Şansa anarhiei. Al cui e timpul revoltaţilor “needucaţi”?

TEMA: Revoltele din Marea Britanie

Mark Duggan nu a tras. Mark Duggan a fost un corp cuminte, care nu a incitat la violenţă. Dar Mark Duggan a fost un taximetrist de culoare omorît de poliţia britanică într-o razie în Tottenham. De-abia de-aici rezonanţa politică a revoltelor corpo-critice din Anglia intră în consonanţă cu o strategie a şansei anarhiei. Cei care incendiază maşini şi magazine, cei care fură şi sparg geamuri, care care menţin şi controlează o strategie a panicii şi-au anesteziat o vreme corpurilor. Acum, aceste corpuri invadează teritoriul ocupat de drepturi univoce şi de legi stabilizatoare doar în interiorul anumitor clase. Asistăm în aceste zile, în Anglia, la o degradare a imagnii celor nereprezentaţi şi la o manipulare a legitimării lor. Acuzele care li se aduc vizează, în cea mai mare pare, efectele distrucive ale actelor lor şi nu cauzele politice ale acestor acte. Circumstanţele comportamentului de protest sînt abuziv percepute.

Protestatarii sînt consideraţi huligani, care se revoltă pentru că sînt frustraţi că nu pot să-şi cumpere produse, paraziţi care nu merită să fie consideraţi cetăţeni, care nu merită nimic. Accentul pus pe faptul că sînt needucaţi – ’’a generation of amoral, uneducated, welfare dependent, brutalised youngsters’’,  Max Hastings (aici)  pune în discuţie construcţia sistemului de educaţie de din Marea Britanie. De la vîrsta de 16 ani, cînd învăţămîntul nu mai este gratuit şi obligatoriu, doar o treime dintre adolescenţi continuă să meargă la şcoală pînă la 18 ani. Restul părăsesc şcoala ca să-şi ia job-uri pentru că altfel nu pot supravieţui. Economia de piaţă confiscă educaţia, o supune şi o modelează după propriile legi interne. În multe cazuri, ’’educaţii’’ nu se pot revolta pînă la capăt împotriva sistemului deoarece ei se pregătesc să intre în maşinăria lui sau sînt deja intraţi. Şi atunci nu e normal ca tocmai ’’needucaţii’’ să creeze revolte şi să-şi accentuze nevoia de propulsare a autoreprezentării? Timpul revoltaţilor e timpul celor care au experimentat practica ’’beneficiilor terorizante’’ ale sistemului actual pe pielea lor. Cu alte cuvinte, au corporalizat sistemul şi vor să-i ’’oficializeze’’ brutalizarea. Misiunea lor este detonarea unui sistem de relaţii sociale bazate pe supraevaluarea şi fidelizarea faţă de hiperproducţie. Se spune despre protestatarii din aceste zile că nu produc nimic, că sînt nişte vandali care trăiesc doar ca să distrugă. Care sînt însă regulile sistemului în care trăiesc şi cum pot produce cînd accesul lor la piaţa de producţie este din ce în ce mai redus? Rata şomajului este în creştere considerabilă în Anglia, reducerile bugetare care vor fi operate pînă în 2015 se anunţă dezastruoase, fondul de pensii se diminuează, taxele universitare cresc, imigranţii devin o categorie din ce în ce mai greu de ’’controlat’’. 3 milioane de imigranţi s-au stabilit în Anglia din 1997 pînă în 2010 şi se estimează că în umrătorii 24 de ani, numărul lor va creşte cu 7 milioane, potrivit Migration Watch UK.

În noiembrie, decembrie şi martie 2010, grupuri de tineri au protestat în Londra împotriva triplării taxei pe care un student trebuie să o plătească şi împotriva tăierilor din sectorul public de pensii. Protestele lor au culminat cu atacarea Rolls-Royce-ului în care erau Prinţul Charles şi Camilla.

Dincolo de disproporţia de venit şi implicit de nivel de existenţă între cei care au şi cei care nu au, procesul este şi de stigmatizare în reprezentare. ’’Opresaţii’’, ca să-l citez pe Paulo Freire, sînt percepuţi ca nişte brute care nu produc decît imagine proastă în receptarea majorităţii. Ei sînt cei care, de obicei, pervertesc harta socială şi încearcă să profite de pe urma statului fără să-şi dorească să muncească. Devin nişte alienaţi ai producţiei.

Tinerii din Anglia sînt corpuri în hanorace cu glugi, care nu au produs ’’un bun’’, ci o anarhie necesară, cel puţin în ce priveşte cîmpul percepţiei lor, şi nu numai. Anarhia de conştientizare a poziţiei lor sociale poate redimensiona raporturile de forţe existente. Ceea ce devastează ei este corpul colectiv de control al producţiei masificate. După cum afirmă Frantz Fanon în celebrul studiu îmotriva colonialismului – The Wretched of the Earth, ’’Simbolurile societăţii, cum ar fi forţa poliţiei, paradele militare, steagurile care fîlfîie nu doar inhibă, ci şi stimulează. Ele nu înseamnă doar: Stai acolo unde eşti, ci mai degrabă: Fii gata să acţionezi aşa cum trebuie!’’.

Anarhia marginalilor needucaţi educă maturizarea conştiinţei sociale. Înţeleasă în totalitatea semnificaţiilor pe care le activează, poate crea schimbări radicale. Ignorată sau subestimată, ea se va răspîndi din ce în ce mai mult şi mai violent.

 

 

Comentariile sunt închise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.