tranzit.ro/ Cluj – Miklós ERHARDT: Instrumental

Redacția
Texte selectate sau scrise de echipa redacţională: Vasile Ernu, Costi Rogozanu, Florin Poenaru.

imagine Instrumental-tiftranzit.ro/cluj va invita luni, 28 ianuarie 2013,
de la ora 18:00 sa participati la vernisajul expozitiei

 INSTRUMENTAL

al artistului

Miklós ERHARDT

 “Astăzi, locuim criza; ea saturează întregul ţesut social, canalizează toate funcţiile vieţii în propria stare, astfel încît pare imposibil s-o pierzi din vedere. Efectele cultural-politice sînt edificate sub ochii noştri. Titlul expoziţiei poate fi înţeles ca o reflecţie asupra unei situaţii – foarte familiară în Ungaria – în care orice idee, fie ea un act de vorbire cotidian sau un concept artistic rafinat, este instrumentalizată, încă din primul moment, adesea chiar înainte de asta, în cadrul unui cîmp binar de valori şi interese. Expoziţia, spre deosebire de lucrările anterioare, referenţiale şi bazate pe text, este mai curînd mută. Ea este alcătuită printr-un mozaic de gesturi amar ironice, vag interconectate; din gînduri care nu sînt dispuse nici să se decidă, nici să se scurt-circuiteze. Bob Marley nu reușește să treacă de intro.” E.M.

 

Instrumental este parte a programului Ficțiune, Retorică și Fapte dezvoltat de tranzit.ro.

Miklós Erhardt (n. 1966)

Opera lui – intervenţii în spaţiul public, fotografie, video, instalaţii cu diverse medii – a evoluat în cadrul suprapunerilor cîmpurilor social, politic şi artistic. Între 1998 şi 2006 a lucrat cu artistul scoţian Dominic Hislop în cadrul proiectului de grup Big Hope; Big Hope a realizat o serie de proiecte documentare sociale participative şi a expus pretutindeni în Europa şi în restul lumii. Printre altele, a tradus în limba maghairă cărţi de Noam Chomsky şi Guy Debord. Predă design media la Universitatea de Artă şi Design “Moholy-Nagy”din Budapesta. Trăieşte şi lucrează la Budapesta şi Viena.

 

Expoziția poate fi vizitată în perioada

28 ianuarie  2013 – 4 martie 2013

Luni-vineri între orele 15 :00-18 :00

Adresa: Str. Brassai Sámuel, nr. 5, Cluj

 

Pentru informații suplimentare:

Attila Tordai S.

Tel.: 0745 182672

attila.tordai@tranzit.org

http://ro.tranzit.org

proiectul tranzit.ro este finanțat de Erste Foundation

 

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.

Ultimele articole