Proprietăţile politice ale pişatului

Vasile Ernu in Adevarul

Un grup de cetăţeni, majoritatea tineri, au decis să organizeze o grevă cetăţenească, botezată de adversari „boicot”. Sînt tot cei care au fost scînteia celor mai mari proteste şi au creat poate cel mai important fenomen politic independent din ultimii 15 ani din România: Uniţi Salvăm. Grupul nu a fost decis şi unitar în ce priveşe relaţia cu votul: unii au pledat pentru absenţă, alţii pentru votul alb, alţii chiar au mers la vot. Însă toţi au susţinut un număr clar de cerinţe adresate clasei politice. Mai puţin i-a unit tactica şi strategia, cît conţinutul mesajului. Rezultatul: s-a discutat mult despre acest protest şi au reuşit să aducă în spaţiul public poate singura dezbatere reală politică din perioada alegerilor europarlamentare. Acest fapt e foarte important: scoaterea politicului din mediul „tehnocrat” şi simulacrul televiziunilor şi aducerea lui în stradă. Să nu uitam că tot ei au reuşit şi au dovedit că în doar cîţiva ani au putut să schimbe total percepţia legată de o problemă majoră precum Roşia Montană, luptînd cu o multinaţională puternică, pe care au susţinut-o tot establismentul şi toţi cei care acum îi denigrează.

Însă ce m-a surprins este faptul că această mînă de oameni şi gestul lor a trezit atîta patimă în rîndul jurnaliştilor care fac sluj puterii de tot felul, ongiştilor instituţionalizaţi care oferă „expertiză” şi lobby la comandă şi intelectualilor din rîndul întîi aprigi aparători ai „democraţiei” de faţadă. Pînă şi politicienii au trebuit să se sesizeze şi să-şi mobilizeze mai abitir electoratul. Ce spune asta? Că strategia a funcţionat, că pasul şi direcţia sînt corecte. Ei au făcut un gest de curaj pentru că au ieşit din rînd şi au scos la iveală un set de probleme şi mai ales, „substanţa” atidemocratică a elitelor noastre de tot felul.

Nivelul maxim de isterie a fost însă atins în momentul cînd una dintre protestatare a apărut cu un tricou pe care era scris mare: „Mă piş pe el de vot”. Ei bine, aici spiritele s-au înferbintat pentru că a fost atins unul din „elementele sacre” ale democraţiei de duminică. S-a intrat în „sfînta sfintelor” nepermis. Şi a început maşinăria denigrărilor. Oare nu pentru asta avem în loc de „cîini de pază”, „căţei de companie”? Să facă aport.

Însă citatul cu pricina are o mică istorie şi un context în care a fost rostit. Asta s-a întîmplat la o dezbatere publică la care am participat şi eu, care a avut loc la Librăria Bastilia pe 23 mai: „Despre vot, anulare şi boicot”. Fraza a fost rostită de colegul meu de la CriticAtac, Costi Rogozanu şi suna aşa: „Susţin acest boicot, sau susţin orice, mergeţi la vot, certaţi-vă cu comisia, aruncaţi cu confetti, faceţi ce vreţi voi în ziua de vot, dar amintiţi-vă un lucru: cînd rămîneţi doar cu dreptul de vot şi nu mai aveţi nici un alt drept – la sănătate, la educaţie, de băut apă curată din pămîntul tău – atunci mă piş pe dreptul ăla la vot, deci nu mai contează.”

E ceva fals aici? Democraţia se reduce doar la vot? Sau votul este doar o mică parte dintr-un amplu proces, e piesă dintr-un puzzle imens? Sau oare chiar am uitat că dreptul la vot este doar unul din cele peste 20 de drepturi fundamentale scrise în Constituţia României? DA, la ce-mi mai foloseşte dreptul la vot, cînd politicienii „s-au pişat” pe celelalte drepturi fundamentale ale cetăţenilor!?

Dar jurnaliştii, ongiştii, intelectualii de curte au datoria să denigreze orice iese din rînd, orice nu legitimează Puterea hegemonică. Dacă pun la îndoială sistemul, mecanismele de reprezentare etc. sînt numit „comunist”, iar dacă pun în discuţie problemele cu adevărat importante ale UE sînt automat „antieuropean”. O, nu. Datoria noastră de cetăţeni ai UE este tocmai aceasta. Şi nu numai. Datoria noastră mai este şi aceea de arăta mai întîi mizeria de sub gulerele albe ale celor pentru care democraţia este un simplu joc de cifre şi combinaţii oportuniste de a rămîne la putere şi de a avea acces la resurse, pentru că preţul îl plătesc amărîţii, „votanţii de mîna a doua”, pe care-i dispreţuiesc.

Am un prieten cu care mă ciondănesc des, dar cu care pot să mă înţeleg. E vorba de Perjovschi Dan. Îmi place tipul lui de a face sinteze. Le face cum desenează. Şi la ironiile adresate întîlnirii de duminică (unde au participat în jur de 300 de oameni), dar şi la denigrările venite în valuri, a reacţionat cam aşa. „Carevasăzică la noi nu e voie să gndeşti decît într-un singur fel, să acţionezi într-un singur fel şi să te comporti tot aşa. Carevasazică nu există în Europa socialişti şi populari, numa populari. Uniti salvam este critică la UE, nu anti UE. Persoanele numite şi stigmatizate în articol nu sînt împotriva Europei, ci împotriva felului în care Europa face acum politică. Oamenii ăia sînt critici şi extracritici la capitalism şi Uniunea Europeană într-un mod care cîtedodata mă scoate din minţi. Şi care-i problema? Avem voie să fim şi să gîndim doar cum ni se dă voie? Eu nu mă piş pe vot şi n-am iluzii de foarte stînga, dar ironiile astea superioare şi înţelegerea doar talk-showista nu foloseşte la nimic. Pai pentru ce e iarba aia din fata teatrului? Pentu sculpturi în bronz şi căcat de cîini?”

Şi cei care acum denigraţi nu încercaţi oportunist să propuneţi „schimb de tricouri” cu prima ocazie aşa cum aţi făcut în cazul Roşia Montană.

Citeste mai mult: adev.ro/n68509Şi cei care acum denigraţi nu încercaţi oportunist să propuneţi „schimb de tricouri” cu prima ocazie aşa cum aţi făcut în cazul Roşia Montană.Citeste mai mult: adev.ro/n68509

 

Comentariile sunt închise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.