Scrisoare deschisă adresată domnului Jeffrey Franks și ce a răspuns Jeffrey Franks la scrisoarea deschisă

Scrisoare deschisă adresată domnului Jeffrey Franks

Vă scrie un tânăr economist român independent. Mi-am făcut studiile în România şi la Stockholm, dar aceasta nu e o crimă mai mare decât aceea că dumneavoastră v-aţi făcut studiile la Chicago. Avem acelaşi interes, de a găsi soluţii pragmatice pentru ieşirea din criză.

Creşterea economică nu este din păcate un obiectiv al programului FMI cu România. Sub conducerea dum­neavoastră (cred că este corect să spun asta), România nu a aplicat nici relaxare cantitativă (cum au făcut SUA sau Marea Britanie), nici stimu­lare pe latura de investiţii publice (cum au făcut Germania sau Franţa în 2009, de exemplu). Totuşi, sub ochii dumneavoastră se fac excese în cheltuielile de achiziţii publice şi în cele de investiţii – fără ca asta să aibă ceva de-a face cu creşterea eco­no­­mică. Nu toate investiţiile publice sunt eficiente – cereţi înfiinţarea unui departament specializat cu analiza randamentului investiţiilor publice şi să fie finanţate doar cele cu randament mai mare decât rata dobânzii la care ne împrumutăm. Nici măcar fondurile europene nu sunt o garanţie a relansării eocnomice dacă sunt deturnate de grupuri de interese.

Vă rog să clarificaţi contribuţia politicilor recomandate de dumneavoastră la creşterea economică din 2011. Cum aţi sprijinit exporturile şi agricultura, domeniile care au dus economia înainte în 2011? Joseph Stiglitz spunea că uneori economia îşi revine nu datorită, ci în pofida politicilor publice. Dar nu îşi poate reveni la infinit.

Reducerea deficitului bugetar, care este lăudabilă ca intenţie, nu se poa­te face sustenabil decât pe baza creş­terii economice, ale cărei benefi­cii să fie mai bine adminstrate decât în trecut. Dumneavoastră vă propu­neţi însă reducerea deficitului bugetar ca scop prioritar în sine, şi vreţi să atin­geţi acest obiectiv doar prin re­du­ceri de cheltuieli. În acest fel nu veţi reuşi decât să limitaţi perspectivele de creştere economică şi, pe termen mediu, să adânciţi deficitul bugetar.

Când şi unde contracţia fiscală poate fi expansionistă? Răspunsul corect este atunci când investiţiile pri­vate înlocuiesc scăderea cheltuie­lilor publice. Dar acesta nu este cazul în România, fluxurile de investiţii străine directe scăzând în 2011 chiar sub nivelul din 2003.

De altfel, vă rog să clarificaţi care este nivelul real al deficitului bugetar. Luaţi în calcul deciziile definitive ale ins­tanţelor de judecată împotriva sta­tu­lui român (indiferent dacă aplica­rea lor a fost amânată, ele reprezintă un angajament de plată), luaţi în calcul programul de construcţie de drumuri judeţene (care vor fi plătite începând din 2013, deci tot un anga­ja­ment de plată reprezintă), luaţi în cal­cul arieratele şi toate formele de de­ficite quasi-fiscal, şi spuneţi-ne la cât se ridică deficitul bugetar cu adevărat. Abordarea dumneavoastră, deşi nu lipsită de merite, este unilaterală şi în cele din urmă ineficientă. Vi se pare că tăierea salariilor şi creşterea TVA sunt reforme structurale sau au fost mai degrabă măsuri disperate? Şi cum ele sunt încă în vigoare, în­seam­nă că disperarea este de durată… Nu uitaţi că jumate din banii de salarii se întorc la buget sub formă de taxe şi impozite. Reforme cu adevărat structurale sunt cele din energie, agricultură, politica de concurenţă. Agenda dumneavoastră este săracă în aceste privinţe. Celelalte reforme nu sunt sustenabile, şi nu schimbă structura economiei.

Omiteţi faptul că o reformă bugetară nu este completă fără o reformă fis­cală. Taxele pe proprietate trebuie să crească, pentru a aduce încasările de la 0,7% din PIB către media europeană de 3% din PIB. Declaraţiile de avere şi de venit trebuie generalizate. In­troduceţi impozitarea progresivă, aşa cum există la dumneavoastră aca­să. Cota unică a eşuat lamentabil: nu a redus birocraţia, nu a crescut veni­turile bugetare şi nu a stimulat oferta (ci a stimulat cererea, o perioadă). Şi mai ales nu vă fie frică de măsuri de stimulare fiscală. Analiza economi­că arată că scăderea contribuţiilor de asigurări de sănătate este pozitivă pentru buget, mai ales dacă este în­so­ţită de creşterea salariului minim. Eli­mi­naţi sistemul de pensii private obli­gatorii, care este responsabil de 15% din deficitul bugetului de pensii. Dacă măsurile de austeritate au dat roade, atunci nu mai aveţi nevoie de TVA la 24%. Dacă nu au dat roade, atunci admiteţi că este nevoie de schimbarea opticii de lucru.

Faceţi din creşterea ocupării (aten­ţie, rata ocupării este foarte scă­zu­tă, deşi şomajul nu este mare) prioritatea dumneavoastră, în scopul stimulării creşterii economice. Doar aşa veţi putea reduce sustenabil şi deficitul bugetar.

26 octombrie 2011

Ce a răspuns Jeffrey Franks la scrisoarea deschisă pe care i-am adresat-o

Domnul Franks a avut politeţea protocolară de a răspunde în scris scri­sorii deschise pe care i-am adresat-o prin intermediul Jurnalului Naţional. Răspunsul său are trei rânduri, şi acelea goale de conţinut. Întrucât a fost o scrisoare deschisă, permiteţi-mi să consider şi răspunsul său drept unul public, şi să redau integral scrisoarea primită marţi, 1 noiembrie, de la FMI.

„Stimate Domnule Voinea, vă mulţumesc pentru scrisoarea dumneavoastră, pe care am citit-o cu mare interes. Sunt de acord cu o parte din analiza dumneavoastră, ceea ce se reflectă de altfel şi din programul FMI cu România. Totuşi, alte părţi din sfaturile dumneavoastră nu sunt pe deplin consistente cu procovările curente pentru politicile României. Cu stimă, Jeffrey Franks”

Ce putem înţelege din acest răspuns? Aş fi curios cu ce părţi este FMI de acord şi care sunt părţile care nu sunt pe deplin consistente. Cert este că domnul Franks nu a răspuns concret la nici una dintre temele ridicate în scrisoarea deschisă. Unde este preocuparea cu privire la politicile de stimulare a economiei? Care este până la urmă nivelul real al deficitului bugetar? De ce nu sunt bune măsurile fiscale propuse?

Poate că era prea mult să mă aş­tept la o invitaţie la dialog. Domnul Franks este obişnuit să dialogheze cu oameni care nu îl contrazic sau care, dacă îl mai contrazic, o fac de pe platforme ideologice sau sindicale, nu de pe poziţia unui economist inde­pen­dent. Dar un răspuns onest la câ­te­va dintre problemele ridicate nu ar fi deranjat pe nimeni. Sau un mesaj de ge­nul „dacă aveţi calcule care arată că reducerea CAS nu face rău bugetu­lui, veniţi să ni le arătaţi” ar fi demonstrat o reală deschidere spre dialog.

Sunt şi alte teme asupra cărora nu am insistat în acea scrisoare des­chi­să. Una dintre ele este privatizarea din energie. De ce trebuie să privati­zăm ceea ce merge bine? Veniturile din privatizări nu ar fi extrabugetare, câtă vreme dividendele încasate anual sunt venituri bugetare? O altă te­mă se referă la nivelul de trai şi protecţia socială. Avem cel mai scăzut nivel de trai din UE-27. Chiar nu îl pu­tem apăra nici pe acesta? O altă te­mă este competitivitatea economiei. Chiar vrem să fim competitivi pe baza salariilor mici sau pe baza investiţiilor în tehnologie şi educaţie?

Îi mulţumesc domnului Franks, pentru că, prin faptul că a răspuns la scrisoarea deschisă, a legitimat demersul meu, iar prin faptul că nu a răspuns punctual la întrebările ridicate (dacă erau greşite trebuia să le fi demolat) a legitimat şi justeţea problemelor respective – eventual contextul ar fi de vină că sugestiile nu pot fi implementate.

Pot caracteriza acţiunile FMI în România exact prin cuvintele folosite de domnul Franks. Sunt de acord cu o parte din analiza şi acţiunile FMI. Acordul cu FMI a fost necesar, dar nu şi suficient. Totuşi, alte părţi din sfaturile dumneavoastră nu sunt pe deplin consistente cu provocările de politică economică. Ajustarea cheltuielilor este necesară, dar incompletă dacă nu priveşte cheltuielile cu achiziţiile de bunuri şi servicii şi dacă nu analizează randamentul in­ves­ti­ţii­lor publice. Reformă bugetară nu se poate face fără reformă fiscală. Iar reducerea deficitului nu poate fi sustenabilă în absenţa creşterii economice.

L-am auzit săptămâna trecută pe domnul Franks folosind o expresie din sportul american: „Atunci când dai de greu, doar greii merg mai de­par­te”. Îi răspund cu o expresie din fot­balul european: „Cea mai bună apă­rare e atacul”. Cine face zid pe linia porţii până la urmă încasează o căruţă de goluri.

Schimbaţi modelul economic. Austeritate şi atât – acest model nu funcţionează. În loc să faceţi estimări despre cât de mică o să fie creşterea economică, mai bine aţi lua măsuri de stimulare a economiei.

2 noiembrie 2011

Text apărut și în Jurnal

 

Comentariile sunt închise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.