„Spirala tăcerii”, spirala nerușinării: Institutul Român pentru Evaluare și Strategie

TEMA: Criza ştiintelor sociale în România

Moto: „Nu ne putem gândi noi că o sa câștigăm bătălia cu sistemul, dar problema e că e ca un lanț, nu trebuie să se rupă la tine.”  (Vasile Dâncu[i])

Începutul anului a fost marcat în România nu doar de o serie de proteste ci și de rapida lor cooptare ca și material de analiză. Dar interesul pentru înțelegerea unor realități locale și a actualității imediate e departe de a fi îmbucurător. Spre tristețea protestatarului, a activistului politic sau a spectatorului de talk-show o mare parte din intervențiile publice ale cercetătorilor români în domeniul științelor sociale nu constituie în nici un fel baza unei fertile alianțe politice, nu se apropie de imaginea unei alianțe în care instrumentele cercetării pot să ne ajute să înțelegem realitatea socială și să contribuie la schimbarea acesteia. Multe dintre aceste intervenții au fost făcute de la distanța aroganței expertului non-implicat. Urmărind revoluția de la televizor, sociologii de serviciu (mai mult sau mai puțin licențiați) au putut să diagnosticheze ce face norodul. Pretenția neutralității axiologice produce sistematic două tipuri de reflexe ale științelor sociale: izolarea în confortul călduț al irelevanței scolastice și intervenția în spațiul public ca și arbitru dezangajat, posesor al criteriilor obiective de evaluare a unei situații sociale. Aceeași pretenție însă creează un anumit timp de intervenție politică, caracterizată de cooptarea ambelor tendințe. E vorba de intervenția politică a așa-zisului deținător al instrumentelor de analiză neutră, detașată și prin urmare în mod necesar adevărată. Printre cei care pun umărul în mod sistematic la a discredita opoziția critică, printre cei care se fac vinovați de a refuza opoziția populară, democratică prin violentul apel la expertiză se numără și cohorte de cercetători în științele sociale, individual sau prin interfețele lor instituționale. O recentă intervenție a Institutului Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) oferă o reprezentare paradigmatică a acestui fenomen. Intervenția IRES în cazul Roșia Montană ilustrează felul în care intervenția politică, asupra politicului, face uz de armele expertizei și încearcă să se deghizeze drept neutră. Cazul IRES e însă mai grav decât norma acestui tip de intervenție datorită vizibilelor abuzuri pe care IRES le-a săvârșit, dincolo de propria-i derută ideologică.

În luna martie în presa scrisă și pe internet a început să circule un set de date despre așa zisa susținere publică de care se bucură proiectul Roșia Montană. Varianta cea mai frecventă în care au circulat datele era „82% dintre români sunt de acord cu demararea proiectului Roșia Montană Gold Corporation” iar sursa citată era o anchetă realizată de către Institutul Român pentru Evaluare și Strategie. În urma unui articol[ii] ce semnala problemele majore ale cercetării pe baza căreia fuseseră colectate datele am încercat, împreună cu un grup de cercetători și cadre academice care se puteau identifica ca și „cunoscători ai metodologiei de sondare a opiniei publice” să formulăm o reacție publică la adresa gravelor derapaje etice/deontologice de care se face vinovat IRES. Diverse motive au făcut ca scrisoarea publică pe care intenționam să o lansăm să nu se materializeze. Acest articol reprezintă însă o încercare de a împărtăși o parte din reflecțiile din cadrul acestui grup și de a deschide discuția pentru un public mai larg.[iii]

Situația de la care am pornit e cea descrisă în articolul menţionat mai sus. Datele diseminate în presă, atribuite studiului IRES, sunt date ce provin dintr-o cercetare ce nu respectă minimale criterii de elaboare a unui chestionar. Rolul transparent al cercetării e acela de a furniza un criteriu de legitimare susținătorilor proiectului Roșia Montană. Pentru a putea raporta asemenea numere însă a fost nevoie de o intervenție falsificatoare a unei instituții ce profesează neutralitate profesională și independență. Altfel spus, puterea numerelor, dublată de pretinsa autoritate științifică, a fost chemată să raporteze susținerea. Doar că pînă și cel mai abil statistician poate transforma realități sociale în numere problematice doar în anumite limite. Așa că pentru a raporta o susținere mai mare decît cea reală IRES a trebuit să folosească un instrument ce să-i servească acestui scop. Ar fi greu să ne imaginăm că un student de anul 1 la facultatea de sociologie ar putea să promoveze un curs de introducere în metode de cercetare dacă ar fi evaluat pe baza acestui chestionar. Chestionarul abundă în întrebări sugestive, se folosește de teme cu puternică rezonanță afectivă pentru a crește posibilitatea oferirii unui răspuns favorabil demarării proiectului, se bazează pe o evidentă discrepanță între abundența de date oferite pentru a înțelege poziția de susținere a proiectului și absența oricăror calificări pentru a înțelege opoziția față de Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), recurge sistematic la întrebări închise pentru a masca opoziția condiționată. Principala întrebare prin care se presupune că se măsoară susținerea față de proiectul RMGC e „Este acceptabil să fim de acord cu acest proiect, avînd în vedere că oferă locuri de muncă unor oameni de la Roșia Montană, comună în care rata șomajului este foarte mare.” Dacă alegem să fim optimiști, aceasta nu e doar o situație de flagrantă încălcare a metodologiei de sondare a opiniei publice. Încercarea de manipulare poate fi văzută și ca un semn al opoziției pe care susținătorii proiectului trebuie să o înfrîngă. Nu e greu să ne imaginăm ce fel de temeri avea IRES atunci când a decis să utilizeze un instrument atât de profund viciat. Dincolo de utilizarea (transparent intenționată) a acestui instrument de cercetare, IRES se face vinovat și de neglijență în diseminarea datelor. În mod nesurprinzător siteul IRES nu pune la dispoziția publicului nici un fel de date despre acestă cercetare, deși alte cercetări IRES sunt generos acoperite.

Intermezzo (anecdotă): „Până la urmă nu o să obții niciodată un sens univoc prin măsurare sociologică” (Vasile Dâncu[iv])

Aceasta e situația la care  am considerat inițial oportun să răspundem cu o scrisoare. Motivul a fost unul contextual-tactic și în nici un caz substanțial. De la bun început a fost evident, pentru cei care revendicam o cunoaștere formală a metodelor de sondare a opiniei publice, că încălcările sunt atât de grave încât sunt vizibile pentru oricine cu o urmă de simț critic. Dar pentru că în aceeași calitate suntem familiarizați cu felul în care o instituție gen IRES poate să se folosească de titulatura expertizei pentru a discredita criticile, am considerat că ar fi binevenită o reacție din partea celor care se simt lezați de demersul IRES ca membrii ai unei comunități profesionale. În această calitate eram feriți de un patetic „dar voi nu înțelegeți!” iar IRES putea fi atacat acolo unde presupunem că îl doare mai tare, și anume sub vălul unei pretenții de profesionalism. Așa cum dezvăluiam anterior, în detrimentul suspansului, din inițiativă până acum am rămas cu rezultate modeste, dincolo de niște discuții interne. Există însă o excepție (care justifică și o parte a dificultăților noastre practice). Am reușit să producem (negreșit alături de celelalte reacții publice) un răspuns indirect din partea IRES. Personal, în calitate de cercetător și aducând în atenția IRES standardele pe care și le-a asumat prin apartenența la diferite asociații profesionale, am solicitat IRES să îmi furnizeze întrebările care au stat la baza anchetei și comunicatul de presă prin care rezultatele au fost diseminate. Evident, IRES nu a răspuns niciodată acestei solicitări. Pe pagina Grupului de Susținere a Proiectului Roșia Montană a apărut însă o clarificare legată de cercetarea IRES, cu mențiunea că aceasta se face „la cererea executantului sondajului pentru o corectă interpretare a datelor și informării opiniei publice.”[v] Ce aflăm din această clarificare? Aflăm niște detalii minimale legate de realizarea anchetei (perioadă, eșantion, metodă). Tot din acestă clarificare aflăm și ce făcea IRES cu cercetarea, un alt lucru pe care nu s-a gândit să îl comunice respondenților. Într-un paragraf de o frumusețe greu de egalat, aflăm cum că:

„Conform realizatorilor sondajului, cercetarea IRES a testat prin secțiunea la care face referire comunicatul rezonabilitatea unor strategii de argumentare și de comunicare publică, în cazul nostru, condiții de credibilitate pentru o serie de explicații ale utilității proiectului. În speță, întrebarea la care se referea comunicatul avea ca scop să testeze dacă referința la şomaj reprezintă o condiție importantă, credibilă, de acceptare a unui proiect minier de tipul celui de la Roșia Montană. Din păcate, comunicatul a creat condițiile de interpretare a procentului ca fiind un suport public al proiectului respectiv.”

Frumusețea clarificării ține și de faptul că ne spune că într-adevăr comunicatul, spre marea tristețe a acestor neobosiți luptători în slujba adevărului, a fost cel care a făcut posibilă interpretarea datelor așa cum presa a făcut-o. Iar așa cum știm deja IRES e cel care a dat publicității acest misterios comunicat. Ce merge însă direct la inima sociologului e felul în care IRES (prin purtătorul lor de cuvânt, Grupul de Susținere a Proiectului Roșia Montană) alege să-și asume rolul de think tank independent. Să reformulăm: „IRES e un think tank independent ce testează strategii de marketing pentru susținătorii proiectului Roșia Montană. IRES își folosește infrastructura pentru a testa posibilul succces al manipulării populației în cazul Roșia Montană. IRES face posibilă confuzia dintre susținerea pentru proiectul Roșia Montană și rezultatele testării unei platforme de manipulare.” În urma acestei clarificări nu putem să întrebăm decât: „să fie acesta unul din motivele pentru care spre deosebire de alte cercetări pe siteul IRES nu apar nici un fel de date despre această cercetare?”

În linii mari și poate în dauna unor detalii antrenante aceasta e povestea unor experți față cu apelul la expertiză. Contextul nu permite o discuție relevantă despre tot ce e problematic în acest demers de confruntare a experților, dar rămân câteva observații necesare despre multiplele păcate ale unui institut de tipul IRES.

Cine și ce e IRES? IRES e exemplul perfect pentru un fenomen important legat de felul în care mediul academic românesc și spațiul public se întîlnesc în cazul științelor sociale. Încă de la începutul anilor ‘90 diverse figuri din mediul academic au anticipat posibilitatea de a obține profituri semnificative prin subordonarea cunoștințelor lor unor dubioase activități de tipul „marketing social.” Ideea de marketing social include teme ce oscilează între satisfacția clienților unei fabrici de lactate și starea serviciilor sociale în România. Metodologic mai mult decât frecvent așa-zisul marketing social nu e mai mult decât un algoritm de numărare ce dispune de softuri puternice. Există însă un nucleu important al ideii de marketing social și a variantelor acestuia. Acesta e convingerea că instrumentele analizei sociale trebuie să își dovedească utilitatea prin funcționarea în logica raportului client–furnizor de servicii. În această relație, sociologul, de exemplu, devine un furnizor de servicii. El e cel care deține instrumentele prin care se poate răspunde la o întrebare a clientului. De exemplu, Roșia Montană Gold Corporation se întreabă „Cum anume aș putea să prezint  un proiect minier devastator astfel încât să crească șansele ca acesta să fie acceptat de către o populație în defavoarea căreia acționează acest proiect?” La întersecția dintre departamentul de relații cu publicul Gabriel Resources și sociologul dornic de a-și demonstra utilitatea se naște bănuiala că o referință la rata șomajului ar putea fi eficientă. Iar la capătul procesului avem informația vehiculată de presă, „82% dintre români susțin demararea proiectului Roșia Montană.” Dar ceea ce e vizibil pentru public nu e un proces de colectare de date și cu atât mai puțin logica extragerii de profit căreia acesta îi este subordonat în întregime. Ceea ce e vizibil pentru publicul larg e un număr dublat de autoritate științifică. Nu un contract în care cercetătorul trebuie să mulțumească un client, nu o cercetare ce are ca scop testarea de strategii de marketing pentru susținătorii proiectului minier, nu un instrument de cercetare viciat, nu studenți prost plătiți ce încearcă să mai bifeze un chestionar aplicat telefonic. Ce rămâne e „conform unui studiu sociologic, 82%…”

Probabil situația ar putea fi mai ușor de digerat și mai puțin revoltătoare dacă institutele de cercetare de tipul IRES ar fi doar anexe de colectat date pentru capitaliștii ce nu stăpînesc Excelul suficient de bine. Ceea ce face ca situația să fie mult mai îngrijorătoare e însă felul în care multe din aceste institute se situează la intersecția dintre mediul academic și cel politic și felul în care ele se conectează în logica extragerii de profit.  Faptul că aceste institute se prezintă ca dovada utilității sociale a cercetării sociologice nu e doar o pretenție trecătoare a unor marginali. De-a lungul anilor necesitatea de a pregăti studenți pentru activitățile desfășurate în cadrul acestor institute s-a insinuat în programa universitară, în imaginarul legat de cariera sociologului, în opțiunile de a participa în proiecte de cercetare pe parcursul facultății. Între cursurile de marketing social și cele de cercetare de piață studentul sociolog e din ce în ce mai mult un viitor subordonat al necesității de a prezenta realitatea socială la comanda clientului. Or știm prea bine că nu se înghesuie plătitorii pentru a descrie realități sociale ce vorbesc de opoziția față de proiectul Roșia Montană, despre conflicte dintre sindicate ierarhice aservite puterii și muncitori, despre felul în care politicile redistributive eșuează, atunci când nu sunt aproape inexistente. Evident că nu se poate vorbi despre activitatea institutelor de cercetare și despre relația acestora cu mediul academic ca fiind o excepție românească. Ele sunt un simptom al crizei structurale a învățământului superior sub presiunea dezintegrării statului social și a subordonării învățământului ideologiilor economice dominante.

Dar articularea locală a acestora rămâne importantă, nu doar pentru că ne ajută să înțelegem ce fel de probleme contextuale apar în cazul de la care am pornit, ci și pentru că în absența acestei înțelegeri  cu greu se poate imagina orice fel de rezistență în fața acestor practici. Să ne întoarcem la cazul IRES pentru a vedea de ce IRES nu a căzut din greșeală în plasa cauzei greșite. Întrebarea „se face IRES vinovat de încălcarea conștientă a normelor deontologice?” e importantă pentru că ea ghidează felul în care trebuie să răspundem situației. Dacă IRES e o biată victimă a circumstanțelor, locul unde oameni care nu au beneficiat niciodată de o instruire critică încearcă să înțeleagă realitatea socială cu instrumentele de care dispun, atunci ca și sociologi critici trebuie să ne lansăm într-un exercițiu de pedagogie critică care să includă și IRES-ul ca și partener de dialog. Ne punem cenușă în cap și spunem „nimeni niciodată nu a bănuit la IRES că să te pui în slujba actelor de manipulare realizate de către Grupul de Susținere a Proiectului Roșia Montană e rău. Sociologia românească, biata de ea, suferă de un decalaj. Să le explicăm celor ocoliți de textele clasice ale lui Pierre Bourdieu cu ce se mănîncă angajamentul critic.”  Dar e greu de crezut că IRES e o victimă a circumstanțelor. Primele suspiciuni apar atunci când vedem că IRES nu se mândrește cu acestă cercetare pe site. Suspiciunile sunt confirmate atunci când IRES nu răspunde solicitărilor de a furniza niște date esențiale despre cercetare și comunică prin intermediul Grupului de Susținere. Dar dacă ne uităm la activitatea IRES ca și întreg impostura e dezvăluită în întreaga ei frumusețe.

O privire aruncată siteului IRES[vi] face clară pretenția intervenției apolitice a expertului în spațiul politic și a felului în care se încearcă obținerea de legitimitate prin poza arbitrajului obiectiv. Conform descrierii de pe site, IRES „caută să furnizeze analize riguroase şi să promoveze soluţii constructive în anumite domenii (social, economic, militar, al politicilor publice, al situaţiilor conflictuale etc.), într-un context marcat de criză, tranziţie şi reforme. Totodată, IRES işi propune să devină un for al schimbului de idei şi de informaţii in ideea elaborării şi modificării unor politici publice.” Semnificativ însă, IRES nu pășește în spațiul public ca parte angajată. IRES alege să se implice în spațiul public ca for ce se poate ridica deasupra unei poziții particulare, ca instituție ce deține instrumentul neutralității științifice pentru diagnosticul social. Din aceeași prezentare: „În cadrul activităţii sale, IRES îşi va asuma o serie de roluri printre care cel de mediator dintre Guvern, instituţii publice, organizaţii şi populaţie, în anumite situaţii; rolul de voce informată, independentă şi impărţială în dezbateri politice.”

Pe scurt, iată neutralitatea ridicată la principiu de intervenție. IRES poate acum să acționeze ca și actor politic în deplina sa neutralitate, de parcă sociologul ar avea la dispoziție o baghetă magică prin care să facă să dispară apartenența sa la un spațiu social. Erijată în expertiză, intervenția IRESului e departe de a fi non-politică. Ea poartă doar însemnele unui anumit tip de politic, cel ce încearcă să oblitereze natura conflictuală a spațiului social. Dar ce e mai grav e că avem toate motivele să credem că asta se face cu girul cuiva care înțelege foarte bine ce se întâmplă. Președintele IRES e Vasile Dâncu, a cărui biografie politică dar și carieră academică (da, Vasile Dâncu e un respectat profesor de sociologie) ne oferă o ilustrare a felului în care se poate naviga spațiul public cu legitimitatea obținută prin apartenența la mediul academic. Vasile Dâncu e unul din acei sociologi care vorbesc despre criză, reformă, schimbare, critică și câte altele (cum sunt folosiți acești termeni ține de alt articol). El e același sociolog care și-a pus propriul institut de cercetare în slujba Roșia Montană Gold Corporation. Inițial această parte a articolului urma să fie alocată unei discuții despre cunoaștere ca și bun public și despre potențialul critic al sociologiei. Din fericire însă siteul IRES ne oferă o resursă pentru a medita asupra lipsei de scrupule IRES chiar prin intermediul lui Vasile Dâncu. O secțiune a siteului ce merită studiată e cea în care se contabilizează referințele/aparițiile mediatice ale IRES (nu, nu există nici o referință la studiul despre care discutăm aici). Aici, spre încântarea oricărui sociolog (garantez asta) e o prelegere despre „schimbarea socială” ținută de Vasile Dâncu în martie 2011 la TEDx Cluj[vii].

Ce aflăm din această prelegere? În primul rând că observația conform căreia Vasile Dâncu e profesor și politician nu e irelevantă, întrucât exact așa se prezintă și el. Aflăm mai apoi că el, Vasile Dâncu, profesor și politician, are un institut de cercetare (dacă deschideți pe la mijlocul prezentării, să știți că „Institutul Meu” corespunde IRES – o formulă ce nu ar trebui să ne lase reci pentru că ne atrage atenția asupra felului în care arată lucrurile și în interiorul acestor spații). Aflăm și că Vasile Dâncu dorește să vorbească despre pesimism social. Câteva lucruri interesante, în rezumat, despre Vasile Dâncu și ce mai crede el: profesorul Dâncu e mare admirator al lui Pierre Bourdieu iar implicarea politică a acestuia e o interesantă istorie a rolului politic al sociologului. Vasile Dâncu mai consideră că „sociologii se ascund după obiectivitate, într-un fel s-au angajat la patron, sunt intelectuali degajați”, „sociologul a devenit un fel de instalator social” iar acestea sunt fenomene extrem de îngrijorătoare întrucât avem nevoie de intelectuali critici, intelectualii reprezentând „un fel de mecanisme de apărare împotriva patologiilor societății.” Printre lucrurile care îl mai supără pe Vasile Dâncu se numără faptul că nu ne putem imagina ceva ce să succeadă capitalismului și faptul că românii sunt caracterizați de neîncredere extremă în semenii lor (un procent undeva pe la 90%, variabil în limite destul de restrânse; nu la fel e și cu neîncrederea în inițiativa privată, a cărei valoare extrem de ridicată e singurul lucru care a rămas constant de când ne-am apucat de sondaje, ne asigură Vasile Dâncu.) Un detaliu ce nu poate fi uitat ține de cariera politică a lui Vasile Dâncu. Pentru că e vorba despre schimbare socială și resorturile acesteia, Vasile Dâncu ne vorbește evident și despre guvern. Impresionat de realizările șefului de cabinet al lui Tony Blair, Vasile Dâncu declară despre propria persoană: „l-am convins pe domnul Năstase să-mi desființeze propriul minister, să-mi facă o agenție de strategii guvernamentale.” Ce nu ne spune Vasile Dâncu e cîte din contractele instituției dânsului au mers către institute de cercetare apropiate de el. De câte ori, în calitate de sociolog la guvernare, a chemat știința să diagnosticheze treaba pe care deja o făcea în numele capacităților sale de expert.[viii] Ce nu putem ghici din discursul lui Vasile Dâncu e dacă în timp ce semna contractul pentru testarea de strategii de marketing pentru susținătorii demarării proiectului Roșia Montană s-a gândit vreodată la faptul că „schimbarea începe de la pactul între învinși”, adică ceea ce susținea în martie 2011. Schimbarea socială, ne spune Vasile Dâncu, nu se poate face fără ieșirea din tăcere. Domnule Vasile Dâncu, în calitate de sociolog vă transmit următoarele: Mă bucură gradul ridicat de neîncredere de care dau dovadă românii în interacțiunile cu semenii întrucât nu pot decât să sper că acest fenomen se revarsă și asupra dumneavoastră. Observ că sunteți printre puținii români care nu privesc cu suspiciune inițiativa privată întrucât ați decis să subordonați cunoașterea intereselor acesteia. Când spuneți „sociologia a devenit un fel de contabilitate a dezastrelor”, vă referiți la activitatea institului dumneavoastră? V-am auzit spunând că e important să ocupăm un loc în spațiul public pentru că dacă nu îl ocupă ticăloșii, cinicii, golanii sau statul cu violența sa tipică. Sau dumneavoastră și institutul dumneavoastră, domnule profesor. Dar îi invit pe toți studenții dumneavoastră să reflecteze, prin intermediul emoționantei dumneavoastră intervenții despre acțiunea socială ca și antidot al disperării, despre cum singura formă de cunoaștere relevantă e cunoașterea care își înțelege rolul politic și public și intervine în numele acestuia. E cunoaștere ce nu se cumpără cu banii Roșia Montană Gold Corporation dar e o cunoaștere ce se revendică ca fiind eminamente capabilă să furnizeze instrumente pentru înțelegerea realității sociale în vederea schimbării acesteia. Altfel spus politică. Ea poate fi recunoscută pentru că nu e mai niciodată în compania puterii. Domnule profesor, lanțul în bătălia cu sistemul s-a rupt la dumneavoastră. Domnule Vasile Dâncu, ne mai spuneți o dată, de data aceasta ca și sociolog, câți români susțin demararea Proiectului Roșia Montană?”


[iii]   Formal acest grup s-a constituit ca și un grup de discuții prin intermediul căruia am putea articula o reacție publică a unui grup profesional ca urmare a problemelor sesizate în legătură cu cercetarea IRES. Acest articol e parțial o relatare a eforturilor acestui grup și în mare măsură o formă de a reflecta asupra discuțiilor din cadrul său, discuții cărora acest articol le e tributar. Într-o primă variantă articolul a beneficiat și de comentariile unora dintre membrii acestui grup. Meritele articolului ne aparțin iar lipsurile mi le asum. Cu siguranță mulți dintre ei ar fi putut redacta o relatare mai bună a supărărilor de față.

[vii]  http://www.ires.com.ro/articol/162/ac-iunea-sociala-ca-antidot-al-disperarii—vasile-dancu-la-tedx-cluj,-25-martie-2011. Această intervenție merită, negreșit, pagini întregi de analiză. Dincolo de gama copleșitoare de emoții pe care o va experimenta oricine mai urmărește starea științelor sociale în România, ea ilustrează, cu o precizie greu de imaginat, felul în care șeful de institut de cercetare se imaginează ca profesor și politician.

[viii] Despre vreo două pot să vorbesc chiar eu în calitate de student operator de interviu pentru cercetări ale cărui beneficiar era Agenția de Strategii Guvernamentale, executantul fiind desigur un institut privat.

 

Comentariile nu sunt permise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.