne va da” si noua ajutoare cum a primit Grecia!!! In munca de “lamurire” “de la om la om” am auzit asta de multe pri. Cei care imi promiteau deliciile asitentei vestice fiind dintai CDRistii si pe urma aia de la ADA.. Ma rog eu sunt cma greu de convins mai ales ca tin minte legea conservarii …

    Doman asta este adevarul . Grecii au fots mituiti sa nu faca revolutie “socialista”.
    Apoi ca sa accpete “uniunea” . Simacu li s-a zis “dai cnata acuma joaca”.
    Fiindca germanii sdragii de ei .. stiau a naibii de bine ca Grecia nu poate returna. Si imediat cum au inceput necazurile si-au afisat pretentile : insula Chios!!!

    Sa zic asa ‘capitalul’ se inatoarce de unde a plecat : camatarie!! Nu se urmareste profitul ci deposedarea..

  42. Ana Bazac spune:

    Da, sunt de acord. Veniturile interne nu sunt suficiente. Dar pentru ce anume nu sunt? Ele s-au împărțit între traiul decent al grecilor de rând și concentrarea bogăției (ceea ce înseamnă inclusiv punerea ei, sau a unei părți la adăpost în alte zări). ia să nu fie această asimetrie (cu totul neeconomică). Și oamenii normali nu doresc limuzinele dvs., ci condiții care să nu îi frâneze în evoluția lor.

    Eu nu discut economia din punct de vedere etic. Ar fi absurd. Dar, din păcate, economia e o chestie politică și evidențiază acea învechită luptă de clasă.

    Da, datoriile s-au făcut și stimulând consumul familiilor. Dar cauza principală a datoriilor nu e atragerea spre consumism a oamenilor de rând, ci consensul categoriilor conducătoare interne și externe.

    Aveți mare dreptate: mituirea cu consumismul a fost modalitatea prin care oamenii au fost anesteziați să accepte cu entuziasm jocul.

    Și aveți din nou dreptate: chiar ‘mai mult decât profitul’, capitalul urmărește să pună stăpânire pe într-adevăr toate condițiile de existență ale socieății. Ca dependența să pară atât de absolută, încât oamenii să accepte totul.

    Și asta se întâmplă tocmai atunci când nivelul de informație, dacă nu de cultură, permite o deșteptare.

  43. Gigi spune:

    4) Am fost atent, dar antreprenorul este detinatorul capitalului. Daca eu strang bani si deschid o firma: cumpar utilaje, inchiriez spatiu, platesc salarii, atunci sunt antreprenor. Daca si actionez ca manager sunt tehnician.

    De ce nu sunt mai multi angajatori? De ce nu sunt mai multi frizeri? De ce nu sunt mai multi ingineri? Atata timp cat nu ganditi in termeni de superioritate a unei clase, nu este nevoie de un raspuns. Antreprenoriatul este o slujba. Eu nu sunt antreprenor precum nu sunt nici medic si nu sunt nici zidar. Nu pentru ca nu as fi competent ci pentru ca nu doresc sa fiu.
    Conform principiului pietei libere, uneori dicteaza angajatii iar alteori angajatorii. Ca angajat am profitat de cateva ori de acest principiu. Nu o consider o situatie punctuala ci repetitiva, functie de cerere si oferta.

    5) Sunt doua evenimente diferite. Foametea din 32-33 din URSS nu a fost cauzata de vreo seceta sau vreun razboi. Doar de incompetenta.

    11) Va spun ca ideea de a produce mai ieftin nu a aparut pentru ca nu a fost nevoie. Pentru ca, atata timp cat nu exista concurenta si varietate, oamenii vor cumpara ce au. Problema este mult mai complicata decat pastrarea locurilor de munca.

    Aici este destul de evident ca dvs construiti o structura pur teoretica pentru a va sustine argumentul, ignorand total natura umana, istoria si realitatea in general; iar apoi imi reprosati ca as folosi un punct singular in istorie pentru a darama un sistem complet diferit de cel pe care il expuneti dvs. Dar sistemul dvs ramane teoretic si va ramane atata timp cat nu luati in considerare factorul uman.

    Da, economie libera. Da, fiecare om are libertate. Faptul ca unii oameni nu profita de ea este irelevant. Personal, am profitat de aceasta libertate. Cand nu mi-a placut un loc de munca am ales altul. Cand nu mi-a placut un loc am plecat in altul. Daca, in viitor, voi dori sa imi asum responsabilitatea de a incepe o afacere, mi-o voi asuma. Dar asta depinde doar de mine.

  44. Ghita Bizonu' spune:

    Doamna,

    definiti ce inseamna “decent”. Stiu destui care ar fi scandlizati de rabla mea de calcutator (ma serveste f bine!)

    Grecii au vrut sa traiasca “decent”. Insa se pare ca si-au masurat “decnta” dupa standardele altora – a unor economii mai performante.

    Acum cum s-a intamplat ca zona mediteraniana sa nu mai fie o zona economica “de varf” – si asta de vreo 800 – 400 de ani – si a fost depasita sa zicem de zona baltica (intarat in “marele joc” de aboa dupa 1200 si cu produse “grosiere” de genul heringului sarat) este cu totul si cu totul alta discutie. Insa ar fi bine ca dinati sa lamureasca “specialistii” DE CE.

    Insa omul “normal” se cam uita peste gard si vrea si el ce are si vecinu’ (minus tuberculoza si SIDA) Si cand vezi turistu cu Golf parca vrei si tu un Golf nu vechiul jaf de Dacia 1300 (destul de populara prin Grecia .. ca si ARO 10) . Si mai vrea si piscina.. samd. Si noi in 70 ne doream FIAT 850 coupe si Inocenti mini ca asa vedeam pe la Mamaia ..

    Ca omul “normal” este in cel mai bun caz “morron” .

    Iar despre limuzinele zise de mine .. doamna este normal sa iti doressti asa ceva. Nebunia erte sa iti doresti un Viper sau un AC Cobra (sau un Eagle Magum de .50 placat cu aur..ma rog asta este si prost gust!)

    Concentrarea bogatiei are si ea “rostul” ei.. Adica cand “patura superpusa” din tari ca Romania sau Grecia -sa nu mai zic Haiti sau Ghana!- doreste sa consume Mercedesuri si RR ca in SUA sau Germnaia atunci “concentreaza” bogatia luand de la gura saracimii.. Dar marea diferenta este in capcitatea economiilor de a produce valoare. De ce unele reusesc. altele nu.. cum zic zau nu stiu Exista si un aleas al istoriei (si la 1054 sa zicem era clar ca Occieentul era jegos, imputit si inapoiat fara speranta La 1500 inca conchistadorii admirau splendoare a TEotinuahanului zicand ca in Spania nu exista un astfel de oras mare si majestuos.. La 1700 inca eruopeni nu se simteau asa de civilziati cand soseau in India sau China ..De ce amintesc toate astea? Pai sa nu se uite ca NU STIM DE CE… )

    A .. inca asa o barfa , az zice , interesanta. Mai tineti minte harta lui Hungtington?! Grecia plasat in “civilizatia ortodoxa” (?!!!? ) cu “nucleul” in Rusia. Azi Grecia este presata la Grexit. Marele Tata Alb de la Cocioaba Varuita se pare ca a dat un telefon “down Angela down an be a good girl” si desi cam arata a boxer mme von Stassi se pare ca incearca sa toarca in cinstea Baftosului cel Binecuvantat . Si uita de fanteziile cu Grexit… Pesemne ca azi unii maraie “ca incurcate sunt caile Domnului da si mai incurcate cele ale Washingtonului!”. Ca desi ortodoxa Marele Tata Alb doreste Grecia in civilizatia “iudeo-crestina” …

  45. Ana Bazac spune:

    4) Ba e nevoie de răspuns. Una este diviziunea tehnică a societății – unul e
    frizer, altul inginer etc. – și alta este diviziunea socială (unul deține o
    frizerie, fiind sau nu el însuși frizer, altul e frizer ce lucrează la primul;
    etc.). Faptul că oamenii își aleg o meserie ține de ei și de împrejurări (care,
    ele însele, nu sunt doar conjuncturale, ci și structurale). Faptul că, dincolo
    de meserie, sunt mai mulți lucrători ce nu stăpânesc mijloacele de producție
    (sunt separați de ele, iar pentru a trăi trebuie să se angajeze – pentru un
    salariu) decât deținătorii nu este doar o chestiune de alegere, ci de putere. Adică
    ei (strămoșii…) au confiscat acele mijloace, inclusiv cele de păstrare a
    acestor mijloace – sau/și sunt parte a unei rețele de stăpânire a mijloacelor de
    violență fizică și simbolică –. Puterea este dominație. Clasele/diviziunea
    socială și politică a societății sunt realități. Realitatea este, desigur,
    multi-strat/multiformă: nu există numai clase, oamenii se definesc și se
    comportă nu doar ca părți ale claselor (după cum nu se comportă numai ca fii
    etc.), dar totdeauna, conștient sau nu, ei se comportă și ca aceste părți. Deoarece
    comportamentul reflectă și poziția lor socială și interesele lor.

    În sfârșit, puterea include și un aspect tehnic: nu mă refer la faptul că
    unul e antreprenor și trebuie să știe să facă ce trebuie etc., ci la un aspect
    tehnic de putere. Eficient pentru cei care domină e ca mijloacele de existență
    ale societății să fie cât mai concentrate, adică să aparțină unui număr mai mic
    decât cel al membrilor societății: doar așa au putere. Dacă toți ar stăpâni
    mijloacele de existență – ca bunuri comune ale umanității, să spunem – atunci
    decizia (nu e important acum cum se ia) ar reflecta interesele tuturor: sau cel
    puțin ale majorității/sau cel puțin ar respecta principiul celei mai mici daune
    pentru toți. Puterea nu ar mai fi dominație, ci pur și simplu conducere tehnică
    (iar nu e importantă aici modalitatea): o administrare ce ar deschide n
    posibilități pentru diviziunea tehnică/pentru traiectoriile umane.

    Cum e cu ‘dictează când unii când alții’? Dacă cererea de forță de muncă (frizer,
    inginer etc.) e mare – iar asta înseamnă, în fond, că are loc o concurență
    între firme, concurență desfășurată și pentru forța de muncă –, atunci salariul
    crește/este mai ridicat. Dacă, dimpotrivă, cererea de forță de muncă scade,
    atunci salariile scad și are loc și o concurență în cadrul forței de muncă.

    Dar indiferent de moment – desigur, momentul al doilea este chiar foarte
    greu pentru angajați – raportul de dominație/constrângere rămâne, e structural.
    Încă o dată, constrângerea nu e doar fizică și politică, ci e și exclusiv
    economică. Cu alte cuvinte, oricum forța de muncă trebuie până la urmă să se angajeze penttru că altfel moare de
    foame.

    Vorbesc în principiu. După cum știți, exemple pot fi date pentru orice. Nu e
    revelator că unul sau altul pleacă pe vârf de munte și trăiește în natură ca
    pasărea cerului. E revelator că majoritatea oamenilor – chiar căutându-și de
    muncă peste mări și țări, ajungând chiar
    să facă lucruri pe care oamenii nu le doresc – sunt dependenți de fenomenul de
    confiscare a mijloacelor de existență. Chiar și dvs. – mi-am permis să vă reiau
    exemplul – v-ați angajat, aici sau acolo, sau în altă parte: a depins în ultimă
    instanță de dvs. (dar, desigur, și de împrejurări), dar oricum v-ați angajat.
    Că veți putea, sau nu, să deveniți angajator, nu anulează demonstrația de mai
    sus.

    5) Eu nu știu nimic despre foametea din 32-33. Puteți să-mi dați informații?

    11) Ba a existat varietate.

    Și a existat și politica de reducere a costurilor. Cum să nu existe? Nu
    eliberează această reducere niște sume pentru altceva? (Lăsând la o parte faptul că dacă într-o
    unitate se realiza această reducere, cei din conducere erau premiați).

    Faptul că există libertatea fizică, juridică și politică a oamenilor –
    suntem în capitalism/societatea modernă, nu în sclavagism sau feudalism – este rezultatul
    nu doar al evoluției mentalităților, ci în esență (simplific, tabloul e mai
    complex) rezultatul progresului tehnic. Acest progres a dus la un plusprodus
    din ce în ce mai mare, iar forța de muncă nu a mai trebuit să fie atât de
    constrânsă. Progresul tehnic a înlocuit efortul fizic foarte mare – și pentru
    care oamenii trebuiau constrânși –: în sclavagism, nivelul tehnic a fost
    compensat cu constrângerea la sclavie a forței de muncă; în feudalism, creșterii
    nivelului tehnic i-a corespuns faptul că oamenii au devenit liberi fizic (nu
    mai exista dreptul de viață și de moarte asupra sclavilor, soții nu mai erau
    despărțiți, nici părinții de copii), dar nu aveau libertate juridică și
    politică (nu erau cetățeni); în modernitate (revoluțiile industriale..),
    libertatea de cetățean a fost câștigată. Putem, în principiu și lăsând la o
    parte frica de imigranți, adică de concurența forței de muncă străine etc., să mergem unde
    dorim.

    E foarte bine. Dar nu e suficient. Forța de muncă nu e liberă economic.

    Adică piața – aici vă referiți la relația dintre angajat și angajator – nu e
    liberă. Nu e o participare tehnică la activitățile sociale – în cadrul
    diviziunii tehnice: unul e medic, altul e sculptor etc. –: participare ce
    răspunde nevoii societății de meseriile respective și, deci, ce presupune
    poziții egale (față de nevoie) ale diferiților participanți.

    Deoarece are loc o traducere/mediere politică/prin dominație a diviziunii
    tehnice: schimbul tehnic de activități devine
    un schimb în cadrul și supus intereselor celor care domină. Schimbul tehnic de
    activități devine vânzare-cumpărare a capacității creatoare a oamenilor. (Ceea
    ce înseamnă și o reducere a acestei capacități: oameni ce ar putea să facă
    multe și totuși sunt determinați să devină prostituați, soldați…). Prin tot
    ceea ce creează, forța de muncă întărește puterea capitalului. Iar această
    putere întărită duce la o condiționare și mai mare a forței de muncă.

  46. Ana Bazac spune:

    Vă mulțumesc pentru comentariu.
    Ei bine, după cum știți, conceptelor legate de sărăcie, diferențiere socială etc. li se răspunde cu contra-argumentul relativității.
    Totuși, lucrurile nu sunt atât de relative cum par. Foarte rapid, decența e raportată la nivelul civilizației (al gadgeturilor tehnice, ca să glumesc și eu) dintr-un moment, și existent și în acea țară.

    Grecii nu au vrut – vă rog să mă iertați, nu mă pricep la mașini – mașini de nu știu ce marcă sofisticată, ci pur și simplu o mașină. Și – am colegi, cunoscuți, în Grecia – chiar nu au vrut toți piscine sau ce alte lucruri. (Dar credeți că piscinele într-o țară cu climă caldă, nu ar fi o necesitate?)

    Adică sigur că și grecii au intrat în capcana creditelor ieftine. Dar, încă o dată, vina principală a problemelor băncilor grecești și a datoriilor statului elen nu e inconștiența oamenilor care s-au împrumutat pentru piscine.

  47. Gigi spune:

    Iar argumentatia mea este ca acea diviziune sociala este irelevanta, fiind necesara doar pentru a va justifica ideologia.

    Argumentele sunt urmatoarele: Dumneavoastra spuneti ca relatia de putere este data de faptul ca angajatul este constrans sa se angajeze pentru a supravietui. Dar angajatorul nu este constrans sa angajeze pe cineva in acelasi scop? Cum credeti ca ar
    putea supravietui o frizerie in care nu exista frizeri? Iar riscul asumat este ceva mai mare, deoarece angajatorul a investit capital in aceasta afacere.

    Sau poate ca ati argumenta faptul ca angajatorul castiga mai mult decat angajatul. Poate ca va creati o constructie in care angajatorii in general au venituri superioare angajatilor, astfel constituindu-se acea clasa superioara. Acesta este iarasi un
    argument absurd. Fiecare meserie urmeaza o distributie gauss a salariilor, si functie de competenta. Va pot da nenumarate exemple de proprietari de mici afaceri care se lupta pentru supravietuire, in timp ce angajati in diferite domenii au un venit de cateva ordine de magnitudine mai mare. In alta ordine de idei, pentru afacerile mai mari, acestea sunt in marea lor majoritate detinute de o multitudine de actionari care castiga procentual mult mai putin decat multi din angajatii lor. Dumneavoastra nu doriti sa faceti o diferentiere intre angajat si angajator aici. Dumneavoastra vreti sa diferentiati intre venituri. Deoarece un consultant care castiga un salariu mult mai mare decat orice proprietar de cofetarie nu este proprietarul mijlocului de productie, dar totusi are un control total asupra veniturilor sale, atata timp cat este competent.

    In concluzie, precum un angajat este constrans sa se angajeze, la fel si un angajator este constrans sa angajeze, cu acelasi rezultat in cazul in care nu reusesc. Precum un angajat bun poate castiga un salariu bun, la fel si un angajator bun poate
    avea un profit bun, cu oportunitati mai mari pentru ambii. Diferenta sta in competenta, nu in proprietatea mijloacelor de productie.

    Cand vine vorba de faptul ca oamenii ajung sa faca lucruri pe care nu le doresc, aici cred ca ajungem sa discutam filosofic. Eu am o slujba buna, dar totusi fac un lucru pe care nu mi-l doresc. Sincer sa fiu mi-as dori sa fiu instructor de scufundari in Bahamas si sa am un venit suficient pentru un program de lucru de doua ore pe zi. Din pacate, acest lucru este imposibil, inclusiv in sistemul imaginat de dvs.

    Despre foametea din 32-33 puteti cauta pe internet. Sunt sigur ca exista un articol pe Wikipedia, cu suficiente referinte.

    In legatura cu varietatea incep sa fiu frustrat de raspunsurile de genul ”ba e ca mine”
    Doamna, nu a existat varietate. Nu in modul existent in sistemul capitalist. Daca luam exemplul Dacia, a existat un singur obiect care indeplinea functia respectiva. Existand un singur obiect, acela a suferit schimbari minore in cei 30 de ani de existenta. Deoarece nu avea concurenta, iar oamenii l-ar fi cumparat in orice context. Chiar erau fericiti daca reuseau sa il cumpere.
    In paralel, plecand de la acelasi model, in sistemul capitalist acesta a fost supus concurentei, asa ca dupa 30 de ani arata complet diferit fata de obiectul din sistemul comunist.

    Politica de reducere a costurilor? Cred ca glumiti. Nu a existat, sau daca a existat a fost la un nivel mult inferior celui din vest. Ati citit cumva analiza produsului facuta de francezi la preluarea fabricii? Erau nenumarate mici modificari care, cu un cost si efort minim, ar fi putut imbunatati produsul si scadea costul/creste volumul. Aceste modificari nu au fost facute, pentru ca nu a fost nici o motivatie.

    Iar acest exemplu se poate extinde la absolut toate categoriile de produse din absolut toate tarile comuniste.

    Iar in orice sistem ati imagina dvs, daca nu includeti si acest factor si nu intelegeti natura umana, se va intampla acelasi lucru. Iar sistemul va avea acelasi sfarsit, atata timp cat oamenii stiu ca exista ceva mai bun.

  48. Ghita Bizonu' spune:

    Prea mult concurenta nu suoprota nici Skoda. Asta nu inseamna ca in 20 de ani nu a evoluat de la 110 la 105-120 si apoi la Favorit sau ca intre 1964 si 1989 nua schimbat de 2 lori solutia propulsiei ..

    Hm .. pana la urma altele au fosdt motivatiile .. si tinh mai muot de “idei” deacu de lipsa concurentei

  49. Gigi spune:

    Corect. Skoda este veriga slaba in argumentul meu. Este singurul producator comunist care s-a apropiat cat de cat de producatorii vestici.

  50. Eugen spune:

    Mă scuzaţi, dar o piscină NU e o necesitate niciunde, în niciun caz. Strămoşii grecilor au putut trăi foarte bine şi fără aşa ceva. De fapt, sunt atâţia oameni din ţări mai calde decât Grecia care nu mor deşi nu au piscină şi aer condiţionat.

    Cât despre maşini, cea mai mare parte a populaţiei nu are NEVOIE de aşa ceva. Există transport în comun, bicicletă sau mersul pe jos.

    Să nu exagerăm şi să trecem la capitolul “necesităţi” mofturile şi luxul.

  51. Ana Bazac spune:

    Ideea nu era a unei frizerii
    fără frizeri, ci a raportului dintre frizeri și proprietarul frizeriei.
    Frizeria poate funcționa doar în regimul proprietății private, spuneți dvs. Eu
    spun că poate funcționa și în regimul proprietății sociale. Riscul poate fi
    chiar mai bine asumat în acest regim: deoarece nu se externalizează pierderile,
    ci se abordează în așa fel încât să se minimizeze. (Este vorba, desigur, de un
    model).

    Nu, eu nu am vorbit de venituri, ci de raporturi structurale,
    de faptul că forța de muncă depinde de interesele proprietății private. Contează,
    desigur, să am un salariu mai mare, dar dacă sunt angajat, atunci mă aflu, în
    ultimă instanță, în aceeași poziție de dependență de angajator ca și lucrătorul
    fără nici un fel de pregătire.

    Preluați clișeul după care proprietarul e mai competent, el
    riscă etc. Chiar nu găsiți și singur contra-argumente la asta?

    Ideea nu era că oamenii ar dori să meargă la film în loc să
    lucreze, dar ei având locul de muncă. A fost foarte clar: oamenii nu au locul
    de muncă (nu dorit fantezist, ci pur și simplu unul și – îmi pare rău că
    programul nu permite sublinieri/bolduiri – în cadrul societății actuale). De
    aceea, ei ajung să se prostitueze etc.

    În legătură cu varietatea – și în general, eu nu folosesc
    argumentul autorității – nu trebuie să mă credeți. Citiți date din economie.

    Poate că aveți dreptate relativ la un produs, oricare ar fi
    acesta. Poate că acel produs a fost socotit ok și nu a fost supus
    îmbunătățirii. E rău și trebuie să vedem de ce. A găsi simplul răspuns –
    concurența privată – nu e suficient.

    Dar, ca și politica de reducere a costurilor, cea de
    ameliorare a produselor, a depins de ceea ce numim factori subiectivi: lăsând
    la o pare momentul istoric, aș vorbi aici de nivelul general jos de competență
    politică. Acest nivel jos s-a manifestat prin invidia față de obiectele din
    afară (și față de consumism) dar incapacitatea de a privi dinamic propria
    activitate de producere a obiectelor. Aș vorbi și de conducerea birocratică.

    Dar, for God’s sake, faptul că ceva s-a întâmplat în trecut
    nu înseamnă că el trebuie să se repete. Azi înțelegem mai bine aspectele
    managementului. Dacă dvs. vedeți toate astea, nu e normal ca să le și aplicați?

    Ultimul aspect discutat de dvs. a introdus din nou conceptul
    de natură umană.

    Ați trecut la filosofia aia pe care vreți s-o ocoliți. Dar
    legătura pe care ați făcut-o nu e logică. Atitudinile din producție/management despre care ați vorbit nu sunt legate de natura
    umană (despre care v-am scris în alt post).

    Nu poate exista socialism, ’atâta timp cât oamenii știu că
    exisă ceva mai bun’. Că acest ceva e mai bun, e discutabil. Dar oricum, pentru
    dvs. oamenii sunt niște ființe pofticioase, fără creier, doritoare să aibă, să
    consume, să se distreze și să uite. Li se oferă o vitrină strălucitoare, ei se
    și văd consumând obiectele respective și…gata.

    Hm.

  52. Ana Bazac spune:

    Da, aveți dreptate. Piscina nu e o necesitate. Dar problema e mai complicată. În primul rând, argumentul cu strămoșii grecilor nu ține deloc. Bunica nu avea mașină de spălat, dar mie îmi folosește foarte mult.

    Pe de altă parte, și – acesta e un element foarte important pus de dvs. – excluzând luxul și mofturile dintre necesități, ceea ce e necesar e mereu în funcție de nivelul de civilizație/tehnic, inclusiv din acea țară. Dacă piscina nu e iaht sau cine știe ce au milionarii greci, ci devine deja un obiect relativ banal de civilizație (chiar dacă piscina nu este echivalentă cu mașina de spălat), atunci a împrumuta pentru piscină nu e ceva absolut condamnabil. Totul e să îți poți permite împrumutul pentru piscină.

    Oricum, și a trăi pe datorii și a împrumuta pentru obiecte nu de necesitate stringentă e dovadă de gândire slabă, puțin precaută (dar chiar o asemenea gândire dorește capitalismul).

    Pe de a treia parte, aveți și n-aveți dreptate cu mașina. Mașina personală a devenit o necesitate nu doar în condițiile spațiilor întinse din America ci și, sau mai ales, datorită momentului fordist/de masă din economia capitalistă.

    Dacă mașina mică în producție de serie nu ar fi fost avantajoasă pentru capital, atunci cu siguranță transportul în comun s-ar fi dezvoltat la niveluri foarte înalte.

    Mașina mică a devenit însă un obiect banal de civilizație. A dori o mașină nu e, iarăși, un păcat.

    Problema e, și o să vă dau un exemplu din Grecia, că, cel puțin din 2008, nu toți – și vorbesc de middle class, e adevărat, mai degrabă under middle class – au mai putut să o întrețină (bani de reparații etc.)

    Soluția ecologică – dar asta e deja o problemă deosebiă de discuția noastră – e unită cu cea a economisirii resurselor. Dezvoltarea transportului în comun în diferite feluri e necesară.

    Dar nu numai.
    Totul e ca numărul imens de mașini mici să nu ajungă să facă imposibil tocmai obiectivul pentru care mașina a devenit obiect banal: transportul rapid.

  53. Ghita Bizonu' spune:

    test, Daca se vee numai in disc

  54. Eugen spune:

    Nu vorbim despre ce foloseşte, ci despre ce este necesar. Şi mie îmi este util computerul, ba chiar foarte mult, însă nu susţin că am un drept la el sau că fără calculator aş muri. iar în liceu, deşi cam toţi colegii aveau aşa ceva şi îmi doream şi eu, nu îi înjuram pentru asta.

    Exact, aţi spus foarte bine. Nu este de condamnat să te împrumuţi sau să cheltui pentru o piscină (sau un avion, o maşină, un telefon placat cu aur etc) cât timp îţi permiţi să returnezi împrumutul respectiv sau ai deja banii necesari. Să-ţi doreşti ceva nu e un păcat. Problema apare atunci când consideri că ţi se cuvine, că ai “dreptul” şi să sari la gâtul celui care are.

    Corect, traiul pe datorie e o dovadă de gândire slabă. Dar întrebare mea e cine are cea mai mare vină: prostul sau cel care a profitat de prostia lui? Suntem destui oameni care nu am intrat în jocul ăsta, deci se poate. Înainte de 2007 mi se spunea că sunt prost pentru că, deşi eram angajat, nu mă “băgasem la rate”. Acum mi se spune că am fost deştept. De asta mi se pare corect ca nivelul de trai ale unor astfel de proşti să fie tăiat.

    Maşina a devenit pentru mulţi (ca şi telefonul, piscina, plasma etc) un simbol al statutului social. Uneori chiar e necesară, nu neg asta, dar de cele mai multe ori doar oferă confort. Însă, în acelaşi timp, cererea pieţei a promovat dezvoltarea industriei şi a tehnologiei. Vehicule mai bune, mai ecologice, mai ieftine, mai performante, locuri de muncă în plus etc. Deci John Ford a avut şi un rol pozitiv.

    Înainte de dezvoltarea transportului în comun e necesar un anumit grad de civilizaţie. Chestii banale cum ar fi plata biletului (că tot tremurau unii de fericire că în Atena s-a introdus transportul gratuit), respectarea călătorilor sau a mijloacelor de transport.

  55. Gigi spune:

    Doamna, repet, raportul este de colaborare. Unul are nevoie de celalalt si viceversa. Daca unul din ei nu exista, celalalt dispare. Oricat ati incerca sa intoarceti problema, la asta se reduce.
    Nu am nimic impotriva proprietatii sociale. Oamenii sunt liberi sa se asocieze cum doresc. Daca asta inseamna interzicerea proprietatii private, atunci avem o problema.

    Inca o data, unul depinde de celalalt. Nu exista o relatie de subordonare decat in conditii de incompetenta sau de exces de cerere/oferta. Iar aceasta subordonare poate atarna intr-o parte sau in cealalta. In cazul in care relatia nu este avantajoasa mutual, efectul este foamea fie de-o parte, fie de cealalta.

    Se pare ca incepeti sa construiti oameni de paie. Va rog sa identificati randurile in care am spus ca proprietarul este mai competent. Pe langa faptul ca nu am afirmat acest lucru, nici macar nu am lasat sa se inteleaga. In special deoarece nu consider ca aceasta afirmatie ar fi adevarata.
    Se supune insa proprietarul unor riscuri mai mari decat angajatul? Bineinteles. Daca nu sunteti de acord va rog sa argumentati.

    In urmatorul paragraf constat inca o data ca priviti lumea prin niste lentile foarte ciudate, clasificand oamenii dupa locul de munca in diferite caste. Ce inseamna ca ajung sa se prostitueze? Puteti sa concepeti faptul ca unii oameni considera asta o meserie? Si ca o fac de bunavoie? Iar cand vine vorba despre ceilalti, bineinteles, in orice situatie exista cazuri pentru care sistemul nu functioneaza. Sau considerati ca in comunism nu exista prostitutie?

    In legatura cu varietatea nu am nevoie sa citesc date din economie, pentru ca totusi am trait in acea perioada. Statul considera ca este nevoie de scaune de bucatarie. Statul construieste o fabrica de scaune de bucatarie. In urmatorii 20 de ani vor exista doua modele de scaune de bucatarie: cu sau fara spatar.
    Este o simplificare, dar serios acum, pe langa faptul ca acest lucru asa s-a intamplat(am o carte care descrie cum se face mobila in Republica Socialista Romania si acolo sunt descrise toate obiectele pe care le-am vazut inainte de 89), care considerati ca ar fi motivatia sa nu se intample la fel si in viitor? Ca veti impune dvs niste reguli ca in modelul viitor sa fie minim 3 fabrici si fiecare sa aduca ceva nou o data la 3 luni? In lipsa motivatiei oamenii vor gasi cea mai simpla solutie de a se conforma acestei reguli cu minimum de efort. Poate ca nu in primii 2-3 ani, dar in mod sigur in urmatorii 10. Rezultatul e inevitabil, oricate edicte ati da.

  56. Ana Bazac spune:

    Problema nu e că îi înjurați sau nu pentru că ei au computer
    și dvs. nu, ci că acest computer vă e necesar ținând cont, desigur, de nivelul
    de dezvoltare/tehnic din țară. Eu cred că nu trebuie să reducem ceea ce necesar
    la lucrurile de strictă necesitate în sens existențial. Cred că, dacă există
    computer, el e necesar: nu e obiect de lux.

    Din acest punct de vedere, nu e un păcat să te împrumuți
    pentru a cumpăra un computer sau, păstrând proporțiile, o piscină (dar nu un
    telefon placat cu aur). Îți e necesar. Problema e că nu trebuia să se ajungă ca
    oamenii să se împrumute pentru nevoi curente (acel credit de consum). Trebuiau
    să aibă un salariu suficient ca, cel puțin în câteva luni, să își poată lua și
    un computer. Urmând ca, pentru piscină să se împrumute: dar salariul care le
    permitea achiziționarea unui computer făcea ca returnarea banilor să fie mai
    ușoară.

    După cum știți, această practică de a stimula consumul pe
    credit pentru nevoi curente a fost determinată în ultimele decenii de situația
    capitalismului. Salariile trebuiau să fie ’competitive’, iar pentru că astfel
    de salarii nu prea permit cumpărarea de bunuri necesare peste cele existențiale
    și pentru că, în același timp, consumul trebuia stimulat cu orice preț, s-a
    indus ideea că acest consum nu dăunează prea mult gospodăriilor. În fapt, ele
    se înrobesc, plătind aproape încă o dată obiectele cumpărate pe credit.

    Iar pentru că oamenii nu au avut bani nici pentru un obiect
    existențial ca locuința, ei s-au împrumutat și pentru a achiziționa un
    apartament/o casă. Știau că o plătesc mult mai greu decât au făcut-o bunicii
    lor în welfare state-ul de după război, dar aveau nevoie de o casă. (Desigur,
    au fost împrumuturi și pentru speculă, existând boom-ul imobiliar, dar cei care
    își pierd casele pentru că, nemaiavând salariu, nu mai pot să plătească băncii,
    chiar au avutt nevoie de o casă).

    Mergând mai departe, ceea ce e necesar din punctul de vedere
    al nivelului la care a ajuns civilizația/tehnica este un drept. A avea piscină
    nu e un drept, dar a avea computer, da.

    Țineți minte povestea ajutorului dat de statul nostru celor săraci? Ei trebuiau
    să fie lipiți, cumva la nivelul de acum un secol, pentru a fi eligibili. Dacă aveau
    un bun de dinainte, ei nu mai aveau dreptul la ajutor: în fond, puteau să vândă
    bunul, nu?

    Aveți dreptate când îi disprețuiți pe cei care se lasă
    momiți prea ușor de reclame (de la bănci etc.). Totuși, nu fiți atât de inflexibil. Oamenii au vrut –
    lăsând la o parte că au fost prea influențabili – pur și simplu un nivel de
    trai puțin mai bun. Oricum, de ce să plătească ei – dacă își plătesc oricum
    toate dările, inclusiv eventual niște datorii la bancă – adică de ce să li se
    reducă salariile și pensiile etc. pentru niște datorii făcute de altcineva?

    Cei care au mașinile acelea imense etc. sunt cei care țin
    foarte mult la statutul lor social: prin obiecte. Dar ei sunt favorizați în
    plata impozitelor. Păi nu ar fi mai corect să nu mai fie favorizați, decât să
    se împartă populației niște datorii de care nu se face vinovată?

    Știți, a propos de ’înainte de dezvoltarea transportului în
    comun e necesar un anumit grad de civilizaţie’, ați ridicat o chestiune foarte importantă. Mulți spun că ’înainte
    de.. e necesară educația’. Dar eu cred că a-i bate pe oameni la cap în ideea că
    apoi, când vor înțelege…, va fi bine pentru ei, nu e prea eficient. Cred că
    schimbările sunt concomitente.

  57. Gigi spune:

    “Cred că, dacă există computer, el e necesar: nu e obiect de lux.”
    Nu considerati acest rationament putin incorect? Mie mi se pare o metoda foarte usoara de a argumenta superioritatea unui sistem in care nu prea exista lucruri asupra unui sistem care genereaza o foarte mare varietate. Nimic nu trebuie sa existe daca unii oameni nu pot sa aiba acces la el. Este dificil sa rezonez cu aceasta mentalitate.

  58. Eugen spune:

    “Cred că, dacă există computer, el e necesar: nu e obiect de lux.” Nu. Şi asta o spun ca om care din aşa ceva trăieşte. Pentru simplul motiv că există nu este necesar. Şi telefonul ăla placat cu aur există. Iar asta cu “dreptul” la computer e absurd. Sunt destui oameni care trăiesc fără aşa ceva, inclusiv în România. De exemplu, eu nu folosesc televizorul sau maşina, alte două lucruri care, într-o societate civilizată, sunt “drepturi” sau obiecte “indispensabile”. Înseamnă că trăiesc în peşteră şi alerg prin copaci? Până la urmă, nu avem “dreptul” la vreun obiect, indiferent că e computer sau mâncare. Doar dreptul de a-l cumpăra, dacă avem cu ce.

    Da, consumul pe credit e o mare problemă. Însă e un cerc vicios. Salarii mai mari, deci putere de cumpărare mai mare, înseamnă automat costuri de producţie crescute, deci preţuri ale produsului finit mai ridicate. De ce, în general, sunt mai ieftine produsele din China decât cele din Franţa (mă refer la preţul la poarta fabricii, nu la cel la care ajunge la noi)? Însă salarii mici înseamnă că oamenii cheltuie mai puţin, deci mai puţine produse vândute, firme şi locuri de muncă. Falsa soluţie la această problemă a fost creditul ieftin pentru stimularea consumului. Fără astea nu s-ar fi ajuns la acest boom economic. Să ne amintim de ce “duduia” economia pe timpul lui Tăriceanu, de ce, deodată, prin casele românilor îşi făceau apariţia plasme şi mobilă nouă, în faţa blocului SUV-uri, vara concedii pe te miri unde şi tot aşa. De fapt, criza actuală e o autoreglare a creditului. Prea mulţi bani virtuali, prea multe datorii insustenabile atât ale statelor cât şi ale firmelor şi oamenilor de rând, toate rostogolite de la un an la altul. Cândva tot trebuia să explodeze bula

    “Oamenii au vrut – lăsând la o parte că au fost prea influențabili – pur și simplu un nivel de trai puțin mai bun.” I-a oprit cineva să muncească mai mult? Să-şi ia un al doilea loc de muncă sau unul mai bine plătit? Nu. Vrei să trăieşti puţin mai bine, atunci munceşti puţin mai mult. Nu merge să lucrezi ca femeie de serviciu şi să ai pretenţia să trăieşti ca un manager când tu plimbi în scârbă un mop o dată la trei zile şi te plângi toată ziua de ce grea e viaţa, în timp ce ailaltă s-a îmbolnăvit de stres alergând zilnic după clienţi (caz real).

    Ajutorul social, cu excepţia şomajului pe o perioadă limitată, nu trebuie primit decât de cei prea tineri, prea bolnavi sau prea bătrâni să muncească. Simplul fapt că eşti “sărac” nu-ţi dă dreptul la asta. Ca fapt divers, primul smartphone (şi singurul) mi l-am luat acum doi ani, şi doar pentru că telefonul vechi “murise” şi unul “inteligent” mă ajuta la lucru. De vreo şase ani trec aproape zilnic pe lângă Asistenţa Socială. Ştiţi câţi oameni cu smartphone am văzut la coadă în toţi anii ăştia în care mie nu mi-a fost ruşine să folosesc un telefon “banal”, cu taste? Sau câţi tineri care îşi dădeau întâlnire “diseară la club”? Până la urmă, pentru ce e ajutorul ăsta social? Nu pentru oameni în cazul cărora face diferenţa dintre viaţă şi moarte, ci pentru “micile plăceri ale vieţii” pentru care alţii muncesc?

    Chiar e necesară educaţia. Acum vreo patru ani au adus autobuze aproape noi în oraş (aveau semne minime de uzură). După câteva luni arătau ca interiorul unui tren personal. Am văzut ţigănuş care tăia plictisit cu un briceag căptuşeala unui scaun, băiat elegant care-şi stingea cu ifos ţigara pe scaunul de alături sau oameni în toată firea tolănindu-se cu picioarele pe scaunul din faţa lor. Alţii au spart geamurile sau şi-au făcut chiar nevoile în spate. S-au montat câteva fântâni arteziene mici, “rebelii fără cauză” au turnat spumant în ele. Când i-au prins pe vreo câţiva, râdeau şi au spus că au făcut-o “de fun”. Cinematograful proaspăt renovat e plin de gunoaie şi coji de seminţe după fiecare proiecţie. Acum două săptămâni, un îngeraş pe două picioare rupea crengile unui copac ornamental sub privirile mândre ale părinţilor. O bătrână le-a zis că nu e frumos, a fost întrebată dacă e pomul ei, dacă nu, valea! Lasă copilul să se distreze, cocoană! Luminile ornamentale şi panourile informative sparte sau coşurile de gunoi incendiate sunt de-a dreptul banale şi se petrec cam prin toate oraşele. Până şi locurile de joacă sunt devastate cu o adevărată ambiţie. Cât timp nu se schimbă mentalitatea, degeaba investeşti în aşa ceva.

  59. Ana Bazac spune:

    Nu am înțeles.

    Lucrurile oricum există. Ar fi o aiureală să fie interzise pentru că oamenii nu au acces la ele. Problema e ca oamenii să aibă acces la ele: deci e o chestiune de organizare socială.

  60. Ghita Bizonu' spune:

    Unele lucruri raman totusi obiecte de lux. De exemplu operele de arta .. Intorderauna vor exista pictori buni care vor picta tablouri bune … la care vor ajunge cei cu merite sociale … Sau diamante . Sau sa zicem o stical de vin vechi de numai 20 de ani ..
    Si asta nici o organanizare sociala nu poate elimina .

  61. Ana Bazac spune:

    Vă mulțumesc foarte mult pentru comentariu.

    1) Computerul e un instrument util omului pentru foarte
    multe lucruri. Dar instrumentele pot fi folosite în diferite feluri. Dacă veți
    considera că telefonul nu e necesar deoarece oamenii își transmit numai lucruri
    superflue și își pierd vremea, desigur că greșiți. Telefonul este folosit și
    pentru altceva.

    Folosirea însăși a obiectelor este o activitate culturală,
    adică, mai precis, socială. Reflectă diviziunile istorice, pozițiile sociale,
    mentalitățile asociate cu acestea etc. Este, deci, o manifestare a relațiilor
    de putere. Dar dacă lucrurile există, oamenii trebuie să aibă acces la ele. Că
    ei le vor și folosi, sau în ce fel, e deja altceva.

    Obiectele nu sunt ‘drepturi’. Relația nu e între oameni și obiecte,
    ci între oameni. Iar această relație trebuie să fie în așa fel încât oamenii să
    poată avea acces la bunurile civilizației. Dar, cum spuneam, accesul însuși
    este mediat social. Inclusiv prin ‘confiscarea’ obiectelor de către categoriile
    dominante, adică prin impunerea unor moduri de folosire/unor conținuturi ale
    uttilității obiectelor. Dvs. nu folosiți televizorul deoarece îi refuzați
    mesajele (manifestate inclusiv prin interpretarea informațiilor și prin tipul
    de entertainment) și deoarece aveți alte modalități de informare și acces la
    valori estetice. Dar în principiu puteți oricând folosi televizorul și, mai
    ales, puteți să-l criticați.

    Tocmai asta e: conținutul obiectelor – ceea ce determină și
    modalitățile de folosire – trebuie să nu mai transpună interesele restrictive
    ale celor care vor să-și impună dominația cu orice preț.

    2) Ați sesizat foarte bine contradicția: dacă salariile nu
    sunt ‘competitive’, nici produsele nu sunt, iar capitalul – lăsând la o parte
    că astăzi, cel transnațional își ia zborul acolo unde nu întâmpină aceste
    opreliști – pierde. Dar el pierde, în fond, deoarece nu își realizează
    produsele ca marfă (nu le poate vinde), adică nu obține profit. Și atunci,
    deoarece oamenii cu salarii mici nu îi pot cumpăra produsele, el inițiază ‘creditul
    cu buletinul’.

    Problema insurmontabilă pentru capital este, însă,
    concurența internațională foarte mare: pe de o parte, această concurență îl
    poate face să piardă chiar el dând salarii bune pentru el, și atunci el trebuie
    să se ‘reprofileze’, adică pur și simplu să închidă unitatea. Dar asta face ca
    oamenii să nu mai poată să-și plătească datoriile. Pe de altă parte, în general
    nu e vorba de același capital: cel industrial, cu produsele, transferă riscul
    asupra celui bancar.

    Dar, în primul rând, capitalurile sunt foarte strâns legate,
    adică au interese în ambele ramuri. În al doilea rând, profitul bancar însuși –
    lăsând la o parte aici artificializarea crescândă a metodelor bancare și
    exacerbarea artificială a profitului bancar – se bazează, în ultimă instanță,
    pe mersul normal al economiei reale, adică trebuie să aibă acoperire în
    produse. (Asta înseamnă ceea ce s-a descoperit demult: că industriașul renunță
    la o parte din profitul său transferându-l bancherului pentru ca acesta să îl
    ajute și în amontele și în avalul afacerii).

    Dar e vorba de capitalism: proprietatea e privată, și oricât
    de întrețesute interesele, unitățile/capitalurile și le urmăresc fragmentat.
    Fiecare pentru sine! Fiecare pentru profitul său hic et nunc! Fiecare își
    externalizează pierderile. Și atunci, cum o dai tot rău e: dacă salariile sunt
    mari, produsele nu se cumpără; dar iată, nici creditele nu se mai plătesc. Nu e asta nebunie?

    Capitalismul actual se bazează oricum pe bani virtuali. Mai mult,
    cu cât mai mulți, cu atât profitul – artificial, cum am arătat și în acest
    articol – este mai mare, adică acel 1% poate cumpăra mai mult din pământ.
    Recorelarea sectorului financia-bancar cu economia reală nu poate fi, deci,
    înfăptuită în capitalism.

    3) I-a oprit. Și e vorba, în primul rând, de numărul mic al
    locurilor de muncă pentru același tip de muncă și pentru aceeași competență.
    Apoi, dacă muncești de la 9 sau 10 la până la 18, e foarte greu să găsești un
    loc de muncă pentru restul timpului până seara.

    Prima problemă este însă chiar regimul de muncă: cât poți să
    reziști, lăsând la o parte renunțarea la aspirații culturale, relații
    interumane etc., dacă muncești în fiecare zi de la 9 până la 22? Îmi veți spune
    că mulți corporatiști o fac. Da, așa e. Dar e foarte, foarte rău pentru ei.

    A doua problemă este aceea a nemuncii celor care muncesc. Și
    nemunca – și munca, desigur – reflectă relațiile sociale, de putere. Nemunca,
    chiulul, dezinteresul au fost și sunt rezultatul constrângerii sociale (chiar atunci
    când ești liber să pleci altundeva). Și așa este și cu nivelul de competență,
    și chiar cu nivelul aspirațiilor profesionale. (Mă refer la aspirații realiste
    (astea fiind condițiile, asta aș vrea să fac), nu la visul de a deveni cosmonaut).
    Și așa este și cu întregul comportament: se plânge că viața e grea, dar nu-și
    îndeplineșe corect sarcnile de serviciu.

    De aceea, aceste fenomene dispar numai odată cu progresul
    tehnic și schimbarea organizării sociale. Progresul tehnic și schimbarea
    organizării sociale formează un complex: dispariția fenomenelor de mai sus nu se întâmplă doar ca urmare a unui element.

    4) A treia problemă este aceea a corelării nivelului de trai
    cu performanțele din muncă. Da, cu toții respingem stilul ‘muieți-s posmagii ’.
    Și oamenii pot să fie determinați să nu trișeze. Dar dacă
    la niveluri superioare, femeia dvs. de serviciu vede cât de bun este acest
    model de trișare? Deci, din nou, este o chestiune de schimbarea organizării
    sociale. Corelarea de mai sus trebuie să fie o regulă pentru toată humea, fără
    excepție. Și atunci, fiți sigur că și femeia de serviciu va lucra cum trebuie
    și nu vor fi nici tăietori de frunză la câini.

    5) Aveți dreptate. Copiii, bătrânii, bolnavii trebuie să fie
    susținuți de societate pentru a avea o viață demnă. În acest sens, societatea e
    o familie: în care conceptul de solidaritate este subînțeles.

    Ceilalți? Eu consider ajutoarele de șomaj o dovadă a caracterului
    iremediabil prost al societății capitaliste. Sunt triste, nedemne, duc la
    disperare: un semn din partea capitalismului că persoanele respective sunt inutile.
    Ajutoarele de șomaj sunt și o dovadă de ipocrizie a capitalismului. ’Iată cât
    de uman sunt’. (Iar beneficiarii, ca și cei care nu muncesc cum trebuie, sunt
    puși să trișeze: mijloc de apărare dar, în același timp, manifestare a plierii
    pe mecanismul de funcționaare a capitalismului).

    Doar schimbarea organizării sociale permite depășirea
    acestui vis urât. Doar atunci când nu profitul privat este urmărit, ci
    dezvoltarea umană a fiecăruia și asigurarea unui mediu neagresat, se pot crea –
    tocmai cu ajutorul tehnicii înalte – n ocupații. Eu am mai scris despre asta pe
    CA.

    6) Aveți din nou dreptate. Educația e foarte necesară. Dar știți,
    tabloul sumbru pe care l-ați descris este pendantul mesajelor de sus date de
    capitalism. Exemplele din acest tablou ilustrează decăderea omului, programată de
    capitalism. Dar modelul de sus a fost, din 89 încoace, unul în care ce-i al tuturor
    e al nimănui. Oamenii, cei care aciră la ajutoare, lucrează la negru sau sunt
    asigurați de patron pentru un salariu mai mic decât cel real, văd că au
    dispărut criteriile, că nu mai există valori și că – asta o simt direct, nemijlocit
    – ei sunt tratați ca niște nimeni. Răspunsul lor este pe măsură: distrug obiectele
    – pentru a vedea cel puțin în acest fel calitatea lor de a fi subiecți,
    deoarece altfel ei se văd determinați de obiecte/lipsa lor – , se poartă violent
    cu cei mai slabi decât ei – din moment ce mesajul dominant este cel al puterii
    și, în același timp, al înfățișării mistificate a puterii: macho-ul, de
    exemplu, este puterea (o simplificare, o reducere a omului doar la o dimensiune),
    și nu dominația impersonală realizată prin proprietate privată și violență
    fizică și simbolică – .

    De aceea, eu cred că educația, oricât de importantă, nu e
    suficientă.

    Așa-numita criză a valorilor nu e un fenomen natural, care a
    lovit oamenii din senin: este o manifestare a relațiilor capitaliste, mai ales
    în această fază terminală a sistemului.

  62. Ghita Bizonu' spune:

    Scuzele mele dar am impresia ca se discuta prea mult despre “ratiune”.
    Nu obosesc sa repet ca omul , desi sapiens , este rational cu intermitentze. Adica in mod normal arational. (s-o trage omu din maimuta da’ maimuta ramane prezenta .. in om!)

    Imi cer scuze ca sunt un tip mai terre a terre (si pe un portal dedicat “apararii” sunt considerat a fi Mos Teaca de unii care au fost ofiteri .. eu numai “in termen” ).

    Imi cer scuze ptr desele mele referinte la autoturisme.
    Insa dupa 1930 industria auto a fots “industria hotaratoare” . Ca numarul si calitatea medie a automobilelor produse de un stat defineau si pozitia lui in cadrul statelor dezvoltate ale lumii. De ex .. UK – era a doua putere economica in Vest cat timp era la doilea producator de automobile … a fost intrecuta de RFG la numar de automobile (si calitate) a scazut si lira sterlina si puterea economica a UK. Insa Japonia a urcat odata cu industria de automobile… In SUA nici munctorimea nici clasa de mijloc nu mai sunt ce erau pe vremea cand ce era bine ptr General Motors era bine ptr SUA (pe vremea aia in SUA muncitor calificat insemna clasa medie..)
    Poa daca URSS era ceva mai grijuliu cu industria de autoturisme .. poa mai era si azi ..daca reusea sa egaleze Italia ca productie (cantitate si calitate) pe cap de cetatean.

    Oricum in anii 70-90 industria auto controla cea mai mare parte a slujbelor industriale si conexe.
    Ca autoturismul personal nu este o optiune prea ratioanala , adevarat. Insa nici economia nu este chiar complet rationala… fiindca satisface necesitaile unei societai compuse din indivizi arationali!

    Si cum omu nu va deveni mai rational …

    A despre rationalitate…
    In mod “rational” se presupuen ca “intreprinzatorul” este interesat de salarii scazute si lipsa de sindicate. De multe ori, din lacomie (arationalitate) o crede si el …
    Insa cum apare asta cand facem apel la realitatea cea terna?!

    Sa luam cazul UK. Pe la 1990 in interminabile discutii in CEE conducerea engleza a obtinut derogarea de la politicile sociale … adica a obtinut dreptul al dumping social “voi cu beneficile sociale noi cu locurile de munca” au jubilat conservatorii .. care erau f dornici sa pastreze industria textila (filaturi si tesatorii).
    Nu stiu cum o mai duce azi industria textila britona insa …. hai sa nu dau exemple din auto. Insa azi British Airways nu mai are nici un avion engelzesc in flota! Mai rau BA CityFlyer are numai Embraer (brazilian). De fapt nici cu productia militara nu atu chiar bine..
    Oare intamplator optiunea “dumping social” a fost paralela cu degradarea industriilor tehnice de varf? Eu nu cred in astfel de coincidente!!!

    Ce vreau sa zic cu aceaasta cam lunga oprezentare?
    Ca optiunea ptr salarii mici si multe flexibiltate a fortei de munca este avantajoasa numa ptr antreprenorii interesati de mana de lucru slab calificata
    Alti antrepenori vor fi mai interesati de o frota de munca mai calificata deci mai bine platita si tratata. Macar ca in unele cazuri asta inseamna o piata mai dezvoltata (scuze. Caderea economica din anii CDR isti a cazut f greu la stomacul lui Dae Woo)

    Deci numai aparent in mod “rational” antreprenorul cere muncitotri slab platiti.
    Adica cererea ptr “austeriate! Cat mai multa austeriate!!” este in mare masura arationala si produsa de maimutza reziduala (in om) care nu se intereseaza prea mult de comunitatea (turma) in care traieste.
    Si mai ciudat ca de multe ori aceasta cere arational se intaneste cu arationalitaea unei “solidaritati” excesive care a avut ca scop “delocalizarea” productiei. Adica maimuta lenesa si-a dat laba cu maimuta hoata ambele amandiua fiind motivate de aceiasi arationala lacomie… in detrimentul comunitatii.

    A da. lacomia irationala a maimutei din om. Nu mai stiu cine a pomenit de cazul Kerviel. Bun caz. Mai nasol este ca inainte a existat cazul Barings Bank .. sczuzati dar asta este capitalism de macaci : Maimute la furat!![National Geographic Channel] (nu ca as avea mare simpatie ptr capitalism dar totusi un Ford, un Krupp, un Malaxa lasau ceva in urma !!!)

  63. Ana Bazac spune:

    Evident că există calități diferite ale obiectelor. Acum, nedorind să fac
    sofistică despre comunism, aș spune că totuși ar trebui să considerăm și
    schimbarea imaginilor despre valori.

    Astăzi, unii au drept obiectiv arzător posesia obiectelor dvs. Nu știu
    dacă același obiectiv va rămâne. De tabloul acela celebru te poți bucura și
    dacă acesta este într-un muzeu. Altfel, te bucuri mult dacă îți împodobești
    casa cu tablouri. Iar aici, pictorii sunt primii care pot da argumente despre
    valoarea tablourilor lor din casa ta și despre imporanțaa muzeelor.

    O altă problemă este aceea a luxului. Luxul însuși este un concept profund
    istoric și politic, reflectând și el relațiile de putere. Luxul ca semn al ’excepționalității’,
    prețul exorbitant al unor bunuri altfel nu de neînchipuit… Astăzi totuși
    oamenii au ajuns totuși la simț al valorilor în care cele spirituale (inclusiv
    relațiile interumane) sunt mai importante. Există, de asemenea, un simț
    ecologic și unul care refuză risipa.

    Nu înseamnă nicidecum un refuz al lucrurilor
    frumoase și care fac viața foarte plăcută. Ci o potrivire a acestei nevoi cu nivelul de
    înțelegere amintit.

    Altă problemă e aceea a merituoșilor care ar merita luxul dvs. Hm. Dacă sunt
    realmente merituoși, ei nu asta doresc. Serios vorbind, ideea merituoșilor care
    merită este o idee a ideologiei dominante, argument elitist, antidemocratic.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.