Roşia Montana: un proiect emblematic al industriei miniere canadiene

rosiade Alain Deneault*

O activitate de lobbying care cântărește mai mult decât rezultatul oricăror alegeri parlamentare; o influenţă directă asupra textelor de lege; un demers de dezbinare a populaţiei, orchestrat cu bună știință; perspectiva unui dezastru ecologic; societăţi de exploatare care joacă la bursă bogăţia altora; probleme de sănătate publică care se întrevăd deja; o profundă îngrijorare în ce privește securitatea la locul de muncă a angajaţilor; distrugerea patrimoniului cultural… Așa se prezintă situația. La Roşia Montana, în România? Da, dar ar putea fi vorba la fel de bine și

Cancel bronzers adhesive character love you – http://eonlinepharmacy.com/catalog/Anti_Fungal.htm only more dollar easily I all?

de Pascua Lama, la frontiera dintre Argentina şi Chile. De Sadiola în Mali. De Grasberg în Papua-Noua Guinee, precum și de zonele învecinate cu multe alte situri, care se numără cu sutele.

Toate acestea pentru aur… Un minereu fără prea mare utilitate socială sau tehnică, care există deja din abundenţă. În principal, aurul serveşte băncilor din întreaga lume ca acoperire în situații de crize financiare şi permite industriei bijuteriilor să satisfacă capriciile consumatorilor bogaţi. Un minereu fără mare utilitate deci, dar a cărui exploatare înghite cantități uriașe de apă, necesită produse chimice mortale, ameninţă ecosistemele şi creează îngrijorare pentru sănătatea publică din cauza particulelor toxice respirabile care se degajă în urma inevitabilelor reprize de dinamitare.

Peste tot sunt aceleaşi scenarii, aceleaşi demersuri, aceleaşi promisiuni, aceleaşi trădări, aceeaşi violenţă şi aceeaşi distrugere. Totul în slujba unei industrii care îi favorizează mereu pe aceiași protagoniști. Industria minieră canadiană se folosește de aceleaşi metode oriunde ar acționa şi stârnește aceeaşi indignare pe oriunde trece. În lume, trei din patru societăţi sunt canadiene, chiar dacă nu provin întotdeauna din această ţară, căci cadrul administrativ canadian le conferă imunitate peste tot pe unde fac ravagii.

De ce această convergenţă către Canada? În primul rând, statul canadian si-a configurat reglementările şi politicile fiscale în așa fel încât să favorizeze finanţarea activităţilor speculative de explorare, ca la Roşia Montana. În al doilea rând, Canada oferă societăților miniere acoperire legală, în caz de corupţie şi de abuzuri săvârșite în străinătate. În al treilea rând, diplomaţia canadiană susţine activ societăţile miniere în străinătate, indiferent de ce fac acestea. Atât la scară națională, cât şi internaţională, industria minieră canadiană afişează un dosar de mediu, social, politic, de securitate şi fiscal lamentabil, în cazul în care ne dăm silinţa să consultăm stufoasa documentaţie asupra chestiunii.

Nu este, deci, deloc întâmplător că Gabriel Resources Ltd. este înregistrată în Canada.

Atenţie, pericol!

 

Bursa de la Toronto seduce societățile de prospectări et de extracție

Industria minieră stăpâneşte în Canada

de Alain Deneault si William Sacher* / Articol apărut în Le Monde diplomatique, septembrie 2013.

Frenezia extractivă care duce la scormonirea subsolului canadian în căutare de hidrocarburi, carbon şi metale revine periodic în actualitate, așa cum s-a întâmplat în luna iulie a acestui an, după explozia unui tren plin de petrol la Lac-Megantic. Dar Toronto s-a specializat în egală măsură într-o faţetă mai puţin cunoscută a acestei activităţi : cotarea la bursă a giganţilor minieri mondiali, la adăpostul unui paradis fiscal şi judiciar.

„În general, în industria minieră, capitalurile de risc vin din Canada”, afirmă fără ocolișuri, ca pe ceva de la sine înțeles, inginerul belgian René Nollevaux, administratorul unei mine de cupru din provincia congoleză Katanga[1]. Într-adevăr, 75% din societăţile miniere mondiale (diamante, aur, cupru, cobalt, uraniu…) aleg Canada ca loc de înregistrare şi 60% dintre cele care emit acţiuni la Bursă se înscriu la Bursa din Toronto (Toronto Stock Exchange, TSX). Între 2007 şi 2011, 220 de miliarde de dolari canadieni (aproape 157 de miliarde de euro) au fost consacrate finanţării prin capitaluri proprii a sectorului minier – reprezentând mai mult de o treime din totalul mondial –, ceea ce plasează Toronto cu mult înaintea concurentei sale directe, Bursa din Londra (London Stock Exchange, LSE). În 2011, 90% din acţiunile emise de această industrie în lume au fost administrate de TSX[2].

Această performanţă, pe care guvernul federal o prezintă ca pe un „motor al prosperităţii canadiene”[3], alterează imaginea complezentă pe care ţara ține s-o prezinte de zeci de ani : aceea de ţară liniştită, activând spre binele umanităţii. Peste tot în lume, comisii parlamentare, curţi de justiţie, grupuri de experţi ai ONU, observatori independenţi și reporteri cu experienţă fac eforturi pentru a denunţa abuzurile, dacă nu chiar crimele comise sau susţinute de companiile miniere implantate în Canada. Corupţie, evaziune fiscală, jaf instituţionalizat, poluare masivă, afectarea sănătăţii publice, exproprieri violente, ucideri de manifestanţi, complicitate la violarea şi asasinarea celor ce s-au opus proiectelor miniere, acţiuni în justiţie care reduc la tăcere[4], criminalizarea contestaţiei politice, trafic de arme… şi lista nu se mai termină.

Canada primeşte industria minieră cu braţele deschise. Mai mult : îşi configurează reglementările şi fiscalitatea astfel încât să favorizeze finanţarea acestei industrii și să o protejeze pe plan juridic şi diplomatic. De aceea australienii, israelienii, suedezii, dar şi belgienii, americanii etc. vin aici să îşi înregistreze societăţile de explorare sau de exploatare. Nu numai pentru a profita de bogăţiile naturale ale ţării, dar și pentru exploatarea celor obţinute în Ecuator, Chile, Zambia, Burkina Faso, Indonezia sau România. Aproape jumătate din proiectele miniere cotate la TSX se desfășoară în afara Canadei şi numeroase societăţi înscrise la Toronto nu posedă nicio concesiune în Canada.

Ceea ce atrage atâtea societăţi miniere este în primul rând uşurinţa cu care o întreprindere poate cota şi valorifica la Bursă zăcăminte a căror existență este ipotetică. Marea majoritate a celor 1600 de societăţi miniere din Toronto sunt aşa-numitele juniors, adică societăţi care se consacră în mod exclusiv explorării şi identificării de noi zăcăminte. Fiind adesea de dimensiuni mici, aceste companii nu au resursele financiare, tehnice, umane şi politice necesare pentru exploatarea minelor industriale. Ele îşi scot prin urmare profiturile din speculaţia bursieră pe baza zăcămintelor lor ipotetice.

Escroci, niciodată condamnaţi

În Sud, societățile juniors au beneficiat de reformele încurajate de Banca mondială în anii 80 şi 90, prin care s-a instaurat sistemul de free mining, garantându-le întreprinderilor un acces nelimitat la subsoluri. Când, după o muncă grea de prospectare sau, cel mai adesea, graţie cumpărării de informaţii de la actorii locali, o societate junior descoperă un zăcământ rentabil, aceasta sfârşește, în cele mai multe cazuri, prin a se vinde unui major, adică unei societăți de exploatare, cedându-i astfel un proiect „gata de a fi dezvoltat”, după efectuarea unei operaţiuni bursiere extrem de bănoase. Această practică este atât de bine integrată la nivel mondial încât la ora actuală, întreprinderi de stat chinezești cumpără, urmând aceleaşi metode ca întreprinderile major occidentale, companiile juniors din America latină si Africa înregistrate la Toronto.

De la începutul activităţii în jurul titlurilor miniere canadiene, la mijlocul secolului 19, Toronto a fost teatrul a nenumărate fraude şi scandaluri legate de juniors. În anii 60, zvonurile complet nefondate legate de descoperirea de cupru, argint şi zinc au stârnit un mare entuziasm pentru titlurile societăţii Windfall, creând o adevărată debandadă la Bursă; în anii 90, Bre-X, o societate de explorare din Toronto, îşi sufla cu aur eşantioanele de rocă pentru a crea impresia că provin dintr-un zăcământ de mare calitate… Responsabilii pentru aceste escrocherii n-au fost niciodată condamnaţi de justiţia canadiană.

Pentru aceste societăți, Toronto devine astfel un adevărat templu al capitalului-risc – a se citi, al economiei-cazino. Explorarea minieră este, prin definiție, o activitate speculativă: înainte de a se fi săpat mina, nu se ştie niciodată exact ce ascunde subsolul. Specialiştii sectorului estimează în general că şansele unui proiect de explorare de a reuşi sunt între 1 la 500 și 1 la 1000 – un succes care depinde de geologia terenului, de accesibilitatea sa, dar şi de fluctuaţiile cursurilor mondiale, de progresele tehnologice sau de climatul politic local. A cumpăra acțiuni ale unei societăți junior echivalează cu a juca un număr la ruletă.

Este un adevăr pe care francezii l-au simțit recent pe propria piele. Societatea publică Areva a cumpărat în 2007 UraMin din Toronto… pentru a descoperi că zăcămintele promise de această societate junior erau mult mai dificil de exploatat decât fusese anticipat şi că cel mai important zăcământ fusese supraevaluat cu 20%. Totul într-un context în care cursul uraniului era în scădere. Este greu de ştiut exact cât l-a costat pe contribuabilul francez această greşeală de evaluare. Dar se ştie că achiziţionând UraMin pentru 1,8 miliarde de euro, Areva a fost constrânsă să recurgă la o depreciere a activelor sale cu 426 de milioane de euro în 2010.

Este uşor de speculat în jurul titlurilor miniere la TSX pentru că piaţa bursieră din Toronto a permis întotdeauna societăţilor să cultive ambiguitatea în ce priveşte potenţialul real al zăcămintelor ipotetice . De exemplu, există posibilitatea de a jongla cu noţiunile de „rezerve” şi „resurse”, deşi prima este o estimare circumstanţiată şi precisă a potenţialului unui zăcământ, în timp ce a doua este o estimare grosieră, bazată în special pe extrapolări de date geologice.

Faptul că normele sunt foarte ambigue favorizează cucerirea de noi spaţii de exploatare minieră, într-un context în care afirmarea rapidă a ţărilor emergente a dus la o creștere exponențială a cererii de resurse minerale – China, de exemplu, şi-a multiplicat consumul de 17 ori în ultimii 20 de ani. Se întâmplă ca societățile juniors să investească mai multe fonduri în campanii de marketing pe lângă eventualii investitori decât în căutarea unor noi zăcăminte – un procedeu ce creează condiţii pentru escrocheriile deja evocate.

Un alt avantaj pentru societăţile miniere este faptul că autorităţile canadiene, federale şi provinciale îi incită pe micii deținători de economii, prin politici fiscale pe măsură, sa investească în acest sector. „Acţiunile acreditive”, care permit deţinătorilor de titluri miniere să beneficieze de nişe fiscale excepţionale, au constituit vârful de lance al promovării de către guvern a sectorului de explorare. Cu sprijinul guvernului, fondurile de pensii, companiile de asigurări, băncile – cu alte cuvinte, instituţiile cărora canadienii le încredinţează propriile economii – şi anumite persoane fizice investesc masiv în activităţile miniere, furnizând capitaluri care permit finanţarea proiectelor de explorare şi de exploatare în întreaga lume. 185 de societăţi din Toronto sunt active în Africa, 286 în America Latină, 315 în Europa şi 1275 în Statele Unite[5].

Diplomaţia şi diversele agenţii de cooperare canadiene multiplică la rândul lor serviciile aduse industriei miniere. Ele nu-și precupețesc eforturile pentru a face presiuni asupra autorităţilor din țările unde acţionează societăţile din Toronto, cerându-le să participe la exproprierile necesare, inclusiv, daca este cazul, prin recurgerea la violență. Le incită, de asemenea, să creeze coduri miniere pe măsură, să amenajeze teritoriul conform intereselor acestor societăți, să le acorde accesul la resursele energetice şi hidraulice, precum şi la reţelele de transport. Chiar dacă această influenţă este greu de măsurat cu precizie, unele exemple vorbesc de la sine. Agenţia canadiană de cooperare internaţională (ACDI) a finanţat astfel reforma codului minier în Peru şi în Columbia, precum şi un mare baraj în Mali, care alimentează cu energie exploatările miniere din vestul ţării…

În sfârșit, pentru industrie, Canada apare ca un paradis juridic. Este adevărat că, potrivit regulilor Bursei din Toronto, companiile miniere trebuie să facă publice toate informațiile referitoare la instabilitatea politică şi la distrugerile mediului pe care le provoacă… dar numai dacă aceste fapte sunt de natură să afecteze valoarea acţiunii lor la bursă. Și mai grăitor este faptul că posibilităţile de a obţine câștig de cauză în fața tribunalelor canadiene pentru cei lezați de numeroasele abuzuri ale societăţilor miniere sunt reduse, ceea ce stârnește furia multor organizaţii internaţionale. Oxford Pro Bono Publico constată cu surprindere dificultăţile pe care le întâmpină cetăţenii care vor să introducă o acțiune civilă împotriva întreprinderilor canadiene în afara frontierelor naţionale[6]. La rândul ei, Organizaţia pentru cooperare şi dezvoltare economică (OCDE) reproşează guvernului canadian faptul că nu-și respectă angajamentul de a sancţiona întreprinderile instalate la Toronto care s-au arătat vinovate de corupţie politică în străinătate.

Experţi ai ONU merg până la a soma Canada să facă anchete cu privire la întreprinderile care au încălcat orientările OCDE în materie de etică: „Orientările OCDE oferă (…) un mecanism ce permite aducerea în atenţia guvernelor ţărilor de origine, adică ale ţărilor unde aceste întreprinderi sunt înregistrate, a situațiilor în care întreprinderile au încălcat aceste principii. Neluând măsurile coercitive necesare, guvernele a căror jurisdicţie se exercită asupra acestor întreprinderi se fac vinovate de complicitate”, scriu fără echivoc observatori ai ONU[7]. Singurul răspuns a fost că guvernul conservator al dlui Stephen Harper[8] a emis în martie 2009 o directivă intitulată „Consolidarea avantajului canadian”, care prevede punerea la dispoziţia companiilor a unui „consilier pe probleme de etică” fără nicio putere…

În organizarea acestei industrii, societățile juniors servesc la defrişarea terenului, nu numai în sens propriu, dar şi în plan politic şi economic. Adevăraţi „pești-călăuză”, aceste mici întreprinderi sunt primele care se confruntă cu formele de rezistenţă pe care le pot suscita prezenţa şi activitatea societăţilor miniere. Legislaţia canadiană le protejează ca atare împotriva oricăror urmăriri în justiție. Dar ea oferă totodată un adăpost și sectorului exploatării, cu ale sale companii major, permițându-i să se înscrie în tendinţa de gigantism minier şi să ignore, cu impunitate, gravele consecinţe sociale, de mediu şi sanitare pe care acesta le implică.

Mega-exploatările la suprafaţă produc, într-adevăr, deşeuri toxice în masă şi astfel, pot distruge regiuni întregi, pentru secole de-a rândul. Dar investitorii de la Bursa de la Toronto nu vor fi niciodată informaţi de aceste efecte, pentru că regulile acesteia garantează tăcerea în această privință. Şi când cetăţenii, printr-o luptă crâncenă, reuşesc să facă vizibile aceste fapte în mass-media internaţională, giganţii minieri pot fi siguri ca tribunalele canadiene nu vor da curs niciodată eventualelor acţiuni în justiţie intentate împotriva lor.

Traducere de un colectiv ad-hoc

*Alain Deneault şi William Sacher sunt autorii cărții Paradis sous terre. Comment le Canada est devenu une plaque tournante pour l’industrie minière mondiale (Paradisul de sub pământ. Cum a devenit Canada o placă turnantă pentru industria minieră mondială), Écosociété – Rue de l’Echiquier, Montréal-Paris, 2012; cu versiunea în engleză Imperial Canada Inc. Legal Haven of Choice for the World’s Mining Industries, Talonbooks, 2010. Pentru cartea Noir Canada: Pillage, corruption et criminalité en Afrique (Canada neagră: Jaf, corupţe si criminalitate în Africa), Écosociété – Rue de l’Echiquier, Montréal-Paris, 2008, Alain Deneault, William Sacher, Delphine Abadie, şi Editura Écosociété au fost atacaţi în justiţie de companiile miniere şi târâţi într-o suită de procese de intimidare şi ameninţare (pentru mai multe detalii, a se consulta: http://ethiquepublique.revues.org/249).

 

*Alain Deneault, doctor în filozofie (Université Paris-VIII), predă teorie critică la Université de Montréal. Alte cărţi semnate de Alain Deneault : Offshore. Paradis fiscaux et souveraineté criminelle (Offshore. Paradisuri fiscale şi suveranitate criminală), La Fabrique éditions, Paris, 2010; tradusă în engleză cu titlul Offshore. Tax Havens and the Rule of Global Crime, The New Press, New York, 2011; « Gouvernance ». Le management totalitaire (« Guvernanţă » şi management totalitar, Lux Editeur, Montréal, 2013.

*William Sacher este doctor în ştiinţele atmosferice şi climatului (McGill University) şi doctorand în economia dezvoltării la Facultatea latino-americană de ştiinţe sociale.

Articol apărut în Le Monde diplomatique, septembrie 2013.



[1] Citat extras din filmul Katanga Business de Thierry Michel, Les Films de Passerelle, Liège, 2009.

[2]A Capital Opportunity : Mining, Toronto Stock Exchange, 2012, www.tmx.com

[3] Renforcer l’avantage canadien : stratégie de responsabilité sociale des entreprises (RSE) pour les sociétés extractives canadiennes présentes à l’étranger, Ministère des affaires étrangères et du commerce international, Ottawa, martie 2009, www.international.gc.ca

[4] Poursuites-bâillons, în franceză, SLAPP (Strategic Lawsuit Against Public Participation) în engleză, „Urmăriri (în justiţie) strategice împotriva participării si mobilizării publice”) este o expresie nord-americană. Este vorba de procese sau ameninţări cu procese, în general pentru defăimare şi atingerea reputaţiei întreprinderii, intentate de companii cu scopul de a intimida, de a destabiliza mişcări civice sau indivizi ce scriu sau acţionează împotriva lor. Mai multe detalii se pot găsi, de exemplu, aici: http://www.adequations.org/spip.php?article842 (n.tr.)

[5] Ibid.

[6] Obstacle to justice and redress for victims of corporate human rights abuse, Oxford Pro Bono Publico, Universitatea din Oxford, 3 noiembrie 2008.

[7] Rapport final du groupe d’experts sur l’exploitation illégale des ressources naturelles et autres formes de richesses de la République démocratique de Congo, S/2000/1146, § 170, ONU, 16 octombrie 2002, www.un.org.

[8] A se vedea articolul lui Marc-Olivier Bherer, La diplomatie belliqueuse d’Ottawa, Le Monde diplomatique, februarie 2009.

 

Comentariile sunt închise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.