La ce merită să vă uitați la Cupa Mondială (chiar dacă nu vă place fotbalul)

Astăzi începe Cupa Mondială la fotbal găzduită de Brazilia. Dacă sunteți dintre aceia de stânga, precum Terry Eagleton sau, mai ilustru, Karl Kautsky, pentru care fotbalul nu este decât opiu pentru clasa muncitoare, care astfel este distrasă de la eforturile sale de organizare în vederea revoluției, atunci luna care urmează va fi una liniștită. În loc de fotbal veți putea urmări, poate, alt campionat ce se joacă zilele astea: acela dintre Piketty și criticii săi marxiști cu privire la tendința de scădere a ratei profitului, numai că acesta s-ar putea să dureze mai mult de o lună. Pentru ceilalți care au nenorocul de a fi pasionați de fotbal, urmează o lună cu 64 de meciuri live, însoțite de analize, rezumate, comentarii, reportaje, pariuri și competiții cu echipe fantastice.

Paradoxul e că nici pe cei neinteresați de fotbal, acest campionat mondial nu-i poate lăsa chiar indiferenți. Este cel mai politic campionat mondial de fotbal de la cel din Argentina 1978. Dimensiunea socială și politică care dublează Cupa Mondială din Brazilia 2014 este atât de pregnantă, încât pare că aceasta a reușit să eclipseze deja fotbalul ca atare. În ziua deschiderii sunt mai multe articole despre grevele muncitorilor, despre traficul paralizat, despre numărul și dispunerea trupelor de securitate și despre planurile de protest din zilele următoare, decât despre formula de start a Braziliei. Și pe bună dreptate: problemele sociale ce au prefigurat și însoțit organizarea acestui mondial au fost deja amplu documentate, chiar dacă acestea rămân totuși abstracte pentru cei care nu sunt direct implicați. Cheltuielile exorbitante, cazurile de corupție, suspendarea temporară a suzeranității statului în favoarea legilor corporate impuse de FIFA au fost însoțite de represiunea brutală a protestelor și de declanșarea terorii împotriva locuitorilor săraci din favele. Familii întregi au fost aruncate în stradă pentru a face loc la stadione, hoteluri și locuri de distracție pentru turiști. Opozanții au fost bătuți și arestați. Zeci de muncitori în construcții au murit din cauza condițiilor proaste de lucru.

Toate acestea nici măcar nu sunt ceva nou. Acum patru ani, la Cupa Mondială din Africa de Sud, scenariul a fost similar. Aceleași scandaluri de corupție, același intersecție dintre clasă și rasă ce a separat între beneficiarii și victimele evenimentului, aceeași dispunere brutală a poliției și armatei pentru reprimarea rezistenței, aceeași aroganță birocratică a FIFA care a impus un statut special statului pe durata evenimentului. Poate doar corupția FIFA să fie mai mare față de acum patru ani, în condițiile în care s-a dovedit clar că votul ce a decis organizarea Cupei Mondială din 2022 în Qatar a fost măsluit.

Interesul pentru astfel de evenimente a încetat să mai fie pur sportiv tocmai și datorită faptului că acestea, departe de a fi doar niște excepții, niște evenimente speciale, par mai degrabă că exprimă, în formă condensată, modul în care este organizată în mod fundamental societatea astăzi la nivel global. Alianța dintre capitalul global, birocrația și tehnocrația transnațională (precum FIFA) și statele naționale (reduse în principal la rolul de polițist pentru populație și slugă pentru capital) spulberă orice barieră în calea realizării propriilor interese, în dauna și cu munca celor mai sărace segmente ale populației. Ceea ce mai rămâne din așa zisa clasă de mijloc este împărțită în două segmente: unul inferior care își vede situația în mod general periclitată (susținând, în cazul Braziliei, protestele împotriva cupei mondiale în baza unor argumente privind risipirea banilor publici ce ar fi putut lua o direcție socială), și unul superior care își simte interesele mai apropiate de cele ale capitalului global și pentru care cupa mondială e o oportunitate (în Brazilia, aceste segmente au susținut curățarea favelelor și susțin partidele de dreapta împotriva actualului partid de guvernământ, măcar nominal mai apropiat de clasele muncitoare).

Măcar și pentru acest conflict universal de clasă merită ținut un ochi pe Mondial, dincolo de fotbal. Mai jos, am mai adăugat cinci aspecte ce merită de asemenea urmărite în luna care urmează.

1. Militarizarea spațiului urban

Pentru acest Mondial, guvernul brazilian a mobilizat 24 de avioane de vânătoare, 3 avioane de tip radar, 11 elicoptere, 25 de nave de război și 13.000 de militari. Rachete au fost instalate pe blocurile din jurul stadionului Maracana. Costul total se ridică la aproape 1 miliard de euro. Armata, cu muniție de război, a fost deja implicată în pacificarea favelelor. Stephen Graham, în cartea sa excelentă Cities under siege, a observat deja cum tendința este ca poliția să fie înlocuită de armată în orașele globale. Armata și-a dezvoltat tehnicile de operare în războaie contra-insurgente purtate în contexte urbane, precum în Afganistan și Irak (și nu e vorba doar de armata americană, ci de o logică militară ca atare). Acest model este apoi reluat în orașele din afara teatrelor de operațiuni, dar în aceași logică în care populația civilă este întotdeauna potențial periculoasă și de partea insurgenților și a teroriștilor. Militarizarea spațiului urban este o constantă de ani de zile în toate orașele globale, însă cu ocazia evenimentelor mari se poate detecta efectiv logica sa de funcționare. Va fi, așadar, interesant de urmărit cum va reacționa armata la protestele populare care se anunță, dar și la viața de zi cu zi a locuitorilor orașelor pe durata Cupei Mondiale. Combinația de orașe ce par simultan sub asediu și în carnaval nu poate fi ratată.

2. FIFA

Jerome Valcke, secretarul general al FIFA, a declarat recent într-un interviu că mai puțină democrație este necesară pentru organizarea unei Cupe Mondiale. La fel cum Mario Draghi recunoștea acum câtva timp că măsurile de austeritate pot fi implementate mai bine dacă ar fi mai puțină democrație. Valcke și Draghi fac parte din elita birocratică și tehnocratică globală pentru care controlul popular, democrația, legile statelor naționale sunt niște aberații în calea profitului de care trebuie scăpat cât mai rapid. Disprețul acestora pentru populație în general este întrecut doar de dorința de îmbogățire personală. FIFA va realiza un profit de aproape 5 miliarde de euro în urma acestui mondial. Nu e rău pentru o organizație non-profit. FIFA este însă prinsă acum într-un mare scandal intern. Mare parte din șefii de federații naționale care alcătuiesc UEFA i-au cerut lui Sepp Blatter să nu mai candideze pentru un nou mandat, indicând în acest sens acuzațiile de corupție care i se aduc. Deja se conturează o poziție din ce în ce mai puternică a UEFA în cadrul FIFA, marginalizată până acum de practica președintelul Blatter de a obține suportul țărilor africane, asiatice și latino-americane printr-un mix de promisiuni și mită. Astăzi, președintele UEFA Michel Platini a anunțat că e posibil să candideze împotriva lui Blatter la alegerile pentru șefia FIFA. În spatele meciurilor, și mai ales al arbitrajelor de la mondiale, se va duce acest război al FIFA. Federațiile naționale din Anglia, Olanda și Germania au fost cele mai vocale la adresa lui Blatter. Meciul dintre Italia și Koreea de Sud de la Mondialul din 2002 s-ar putea să nu rămână singular. Mixul exploziv dintre politică și bani din structura FIFA va avea reverberații la acest Mondial dar și în perioada următoare.

Un alt aspect interesant legat de FIFA este măsura în care va forța mâna organizatorilor brazilieni de a interveni atunci când situația o va cere. În 2010, în Africa de Sud, FIFA a cerut stoparea imediată a grevei stewards-ilor care amenințau că nu vor munci fără să fie plătiți. Intervenția brutală a poliției a readus lucrurile la normal spre mulțumirea FIFA.

3. Infrastructura

Pentru organizatori și participanți –dincolo de aspectele sociale și politice – principala problemă care se pune acum este dacă infrastructura va face față evenimentului. Întârzierile cauzate de deturnarea de fonduri, corupție și proastă planificare au făcut ca multe stadioane, drumuri, hoteluri și aeroporturi să nu fie încă gata cu 24 de ore înainte de începerea competiției. Traficul proverbial din Sao Paolo a atins cote amețitoare luni: 200 de kilometri de nemișcare. Sosirea echipelor naționale a fost un haos, iar Jonathan Wilson scria ieri că și să îți iei acreditarea de jurnalist e o aventură. Mai ales dacă plouă, un alt dușman al organizării și infrastructurii (mai ales pentru terenuri). Va fi interesant de urmărit cum se va derula evenimentul sportiv pe baza acestei infrastructuri și cum aceasta la rându-i va deveni un actor important în zilele următoare. Rămâne de văzut dacă organizatorii vor reuși să treacă în plan secund aceste aspecte (precum în Africa de Sud) sau infrastructura va deveni un actor central al cupei mondiale.

4. Artă de stradă protestatară

Mural-urile critice la adresa acestei Cupe Mondiale au devenit deja iconice și o parte foarte importantă a mișcărilor de protest. Dacă forțele polițienești o vor permite, cel mai probabil vom vedea mai multe în perioada care urmează. În România, Laurențiu Ridichie a realizat câteva lucrări remarcabile pe aceeași temă.

5. Echipele europene

Apropiindu-ne puțin de dimensiunea fotbalistică a evenimentului, merită urmărite echipele din Europa la acest mondial. După Mondialele din Spania 1982 și SUA 1994, acesta pare a fi unul în care echipele europene sunt în mod evident mult mai puternice, ca medie, decât cele de pe alte continente. Desigur, Brazilia și Argentina sunt printre marile favorite, în mod justificat, având jucători talentați precum Neymar și mai ales Messi. Numai că ceea ce surprinde la echipele europene este atât numărul mare de jucători foarte buni, cât și distribuția egală a acestora în toate posturile din teren. Dacă Argentina are un atac excelent, apărarea este mult inferioară. Brazilia are un mijloc foarte puternic, dar nu are atac. Pentru Germania, Spania sau Belgia nu există asemenea diferențe de valoare între departamente.

Mai mult, pentru prima dată există o diferență uriașă în favoarea echipelor europene în ceea ce privește valoarea totală a lotului de jucători. Spania și Germania domină clasamentul cu 660, respectiv 612 milioane de euro. Brazilia se află pe locul 3, cu 509 milioane, dar asta deoarece Neymar este cotat el singur la 80 de milioane. La fel, lotul Argentinei este estimat la 426 de milioane de euro, din care numai Messi valorează aproape 120 de milioane. Fără acești doi jucători, probabil că nici Brazilia, nici Argentina nu ar intra în top 10.

Explicația acestei diferențe evidente nu vine doar din faptul că jucătorii europeni sunt în general cotați, ca medie, mai bine decât cei non-europeni datorită sumelor mai mari de transfer din Europa. Acesta este desigur un factor important. Însă, creșterea semnificativă a valorii jucătorilor europeni – și inevitabil a loturilor naționale – este dată de un fenomen recent ce abia începe să devină vizibil: academizarea fotbalului. Practic, mai peste tot în Europa, dar cu precădere în țări precum Belgia, Elveția, Portugalia și, mai recent Anglia, s-au dezvoltat academii foarte puternice (în general din inițiativa Federației, în conjuncție cu cluburile cele mai mari din acele campionate) pentru crearea de jucători pe bandă rulantă. Aceste academii creează jucători în baza unor modele prestabilite (de exemplu, jucători capabili să joace în sistem 4-3-3) și a unor coordonate precise (un anumit tip de pase, pressing, etc). Ceea ce este specific acestor academii este că formează jucători foarte capabili, foarte înzestrați, dar pregătiți deja pentru jocul colectiv de echipă și apți să îndeplinească mai multe funcții în teren. Astfel de academii n-o să creeze genii sau superstaruri poate, dar sigur o să ofere jucători capabili să se adapteze imediat la jocul colectiv al unei echipe.

Belgia este acum cel mai cunoscut exemplu, valoare echipei fiind reflectată de faptul că este cotată cu șansa a 5-a de a câștiga Mondialul. Mare parte din titulari au un traseu al formării aproape identic: debutul în academia de fotbal a lui Anderlecht, șlefuirea la Ajax, urmată de un transfer mare în Anglia. Media de vârstă a echipei este de sub 25 de ani. Exemplul belgian este cel mai recent într-o serie de exemple de succes deja clasice, precum cel spaniol, german și francez.

Talentul individual indiscutabil al jucătorilor sud-americani (deși Messi este tot un produs al academiei spaniole) nu mai poate suplini lipsa de organizare structurală, așa cum era cazul pe vremea lui Pele sau a lui Maradona. La ultimele 6 mondiale, numai Brazilia și Argentina au fost echipele non-europene care au reușit să ajungă în finală. Doar Brazilia a reușit să câștige un trofeu în două ocazii, restul trofeelor mergând spre Europa. O finală cu cel puțin o echipă europeană este aproape certă. Dacă cealaltă finalistă va fi Brazilia rămâne de văzut. Astfel, un alt aspect crucial al acestui turneu este dacă Brazilia va ajunge în finală și dacă o va câștiga. Un nou 1950 sau un triumf istoric în pofida situației sociale? Merită urmărit.

 

Comentariile nu sunt permise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.