Locuinţe anti-sociale à la Cluj. Nu se ştie cină dă şi cine primeşte

Trebuie să fii călit dacă răzbeşti să stai în locuinţele sociale date în folosinţă de Primăria Cluj-Napoca în 17 decembrie 2011, situate lângă groapa de gunoi a oraşului, la Pata-Rât. Aici au fost instalaţi chiriaşii caselor dărâmate de pe strada Coastei, cât şi vecinii lor, care trăiau în construcţiile neautorizate de lângă acestea: 240 de persoane, dintre care 72 copii, împart cele 40 de apartamente a câte 18mp şi cele zece băi a câte 6mp.

Într-un exerciţiu de estetică a perversităţii, constructorii angajaţi de Primărie au făcut băile comune fără perete despărţitor între cele două WC-uri şi chiuvete. Şi ca socializarea în doi să nu dureze prea mult (sunt, totuşi, 24 persoane pentru o baie!) au lăsat prevăzător doar apă rece la robinete. La începutul lui martie, după doar două luni de la inaugurare, pereţii locuinţelor sunt acoperiţi de igrasie, pe tavan se prelinge umezeala infiltrată prin acoperişul prost izolat, iar sub linoleu trebuie să îţi iei curaj să te uiţi. Dar oamenii trăiesc: foc la sobă, haine puse la uscat, cearceafuri împăturite pe dulap, covoare noi, ceai şi clătite cu dulceaţă. Copiii pornesc spre şcoală la 7 dimineaţa cu autobusul inspectoratului, iar adulţii s-au obişnuit să scurteze cei 5km până la cea mai apropiată staţie trecând cu ochii-n patru calea ferată. Doar că această rutină a anormalului, mirosul persistent de igrasie şi priveliştea ghetto-ului de „ţigani” din Pata-Rât le macină fiecare articulaţie (încă) sănătoasă.

Faptul că aceste locuinţe nu respectă standardele de calitate prevăzute de legea locuirii (Legea 114/1996, Anexa 1) este un eufemism. Iar faptul că locatarii vor avea posibilitatea să le cumpere la preţuri rezonabile este o ironie meschină şi periculoasă: devii proprietarul unei celule din ghetto. Dacă până în martie se amăgeau cu ideea că aceste imobile sunt „de necesitate” şi au depus cereri pentru locuinţe sociale, acum s-au trezit la realitate: toţi cei care au depus cereri, chiar şi cei care aveau un loc de muncă legal sau pensie de boală, au fost declaraţi neeligibili (vezi Hotărârea Nr. 63/22 Februarie 2011 a Consiliului Local Cluj, ce cuprinde „lista de priorităţi”, adică lista cererilor depuse şi evaluarea acestora).

Conform „listei de priorităţi”pentru locuinţe sociale (altele decât locuinţele ANL!) publicate pe site-ul Primăriei Cluj, pentru anul 2011 au fost depuse 495 de cereri eligibile (punctajul acestora variază între 15p şi 136p) şi 3,325 cereri neeligibile. Numărul total de locuinţe sociale disponibile este de 106 locuinţe.  Dacă luăm în considerare doar cererile eligibile, înseamnă că 21.4% dintre cereri au şansa de a fi soluţionate (vezi ştirea on-line LINK).   Repet, este vorba de locuinţe sociale din fondul public – nu despre locuinţele construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL), care se adresează familiilor tinere şi îi favorizează pe cei cu studii superioare, mai ales dacă sunt dispuşi să profeseze în mediul rural.

Locuinţele sociale – în competenţa autorităţilor locale

Asigurarea unor locuinţe sociale decente este o dimensiune-cheie a Strategiilor Naţionale pentru Incluziune Socială din ţările UE, dar, spre deosebire de alte drepturi sociale promovate prin Metoda Deschisă de Coordonare a Regimurilor de Securitate Socială din Uniunea Europeană, aceasta rămâne în competenţa  autorităţilor locale. Departamentul responsabil pentru Incluziune Socială din cadrul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale nu are atribuţiile legale necesare pentru  a influenţa politica asigurării de locuinţe sociale la nivel local. Practic, ministerul responsabil pentru incluziune socială poate aloca fonduri doar pentru unităţi sociale care vin în sprijinul unor categorii vulnerabile bine delimitate (de exemplu persoane cu handicap, tineri care părăsesc instituţiile publice de ocrotire a copilului, mame singure cu copii mici, victime ale violenţei domestice etc.), respectiv pentru subvenţionarea cheltuielilor de încălzire pentru familiile cu venituri reduse. Dar asigurarea unui stoc de locuinţe în proprietate publică  ţine în întregime de competenţa autorităţilor locale, iar reglementările naţionale provin fie de la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (locuinţe sociale), fie de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (locuinţele ANL).

Legea pentru combaterea marginalizării sociale (Legea 116/2002), deşi gândită în completarea legii privind venitul minim garantat (Legea 416/2001, cu modificările ulterioare), restrânge problema asigurării de locuinţe sociale pentru cei sub 35 de ani, prioritizând tinerii care părăsesc instituţiile publice de ocrotire a copilului şi familiile tinere cu copii. În plus, nivelul venitului minim garantat nu depinde de statului de chiriaş sau de proprietar al locuinţei: indiferent dacă are sau nu de plătit o chirie, familia are dreptul la aceeaşi sumă a ajutorului social. Primăriile pot decide subvenţionarea chiriei sau oferirea de locuinţe sociale (în acest scop, legea prevede că pot introduce o taxă locală adiţională pentru „a doua locuinţă”, dacă aceasta nu este închiriată), dar nu au această obligaţie. Prin urmare, multe din gospodăriile sărace rămân supra-aglomerate, familiile neavând resursele financiare să se mute.

Construcţia de locuinţe prin finanţare publică şi fondul de locuinţe aflate în proprietate publică

În anii 1990 şi 1991, la nivel naţional, în mediul urban, au fost finalizate în total 61,167 locuinţe din fonduri publice. Media pentru judeţele Regiunii de Nord-Vest a fost de 1,515 locuinţe, deci mai puţine decât în judeţul Cluj, unde au fost finalizate 2,482 locuinţe. În anii următori numărul de locuinţe construite prin finanţare publică s-a redus drastic: în 1996, la nivel naţional, în mediul urban, s-au finalizat mai puţin de 4,000 locuinţe prin finanţare publică. Media pentru judeţele Regiunii de Nord-Vest a fost de 47 locuinţe, iar în judeţul Cluj s-au finalizat 135 locuinţe. Spre comparaţie, în municipiul Bucureşti au fost terminate 1247 locuinţe, ceea ce dă o medie de 207.8 locuinţe/sector (exceptând Sectorul Agricol Ilfov). Graficul Nr. 1 prezintă  evoluţia numărului total cumulativ de locuinţe finalizate din fonduri publice în perioada 1996-2009. În judeţul Cluj, în toată această perioadă de treisprezece ani, au fost construite prin finanţare publică 1,234 locuinţe, ceea ce este dublu faţă de media judeţelor Regiunii de Nord-Vest (769 locuinţe), dar mai scăzut decât media pentru sectoarele municipiului Bucureşti (1,646 locuinţe).

Evident, nu toate locuinţele construite din fonduri publice au şi rămas în proprietate publică, dar datele precise privind numărul locuinţelor înstrăinate din patrimoniul de stat nu îmi sunt cunoscute. În schimb, Institutul Naţional de Statistică  furnizează date privind evoluţia numărului total de locuinţe aflate în proprietate publică. Astfel, dacă în 1990 totalul naţional, în mediul urban, era de 2,44 milioane locuinţe în proprietate publică, în anul 2009 numărul acestora a scăzut la 147,753 locuinţe (o reducere de 94%). În judeţul Cluj, scăderea a fost de la 92,028 la 3,786 locuinţe (o reducere de 95.8%).  Graficul Nr. 2 prezintă evoluţia numărului total de locuinţe aflate în proprietate publică în perioada 1996-2009.

 Conform celui mai recent raport Eurostat (Februarie 2011), bazat pe datele EU-SILC 2009 (European Panel Survey on Income and Living Conditions), în România procentul de populaţie care deţine în proprietate locuinţa sa este de 96.5%, ceea ce este mult peste media Europeană de 73.6% (inclusiv cei care mai au de plătit rate pentru locuinţa achiziţionată). Datele pot fi confruntate cu raportul din 2009 al Panelului pentru Evaluarea de Politici Publice, realizată pe un eşantion naţional-reprezentativ de 15,076 persoane în Noiembrie-Decembrie 2009 de către un consorţiu format din IMAS, INSOMAR şi MetroMedia Transilvania, la comanda Agenţiei pentru Strategii Guvernamentale (ASG). Panelul ASG (2009) arată că 93% dintre respondenţi au declarat că locuinţa lor este fie proprietate personală, fie proprietatea partenerului sau părinţilor. Diferenţa de câteva procente se explică prin faptul că Raportul Eurostat (2011) vorbeşte de procent din populaţie (a ponderat datele în funcţie de numărul de persoane din gospodărie), iar Raportul Panelului ASG (2009) despre procente dintre respondenţi, adică procente din totalul locuinţelor (fără ponderarea datelor).

În condiţiile stocului limitat de locuinţe în proprietate publică, legea conferă autorităţilor locale posibilitatea de a achiziţiona locuinţe pe piaţa imobiliară privată prin licitaţie şi să le transforme în locuinţe sociale. De exemplu, Primăria Sectorului 1 Bucureşti a elaborat o strategie locală proprie pentru asigurarea de locuinţe sociale şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din cadrul ei a achiziţionat în Decembrie 2010 un număr de 141 locuinţe de pe piaţa privată, pentru a le da în folosinţă cu chirie subvenţionată familiilor nevoiaşe (vezi hotărârile consiliului local Nr. 283 şi 284 din 29.12.2010). În paralel, implementează un program de regenerare urbană. Fondurile structurale nerambursabile acordate de Uniunea Europeană, Axa Prioritară Nr. 1: regenerare urbană, menţionează explicit ca tip de activitate eligibilă pentru finanţare „reabilitarea infrastructurii sociale, inclusiv a locuinţelor sociale şi îmbunătăţirea serviciilor sociale” (Material informativ www.fonduri-structurale-europene.ro LINK: http://www.fonduri-structurale-europene.ro/por/axa-prioritara-1.html). Dar aplicaţiile trebuie să vină din partea autorităţilor locale, organizaţiile private pot fi doar partenere.

Panelul ASG (2009) arată că doar 0.4% dintre respondenţi închiriază locuinţe sociale sau locuinţe ANL (raportul nu permite diferenţierea), iar 6.3% au locuinţe închiriate de pe piaţa privată. Spre comparaţie, datele Eurostat (2011) arată că, în medie, 13.5% din populaţia ţărilor UE locuieşte gratuit sau plăteşte o chirie subvenţionată pentru o locuinţă din fondul public, iar procentul celor care închiriază locuinţe de pe piaţa privată este de 13%. Supraaglomerarea afectează 55.3% din populaţia României (spre comparaţie, procentul EU-27 este „doar” 17.8%), dar în cazul familiilor cu venituri sub pragul de sărăcie procentul creşte la 64.8%. Ceea ce ne poate pune şi mai mult pe gânduri este că 41% din populaţie nu dispune de o baie sau duş (spre comparaţie, 3% pentru EU-27) şi 42.5% nu are în interior WC cu canalizare (3.5% în EU-27). Rezultatele corespund cu ceea ce arată datele Panelului ASG (2009): doar 63% dintre respondenţi au declarat că locuinţa lor este înzestrată cu baie sau duş şi doar 60% că au o toaletă cu canalizare în interiorul locuinţelor lor.  

Criterii de acordare a locuinţelor sociale 

Criteriile de acordare ale locuinţelor sociale se stabilesc prin hotărâri ale consiilor locale, ţinând cont de recomandările generale stabilite de lege: favorizarea familiilor tinere cu copii, a categoriilor vulnerabile (persoane cu dizabilităţi, tineri care părăsesc centrele de ocrotire a copilului, etc.), evaluarea posibilităţilor financiare ale aplicanţilor şi a vechimii cererii. Legea prevede că Primăriile pot percepe o chirie maximă echivalentă cu 10% din venitul total al familiei.

Dar mai întâi să depunem cererea: la Cluj-Napoca, sunt necesare în acest sens, alături de copiile actelor, încă trei declaraţii de autentificare la notar şi extrase din registrul de evidenţă a populaţiei (costul total este de aproximativ 100 lei pentru o familiei cu doi copii); la Bucureşti, se cere o singură declaraţie notarială  (ceea ce costă cca 50 lei).

Diferenţele dintre criteriile locale sunt semnificative: de exemplu, la Cluj-Napoca fiecare copil al familiei aduce 1p, dar calificarea educaţională de „doctor” aduce 40p pentru scorul total. Repet, vorbim de accesul la locuinţe sociale, nu la locuinţe ANL adresate tinerilor la început de carieră profesională. În schimb, la Bucureşti – Sector 1, nivelul de educaţie nu contează deloc, iar vârsta sub 35 de ani aduce 10p. La Cluj-Napoca, consiliul local poate acorda în mod discreţionar 20p în funcţie de criterii adiţionale, decise în şedinţa de distribuire a locuinţelor. La Bucureşti – Sector 1, cererile din partea funcţionarilor publici primesc un bonus de 10p, dar nu există posibilitatea acordării de puncte la discreţia consilierilor locali. 

În tabelele de mai jos am făcut microsimulări ale punctajelor obţine de trei aplicanţi diferiţi pentru locuinţe sociale în Cluj-Napoca (citeşte criteriile aici LINK: http://www.primariaclujnapoca.ro/locuinte.html) şi în Sectorul 1 din Bucureşti (citeşte criteriile aici LINK:  http://www.primariasector1.ro/articole/65/Criterii-de-acordare.html ).

Dacă în Bucureşti – Sector 1, familia cu doi copii beneficiară de ajutor social are prioritate în accesul la o locuinţă socială, la Cluj-Napoca scorul lor este cel mai scăzut dintre cele trei situaţii. Tânăra cu doctorat, fără copii, care stă în chirie şi are un venit peste cel mediu se clasează de departe în fruntea ierarhiei nevoiaşilor. Mă întreb oare de ce nu i s-a oferit posibilitatea să locuiască în imobilele proaspăt-finisate din Pata-Rât? Probabil simţul de justiţie socială al Primăriei a îndemnat la discriminare pozitivă în favoarea familiilor de romi de pe strada Coastei. 

„Anii de aşteptare” aduc puncte în plus. La Cluj-Napoca, mama divorţată şi cei trei copii ai ei ce locuiesc împreună cu bunicii vor strânge un număr de puncte egal cu tânăra singură cu doctorat în decurs de nouă ani: 71p + 9*2p=89p. O alternativă mai bună pentru ei ar fi să se mute în chirie: atunci scorul de start ar fi de 81 de puncte, deci după un an de aşteptare ar avea şanse să primească o locuinţă socială. În Bucureşti, dacă s-ar muta un an în chirie, ar avea un punctaj de 46p, cel mai mare dintre cele trei cazuri ipotetice.

Post Scriptum

În 2006, Organizaţia Naţiunilor Unite a elaborat un set de recomandări privind locuinţele sociale: standarde de calitate şi desegregare, protecţia sănătăţii, caracterul ecologic şi principiul competitivităţii dintre dezvoltatori imobiliari. „Locuinţele sociale” din Pata-Rât contravin fiecărui alineat formulat de ONU, cu o singură excepţie: „o abordare flexibilă… care să permită costuri reduse de construcţie” (Secţiunea 4, alineatul 2). În acelaşi spirit, se va găsi şi soluţia optimă pentru izolarea acoperişurilor plăpânde şi cererile neonorate de locuinţe sociale la Cluj: masardarea caselor din Pata-Rât.  

Referinţe şi resurse utile:

European Consensus Conference on Homelessness. Recommendations of the Jury (2010). Brussels, December 9-10.

European Commission (2010): Getting out of Poverty. Publication of the European Commission at the Closing Conference of the European Year of Combatting Poverty and Social Exclusion.

Eurostat (2011): Housing in Europe in 2009. Brussels: The European Commission (data from EU-SILC)

Institutul Naţional de Statistică (2011). Baza de date on-line TEMPO.

Anna RYBKOWSKA, Micha SCHNEIDER (2011): Housing Conditions in Europe in 2009. Eurostat Statistics in Focus, No. 4/2001, Brussels: The European Commission.

United  Nations (2006): Guildelines on Social Housing. Principles and Examples, New York and Geneva,

Whitehead, C. and Scanlon, K. (eds.) (2007): Social housing in Europe. London: The London School of Economics.  

 

Comentariile sunt închise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.