Noul premier, ultimul fan de alba-neagra politică

Ciprian Șiulea pe VoxPublica

Ca de obicei, apariţia unui personaj politic relativ nou şi tînăr precum Ungureanu a produs unele valuri de mesianism uşor isteric. Chiar şi în situaţia extrem de complicată în care sînt majoritatea categoriilor sociale de la noi, inclusiv jurnaliştii, s-au găsit unii care să reia marile plictiseli cu reforma, occidentalizarea şi modernizarea, al căror nou apostol se pare că ar fi noul prim ministru.

Nu i-a luat mult lui Ungureanu să spulbere orice speranţe posibile. Declaraţia lui conform căreia e inadmisibil ca militarii să deszăpezească, în timp ce cetăţenii stau la căldură, nu are nimic “modern” şi “reformist”, fiind mai degrabă o întoarcere în alte timpuri pe care nu le regretă nimeni.

Sigur, afirmaţia trebuie citită politic, respectiv este o declaraţie de supunere faţă de preşedinte, pentru că rezumă perfect filozofia acestuia: “poporul e de vină, poporul să plătească, statul nu are nici o responsabilitate”. Nici o surpriză aici, a devenit evident de ani de zile că preşedintele nu acceptă altă soluţie politică decît obedienţa totală faţă de el.

Atîta doar că pentru Ungureanu a avut libertate mai mare de alegere decît pentru sărmanul şi rudimentarul Boc, unde condiţionarea era şi pe linie de partid. De aia avem un premier ceva mai rafinat, dar care, dacă şi-ar fi făcut declaraţia doar pe baza studiilor de la Oxford, probabil că nu ar fi spus niciodată o asemenea aberaţie.

În primul rînd, să notăm cinismul declaraţiei. De fapt, armata română e cea care stă la căldură şi nu intervine decît în situaţii excepţionale, după ce ravagiile au produs mare parte din răul pe care puteau să-l producă. În loc să acuzăm oamenii că stau la căldură, am putea discuta despre un rol mai mare al armatei în astfel de situaţii.

Apoi, declaraţia noului premier este de foarte rău augur pentru viitor, deoarece confirmă ceea ce ne-au spus deja ultimii ani de “reforme”: oameni buni, descurcaţi-vă care cum vă taie mintea. Statul nu e aici ca să îndeplinească vreo funcţie, e aici doar ca să aibă grijă de el.

De politicieni şi cohortele lor de conexiuni, de instituţiile de ordine care încasează 40% din fondul de salarii publice, de nivelurile administraţiei de stat, instituţiilor de stat şi companiilor de stat la care jobul nu înseamnă muncă multă pe 500-700 de lei, ca în cazul asistenţilor sociali, profesorilor etc, ci simularea muncii pentru de 10, 100 sau 1000 de ori mai mult. Responsabilitatea statului e servirea acestora, nu a celor mulţi.

E un joc periculos cel în care tocmai a intrat şi noul premier. După cum am spus-o de mai multe ori, riscul enorm al acestei filozofii politice a preşedintelui nu este excesul de putere, ci lipsa ei. Statul minimal şi tot mai privatizat care a fost creat în ultimii ani, în conjuncţie cu stilul de guvernare autoritar, înseamnă de fapt că instituţiilor politice şi administrative democratice le-a fost luată o mare cantitate de putere.

Ideea cu această putere era ca ea să fie investită într-o “reformă” decisivă care să scurtcircuiteze lentoarea şi dificultăţile procesului politic democratic, de altfel foarte reale. Numai că, înainte de a ajunge la obiectiv, o mare parte din această putere a fost pierdută în însuşi jocul politic.

O altă parte a fost pierdută din cauză că de fapt “reforma” nu le era prea clară nici reformatorilor. Iar o altă parte enormă de putere s-a pierdut din cauză că, totuşi, sistemul formal e cel democratic, şi în ţară şi în afara ei. E greu să fii anti-sistem şi, cum se spune, să faci chestii împotriva vîntului. Practic, tot ce a mai rămas din acea putere sînt resturile ajunse la responsabili precum Daniel Funeriu sau Daniel Morar. Adică mult prea puţin şi mult prea aleatoriu.

Însă adevărata veste proastă e că acest joc autoritar al “reformei decisive” cu stat minimal şi privatizat şi cu preluarea puterii instituţionale de către diverse persoane semi-, cvasi- şi fals providenţiale este un joc de alba-neagra. Sau totul sau nimic.

Iar dacă ţinem cont de confuzia maximă cu care au pornit reformatorii, înainte chiar de a se confrunta cu alte probleme precum pierderea de energie datorată luptei cu sistemul, ceea ce se conturează este mai degrabă nimic, un nimic sub formă de degringoladă. În ciuda extazelor interne sau internaţionale referitoare la “stabilitatea” României, dacă ne uităm la fundamentul real al societăţii, care nu e economia, ci funcţionarea instituţiilor, cred că sîntem la cote maxime ale instabilităţii.

E un cinism enorm ca reprezentanţii unui astfel de stat să reproşeze cetăţenilor lipsa de spirit civic, cînd tocmai funcţionarea arbitrară şi în interes privat a statului loveşte decisiv în sentimentul de dreptate, fără de care nu poate exista spirit civic. Nu prin declaraţii politice agresive şi cinice se insuflă spirit civic, ci prin valori la care rezonează ansamblul cetăţenilor. Iar aşa ceva nu am văzut în ultimul timp.

Cu alte cuvinte, declaraţia lui Ungureanu este perfect justificată psihologic, dar complet lipsită de justificare din orice alt punct de vedere.

 

Comentariile sunt închise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.