Mai bine să ai un back-up de oțel, decât un spate de oțel

Milikic Nebojsa
Nebojša Milikić (1964) este un artist, activist și muncitor cultural interesat și implicat de mulți ani în dezbaterile despre istorie, revizionism istoric și reflectările acestor dezbateri în domeniul artistic, teoretic și instituțional. Prin producțiile sale activiste, artistice sau prin intermediul altor tipuri de producții culturale, el cercetează și analizează critic relațiile dintre narațiunile istorice, ideologiile, politicile și cultura memorială oficiale și neoficiale. Este implicat în mod deosebit în dezbaterile istorice în fosta Jugoslavie și tările Est Europene unde a inițiat sau s-a alăturat unor platforme asemănătoare de cercetare artistică sau activistă (România, Bosnia și Herzegovina, Kosovo). Trăiește și lucrează în Belgrad unde coordonează programul discursiv (Speech Program) al Centrului Cultural REX și participă în grupuri activiste și inițiative precum No To Rehabilitation, ReEX etc.

„Mai bine să trăiești o sută de ani ca milionar decât șapte zile în mizerie” a fost unul dintre motto-urile tricourilor prezentate de Grunf, un fost pilot din cel de-al doilea război mondial, soldat și mecanic care, ici colo, salută într-un fel ce amintește de un salut nazist dar doar pentru a ilustra direcția, distanța sau înălțimea a ceva. Eroul lui Aland Ford, o bandă desenată italiană scrisă de Max & Bunker, este o referință frecventă atunci când este vorba despre celebrarea înțelepciunilor bunicului și a absurdităților romantice.

New Left Review 122, March–April 2020

Imaginea 1: Grunf, non-eroul din cel de-al doilea război mondial din cartea de benzi desenate. Motto-ul de pe tricou spune: „Cine zboară are valoare / cine are valoare zboară / cine nu zboară nu are valoare” – (nu trebuie confundat cu acordul recent și coridorul aerian al guvernului român și german)

Într-un fel, tandra scrisoare de dragoste (și ură) paternă  a lui Dacian Cioloș către Costi Rogozanu publicată în Libertatea seamănă cu logica motto-urilor lui Grunf, ar putea fi rezumată ca: „Mai bine să fii birocrat agricol al UE pentru câteva mandate, decât să tai sparanghel pentru 115 zile“. În discursul său non-ideologic, domnul Cioloș a explicat în detaliu de ce acest motto ar trebui să fie considerat rațional și rezonabil: „Noi suntem săraci, ei sunt bogați, hai să le facem pe plac”, adăugând non-ideologic că „falși social-democrații și sexomarxiști” (sic!) sunt de blamat. Sunt corupți! Ca un European greu de ucis domnul Cioloș nu se deranjează să citească propaganda populistă ruso-chineză a Al Jazeera, care pretinde că orașul Londra este capitala corupției Uniunii Europene dacă nu chiar a lumii. Aici este locul în care domnul Cioloș rezonează amabil cu  logica domnului Nigel Farage, nu oamenii de afaceri britanici din agricultură aduc lucrătorii migranți în Marea Britanie, ci țările și guvernele lor nereușite, corupte. Grunf a fost un maestru al vehiculelor improvizate cu un scop de nerecunoscut, jumătate avioane jumătate elicoptere, rachete ne-zburătoare și un arsenal întreg de echipamente de luptă și armament care abia dacă funcționau înainte să se rupă sau să se prăbușească. Dimpotrivă, Dl Ciolos este un maestru al scuzelor ideologice improvizate pentru faptul de a fi reprezentantul legal al unei populații ce este clasificată, recrutată și instruită ca forță de muncă ieftină din periferia capitalistă. De fapt, dânsul face ca aceste scuze să fie inutile și incomode, confundând poziția colonială a țărilor și regiunilor periferice cu un fel de imanență naturală, cum ar fi poziția în zonele climatice. Spre deosebire de stângaciul și ineficientul Grunf, el face toate mecanismele sale improvizate să funcționeze perfect și fără probleme. În schimb, spre deosebire de Grunf, care era constant și fără glorie trădat de către șefii săi, domnului Cioloș îi este în mod fericit furnizat un back-up de oțel de către camarazii parlamentari ai UE și oamenii de afaceri din agricultură înrudiți (capabili să sprijine strategic partidele și campaniile politice, îndemânatici în acoperirea diverselor cheltuieli și servicii sau pur și simplu furnizând cei mai proaspeți și mai zemoși sparangheli de sezon).

Imaginea 2. Domnul Ciolos sfătuiește lucrătorii sezonieri să pună în aplicare o metodă de supraviețuire a back-up-ului de oțel, în locul metodei depășite a spatelui de oțel.

Apare atunci întrebarea de ce domnul Cioloș trimite publicului o scrisoare cu un subtitlu destul de ciudat: „Mai bine să ai un creier din siliciu, decât un spate oțel”. Cu toții știm de ce este bine să avem un creier de siliciu, este flexibil, adoptiv, arată bine și atrage antreprenori de succes. De asemenea, este fabricat dintr-un material adecvat pentru stocarea și programarea digitală a informațiilor. Când domnul Ciolos a declamat elegant în Libertatea algoritmul politic standard al burgheziei comprador din Europa de Est: „Dacă nu ar exista stângiști și corupție, am fi cei mai europeni din toată Europa!” producătorii și programatorii creierelor de siliciu din metropolele capitaliste trebuie să le fi tremurat și bâțâit burtile pline de sparanghel. Este o așa mare plăcere să ai un ofițer de gleichschaltung atât de rigid, dar totuși fermecător, într-un back-up înapoiat al unui Großraumwirtschaft.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.

Ultimele articole