Să ne despărțim de trecut, scriind. Epoca lui Traian Băsescu la final

Având în vedere că în această toamnă, președintele Traian Băsescu își va încheia cei 10 ani de mandat, este momentul bilanțului unei decade extrem de importante din istoria recentă a României. Ce a însemnat deceniul Traian Băsescu? Nu vrem să facem o radiografie a unui singur personaj, ci o analiză a unei epoci care a adus în faţă o serie de obsesii publice noi, de structuri instituţionale noi, care a modificat legislaţie, peisaj politic. Unele schimbări îl au pe Traian Băsescu în centru, altele privesc elitele influenţate direct de proiectul prezidenţial.

Traian Băsescu a condus România întâi în una dintre cele mai prospere perioade post-comuniste, urmată apoi de un dezastru. Cum a fost construit succesul, cum a fost „construit” dezastrul? Ce a mai rămas din statutul de angajat în România, cum s-a modificat viziunea asupra asistenţei sociale? Cum au fost folosite teme precum anticomunismul, anticorupţia pentru a livra austeritate suplimentară pentru spaţiul ex-comunist sub oblăduirea atentă a FMI, Băncii Centrale Europene şi a UE.

Domenii fundamentale au suferit schimbări esenţiale în timpul celor două mandate. Băncile au fost trecute sub protecţie, însă România e un caz special în relaţia sa cu mediul bancar. Sănătatea şi educaţia au fost din ce în ce mai clar prezentate ca viitoare „pieţe” promiţătoare. Traian Băsescu a stat în funcţie atît de mult timp încît să vadă cum au evoluat aplicarea negocierilor cu Uniunea Europeană: un capitol deosebit de sensibil este cel al energiei, capitol care agită deja spaţiul public o dată prin umflarea unor bule de energie verde, a doua oară prin căutarea unei independenţe energetice totale cu ajutorul exploatării gazelor de şist.

Într-o lume care promovează fără încetare indistincţia şi neimportanţa ideologiilor, Traian Băsescu pare să fie adevăratul creator al noilor poli politici, rămîne de văzut cît de ideologizaţi sau nu. Însă simplele bătălii politice au fost aruncate în perioada de criză economică în evidente măsuri de protecţie a elitei şi de exploatare suplimentare a mîinii de lucru. Politicienii social-democraţi au început în aceste condiţii să aibă visul lui Blair, iar Traian Băsescu şi partidele sau intelectualii arondaţi să aibă un vis din ce în ce mai împins spre dreapta, susţinut de puterea populară europeană.

Deceniul lui Traian Băsescu este probabil cel mai important având în vedere modul în care societatea românească s-a schimbat în perioada post-comunistă, nu doar pe plan intern, cât și poziției țării în raport cu structurile politice și capitaliste europene. Așadar, vă propunem urmărirea unor teme precise pentru un bilanţ cît mai precis al unui deceniu agitat. Textele vor fi publicate într-o antologie specială CriticAtac, pe care o vom aduce în dezbaterea publică concomitent cu campania pentru alegerile prezidențiale.

 

 

 

Comentariile nu sunt permise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.