Un sfert din angajaţii ”la negru” din România au studii superioare

sursa| Cursdeguvernare / De Razvan Diaconu |

Aproximativ un sfert dintre angajaţii fără forme legale din România au studii superioare, iar o parte importantă dintre cei care lucrează “la negru” efectuează lucru calificat sau “la birou”, situaţie care contrazice trendurile europene, se arată într-un studiu al Băncii Mondiale citat de Mediafax.

În Europa, profilul educaţional al persoanelor care lucrează legal diferă semnificativ faţă de cel al angajaţilor fără forme legale, se arată în studiul Băncii Mondiale.

Astfel, persoanele care au numai educaţie primară au o probabilitate mai ridicată de a lucra la negru, însă această situaţie este mult mai pronunţată în ţările din sudul şi vestul Europei decât în noile state membre UE din Europa Centrală şi de Est. În aceste ţări, majoritatea celor angajaţi fără forme legale au terminat liceul.

Totodată, în mai multe ţări, printre care România, Franţa, Grecia, Israel, Rusia şi Marea Britanie, între 20% şi 30% dintre angajaţii fără forme legale au studii superioare. Mai mult, în România, Cehia, Ungaria şi Slovenia, o parte importantă a angajaţilor fără forme legale lucrează muncă de înaltă calificare, “nemanuală”.

Potrivit unui sondaj mai vechi al Comisiei Europene, citat de Banca Mondială, majoritatea celor care lucrează la negru în noile state membre UE spun că salariile după fiscalizare sunt prea mici. În Ungaria şi Lituania, aproximativ o treime dintre respondenţi au trecut taxele drept cel mai important factor care îi încurajează să lucreze la negru, faţă de mai puţin de 10% în Slovenia, România, Slovacia şi Bulgaria.

În România, forţa de muncă fără forme legale este formată aproape în mod egal din angajaţi “la patron” şi independenţi, iar majoritatea angajaţilor la negru lucrează la firme mici, cu mai puţin de 5 salariaţi. Totuşi, România se numără printre ţările cu cele mai ridicate ponderi ale firmelor mari, cu peste 100 de angajaţi, în rândul angajatorilor care apelează la munca fără forme legale.

Potrivit unui sondaj realizat în 2008 în rândul a aproape 11.000 de angajaţi din 11 ţări central-est europene, 23% dintre respondenţii din România au declarat că au primit în ultimele 12 luni o parte sau întregul salariu “în plic”, faţă de 3% în Cehia, 5% în Slovenia, 11% sau 11% în Polonia. Totodată, respondenţii din România au primit în medie 70% din salariu în plic, mult mai mult decât în celelalte state vizate.

Informaţiile se regăsesc în volumul “In From the Shadow”, publicat recent de Banca Mondială, care reprezintă o analiză a muncii la negru din statele devenite membre UE în 2004 şi 2007. Volumul a fost pregătit de o echipă de cercetători independenţi şi specialişti ai Băncii Mondiale, iar numeroase informaţii provin din cercetări efectuate de experţi de top în domeniu.

 

Comentariile nu sunt permise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.