(Nu) Omorîţi şi cîinii vagabonzi

E pentru a doua oară într-un interval de zece zile cînd citesc cîte un articol dedicat de Mihail Neamţu spinoasei probleme a maidanezilor bucureşteni, pe site-ul Contributors al portalului HotNews. Cel mai recent are drept punct de plecare moartea unei femei sfîşiate de cîini într-un depozit abandonat al Administraţiei Domeniului Public din sectorul 5 al Capitalei (primul trata „teoretic” problema „haitelor”). Concluzia lui Neamţu, precedată de asocierea liberă a cîinilor cu hienele şi bestiile, nu face nici o concesie organizaţiilor pentru drepturile animalelor: „Eutanasierea maidanezilor nerevendicaţi de vreun stăpîn rămîne, aşadar, singura soluţie eficientă pentru ca vieţi nevinovate să nu mai fie îngropate cu ferocitate de haitele Capitalei. Neîmblînzit, fără dresor şi fără stăpîn, cîinele este lup pentru om”.

Dacă Mihail Neamţu ar fi un pensionar înfricoşat de traiul de cartier şi şi-ar scrie părerile pe vreun forum, mi-ar fi provocat doar o resemnată ridicare de sprîncene. Dar Mihail Neamţu este „istoric al ideilor” cu înalte funcţii publice  – şi istoric al ideilor fiind, nu mă îndoiesc despre faptul că-i e familiară o anume idee esenţială în antropologia/ sociologia post-Holocaust, şi anume, pseudospeciaţia. O idee destul de simplă, de altfel, care dă o posibilă explicaţie asupra traseului nu foarte complicat de la „în spaţiile civilizate, animalul cu potenţial comportamental nociv trebuie să fie proprietatea cuiva. Altminteri, nu are dreptul la existenţă” la „să facem o colonie în deşert pentru ţigani”, şi de la „rînjetul unui patruped” la „problemele fiziologice, naturale de infracţionalitate” în rîndul unei etnii.

Folosit pentru prima dată de Erik Erikson în 1966, termenul de pseudospeciaţie implică faptul că diferenţele culturale determină fiinţele umane să se organizeze în grupuri sociale distincte, lingvistic, comportamental etc., în moduri asemănătoare, de la un punct încolo, speciaţiei din lumea animală, ducînd la tendinţa ca membrii unui grup să-i perceapă pe cei dinafara acestuia ca aparţinînd genetic unei alte specii, inferioară. În formă extremă, e felul în care erau percepuţi şi trataţi la nivel public evreii în anumite zone europene în ajunul şi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, sau negrii într-o lungă perioadă a istoriei Statelor Unite. (Paranteză, despre care vom mai vorbi: sugestia că evreii nu aparţin speciei umane/ aceleiaşi specii cu non-evreii, recte pseudospeciaţia, trece prin asocierea lor cu animale, începînd cu ţapii şi continuînd cu categorii din ce în ce mai îndepărtate, pe scara evoluţionistă, de om – şobolani, şoareci, purici.) Un alt antropolog american, Francisco Gil-White, care a lucrat mult în zona mecanismelor psihice legate de percepţia raselor şi a etnicităţii, crede că mintea umană a evoluat ea însăşi în aşa fel, încît, în ciuda evidenţei, e setată să-l privească pe „Celălalt” ca aparţinînd unei alte specii. Această cercetare a făcut obiectul tezei lui de doctorat şi e vast contestată, căci nu e dovedită empiric, iar teoria lui Gil-White se bazează exclusiv pe studiul unor comunităţi închise.

Dar să revenim la cîini. Nu de la Darwin, ci de la Biblie (în care teologul Mihail Neamţu e specialist) încoace, în societăţile umane există o ierarhie clară a speciilor animale, în funcţie de gradul lor de conştiinţă, mai exact de gradul lor de apropiere genetică faţă de om, acesta fiind în fruntea ierarhiei: maimuţele sînt „mai bune” decît restul mamiferelor, cîinii – decît peştii, peştii – decît nevertebratele etc.; există o clasificare suplimentară, în funcţie de caracterul „util” sau „dăunător” pentru om al animalului şi de standarde estetice construite în timp, motivul pentru care un ciobănesc e „mai bun” decît un maidanez (revenind la paranteza anterioară, naziştii sînt cei care au dat prima lege radicală de protecţie a drepturilor animalelor, tocmai eliminînd bariera speciilor: ierarhia începea cu omul arian, continua cu lupii, vulturii şi porcii, plasînd „evreul” pe ultima treaptă „evoluţionistă”, alături de şobolani). Într-o societate dată, tipul de relaţie şi raportare la alte specii animale reflectă tipul de relaţie dinăuntrul ei, între membrii grupurilor diferite. Un „sentiment al speciaţiei” foarte acut, care acordă indistinct şi aprioric omului drepturi genetice superioare asupra restului regnului animal, e semnul incipient al tendinţei spre pseudospeciaţie, mai precis, al atitudinii de excludere a categoriilor diferenţiate, fie că e vorba despre bolnavi mintali, persoane cu handicap, bătrîni, persoane fără mijloace materiale, grupuri etnic sau rasial minoritare. Nu e cazul să dau exemple despre coexistenţa în timp şi spaţiu a uciderii brutale a animalelor cu marginalizarea bolnavilor mintali, de pildă.

Ce s-a întîmplat la Bucureşti? Cîinii maidanezi au apărut ca urmare a sistematizării în ritm rapid a oraşului, care a lăsat în stradă un număr mare de animale de curte. Problema a fost ignorată cîteva decenii, iar ritmul actual de castrare şi/ sau plasare în adăposturi nu poate rezolva problema. Aproape întotdeauna (pentru că aşa funcţionează specia cîinească), animalele se ataşează de anume locuri (magazine, parcări, blocuri, depozite etc.), pe care le tratează protecţionist, încurajate fiind de cei care-i hrănesc. Într-o seară de ianuarie, cînd deja se întunecase, o femeie, trimisă de firma angajatoare să verifice un container, a intrat într-un spaţiu împrejmuit, proprietatea ADP, printr-o spărtură în gard, fără să anunţe persoanele responsabile de acel spaţiu, şi a fost atacată de cîinii dinăuntru. Femeia a fost găsită dimineaţă şi a decedat la spital. Pentru moment, responsabili au fost găsiţi cîinii. Dar dacă o muşca o altă vietate, un şobolan purtător de maladii sinistre, sau era atacată de un hoţ la „lucru”? Evenimentul ar trebui, de altfel, să fie un semnal de alarmă pentru evoluţia relaţiilor de muncă în România actuală, care face ca, ascultător, un angajat să acţioneze ignorînd protocoale (începînd cu intrarea pe o proprietate pe poartă) şi propriul instinct de protecţie.

Interesant e că ambele texte ale lui Mihail Neamţu, dar cu precădere cel din urmă simte nevoia să coboare cîinii mai jos pe scara regnului animal – cîinii sînt, cum spuneam deja, „hiene”, „bestii”, „fiare”, „cîini dingo”. Pentru Neamţu, cîinii vagabonzi sînt nişte dăunători care trebuie stîrpiţi pentru că nu ascultă de aceleaşi impulsuri ca fiinţele umane cu inteligenţă medie: Animalele nu pot învăţa din experienţă pentru că instinctul le îndeamnă la repetiţia identicului. Animalul e amoral: el sfîşie o păpuşă la fel de uşor ca pe-un om; pe un sfînt ca pe un mare păcătos. În lumea patrupezilor nu întîlneşti remuşcări sau regrete. Nu te poţi adresa animalelor printr-o demonstraţie retorică. E absurd să astepţi de la fiare proba silogismului aristotelic”. Ei bine, adevărul e nici persoanele cu TSA (Tulburări din Spectrul Autist) nu învaţă din experienţă, nu resimt remuşcări sau regrete. Bolnavii mintali adeseori nu au discernămînt, deci sînt amorali. Categorii largi de oameni nu răspund la demonstraţii retorice şi nu trec proba silogismului în cauză. Autiştii şi persoanele cu handicap mental au adeseori episoade violente, asupra lor înşilor sau a altor persoane. Ori a animalelor. Ceea ce nu înseamnă că nu au drepturi – care nu le vin din apartenenţa la umanitate, ci dintr-o atitudine socială construită în timp (mult după Cartea Genezei, argumentul teologului citat), cu multe lupte. Altminteri, orice fiinţă incapabilă să adere la un contract social, asumîndu-şi, astfel responsabilităţi, ar fi lipsită de drepturi (cum nu sînt activistă pentru drepturile animalelor, nici n-o să vorbesc despre faptul că egalitatea în drepturi între oameni nu se bazează pe factual – inteligenţe comparabile, posibilităţi fizice comparabile, valori etico-estetice similare etc. –, ci pe prescriptiv). Logica lui Mihail Neamţu nu e atît antropomorfistă, cît indicatoare a unei propensiuni spre diferenţieri din spectrul pseudospeciaţiei de-a dreptul îngrijorătoare, şi cu antecedente printre colegii săi de Fundaţie Creştin-Democrată. Întrebarea e: cine-o să fie cîinele de mîine?

 

Comments are closed.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.