Taci şi scrie. Cine, ce e Mo Yan, Nobelul literar al lui 2012

Costi Rogozanu pe VoxPublica (fragment)

Primele cuvinte-cheie dupa decernarea Nobelului pentru literatura 2012, pe linga “cine-i asta?”, au fost Mo Yan inseamna “nu vorbi”/”taci!”. Au zburat imediat on line metaforele cu cenzura chineza si panseurile cu Mo Yan – un soi de “om al regimului”, emise inclusiv de pretendenti la Nobel romani.

Cu cit nu citim mai mult, cu atit mai important e Nobelul. Si cu atit sint mai mari dezamagirile dupa aceea. Dezamagirile romanesti au savoarea lor comerciala. Ba sint prea comunisti (vezi Jelinek sau Doris Lessing), ba e Herta Muller, adica scriitoare nascuta in Romania, dar care nu e “de-a noastra”, ba sint necunoscuti. Dar asta nu se intimpla pentru ca am fi noi prea in afara lumii, ci pentru ca Nobelul a ajuns un soi de loterie literara, dublata de misterele culiselor juriului: decizii politice, decizii de compensare, de echilibrare etc.

Mo Yan e primul scriitor chinez ne-exilat, agreat de regim, care a luat premiul. Asta-l face din prima vinovat? Disidenta e mai complicata decit isi inchipuie unii. Omul e fascinant in felul echilibrat, intelept in care se tine departe si de schemele eroice ale rezistentei, si de puterea brutala la virf de partid. Cartarescu nu a fost singurul sa-l acuze ca fiind omul regimului autoritar chinez.

Cit de rosu este Sorgul rosu?

Wolfgang Kubin, un critic german specializat in literatura chineza, l-a facut praf pe Mo Yan si inainte, si dupa ce a luat premiul. Motivele tin de “comercialul” din literatura lui si de o oarecare prafuiala in tehnici narative “fumate” de mult in Vest. La astea se adauga reprosul ca nu a fost premiat Bei Dao, mult mai bun decit Mo Yan, se pare, dar care are pasaport american. Genul asta de critica, amestec de estetic cu acuzatia de comercial, devine dubios cind adaugi si acuzatia ca un anumit personaj are o anumita replica prea favorabila regimului comunist. Ajungem astfel la Sorgul rosu, romanul tradus si la noi, pe care il putem judeca cu totii dupa contact direct. Germanul spune ca se face acolo o lauda desantata partidului. Pot jura cu mina pe inima, dupa ce l-am citit cu atentie, ca nu am gasit nimic strident. Dimpotriva, personajele preferate ale lui Mo Yan sint banditii, oamenii din afara sistemului care-i considera pe nationalisti tradatori si pe comunisti periculosi (asta in timpul invaziei japoneze). Nu exista critici deschise la adresa partidului, e clar ca nu e in intentia autorului, gasim aici mai curind strategii complicate de critica: asa cum in literatura romana a anilor ‘60-’70 era criticata perioada Dej pentru ca dadea voie Ceausescu, iar scriitorii imaginau o critica a prezentului fantazind istoric.

Filosofie de supravietuitor si intelepciune de taran

Sa privim si mai atent destinul acestui scriitor. Nascut in 1955. In ‘58-’61 e apogeul marii foamete. Revolutia culturala il izoleaza si mai mult. Foamea si singuratatea in mediul rural, peste asta Mo Yan nu are chef sa treaca – supravietuirea e una dintre obsesii. Sfatul mamei sale de a nu-si complica viata cu declaratii politice capata parca ceva mai multa consistenta dupa o viata ca asta. In 1976 vine salvarea odata cu primirea in armata – cum spunea un comentator francez, in perioada aceea, in China, primirea in armata era echivalenta cu un soi de cistig la loterie, aveai dintr-odata masa gratis si acoperis deasupra capului.

Apoi, sint foarte amuzanti cei care se pretind luptatori pentru drepturi si libera expresie intr-o lume ca a noastra, in care vorbaria e permisa (fapta mai putin). O carte a lui Mo Yan a fost interzisa, nu a avut intotdeauna o relatie vesela cu autoritatile. L-a laudat cu naturalete pe Gao Xingjian (chinezul cu cetatenie franceza) atunci cind a luat Nobelul, desi uniunea scriitorilor din care face parte si toata media au preferat sa ignore evenimentul. La un tip ca Mo Yan, lumea povestilor rurale, duritatea si nebunia unor tarani (cu bauze de banditism), fabricanti de rachiu, puterea unor figuri feminine, toate astea chiar sint mai importante, nu e neaparat fofilare, evitare a responsabilitatii critice. E filosofie de supravietuitor si intelepciune de taran.

Eu nu am inteles in reprosurile la adresa acestui scriitor ce inseamna pentru critici “curajul”, de ce trebuie el sa se manifeste exact asa cum vor ei. Cum spune si Mo Yan, nu pot sa vorbesc, atunci scriu, mai ales cind ma raportez la un regim autoritar, nu gluma.

Integral aici

 

Comentariile sunt închise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.