Mesajul si revendicarile ONG-urilor catre partidele politice

Redacția
Texte selectate sau scrise de echipa redacţională: Vasile Ernu, Costi Rogozanu, Florin Poenaru.

Comunicat de presă

Organizațiile societății civile cer întregii clase politice să ia în considerare cu maximă responsabilitate principalele revendicări ale manifestanților din București și din zeci de orașe din țară și străinătate: demisia Președintelui României, a Guvernului și alegeri anticipate necomasate.  Aceste solicitări extreme relevă grave disfuncții ale sistemului democratic, fapt semnalat explicit de participanții la manifestații care se declară dezamăgiți de calitatea reprezentării politice.
Schimbarea mediului politic nu se poate face decât prin asumarea de către toate partidele, fie ele la guvernare sau nu, a unor măsuri menite să prevină încălcarea principiilor statului de drept, guvernarea discreționară, fără respectarea Constituției și a cadrului legal, fără participarea tuturor actorilor sociali la decizia publică și distribuirea netransparentă și arbitrară a resurselor publice.

În acest sens, organizațiile semnatare au propriile propuneri, recomandări şi revendicări menite să conducă la reinventarea clasei politice, la reformarea cadrului instituțional și legislativ şi sunt pregătite să le discute cu toate partidele politice atât timp cât revendicările protestatarilor sunt tratate cu maximă responsabilitate.

Inivităm toate partidele politice să aleagă calea responsabilităţii, arătând respect celor care protestează în aceste zile și că se angajază într-o reformă consistentă atât a propriilor structuri de partid, cât și a statului român. Pentru a sprijini procesul de reformare, ne oferim contribuția la construirea unui mecanism participativ de lucru într-o formulă agreată cu partidele politice.

Semnatarii prezentului comunicat salută și încurajează societatea civilă aflată în aceste momente în stradă.

Acest comunicat este susținut de:

Oana Preda, Centrul de Resurse pentru participare publică – CeRe
Mircea Toma, Agenția de Monitorizare a Presei Active Watch
Lavinia Andrei, Terra Mileniul III
Victor Alistar, Transparency International Romania
Miruna Ralea, Asociația Alma-Ro
Diana-Olivia Hatneanu, Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki
Costel Popa, Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis
Liviu Mihaiu, Asociația Salvați Dunarea și Delta
Cristian Pîrvulescu, Asociația Pro Democrația
Ionuț Sibian, Fundatia pentru Dezvoltarea Societății Civile
Ioan Tănase, Asociația Națională a Birourilor de Consiliere pentru Cetățeni – ANBCC
Mihail Bumbeș, Asociația Mișcarea Civică Miliția Spirituală
Ioana Avădani, Centrul pentru Jurnalism Independent
Adrian Dohotaru, Grupul pentru Acțiune Socială
Christian Mititelu, Alianța Civică
Viorel Micescu, CENTRAS
Violeta Alexandru, Institutul pentru Politici Publice – IPP
Anca Elena Gheorghică, Asociaţia Mai Bine
Mădălina Mocan, Centrul Rațiu pentru Democrație
Bako Mihaly, Fundația Strawberrynet
Sandra Pralong, Grupul Erupție Anti-Corupție
Kovavcs Zoltan Csongor, Asociația Transilvania Verde
Ștefana Bianu, RPER-Fr “Rencontres du Patrimoine Europe-Roumanie”
Cosmin Bârzan, Centrul pentru Resurse Civice
Georgiana Iorgulescu, Centrul de Resurse Juridice
Lista de adeziuni rămâne deschisă. Organizațiile care doresc să se alăture acestui demers sunt invitate să-și exprime adeziunea la adresa oana@ce-re.ro sau razvan@mma.ro.

REVENDICĂRI FORMULATE DE ORGANIZAȚII ALE SOCIETĂȚII CIVILE — IANUARIE 2012

1.       Democratie, alegeri și partide politice
Condiții de fond:
1.1    Liberalizarea condiţiilor restrictive de constituire a unui partid politic și eliminarea condițiilor discriminatorii și favorizante pentru unii actori participant la alegeri;
1.2    Adoptarea iniţiativei legislative de eliminare a traseismul politic;
1.3    Interzicerea finanţării partidelor politice de către persoane juridice;
1.4    Extinderea controlului Curții de Conturi la toate operațiunile financiar contabile ale partidelor politice;
1.5    Instituirea mecanismelor de revocare individuala pentru parlamentari;
1.6    Garantarea dreptului constituțional la libera exprimare prin alinierea legislației și a practicii juridice la prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului și la practica Curții Europene a Drepturilor Omului.

Aspecte prioritare:
1.7    Decomasarea alegerilor şi desfăşurarea localelor şi parlamentarelor la termenul lor normal;
1.8    Instituirea obligației de declarare a colaborării cu serviciile de informații sub sancțiunea penală imprescriptibilă pentru candidații in alegeri, funcționarii publici și magistrați;
1.9    Sancţionarea intervențiilor publice și atitudinilor discriminatorii la adresa minoritarilor și grupurilor vulnerabile;
1.10Depolitizarea serviciilor publice de radio, televiziune și a agenției Agerpres prin modificarea legilor de funcționare ale acestor instituții;
1.11Toate partidele sa își asume un set de criterii agreate cu societatea civila pentru desemnarea candidaților la alegeri.

2.       Parlament, Guvern, Președinție
Condiții de fond:
2.1    Consolidarea rolului Parlamentului prin limitarea practicii ordonanțelor de urgență
2.2    Eliminarea procedurii de legiferare prin asumarea răspunderii Guvernului, cu excepția declarării stării de urgenta și stării de război
2.3    Imbunătățirea procesului legislativ printr-un dialog social și civic autentic, cu realizarea de studii de impact bine fundamentate, care sa asigure stabilitatea cadrului legal

Aspecte prioritare:
2.4    Construirea unui mecanism participativ de lucru cu societatea civilă, într-o formulă agreată cu toate partidele politice;
2.5    Introducerea sancțiunii anulării efectelor acelor acte normative al căror proces de adoptare nu a respectat Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională;
2.6    Simplificarea procedurii de aprobare a percheziţiei şi trimiterii în judecată a miniștrilor și foștilor miniștri;
2.7    Reducerea imunității prezidențiale și suspendarea curgerii oricărei prescripții, pe perioada mandatului.

3.       Transparență și bună guvernare

Condiții de fond:
3.1    Depolitizarea aparatului administrativ și transparentizarea recrutării funcționarilor publici pe criterii de competență, publicarea organigramelor instituțiilor publice și a CV-urilor funcționarilor pe site-ul instituției;
3.2    Instituirea în cooperare cu societatea civilă și asociațiile de afaceri a unei monitorizări permanente a alocării banului public către sectorul privat;
3.3    Aplicarea integrală și proactivă a legii 544/2001, prin publicarea din oficiu pe site-ul instituției a tuturor rapoartelor de activitate cerute de legea, ca și a tuturor achizițiilor publice, bugetelor și salariilor din sectorul public;
3.4    Lărgirea sferei de aplicare a Legilor nr. 52/2003 şi 544/2001 pentru a acoperi şi alte categorii de persoane juridice din sectorul public și cu capital de stat, precum și a sferei informaţiilor la care accesul cetăţeanului este liber;
3.5    Instituirea de sancțiuni administrative pentru neaplicarea corespunzătoare a Legii 544/2001, precum și a Legii 52/2003.

Aspecte prioritare:
3.6    Întărirea capacității departamentelor care se ocupă de furnizarea răspunsurilor la solicitărilor în baza Legii 544/2001 astfel încât acestea să fie capabile a răspunde in cel mai scurt timp, corect și complet, solicitărilor primite din partea cetățenilor;
3.7    Simplificarea, standardizarea și unificarea procedurilor administrative prin adoptarea Codului administrative și de procedură administrativă al României;
3.8    Stabilirea prin lege a tuturor standardelor de cost pentru serviciile și investițiile publice.

4.       Justiție, lege și jurisprudență
Condiții de fond:
4.1    Instituirea principiului răspunderii materiale pentru proasta gestionare a banilor publici și încălcarea drepturilor cetățenești;
4.2    Reinstituirea independentei reale și protecției magistraților împotriva oricăror ingerințe politice fără ca prin aceasta sa se instituie impunitate pentru malpraxis și corupție;
4.3    Sistematizarea și simplificarea legislative prin adoptarea codurilor de reglementări sectoriale.

Aspecte prioritare:
4.4    Asigurarea transparenței și calității actului de justiție, prin unificarea practicii judiciare și stabilirea standardelor de motivare a hotărârilor judecătorești;
4.5    Retragerea şi descurajarea oricăror proiecte legislative care ar dăuna transparenţei declaraţiei de avere și de control real al conflictelor de interese și incompatibilităților în exercitarea funcțiilor și demnităților publice.

5.       Participare publică și dialog civic
Condiții de fond:
5.1    Schimbarea legii manifestațiilor publice pentru a elimina restricțiile actuale excesive
5.2    Sporirea rolului democrației participative, conform Tratatului de la Lisabona prin crearea de noi mecanisme de interacţiune între cetăţeni şi instituţii și prin respectarea inițiativei cetățenilor la nivel local cat și parlamentar;
5.3    Introducerea mecanismelor de revocare individuală a mandatelor obținute prin alegeri prin inițiativă cetățenească de declanșare a referendumurilor în circumscripții;
5.4    Organizarea de consultări pe teme de politică publică relevante, pe tot parcursul procesului de politică publică;

Aspecte prioritare:
5.5    Stoparea abuzurilor forțelor de ordine împotriva exercitării dreptului la libera exprimare și adunare publică;
5.6    Investigarea abuzurilor Jandarmeriei împotriva manifestanților pașnici, inclusiv de către o comisie parlamentară;
5.7    Organizarea de consultări în elaborarea unor documente programatice importante (spre exemplu, Strategia Naţională Anticorupţie, Planul Naţional de Dezvoltare, Programele Operaţionale şi Programul Naţional de Dezvoltare Rurală);
5.8    Construirea şi folosirea unor mecanisme de dialog şi consultare publică la nivelul ministerelor şi al autorităţilor publice locale;
5.9    Includerea reprezentanţilor sectorului neguvernamental în Consiliul Economic şi Social;
5.10Stabilirea şi respectarea unui program regulat de consultări, la nivelul Primului Ministru, prin intermediul Colegiului pentru Consultarea Asociaţiilor şi Fundaţiilor.

6.       Mediu
Condiții de fond:
6.1    Recunoaşterea dezvoltării durabile ca politică orizontală prin operaționalizarea legislației existente și alocări bugetare corespunzătoare;
6.2    Utilizarea fondurilor structurale şi de coeziune astfel încât rezultatele proiectelor să conducă la o dezvoltare durabilă reală;
6.3    Operarea de programe naţionale de dezvoltare durabilă, clare şi predictibile, care să contribuie la trecerea către o economie verde;
6.4    Îmbunătăţirea cadrului educaţional formal şi non-formal, precum şi creşterea gradului de conştientizare publică în ceea ce priveşte dezvoltarea durabilă;
6.5    Stimularea activității economice locale in zonele rurale.

Aspecte prioritare:
6.6    Respingerea proiectului legislativ de modificare a Legii Minelor nr. 85/2003, care ar permite companiilor miniere private sa exproprieze de bună voie in numele statului;
6.7    Întreruperea procesului de autorizare a operaţiunilor privind exploatarea miniere Roşia Montana și investigarea ilegalităţilor semnalate de societatea civila;
6.8    Identificarea și sancționarea cu celeritate a celor care au favorizat abuzurile asupra mediului înconjurător  (tăieri ilegale de copaci, poluare, introducerea vânătorii in ariile protejate, dezvoltare urbană nesustenabilă etc);
6.9    Delimitarea publică a partidelor politice și a Președintelui României de interese private legate de exploatarea resurselor natural cu impact major asupra mediului;
6.10Susținerea revitalizării zonelor rurale prin proiecte de salvare in situ a patrimoniului rural neprotejat.

7.       Social
Condiții de fond:
7.1    Susținerea economiei sociale, a micilor întreprinzători și a dezvoltării rurale, ca modalitate de lupta împotriva excluziunii sociale și combatere a sărăciei, și pentru reducerea distantei uriașe intre săraci și bogați;
7.2    Promovarea descentralizării serviciilor sociale atât la nivel de roluri ale instituţiilor responsabile, cât şi la nivel de alocare bugetară;
7.3    Armonizarea legislaţiei în domeniul asistenţei sociale.

Aspecte prioritare:
7.4    Revizuirea alocării resurselor de la bugetul de stat dedicate domeniului social (educație, sănătate, servicii sociale) prin alocări transparente, strategice și eficiente a resurselor publice, in consultare cu toți factorii interesați;
7.5    Susţinerea şi legitimarea acţiunii de schimbare a atitudinilor negative prin intervenţii punctuale la nivel local în care să se gestioneze problemele de incluziune socială cu care se confruntă grupurile discriminate; Integrarea şi aplicarea conceptului de cetăţenie activă în orice tip de intervenţie cu stimularea atât a minoritarilor, cât şi a majoritarilor;
7.6    Facilitarea dezvoltării unei pieţe libere de servicii sociale, asemănătoare altor servicii de interes general din domeniile educaţiei și sănătății;
7.7    Promovarea cu precădere la nivel local a principiului subsidiarităţii, în sensul substituirii structurilor şi serviciilor publice în procesul de gestionare a problemelor sociale cu structuri ale societăţii civile şi servicii private, care pot asigura cadrul optim pentru folosirea eficientă a resurselor din comunitate.

8.       Gestionarea fondurilor și bunurilor publice

8.1    Instituirea obligației de aprobare prealabila a Parlamentului pentru exploatarea resurselor minerale și fosile ale tarii;
8.2    Instituirea de mecanisme care sa conducă la eficientizarea gestionarii fondurilor publice și a celor europene;
8.3    Adoptarea unui comportament responsabil a întregii clase politice fata de absorbția fondurilor europene și promovarea intereselor României in raport cu instituțiile europene;
8.4    Încetarea distrugerii patrimoniului natural și arhitectural național cu complicitatea autorităților.
Revendicări susținute de:
Oana Preda, Centrul de Resurse pentru participare publică – CeRe
Mircea Toma, Agenția de Monitorizare a Presei Active Watch
Lavinia Andrei, Terra Mileniul III
Victor Alistar, Transparency International Romania
Miruna Ralea, Asociația Alma-Ro
Diana-Olivia Hatneanu, Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki
Costel Popa, Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis
Liviu Mihaiu, Asociația Salvați Dunarea și Delta
Cristian Pîrvulescu, Asociația Pro Democrația
Ionuț Sibian, Fundatia pentru Dezvoltarea Societății Civile
Ioan Tănase, Asociația Națională a Birourilor de Consiliere pentru Cetățeni – ANBCC
Mihail Bumbeș, Asociația Mișcarea Civică Miliția Spirituală
Ioana Avădani, Centrul pentru Jurnalism Independent
Adrian Dohotaru, Grupul pentru Acțiune Socială
Christian Mititelu, Alianța Civică
Viorel Micescu, CENTRAS
Violeta Alexandru, Institutul pentru Politici Publice – IPP
Anca Elena Gheorghică, Asociaţia Mai Bine
Mădălina Mocan, Centrul Rațiu pentru Democrație
Bako Mihaly, Fundația Strawberrynet
Sandra Pralong, Grupul Erupție Anti-Corupție
Kovavcs Zoltan Csongor, Asociația Transilvania Verde
Ștefana Bianu, RPER-Fr “Rencontres du Patrimoine Europe-Roumanie”
Cosmin Bârzan, Centrul pentru Resurse Civice
Georgiana Iorgulescu, Centrul de Resurse Juridice

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.

Ultimele articole