La 8 dimineaţa, pe Eforie, la Oficiul Român pentru Imigrări, a început un protest şi solidarizare cu migranţii care s-au plîns de condiţiile inumane de reţinere din România.
La ora la care am vorbit cu protestatarii (8.30), deja aveau loc discuţii cu jandarmii. Vă ţin la curent. S-au distribuit fluturaşi, au trimis un comunicat:
Grupul de inițiativă „Solidaritate cu migranții”
Comunicat de presă – 21.03.2012
În această dimineață transformăm cladirea Oficiului Român pentru Imigrări din strada Eforie
nr. 3-5 într-un centru de detenție. Astfel, tragem un semnal de alarma față de situatia din închisorile pentru migranți aflate in subordinea acestei instituții. Milităm pentru transparentizarea procedurilor de detenţie a cetăţenilor străini cazaţi în Centrele de luare în custodie publică de la Otopeni şi Arad, pentru respectarea acestora ca fiinţe umane, demne şi integre. Protestul se va incheia inainte de ora 8.30, atunci când începe programul de lucru cu migranții.
În data de 8 martie 2012 deţinuţii din centrul Horia (Arad), au transmis un comunicat care descrie tratamentele la care sunt supuşi şi condiţiile detenţiei : “Suntem tratati mai rau ca animalele. Politistii din centru ne lovesc, ne bat. Se intampla des. De exemplu, marţea aceasta, 6 martie 2012, politistii au vrut sa foloseasca gazul lacrimogen impotriva unei persoane de aici din motive pe care nu le cunoastem. L-au dus jos in celula de izolare pentru a-l lovi. L-am auzit tipand din celulele noastre. Suntem inchisi 24 de ore din 24. Avem dreptul de a iesi pe hol doar 1-2 ore pe zi. Nu ni se permit plimbarile afara, nu avem acces la televizor, nu putem primi bani de la familiile noastre prin Western Union. Primim mereu acelasi fel de mancare. Nu avem acces la nici un medic. Daca ne imbolnavim, nu putem face nimic. In acest moment mai multi dintre noi avem mancarimi de piele pe care le suportam cu greu, insa nu primim nici un fel de ingrijire. In urma cu ceva timp am vrut sa facem greva foamei pentru a spune ca nu mai suportam. Ne-am cerut drepturile. In acea zi au chemat pentru intariri jandarmi ce purtau cagule pe fata. Eram inchisi in celule si au dat cu gaz lacrimogen prin fereastra mica a usii. Dupa aceea au deschis usa si ne-au batut pe toti. I-au rupt mana si nasul unui detinut. Din aceste cauze avem probleme cu nervii, nu mai putem. Trebuie sa traiesti acest calvar pentru a-l intelege.”
Măsura luării în custodie publică a străinilor care nu au/nu mai au un drept de şedere valabil în România, se referă la restrângerea temporară a libertăţii de mişcare a acestora, fiind în esenţă diferită, însă în practică identică, cu măsura lipsirii de libertate. Centrele de luare în custodie publică au regim închis, fiind aproape total netransparente în ceea ce priveşte tratamentul migranţilor şi modul în care aceştia au acces la facilităţile garantate prin lege, respectiv: “asistenţă juridică, medicală şi socială şi la respectarea opiniei şi specificului propriu, în materie religioasă, filozofică şi culturală.” (O.U.G. 194/2002 privind regimul străinilor în România, art. 99, alin. 2)
Marea majoritate a persoanelor cazate în aceste centre sunt foşti solicitanţi de azil cărora le-a fost respinsă solicitarea sau persoane cărora le-au expirat documentele de şedere în România. Cazurile de persoane care au comis infracţiuni sunt foarte rare, aproape inexistente. Cu toate acestea, cei cazaţi în aceste centre sunt privaţi de libertate, nu au acces la informaţii şi nu îşi cunosc drepturile, sunt amprentaţi, fotografiaţi, mulţi dintre ei neştiind care sunt motivele pentru care se află acolo şi pentru care sunt supuşi acestor tratamente.
Aceştia nu pot comunica cu cei care îi supraveghează decât prin intermediul translatorilor autorizaţi de ORI, care rareori sunt prezenţi în aceste centre. Şi comunicarea cu exteriorul este limitată, aceştia având voie să folosească telefonul mobil doar câteodată, iar telefoanele mobile cu acces la internet sau cameră foto/video le sunt confiscate din momentul intrării în centru. Condiţiile proaste de cazare, alimentaţia săracă, lipsa accesului la servicii medicale adaptate nevoilor individuale ale oamenilor, reprezintă doar o faţetă a tratamentului la care sunt supuşi aceşti oameni. Cealaltă faţetă este reprezentată de drame de natură psihologică ale unor oameni care ajung să fie supuşi unor tratamente degradante (izolare, lipsa comunicării, privare de libertate, iar uneori chiar şi violenţe fizice), doar ca măsură administrativă în vederea restrângerii libertăţii lor de mişcare până la momentul expulzării, durata maximă legală a şederii unei persoane în aceste centre fiind de 18 luni.
Plasarea migranţilor în aceste centre, cat şi tratamentele inumane şi degradante la care sunt supuşi reprezintă o încălcare a drepturilor omului şi a drepturilor fundamentale promovate de Uniunea Europeană. Revendicam accesul în aceste centre a cât mai multor persoane care lucrează cu migranţii sau a jurnaliştilor, fapt ce ar garanta atât monitorizarea condiţiilor de trai ale migranţilor cât şi informarea de care aceştia trebuie să beneficieze pentru a putea acționa în cunoştinţă de cauză. Şi nu în ultimul rând, insistam ca aceste persoane să fie respectate, iar faptul că nu au comis nici un act de natură penală, să reprezinte punctul de plecare pentru reconsiderarea tratamentului aplicat acestora pe teritoriul României şi al Uniunii Europene.