Interviu realizat de Corina Tulbure
Asistăm la o confruntare între Nordul și Sudul Europei cu un rol predominant al Germaniei?
Da, e un fapt care a fost pus în evidență și în cursul negocierilor cu Grecia. Dar această împărțire se produce încă din secolul XVII când Sudul Europei este văzut ca un loc inferior după Războiul de Treizeci de Ani, când Amsterdam deplasează Spania și Peninsula Iberică din centrul sistemului-lume creat în urma expansiunii coloniale în 1492. Sudul Europei trăiește un fel de alienare mentală datorită faptului că aparține unui spațiu semiperiferic: pe de o parte este subordonat puterilor din Nord și pe de altă parte are rolul de Nord al puterii în relație cu alte regiuni ale planetei. Se văd pe ei înșiși ca parte a unui Nord, deși cu multe contradicții. Inclusiv după douăzeci de ani de iluzii referitor la UE Nordul Europei nu se uită spre Sud ca la o zonă egală. Această perioadă de douăzeci de ani a existat pentru a stimula consumul de produse germane în Sudul Europei. În timpul acestei perioade s-au născut noi generații care chiar au crezut că erau considerați europeni până când a venit criza din 2008 și au început să se aplice politicile de austeritate dictate de Nord. Acum, în urma acestor politici, noile generații se întreabă: bine, dar suntem sau nu suntem europeni? În Nord se folosesc termeni precum PIGS, se afirmă că țările din Sud sunt cauza crizei pentru că oamenii sunt leneși si corupți. Ca și cum în Nord nu ar exista corupție, ca și cum corupția ar fi un atribut al Sudului european. Nu se recunoaște jaful produs de capitalul financiar internațional drept cauză a crizei. Dar nu e nimic nou în acest discurs. Este același discurs care a fost pronunțat de-a lungul timpului, același discurs folosit de Occident pentru a explica sărăcia în Africa, America Latină și Asia. Este un discurs absolut rasist care a existat mereu, de peste 400 de ani, și care apare din nou cu putere în urma crizei. Ori Sudul Europei va intra într-un proces de decolonizare și se va asuma ca Sud odată pentru totdeauna, îmbrățișând Sudul global și intrând în alt proiect geopolitic și economic dincolo de capitalismul occidental, ori va continua să stea în genunchi în Europa.
În UE avem trei regiuni cu un nivel de trai absolut diferit: Europa de Nord, de Sud și de Est…
Da, pentru că în secolul XXI, capitalul financiar german are nevoie de periferie. Germania a fost un Imperiu care mereu a pierdut bătălia periferiilor în Africa, Asia și America Latină. De aceea se uită spre Europa de Est care este periferia sa istorică și spre Europa de Sud, noua sa periferie pentru secolul XXI. Fără a avea anumite zone de periferie nu poate concura în fața ascensiunii Chinei și față de SUA. Dar ce se întâmplă acum? Sudul Europei în ultimii douăzeci de ani “a devenit foarte scump” în privința costurilor sale de producție și în privința costului forței de muncă în comparație cu concurența reprezentată de China. De aceea se impune politica de austeritate prin Troika, pentru a sărăci sudul Europei și pentru a produce astfel o forță de muncă ieftină. În actualele negocieri Grecia cedează și în această situație i se impun și mai multe restricții. Vor transforma Grecia într-o mare periferie a forței de muncă ieftine, același lucru pe care încearcă să-l facă în Spania, proiect deja realizat în Europa de Est.
În recentul referendum din Grecia, pe buletinul de vot figurau opțiunile NU/DA, dar în interiorul UE. De ce nu a existat nicio opțiune în afara UE?
Ceea ce mi se pare incredibil este faptul că liderii greci au mers la negocierea cu Troika fără să știe că agenda germană urmărea scoaterea lor din zona euro și, ceea ce e și mai rău, au mers fără să aibă o foaie de drum pentru ieșirea din zona Euro, un plan B în cazul eșecului rămânerii în interiorul zonei Euro în condiții demne. Cel puțin asta e ceea ce Varufakis a recunoscut public cum câteva zile. Ceea ce s-a întâmplat a pus în evidență faptul că o țară care luptă împotriva instituțiilor Troika trebuie să aibă o foaie de drum pentru ieșirea din zona euro și reintroducerea ei în alte blocuri economice și geopolitice din lume. După ce am văzut ce a impus Germania Greciei și după capitularea lui Tsipras, este imposibil să ne gândim la o politică de stânga care să nu mizeze pe posibilitatea ieșirii din zona euro. În interiorul zonei euro și a Uniunii Europene este imposibil să se realizeze o politică în afara logicii austerității dictate de Troika. Acesta este mesajul pe care l-au transmis în urma negocierilor cu Grecia și nu se gândesc să-l modifice. Pe de altă parte, datorită ascensiunii dreptei și extremei drepte în Nordul Europei, o politică de stânga anti-troika și împotriva neoliberalismului trebuie să-și asume ieșirea din zona euro și acest lucru se realizează doar printr-o perspectivă decolonială, când te asumi ca o parte a Sudului, renunțând la iluzia europeană pentru totdeauna.
În Europa de Est trăim decenii de austeritate salarială, lucrătorii câștigă chiar mai puțin de 300 euro pe lună.…Nu sunt considerați lucrători europeni?
Binențeles că nu. Europa de Est deja a fost cucerită. Acum e rândul Europei de Sud. De ce? Pentru că față de provocarea pe care o reprezintă China, capitalul financiar german are nevoie de o mână de lucru periferică în Europa, de reproducerea condițiilor de lucru din China în interiorul Europei.
Ai vorbit de rasismul Europei de Nord împotriva Sudului. În Europa s-au înmulțit partidele de extremă dreapta. În Spania nu avem o Marie Le Pen, crezi atunci că există mai puțin rasism?
Asta e fals. Extremă dreapta spaniolă se găsește în Partidul Popular. În cadrul Partidului Popular, definit de centru-dreapta, există toate discursurile lui Marie Le Pen, dar sunt camuflate, ca și cum ar fi un partid de dreapta clasic. Și dacă există îndoieli asupra acestui punct de vedere, trebuie doar să se arunce o privire asupra politicilor aplicate în ultimii patru ani. La nivel practic ei sunt extremă dreapta, în politicile lor există rasism, austeritate, logici neoliberale sălbatice. Partidul Popular camuflează extremă dreapta și în acest sens e mai periculos decât partidele de extremă dreapta.
Cum afectează rasismul viața de zi cu zi a unei persoane?
Rasismul este mereu instituțional. În actualele societăți, atunci când se definește rasismul se crede că este vorba de prejudecăți și stereotipuri. Ideea conform căreia rasismul este limitat la un grup de persoane cu prejudecăți este foarte problematică, pentru că reduce totul la niște extremiști minoritari în cadrul societății. Astfel, trebuie să-i educăm pe acești extremiști pentru a-i schimba, dar restul societății nu are probleme. Dar lucrurile nu stau așa. Rasismul reprezintă o practică instituțională. Pentru ca rasismul să existe nu este suficient faptul că există oameni cu prejudecăți, trebuie să existe instituții care pun în practică aceste prejudecăți. Să luăm exemplul poliției: dacă se face un examen de toleranță, poate că mulți polițiști vor trece acest examen. Dar atunci când ne uităm la funcționarea poliției ca instituție, detectăm că în funcție de cartierul din oraș se folosesc metode diferite de intervenție. Problema nu este extremistul cu prejudecăți, ci faptul că instituțiile normative ale societăților occidentalizate sunt construite în baza unor practici rasiste împotriva imigranților și minorităților. Aceste practici sunt întâlnite pe piața muncii, se identifică în lipsa drepturilor cetățenești, în lipsa de acces la resurse, etc. Rasismul este un cancer terminal al civilizației occidentale pentru că organizează din interior și în mod transversal toate formele de dominație ale existenței umane.
Care sunt indicatorii rasismului?
Există mai mulți indicatori. Culoarea pielii, identitatea religioasă, etnică, națională…Culoarea pielii este cea mai frecventă datorită istoriei sechestrării masive a persoanelor din Africa de către imperiile europene și deplasării lor forțate spre America pentru a fi transformate în sclavi. Dar rasismul nu este determinat doar de culoarea pielii. Este foarte important să avem în vedere acest aspect pentru a ne putea explica ceea ce se întâmplă azi în Europa cu Islamofobia de exemplu. Una dintre strategiile folosite azi în Europa constă în reducerea rasismului la una dintre formele sau expresiile sale pentru a minimaliza sau ascunde toate celelalte forme de rasism. Islamofobia este o formă de rasism în care indicatorul inferiorității este identitatea religioasă. Grupurile care suferă rasismul instituțional sunt supuse în orice moment violenței sau politicilor de deposedare de resurse. Represiunea de clasă se trăiește diferit dacă cineva aparține unui grup care suferă rasismul. Într-o companie aeronautică din Statele Unite sau Franța, un lucrător poate câștiga în jur de 150 de euro pe oră, lucrează 8 ore pe zi și dacă există un conflict în cadrul companiei poate apela la un tribunal sau poate organiza un protest și știe că noaptea se va întoarce întreg acasă. În schimb, lucrătoarele unui grup care suferă represiune rasială, și spun lucrătoare pentru că 90% din proletariatul mondial sunt femei din lumea a treia, câștigă un dolar sau doi dolari pe zi. Și nu lucrează 8 ore, ci 14 sau 16 ore pe zi. Aceste femei, dacă încearcă să facă o grevă sau să prezinte o plângere la un tribunal, știu că-și pun viața în joc pentru că în această zonă a neființei, a celor care nu sunt tratați ca oameni, cei care suferă rasismul, sistemul gestionează conflictele prin violență și deposedare. Un exemplu sunt fabricile din sudul Statelor Unite sau din Asia. Dar acest lucru nu se întâmplă doar în Mexic sau în Maroc sau în ceea ce se numește lumea a treia. Acest lucru se întâmplă și în Occident, în marile orașe globale, unde există zone de producție cu o forță de muncă formată din imigranți, zonă de producție care încearcă să reproducă costurile de muncă din China.
Consideri că Universitatea occidentală și cunoașterea produsă și transmisă de aceasta sunt rasiste, sexiste și eurocentriste…
Întrebarea mea este următoarea: cum este posibil ca doar gândirea unor bărbați din cinci țări ca Franța, Anglia, Germania, Statele Unite și Italia să formeze bazele epistemologiei actuale? Cum am ajuns în acest punct? Nu este rezultatul unui proces natural. Într-un anumit moment al istoriei, persoane din cele cinci țări au monopolizat gândirea. Cunoașterea modernă este rasistă și sexistă din punct de vedere epistemic deoarece privilegiază bărbații din cele cinci țări și inferiorizează sau reduce la tăcere întreaga cunoaștere a celor care nu fac parte din acele țări, inclusiv a femeilor din aceste cinci țări. Această cunoaștere modernă se bazează pe patru genocide-epistemicide care s-au produs în secolul XVI. Între anii 1450 și 1650, atunci când se forma lumea modernă, s-au produs patru genocide care stau la baza privilegiilor omului occidental din aceste cinci țări. Cucerirea sudului Al Ándalus din Peninsula Iberică, cucerirea Americilor contra autohtonilor americani, cucerirea Africii și sclavia masivă a africanilor, sechestrul lor în masă în Africa și transportarea lor pentru a fi sclavi în America și arderea vrăjitoarelor, a femeilor care erau acuzate de vrăjitorie. Aceste patru genocide-epistemicide sunt constitutive structurii rasiste și sexiste a lumii moderne occidentale. În momentul în care Descartes spune “ eu cuget, deci exist”, după cele patru genocide-epistemicide, conform epocii, acest “eu” de care vorbește Descartes nu putea fi un evreu, un musulman, un african, sau un aborigen. După arderea vrăjitoarelor nu putea fi o femeie. Acest “eu cuget, deci exist” este precedat de 150 de ani de “eu cuceresc, deci exist”, mediat de “eu extermin, deci exist”. Nu este vorba doar de “eu cuceresc” și impun o structură a puterii, în plus “eu extermin” persoanele și cunoașterea, distrug ființe umane și cunoștințele acestor ființe umane pentru a distruge memoria lor și a mă erija în unica autoritate de gândire.
Ramón Grosfoguel este sociolog al Universității din Berkeley, aparține curentului decolonial. Autor de diverse volume în care analizează rasismul epistemic, relațiile stângii eurocentrice cu mișcările de stânga decoloniale, globale.
Interviu apărut inițial în Público (http://www.publico.es/sociedad/ramon-grosfoguel-capital-financiero-aleman.html)