Am lămurit-o şi cu pro, şi cu anti-vot. De fapt toată lumea era cu Biden

Costi Rogozanu pe VoxPublica

Aceste alegeri europene – după o perioadă de criză în care democraţia a fost deschis privită ca o piedică împotriva refacerii economice, în care Rombulgaria rămîne o armată de rezervă prin design european – sînt prin excelenţă irelevante. Deci pentru mine propunerea de boicotare a votului are sens în măsura în care pote totuşi pune lumina pe UE, rolul nostru în UE. La un sfert de veac de postcomunism, mai toată lumea “civică” nu reuşeşte să iasă din aiurelile nouăzeciste.

Venirea lui Biden a băgat din nou în instalaţia civică adrenalină anticorupţie. Da, corupţia face rău. Corupţia însă a ajuns în România şi soluţie de supravieţuire pentru medici sau chiar pentru profesori. Şi nu corupţia scapă cu atît de multe milioane de euro intacte, ci o politică din ce în ce mai păguboasă (şi din păcate susţinută european), de DĂM- ORICE-pentru-INVESTITORI, mai nimic pentur lucrători. Capitalul sponsorizat public e o regulă. În această criză au fost ajutate bănci, investitori, s-a mărit masa de angajaţi precari fără să crească numărul de locuri de muncă.

De aia mă umflă de rîs indignarea unor lideri publici. Ei nu discută decît în termenii impuşi de o gîndire hegemonică: România o duce rău pentru că e proastă şi săracă şi cere de pomană. Asta e vocea unei clase de mijloc funcţionăreşti şi rentiere de vreo 10 %. Iar aici intră de la ONG-uri şi politicieni pînă la ziarişti-patroni sau baroni. Totul pînă la democraţie: ne plac ritualurile, metaforele, curcubeul tip Bush. (Dacă tot sînteţi anti-corupţie şi antioligarhi întrebaţi-vă de ce zburdă oligarhii prin Ucraina acum, cu suport

european chiar.)

Cît despre Biden, toată lumea are orgasme civice anticorupţie. Şi toţi uită în cor cît de democratice au fost contracte cu Bechtel sau Chevron. Uite eu n-am chef să uit de astea. Anticorupţia ascunde antidemocraţie, aşa cum e formulată acum. Primul semn al ideologiei (cum se poate vedea şi în raportul european anticorupţie) e că uită constant de evaziune şi paradis fiscal la nivel mare. Apoi, ca să dau alt exemplu, e foarte frumos că-i prindem pe cei care dau reţete false. Dar dacă folosim asta pentru privatizarea sănătăţii atunci mai bine o lăsăm dracului să băltească în şpăgile ei. E mai accesibilă decît dacă o ducem în stil americănesc pînă la capăt.

(Alt exemplu de abordare ideologică anticorupţie: măreaţa retrocedare a proprietăţilor interbelice. Se spune tot timpul că au distrus o idee măreaţă, tip Monica Macovei, cu corupţia samsarilor. Da, corect, s-a furat şi se fură pe rupte, sînt lăsaţi oameni fără case, dar samsarii au parazitat şi intervenit într-o zonă oricum dubioasă ca intenţie: cum se poate să acceptăm senin că mai e posibilă recuperarea fără abuz a unei situaţii de acum 60 de ani? Intenţia însăşi de restitutio ad integrum a fost violentă, iar samsarii n-au făcut altceva decît să ducă pînă la limite o idee periculoasă. O despăgubire clară, cu limite minime şi maxime, nu a fost aprobată de societatea civilă.)

Să ne întoarcem la hărmălaia pro-anti-vot.

Marea problemă a argumentelor pro şi antivot e că, în esenţă, seamănă. Unele-s ciudate, unele sînt doar obosite şi utilizate pînă la saţietate de un soi de elită civică românească.

Un argument foarte întîlnit în clasa de mijloc: păi mă duc la vot ca să anulez votul ălora cumpăraţi. Variaţiunea merge perfect în direcţia opusă, anti-vot: păi nu mă duc la vot pentru că oricum mi-l anulează ăia care sînt cumpăraţi de baroni.

(UN bou răspîndise un panou pe fb cu un îndemn pentur tineri care să nu uite că “boşorogii” votează şi ei trebuie să meargă la urne ca să le anuleze votul… Dar mesajul ăsta nu mai merită comentat deşi e foarte popular.)

Invitaţia mea a fost de la început să mutăm discuţia de la umflarea asta în pene a cetăţeanului “de calitate” votant care nu vrea o pungă cu făină şi ulei, el vrea o şpagă “progresistă”, reducerea CAS sau mai ştiu eu ce.

Cei cărora le e frică de bunicii şi mătuşile rămaşi pe la ţară, cum că ar putea vota contra unei halbe de bere sau a unei litre de ulei aş vrea să le transmit că e un vot perfect justificat de tot ce se întîmplă atîtor segmente lăsate în sărăcie lucie, expediate la munci grele pe afară. Ei sînt cu adevărat într-o situaţie imposibilă, forţaţi cumva să mai spere ceva de la vreun satrap local cu care au măcar un contract de şantaj, decît să aştepte “politici publice” şi vorbe de duh ‘telectuale de la centru care una-două te lasă fără casă, fără spital.

Să luăm nişte exemple. Claudiu Crăciun militează anti-vot exact cum votează CTP pro-vot. Scrie CC pe facebook:

Vicepreşedintele SUA are dreptate. Corupţia distruge tot iar lupta cu ea este o datorie. Primul pas: Nu mai votăm baroneţi şi oligarhi. Pasul doi: Deschiderea politicii către toţi cetaţenii!

Tot pe linia Biden, CTP, pro-vot:

Cei care nu merg la vot duminică, la alegerile europarlamentare, de fapt votează, a spus editorialistul Cristian Tudor Popescu la Gândul LIVE.

Acesta a criticat manifestările unora de a îndemna populaţia să nu meragă la vot duminică. “Aşa dau ei o lovitură partidelor politice, să îndemane oamenii să nu meargă la vot? Neducându-te la vot, votezi… La dânşii face apel Joe Biden: sovietatea civila din România să se ridice împotriva corupţei”, a spus Cristian Tudor Popescu. (sursa)

Mai sînt apoi cohortele împotriva iniţiativei Uniţi Salvăm. Cohorte de penibili, în general. Nu-i citez.

O argumentare corectă face Sorin Cucerai:

nicio persoană care boicotează alegerile din 25 mai nu este vinovată de faptul că România este cea mai săracă și cea mai puțin competitivă țară din UE; în loc să discutăm, de exemplu, despre faptul că peste 40% dintre cetățenii români cu drept de vot trăiesc în risc de sărăcie și de excluziune socială, despre faptul că statul român nu respectă drepturi fundamentale ale cetățenilor săi, despre faptul că democrația românească este din ce în ce mai precară, discutăm despre eventualul acces la guvernare al unui partid politic; cu alte cuvinte, înlocuim teme sociale și civice fundamentale cu o temă politicianistă relevantă doar pentru membrii de partid și pentru activiștii politici. (sursa)

Însă şi el se împotmoleşte în distincţii inutile şi ajunge la un soi de excepţionalism românesc pe invers. Ideea e tocmai că acest caz particular românesc, de sărăcie în muncă, s-ar putea să fie extrem de european, aşa cum e concepută acum politica europeană.

Integral aici

 

Comentariile nu sunt permise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.