Shorts: Franţa & Orban, Internaţionala, TVR, mă-ta şi CNA

Õîááèò: Íåæäàííîå ïóòåøåñòâèå

Costi Rogozanu pe VoxPublica

Franţa & Orban. Trenduri interesante. Unii dau la grămadă exemple despre cum iau unele state măsuri protecţioniste, de recuperare a unor businessuri din zona privată. Franţa, cu ale sale reduceri impuse de preţuri la combustibil, şi Viktor Orban cu anunţuri privind recumpărarea unor companii de apă sau de acţiuni E.ON. Spun că e un trend pentru că ăsta e vîrful icebergului – se pot aduna multe astfel de ştiri cu diverse măsuri de securizare. Trecem apoi la ştirile noastre care mai toate preamăresc privatizările – evident, mai ales aripa progresist-băsesciană. Sau, dacă vin dinspre falanga dură uselistă, au dat-o complet pe apărări dezlînate ale companiilor de stat, dar fără argumente, fără viziune. Situaţia mi-a amintit de observaţia lui Bogdan Murgescu din cartea sa despre decalaje: în România interbelică s-au luat parcă încăpăţînat măsuri contratimp, export isteric cînd nu era nevoie, protecţionism cînd nu era cazul şi tot aşa.

Internaţionala. Social Democraţia ar trebui să se împartă mai nou în social democraţie şi social-NEdemocraţie estică. Cam asta s-ar înţelege după mutarea locului de întrunire de la Bucureşti, la Bruxelles. Faptul că social-democraţii nu se mai întîlnesc aici e o palmă dată lui Ponta. Numai că social-democraţii au început să-şi dea palme din motivele greşite. Palmele pot veni din mii de alte motive.

Ponta spune aproape direct în scrisoare că motivele relocării ţin strict de referendum, de scăndăloiul extern şi de neştiinţa comunicării. După mine sînt alte motive clare: 1. situaţia penibilă în care a ajuns social-democraţia europeană care nu se mai poate opune unui discurs violent PPE propus cu un tupeu fără seamăn (atîta discurs colonialist n-am mai auzit din 90 şi dup-aia se miră de contrareacţiile “nu ne vindem ţara”); 2. PSD are de dus o luptă internă în USL, oricît s-ar tot fofila. PNL a dat, PSD a încasat. Şi PSD mai are de demonstrat şi că are oameni capabili de guvernare şi că are un plan cît de cît de salvare.

TVR. E simplu, am ajuns să fiu de acord cu Valentin Nicolau. Ştiu, am ajuns rău. Dar asta e situaţia. Un Consiliu de Administraţie care a ars-o la rece atîţia ani şi care acum aprobă senin concedieri masive, e de neacceptat. Istoria ultimilor 10 ani în TVR e simplă: unii au cheltuit aiurea (pentru clienţi sau pur şi simplu aiurea), iar plata e clasică: se dau afară oamenii. O restructurare ar fi normală, dar nu asta rezolvă economic problema!

Mă-ta. Ce probleme au tinerii cîntăreţi în ziua de azi! Gramatica. Vezi că ai scris greşit “mă-ta”. Asta-i tot ce pot să scoată şi lumea aplaudă fericită pentru că ştim cu toţii cît de inculţi sîntem. Doamne, n-am văzut ceva mai distrus de la “Lasă-mă, papa, la mare” – măcar ăla era un hit serios. Sau, mai bine, de la Bănică jr. în Liceenii. Aştept ziua cînd o să scrieţi greşit, dar o să gîndiţi ceva mai interesant.

CNA încurajează penibilul cu o monitorizare a limbii care ţine de ani de zile. Am făcut litere, ştiu bine cît de importantă e gramatica. Dar nu în stilul ăsta de “raportor” pasiv cu priviri pierdute. CNA a tolerat o modificare radicală în media româneşti înspre tabloid, înspre pamfletăreală şi atac la persoană, fără ca măcar să impună un interval orar normal. Şi pe ei îi freacă dacă e corect “vroiam” sau “voiam”. Hai pa.

 

Comentariile sunt închise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.