Panică pe frontul de EST sau ruşii la porţile Bucureştiului

vasile-ernu1Am discutat, citit şi scris atîta despre Ucraina, încât am impresia că am început să ştiu mai multe detalii despre situaţia de acolo decît despre cea din ţară. Conflictul dintre Ucraina şi Rusia ne-a făcut mai atenţi cu ce se întîmplă mai la Est de noi. Din păcate, însă, a produs şi multă isterie şi a scos la suprafață un antirusism şi un prooccidentalism la limita religiosului. Dar să încep cu o poveste emblematică de pe frontul de Est…

Inro: Panică pe frontul de EST

Maxim Emelieanenko, comandatul navei Ternopoli ce aparţine

flotei maritimie ucrainene, a creat acum cîteva zile panică pe frontal de Est. În timp ce trupele ruseşti îi cereau să se predea, el a strigat: “Ruşii nu se predau nicodată” şi a început să cînte imnul Ucrainei. Amiralul flotei maritime ruse i-a strigat: “Sînteţi rus?”. Maxim Emelieanenko a răspuns : “De naționalitate sînt rus, am familie şi cetățenie ucraineană, dar am dat jurămîntul armatei ucrainene”. Amiralul flotei ruse spuse cu mîndrie subordonaților săi: “Acesta este un adevărat rus, aşa trebuie să-ţi slujești patria, cu onoare şi cinste!”…. Maxim Emelieanenko ar putea să fie declarat erou de ambele ţări. Acesta este paradoxul războiului ruso-ucrainean. Ce o fi înţelegînd Merkel sau Obama din asta?

Presa română pornește la război

Indiferent dacă zilele acesteavii dinspre Est sau Vest, prima senzație puternică pe care o ai cînd începi să citeşti presa română în legătură cu „criza ucraineană” este cea de isterie generalizată. Un antirusism care face imposibilă orice formă de judecată şi analiză a situaţiei. Sînt motive să fim îngrijorați? Fireşte, sînt destule motive. Condamn poziţia lui Putin? Da, fireşte, aşa cum am condamnat orice intervenşie militară amreciană sau de orice altă culoare. Însă la noi tonul alarmist este practicat la toate nivelele, încît ai impresia că trupele ruseşti tocmai au invadat România şi sînt deja la porţile Bucurestiului/Casei Prese, nu ca au intrat în Crimeea, pe teritoriul Ucrainei.

Citesc presa ucraineană şi rusă, urmăresc presa anglosaxonă şi franceză şi diferenţa de ton şi conţinut este imensă. Şi aici mă refer la toata presa quality: şi cea liberala, şi cea„stîngistă”.Totul pare mai calm şi mai nuanţat. Consultaţi orice site sau ziar important de la New-York sau Londra, de la Paris sau Berlin, Kiev sau Moscova, şi veţi vedea că textele care domină sînt cele de analiză, cu poziţii pro şi contra, cu argumente, cu analize, cu reportaje etc. Poţi să nu fii de acord cu pozițiile unui autor sau altuia, însă marea parte a presei occidentale credibile încearcă să prezinte cel puţin nuanţele şi poziţiile părţilor implicate. Şi nimănui nu-i trece prin cap, să-şi numească colegul sau partenerul de polemic „prorus”, “putinist”, “vîndut ruşilor” (injurii de moarte în România) etc. sau invers doar pentru că celălalt are o altă opinie.

La noi e pe dos: totul pornește de la un credo. Lumea vrea să ştie mai întîi: eşti cu ruşii sau cu americanii, cu Maidanul sau cu ceilalţi, cu UE sau Asia etc. Ameţitor. Mantra majorităţii jurnaliştilor noştri mainstream porneşte de la nişte convingeri aproape religioase: Rusia este Răul absolut şi trebuie damnată, iar SUA&UE&NATO este Binele absolut şi trebuie susţinut. Cine încalcă aceast crez şi pune la îndoială o iotă este damnat, este duşman al Binelui şi se alătură automat armatei Răului. În Moldova, povestea capătă proporţii şi mai mari: cu cît ţara e mai mică, cu atît duşmanul este mai monstruos. Şi în timp ce concurăm să ne dovedim cît de loiali sîntem partenerilor occidentali şi cît de antiruşi sîntem, uităm de ucainenii, de mizele şi problemele cu adevărat importante ale jocului. Asta se întîmplă pînă şi cu oamenii din zona liberală consideraţi open mind.

Nu pot să am pretenţii de la site-urile de tip România Mare ale dreptei extremiste (ÎLDR) şi nici de la predicatorii neoconi care recită această mantră în varianta cea mai simplistă, precum Aligică &co. Nu am mari aşteptări de la zona Mândruţă&co care anunţă exaltat că merge pe frontul de Est să lupte cu fiara apocaliptică. Nu pot să am pretenţie de la HotNews care e convins că singura sursă de informare din Est este Vocea Rusiei. Îi informez că în Rusia nici un ziarist serios nu face referinţă la o astfel de sursă iar piaţa media de acolo este mult mai calitativă şi diversă decît cea românească. Însă nu pot să nu am pretenţii de la oameni mai nuanţaţi, precum Alina Pippidi-Mungiu, jurnaliștii Moise Guran sau Petru Bogatu (din RM). De la ei, chiar aştept analize despre contradicţiile şi complexitatea situaţiei ucrainiene.

Investitori occidentali, vă ordon: nu treceţi Prutul!

Sau Nistrul. Cam asta ar fi teza cunoscutului jurnalist Moise Guran din ultimele zile (în varianta video a fost mai cu patos şi mai direct). De ce? Se pare că antirusimul românesc întunecă minţile şi celor mai buni jurnalişti de la noi. Povestea economică aplicată pe relația Vest-Est în interpretarea lui Guran sună cam aşa. Există o lume Bună şi una Rea. Lumea Bună vine spre lumea Rea să o civilizeze şi să-i aducă lumină şi bunăstare. Cavalerii Luminii din Vest, adică a părții Bune, aceşti îngeri păzitori ai lumii nu sînt alţii decît investitorii. Şi investiţiile, acestă mană cerească adusă Estului de către Cavalerii Luminii, în loc să aibă efecte pozitive, se întorc ca un bumerang şi lovesc Lumea Bună.

În concluzie, Moise Guran ne sugerează că acolo, în Estul Întunecat, există ceva esențialmente stricat, ireparabil şi care face ca orice Bine să se transforme în Rău şi să lovească lumea Bună. Teologia bunăstării nu prinde rădăcini se pare în acel sol sterp, iar aborigenii estului îşi merită soarta, cum altfel. Ca să protejăm Lumea Binelui, Moise Guran cere, aproape ordonă: Investitori occidentali, vă ordon nu treceți Prutul (sau Nistrul). Hotarul Împărăției Binelui este fireşte România (probabil în varianta extinsă). M-am liniștit cînd am aflat că mă aflu pe partea cea bună, în teritoriile împărăției Binelui. Halucinant, aproape ca în Stăpînul Inelelor. Şi eu care credeam că investitorii au un singur scop şi principiu: maximizarea profitului. Şi că indiferent de regim şi putere, teritoriu şi ideologie, dacă există şansa unui profit „cavalerii luminii” pot trece uşor de orice barieră pentru a-şi mări profitul. Acest principiu este valabil pentru orice investitor, fie el american, german, rus sau chinez. Priviți spre capitalul american, spre investitorii americani, modelul autentic al „cavalerilor luminii “și vedeți că nu au avut şi nu vor avea nici o tresărire sau îndoială în a face bussines şi investiții oriunde, oricînd, cu oricine dacă acest deal aduce profit. Pe aceşti evangheliști ai capitalului nici „porţile iadului nu-i va opri”. În ei ne este nădejdea şi credinţa… Aleluia. La noi însă, ostaşii şi apărătorii Lumii Bune ţin morţiş să moralizeze ceva ce nu are nici o legătură cu morala. E destul să scrii un text de analiză economică şi să încerci să arăţi modul în care este cuplată Ucraina la Rusia şi ce consecinţe poate avea asupra situaţiei economice şi sociale ruperea echilibrului economic că inevitabil totul devine „un atac la independenţa naţională a unui popor (Ucraina)” (Guran) sau „prorus” cum ar zice Alina Pippidi-Mungiu, neţinînd cont de faptul că avem mai multe teze comune (aici). E destul să propui ca soluţie „calea finlandeză” pentru Ucraina, că asta deja te face suspect şi jurnalisti precum Petru Bogatu sau Moise Guran să simtă nevoia să tragă semnalul de alarmă. Straniu: în presa occidentală, în capitala Lumii cele Bune, aceste lucruri se discută pe primele pagini ale marilor cotidiene, la noi însă nu. Pînă şi Zbigniew Brzeziński, un „cavaler neprihănit” al lumii Binelui, susţine o astfel de teză în Financial Times. Acolo se poate, la noi nu. La noi a ajuns ca pînă şi opinii ale unor guru occidentali, cunoscuţi critici duri ai Estului şi ai Rusiei să fie suspectaţi de ProRusia şi ProPutin, doar pentru că pun problema mai nuanţat. Să fi mers oare mîna Moscovei, capitala Impărăţiei Întunericului pînă la un Henri Kissinger sau Jeffrey Sachs? Sînt un antiputinist convins, însă acest lucru nu mă împiedică să încerc să înţeleg şi partea cealaltă. Din păcate, marea parte a jurnaliştilor şi intelectualilor noştri încep să îndeplinească o cu totul altă funcţie: e mult mai uşor să fii cîine de companie decît cîine de pază.

 
CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *