Munca în recesiune: dezinformări şi pauperizare. Drumul spre Muncă Decentă

 TEMA: Locurile de muncă – criză la superlativ

Politica economică românească este canalizată spre atragerea investitorilor străini şi dezvoltarea exporturilor prin impozite reduse şi menținerea unui cost redus al muncii. În lipsa unei politici industriale, economia românească a fost dirijată în ultimii ani de nevoile investitorilor străini şi de condiționalitățile creditorilor externi.

Achiesând la cererile investitorilor străini de reducere a costurilor muncii şi a concedierilor, guvernanții au modificat în 2011 Codul Muncii, susținând demersul la nivelul discursului public cu un baraj de dezinformări şi diagnostice eronate, precum şi cu prognoza creşterii ratei angajării în urma flexibilizării pieței muncii.

Nu numai că numărul locurilor de muncă nu a crescut, dar facilitățile acordate angajatorilor au dus la o sensibilizare a ratei angajării la apetitul pentru profit al angajatorilor, fenomen ce a condus la scăderea numărului de angajați în 2012 față de 2011, în ciuda creşterii economice.

În viitor, guvernul USL şi-a arătat disponibilitatea de a reveni asupra unor schimbări din Codul Muncii şi este de aşteptat ca dialogul social să fie reluat în România după abuzurile „asumării răspunderii”. Cu toate acestea, USL menține discursul asupra nevoii reducerii costului forței de muncă. Deşi a anunțat revenirea asupra unor măsuri de austeritate în educație şi sănătate, programul de guvernare al USL pune această creştere de cheltuieli pe seama unor încasări bugetare mai mari, premisă incertă în condițiile unei creşteri economice modeste.

O parte din informațiile şi graficele prezentate în acest material sunt detaliate în working paperul Decent Work Policy Options for the Romanian Economy,  în curs de apariție la Organizația Internațională a Muncii, departamentul Policy Integration.

Dezinformări asupra muncii în România

Rata ocupării în România era în 2010 a şasea cea mai mică din EU27, la 58.8%, un nivel comparabil cu Spania şi Slovacia. În urma României la acest capitol se aflau Ungaria, Malta, Italia, Lituania şi Spania. Acest indicator statistic este scăzut în România dintr-o serie de cauze care nu sunt de obicei prezentate în însoțirea diagnosticului de „rată de ocupare scăzută”:

  1. Munca informală în agricultură şi plata în plic nu se reflectă complet în statistici – deşi estimările asupra muncii informale ajung şi la 35.5% (Consiliul Fiscal) , ancheta statistică AMIGO plasa munca la negru în România la 26%. Pentru că rata de ocupare de 58.8% are printre surse ancheta AMIGO, rata de ocupare reală ar putea fi mai aproape de media europeană.
  2.  Rata de angajare reflectă migrația masivă a forței de muncă după 2000 prin schimbarea componenței populației între 15 şi 64 de ani. În zonele rurale populația activă economic a scăzut cu 25% din 2000 până în 2009, conform datelor INS.
  3. Românii munceau cel mai mare număr de ore din Europa în 2010 iar probabilitatea să muncească peste program (fără plată) sau în weekend era mai ridicată decât în vestul Europei (aşa cum arată European Working Conditions Survey). În consecință, suprautilizarea forței de muncă duce la scăderea ratei angajării (dacă angajatorul poate suprasolicita un angajat, nu va proceda la angajarea altuia).

În ciuda acestor realități, discursul asupra muncii în România a abuzat de statisticile artificiale asupra ratei scăzute de ocupare pentru a fundamenta limitarea activității sindicale, a drepturilor angajaților şi reducerea ajutoarelor sociale şi a beneficiilor în sistemul de asigurări de şomaj.

Discursul neoliberal asupra muncii ignora şi faptul că muncitorii români munceau cel mai mare număr de ore din UE27 în anul 2010, conform Eurofound. România avea şi una dintre cele mai scurte perioade de concediu anual minim, la 21 de zile. Mai mult, deşi criticau creşterea numărului de concedii medicale, autoritățile ignorau că luarea unor concedii medicale false nu era o practică dorită de angajați (de aici legi de verificare la domiciliu) ci o metodă a angajatorilor de a-şi reduce costurile. Când firmele au nevoie de forță de muncă contestă imediat un concediu medical, cerând confirmare de la asigurator [1] în schimb în recesiune aceleaşi firme sunt mulțumite să nu plătească contribuții sociale pe perioada concediului medical, reducându-şi costurile.

 Un diagnostic fals, în favoarea multinaționalelor

Schimările aduse codului Muncii în 2011 au survenit în urma unui diagnostic greşit pus de Banca Mondială şi FMI: aceste instituții au insistat pe parcursul anilor 2000 că legislația românească în privința muncii temporare şi a contractelor pe perioadă determinată limitează creşterea ratei ocupării. Acest diagnostic era greşit pentru că munca part-time sau pe perioadă determinată în România nu are aceeaşi semnificație ca în țări dezvoltate. Românii nu caută munca part ci preferă aproape întotdeauna munca full time: într-un sondaj Eurostat din 2008, doar 8.8% dintre românii care munceau part time declarau că nu şi-ar dori un contract full time- acest procent era de 43% în Slovenia sau 31% în Cehia. Mai mult, Spania şi Polonia au rate de muncă part time mult mai crescute decât România şi totuşi rata lor de ocupare este la acelaşi nivel cu a României. Legislația românească, considerată restrictivă, nu era deloc un obstacol pentru creşterea angajării în regim part time: în 2009 rata de muncă part time era mai scăzută decât în 2000, când, sub vechiul cod comunist al muncii din 1972, munca part time nici nu era oficial reglementată.

 Ofensiva în favoarea muncii part time şi a contractelor pe perioadă determinată a fost gândită pe de o parte ca o metodă de a reduce costurile forței de muncă în România, pe de altă parte ca o măsură de reducere a şomajului în recesiune, alături de măsura facilitării şomajului tehnic prin scutirea angajatorilor de la plata contribuțiilor sociale pentru angajații trimişi în şomaj tehnic.

Ideea că angajatorii sunt responsabili pentru planificarea producției şi au responsabilitatea de a suporta alături de angajați şocurile economice pare tot mai îndepărtată: logica neoliberal­ă a productivității cere ca angajatorii să fie perfect flexibili şi să poată să îşi adapteze numărul de angajați la cea mai mică schimbare de trend economic.

Nu numai că angajatorii români s-au pus la adăpost de pierderi în recesiune, dar şi-au crescut profitul în urma concedierilor. Un raport PricewaterhouseCoopers [2] arăta că în 2009 profiturile per angajat în România crescuseră cu 20% față de 2008, pe fondul concedierilor şi datorită faptului că în România costurile cu forța de muncă erau cu 50% mai mici decât media europeană. Studiul era realizat în 76 de companii mari din România, majoritatea multinaționale.

În contextul recomandărilor asupra nevoii flexibilizării pieței muncii, trebuie să ne întrebăm totuşi cât de rigidă era legislația muncii în 2009 dacă prin concedieri în criză multinaționalele îşi crescuseră profitul cu 20%.

Chiar şi în absența schimbărilor legislative din 2011 care să flexibilizeze legislația muncii, angajatorii români crescuseră cu 20.25% în 2010 numărul contractelor cu timp parțial pe perioadă nedeterminată, cu 35.78%  numărul contractelor pe perioadă determinată cu normă întreagă şi cu 59.75% numărul contractelor pe perioadă determinată cu timp parțial (conform raportului anual 2010 al Inspecției Muncii).

 Mai mult, angajatorii români se folosesc de munca part-time pentru a masca plățile informale. În 2006, la recomandarea Băncii Mondiale, autoritățile române modificau definiția muncii part time pentru a elimina o cerință minimă ca aceasta să fie de minim două ore pe zi şi zece ore pe săptămână. Au apărut mai târziu cazuri în care angajatorii plătesc o oră pe săptămână oficial şi restul informal. [3]

 Instabilitatea şi riscul de sărăcie asociate cu contracte temporare şi part-time nu a fost luat în considerare de autoritățile române când au achiesat la cererile de modificare a legislației muncii. Mai mult, noul cod al muncii (art 95) elimina prevederea ca angajații plătiți de agenții de muncă temporară să primească un salariu cel puțin egal cu cel al unor salariați care îndeplinesc muncă similară în regim cu normă întreagă, proporțional cu munca depusă. Noua legislație prevede doar ca salariile acestor angajați se stabilesc prin negociere şi nu pot fi mai mici decât salariul minim.

Comisia Europeană a sesizat [4] creşterea inegalităților economice din cauza creşterii numărului de contracte temporare sau part-time, datorită faptului că persoanele angajate în astfel de contracte câştigă mai puțin proporțional cu munca depusă față de contractele cu normă întreagă.

Dincolo de stimulente precum o legislație mai favorabilă privind şomajul tehnic, durata maximală a programului de lucru, muncă part time şi pe perioadă determinată, noul Cod al Muncii a adus o serie de lovituri dialogului social şi negocierilor colective în România.

FMI nota în 2006 [5] : “labor market rigidities are impediments to a business-friendly environment and Romania stands out compared with other countries, particularly on costs of hiring and firing workers”. (“rigiditatea pieței muncii este un impediment pentru un mediu favorabil afacerilor iar România iese în evidență comparativ cu alte state în privința costurilor angajărilor şi concedierilor”) Reducând costurile concedierilor prin noul cod al muncii, guvernul a deschis poarta pentru situații ca închiderea fabricii Nokia de la Cluj cu costuri minime pentru angajator dar un impact major asupra comunității (Nokia se întâmpla să fie la momentul închiderii fabricii şi cel mai mare utilizator de muncă temporară din România).

 Scăderea numărului de angajați în recesiune

Din graficul de mai jos se observă o creştere graduală a numărului de angajați (în întreprinderile cu mai mult de 4 angajați) în statisticile INS până la 4.8 milioane în 2008, urmată de o scădere brutală (linia roşie) în 2009, până la nivelul din 2003 şi de accentuarea scăderii până la 4.2 milioane de angajați în 2010.

Scăderea cu mai mult de 10% a numărului de angajați nu este surprinzătoare, având în vedere că la data de 31 decembrie 2010 la nivelul inspectoratelor teritoriale de muncă erau înregistrați cu 11% mai puțini operatori economici activi față de 31 decembrie 2009 (392 mii față de 440 mii).

Promisiunile noului Cod al Muncii

 Schimările pro-business care urmăreau reducerea costului muncii au fost prezentate de miniştrii Botiş, Lăzăroiu, Barbu şi Boghichevici şi de preşedintele Băsescu ca măsuri de creştere a numărului locurilor de muncă. Consiliul Invesititorilor Străini, care ceruse în repetate rânduri modificarea Codului Muncii, avansase cifra de 90,000 asupra numărului potențial de noi locuri de muncă. Deşi nu am găsit vreun studiu în urma căruia fusese avansată acea cifră, informația a fost preluată şi susținută de ministrul Botiş şi de preşedintele Băsescu în repetate rânduri, deşi prevederile exacte ale Codului Muncii şi schimările ce urmau să fie introduse au variat pe parcursul dezbaterilor asupra Codului. Preşedintele Băsescu vorbea [6] de o scădere de un punct procentual a ratei şomajului- echivalentul a 90 de mii de locuri de muncă în perioada în care numărul şomerilor înregistrați varia în jurul a 630.000 de angajați.

Datele INS nu confirmau însă la finele lui 2011 un astfel de efect : numărul angajaților conform INS la şase luni după implementarea Codului era cu doar 40.000 mai mare, pe fondul unei îmbunătățiri a condițiilor economice. Aşa cum se observă din graficul de mai sus, anul 2011 nu a adus o creştere semnificativă a numărului de angajați, în ciuda creşterii exporturilor, a relansării creşterii economice şi a schimbărilor asupra legislației muncii.

Pentru că datele INS nu confirmau aşteptările guvernanților în materie de creştere a numărului de locuri de muncă, Ministerul Muncii (sub conducerea Sulfinei Barbu) a început publicarea pe site a unui nou set de statistici de la Inspecția Muncii, în privința numărului de salariați activi înregistrați în registrul general de evidență a salariaților. Dacă în Octombrie 2011 erau 5.258.668 salariați activi iar Sulfina Barbu anunța noul Cod al Muncii ca pe un succes, acest număr a scăzut la 4.962.178 în februarie 2012. Ministerul comunica special această informație „în urma numeroaselor solicitări adresate doamnei ministru Claudia Boghicevici, legate de numărul de salariaţi din România” , deşi site-ul ministerului are o secțiune de Statistică unde numărul contractelor active ar putea să fie anunțat lunar, precum în cazul altor statistici.

Având în vedere flexibilizarea legislației muncii şi creşterea cu 50% a contractelor part-time pe perioadă determinată în 2010, nu este o surpriză scăderea cu 300.000 a salariaților activi în doar câteva luni. Flexibilizarea la care Guvernul Boc a expus muncitorii români presupune ca în decursul a câteva luni numărul contractelor pe perioadă determinată care nu sunt reînnoite să crească rata şomajului, dincolo de orice disponibilizări colective rapide pe care angajatorii sunt acum mult mai în măsură să le facă după slăbirea puterii sindicatelor.

Dincolo de reducerea şomajului, rigiditatea legislației muncii era prezentată ca o cauză a redresării întârziate a economiei. În realitate, sectorul manufacturier din România a rămas competitiv în criză şi a condus la redresare în ciuda oricăror rigidități. Exporturile româneşti la finalul lui 2010 erau cu 11% mai mari decât nivelurile lor maxime dinaintea crizei (conform raportului anual al Consiliului Fiscal din 2011) iar producția industrială a crescut cu 5.1% în 2010, pe măsură ce consumul intern şi serviciile sufereau în urma măsurilor de austeritate.

Mâna de lucru ieftină şi alternative de dezvoltare

USL pare să sprijine strategia mâinii ieftine de lucru, anunțând reducerea contribuțiilor sociale cu cinci puncte procentuale. Pe de altă parte, USL a propus creşterea salariului minim, o măsură care ar putea conduce la creşterea ratei angajării. Nivelul scăzut al salariului minim nu motivează angajații să caute să îşi legalizeze statutul de angajat. Decât să plătească taxe pentru salariul minim, angajații preferă să primească plăți informale, sacrificând practic contribuțiile de pensii.  Chiar dacă plusul de venit nu va fi suficient pentru a reduce economia informală, creşterea salariului minim este o măsură care adresează una din cele mai grave probleme din România, sărăcia în rândul salariaților.

România are cea mai ridicată rată de sărăcie a persoanelor încadrate în muncă (in-work poverty)  din UE27, la 17.9%. Deşi ocuparea în agricultură este asociată cu sărăcia în muncă, România are o rată anormal de mare de salariați cu normă întreagă care câştigă salariul minim. În 2012 un sfert din angajații cu normă întreagă (630,000) încasau salariul minim în România. Această cifră reflectă uneori cazurile unde angajații sunt plătiți formal salariul minim şi primesc în plus plăți informale peste salariul minim. Însă pentru angajații care primesc în mod real salariul minim de 700 de RON -sau chiar mai puțin- riscul de sărăcie este ridicat, mai ales în condițiile în care salariul minim nu este corelat cu prețurile locale (în general mai mari în Bucureşti)

Un drum complementar cu strategia stimulării exporturilor prin costuri reduse îl reprezintă un set de politici inspirate din agenda Muncă Decentă (Decent Work) a Organizației Internaționale a Muncii:

  1. Sprijinirea activității Inspectoratelor Teritoriale de  Muncă prin creşterea numărului de inspectori. Activitatea acestei instituții are randament ridicat în a creşte calitatea muncii: nu mai puțin de 190 de mii de sancțiuni în domeniul relațiilor de muncă şi a securității şi sănătății în muncă au fost aplicate în 2010 în condițiile în care 400 de mii de angajatori sunt înregistrați la ITM. Controalele acestei instituții depistează frecvent munca nedeclarată, angajatori care nu respectă dispozițiile privind garantarea în plată a salariului minim brut sau pe cele privind munca suplimentară. Consolidarea acestei instituții poate avea un impact direct asupra calității muncii în România.
  2. Alocările pentru politici active pe piața muncii au scăzut considerabil şi inexplicabil în recesiune în România iar absorbția fondurilor europene în domeniul dezvoltării resurselor umane a fost dezastruoasă. Creşterea cheltuielilor publice cu pregătirea profesională (cele mai mici pe cap de locuitor din EU27) ar trebui să fie o prioritate în direcția creşterii ratei ocupării în România.
  3. Închiderea şi comasarea şcolilor din mediul rural a fost o măsură complet contrară nevoii de creştere a accesului la educație şi instruire în mediul rural pentru a ridica nivelul de calificare a forței de muncă. Deşi în trecut PSD anunțase intenția de a face liceul obligatoriu, astfel de măsuri au fost abandonate în programul USL de guvernare pentru 2012, deşi se prevede redeschiderea şcolilor închise abuziv în mediul rural.
  4. Unul din cinci indivizi cu responsabilități de îngrijire a unui membru al familiei declara că aceste responsabilități îi împiedicau să participe în câmpul muncii salariate (procentul ajungea la 90% în cazul femeilor din mediul rural). În acest context creşterea numărului de creşe publice şi cămine ar putea să conducă la creşterea ratei angajării. Numărul creşelor din România a scăzut de  la 10.000 în anul 2000 la 1.718 în 2008, din cauza retrocedărilor clădirilor, a comasărilor sau a închiderilor din cauza condițiilor improprii. Reglementările din ultimii ani au vizat reducerea numărului de creşe prin impunerea unui număr minim de copii înscrişi pentru ca instituția să primească finanțare publică.
  5. Ajutorul de şomaj a fost redus în repetate rânduri în recesiune până în punctul în care rata de înlocuire a veniturilor a ajuns la 30%, una dintre cele mai scăzute din Europa. Măsura de reducere a ajutoarelor de şomaj a venit în condițiile în care nivelul de contribuții la bugetul asigurărilor de şomaj a fost redus în perioada de expansiune economică de la 3.5 la 1 la sută. Deşi a anunțat o scădere a contribuțiilor pentru angajator, beneficiile oferite asiguraților în caz de pierdere a locului de muncă sunt foarte mici în România, după tăierile efectuate în recesiune. Şomerii sunt mai expuşi riscului de sărăcie iar după epuizarea beneficiilor din ajutorul de şomaj persoanele cu maşini, motociclete sau laptopuri sunt descalificate de la primirea venitului minim garantat în urma campaniei recente de înăsprire a condițiilor de acordare a ajutoarelor sociale. Pentru un angajat care câştiga salariul mediu şi avea 15 ani de experiență, rata netă de înlocuire a ajuns la 30.4% după tăierea beneficiilor în 2011, în scădere de la 36.7%. Rata actuală de contribuții la fondul de şomaj de 1% este una dintre cele mai scăzute din UE27. Spre exemplu, această rată este de 2% în Slovacia, 2.45% în Polonia, 2.5% în Ungaria şi 4.2% în Estonia.
  6. Starea precară de sănătate a populației este unul din motivele pentru rata scăzută de ocupare, cu precădere în mediul rural. Programul de guvernare al USL prevede deschiderea unor centre de permanență în localitățile unde spitalele au fost închise în urma măsurilor de austeritate.
  7. Schimările la legea dialogului social au fost un atac fățiş de reducere a puterii sindicatelor şi a angajaților. Această lege a fost adoptată prin procedura nedemocratică a asumării răspunderii, a avut o orientare programatică de dreapta :” …un Cod al muncii de dreapta, trebuie să avem şi o legislaţie aferentă dialogului social de dreapta” (Emil Boc, 07.04.2011) şi a restrâns dramatic dialogul social şi negocierile colective în România, eliminând practic negocierea colectivă la nivel național, eliminarea caracterului erga omnes al contractelor colective de muncă, limitarea dreptului de asociere în sindicate profesionale, reducerea obligațiilor angajatorilor şi sporirea restricțiilor pentru grevişti. Schimbările legislative nu sunt în acord cu obiectivele agendei Muncă Decentă a Organizației Internaționale a Muncii, pe care România s-a angajat să le promoveze. Schimbările aduse legii dialogului social sunt de natură să restrângă de fapt dialogul social şi activitatea sindicală. Constatând schimbările legislative, Comitetul OIM de Aplicare a Standardelor  a recomandat ca autoritățile române să revizuiască legislația asupra negocierilor colective [7]

Agenda Muncă Decentă a OIM are patru obiective cheie: ocupare, protecție socială, dialog social şi drepturi în muncă. Cele şapte politici enumerate mai sus (creşterea numărului de inspectori de muncă, a alocărilor pentru politici active pe piața muncii, educație şi sănătate în mediul rural, creşe, creşterea ajutorului de şomaj şi revizuirea dialogului social) se înscriu în obiectivele agendei Muncă Decentă şi sunt compatibile cu programul social-liberal de guvernare care doreşte atât realizarea protecției sociale cât şi creştere economică prin creşterea ocupării şi a productivității.

Pentru că o serie de astfel de politici necesită alocări bugetare suplimentare, reducerea anunțată a contribuțiilor pentru angajatori şi sursele incerte de creştere a veniturilor bugetare pun în pericol obiectivele de creştere a calității muncii şi a ratei angajării. In tabelul de mai jos putem observa că România nu are de fapt un nivel ridicat al contribuțiilor şi taxelor în costul muncii în Europa, situându-se la un nivel comparabil cu Polonia, Cehia şi Slovacia.

În lipsa unor politici active şi constructive de îmbunătățire a calificărilor şi a calității slujbelor din România – care necesită alocări bugetare suplimentare –   muncitorii români vor spune în continuare NU statutului de forță de muncă ieftină şi vor emigra în străinătate, mai ales după eliminarea restricțiilor din toate statele UE. Investitorii  –   altfel mulțumiți cu un cost redus al forței de muncă şi taxe reduse –   vor rămâne cu o penurie de angajați calificați.

________________

[1] SaptamanaFinanciara, 27 Sep. 2009. Criza a bagat Romania in concediu medical. http://www.sfin.ro/articol_17713/criza_a_bagat_romania_in_concediu_medical.html

[2] Ziarul Financiar, 1 Februarie 2011. Angajații români din multinaționale, mai profitabili decât vesticii. http://www.zf.ro/profesii/angajatii-romani-din-multinationale-mai-profitabili-decat-vesticii-7941207

[3] Manager.ro, 9 Martie 2011, Angajatii romani rup tacereahttp://www.manager.ro/articole/ultima-ora/sclavia-cu-acte:-desi-lucreaza-8-ore-pe-zi-si-primeste-1000-de-lei-pe-luna-in-contractul-unui-salariat-apare-un-program-de-o-ora-pe-zi-si-un-salariu-de-90-de-lei-5214.html

[4] Comisia Europeană, 2009. Growth, Jobs and Social Progress in the EU. A contribution to the evaluation of the social dimension of the Lisbon Strategy (Bruxelles)

[5] Fondul Monetar Internațional, 2006. Romania: 2006 Article IV Consultation—Staff Report; IMF Country Report No. 06/168. http://www.imf.org/external/pubs/ft/scr/2006/cr06168.pdf

[6] http://www.click.ro/actualitate/bucuresti/Basescu-Romania-milioane-asistati_0_1034296685.html

[7] International Labour Conference, 100th Session, Geneva, June 2011, Provisional Record 18 Part Two, Report on the Committee on the Application of Standards. http://www.ilo.org/wcmsp5/groups/public/@ed_norm/@relconf/documents/meetingdocument/wcms_157818.pdf

 

Temele SocialAtac sînt sprijinite de Fundaţia Friedrich Ebert România
Opiniile exprimate de autori nu reprezintă cu necesitate poziţia FES
 

Comentariile nu sunt permise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.