Justiţia politică şi strategii cacealmişti ai unui preşedinte-infractor

De mai bine de o lună, încă de la începutul acestei aventuri politice sinistre a suspendării/demiterii lui Traian Băsescu, pe site-ul de campanie al preşedintelui unul din principalele texte de susţinere a cauzei sale era un articol de al meu de pe Voxpublica. De fapt o jumătate de articol, cea favorabilă lui TB; cealaltă jumătate, foarte defavorabilă, desigur lipsea.

Am privit cu relaxare acest fapt, chiar dacă nimeni nu îmi ceruse acordul (ceea ce era totuşi necesar în cazul preluării unei jumătăţi de articol) şi nici nu se dădea linkul la forma originală a textului, şi nici măcar titlul acestuia, astfel încît, prin scoatere completă din context, cititorii erau induşi în eroare cu privire la opiniile exprimate acolo.

Totuşi, evenimentele din ultimele zile m-au făcut să cred că această inducere în eroare e prea absurdă pentru a rămîne nesemnalată. În jumătatea de articol preluată de strategii campaniei prezidenţiale spuneam că unul din motivele importante pentru care USL a declanşat procesul suspendării a fost dorinţa de a controla justiţia. În jumătatea nepreluată spuneam, însă, că progresele reale în justiţie au avut ca preţ dereglarea gravă a sistemului politic şi că oricum nu au cum să dureze, atîta timp cît ele depind nu de mecanisme şi proceduri impersonale, ci de susţinerea personală a preşedintelui.

În ultimele zile, însă, chiar şi această realitate tristă a suferit o degradare serioasă. Preţul plătit pentru corupţii condamnaţi în ultimii ani s-a dovedit a fi, de fapt, încă şi mai mare atunci cînd parchetele au început să se dedice unor anchete evident politice, care urmăresc pas cu pas conflictul politic. Începînd încă de la anchetarea doctorilor lui Năstase şi ajungînd pînă la ancheta de la MAI şi desanturile de procurori din sate, activitatea parchetelor a urmărit frenetic şi îndeaproape agenda şi interesele politice ale preşedintelui suspendat.

Asta nu înseamnă că în unele din aceste cazuri nu existau suspiciuni legitime de ilegalităţi, dar tratamentul discriminatoriu este evident: erata dubioasă a CCR către guvern, semnată de un aghiotant al preşedintelui CCR şi care modifica hotărîrea de fond luată în plen, este exact acelaşi lucru cu adresa MAI către CCR semnată de Dobre şi care modifica comunicarea oficială anterioară a numărului corect de votanţi. Totuşi, la MAI s-a făcut anchetă, la CCR nu.

Frauda electorală, în nenumărate forme, mai subtile sau mai făţişe, de la distribuirea de alimente şi alte avantaje pînă la şantaj mascat, este o cutumă veche şi larg acceptată. Acceptată nu doar de societate şi de sistemul politic, ci şi de justiţie. Pînă acum, anchetele şi condamnările pentru fraudă electorală au fost cu totul sporadice, excepţii extrem de rare care confirmă regula. Comparaţi asta cu desantul furios a 180 de procurori care răscolesc satele Olteniei şi Moldovei. Tratamentul discriminatoriu pe motive politice, deci justiţia politică, sînt evidente.

La asta se adaugă modul halucinant în care parchetele au preluat în forţă funcţia de natură pur executivă a gestionării listelor electorale. Citez din ziarul Gîndul: ‎”Procurorul general, Laura Codruţa Kovesi, a înaintat Curţii Constituţionale o adresă prin care îi înştiinţează pe cei nouă judecători că Parchetul are la dispoziţie toată baza de date cu listele elctorale permanente şi listele electorale sumplimentare. Practic, Parchetul General indică CCR unde se află documentele solicitate pe 2 august şi pentru care au amânat luarea unei decizii.” Marii campioni auto-declaraţi ai democraţiei, europenismului şi anticomunismului se comportă, aşadar, ca cei mai răi stalinişti de după cel de-al doilea război mondial.

În realitate, această modalitate de utilizare a parchetelor ca mijloc de inimidare politică şi de interferenţă în alte ramuri ale puterii îl plasează pe Traian Băsescu fix lîngă Cătălin Voicu. Ca şi acesta, TB se foloseşte de justiţie pentru a obţine avantaje personale. Puţin contează că la Voicu era vorba mai mult de bani, iar la TB mai mult de putere. Dacă şi-ar aplica sieşi propriile diatribe împotriva lui Voicu, TB ar trebui să concluzioneze că e un infractor care trebuie să meargă la închisoare.

Desigur, asta în sistemul de reper al concepţiei (cea declarativă, cel puţin) despre justiţie a lui TB, în care se luptă fără cruţare, pe cai albi, cu toată corupţia din ţară. În opinia mea, însă, corupţia marilor demnitari trebuie să rămînă nepedepsită dacă sistemul de justiţie nu are capacitatea reală de a o pedepsi, iar cel românesc în mod evident nu are aşa ceva. Decît să înscenăm o pretinsă acţiune anticorupţie profundă, imparţială şi spectaculoasă, cu preţul aservirii politice de fapt a justiţiei şi a unor efecte pozitive doar de faţadă, mai bine o politică de acceptare realistă a situaţiei şi de ameliorare procedurală a justiţiei, cu paşi mici şi cu construirea unui sprijin politic larg pentru imparţialitatea ei.

În mod ciudat, în opinia mea TB nu ar trebui să meargă la închisoare, dar în opinia lui da. Cu toate acestea, în opinia mea vinovăţia lui e mai mare decît orice vinovăţie care l-ar putea trimite la închisoare. Nu vreau să mă gîndesc cît de mari sînt meritele istorice ale lui TB în opinia lui, şi cît de inexistentă vinovăţia.

Spun deja de ani de zile că regimul personal construit de TB nu poate să ducă la altceva decît la distrugerea instituţiilor şi la destabilizarea gravă a sistemului politic democratic bazat pe jocul partidelor politice, aşa deficitar şi dezamăgitor cum era el. Astăzi vedem parchete acţionînd la comandă politică exact ca în anii ‘50, vedem un garant al legalităţii, CCR, eşuat într-o mare de haos şi mărunte partizanate incoerente din care nu se mai poate alege nimic, şi mai ales vedem o luptă politică oarbă, lipsită de orice orizont şi raţiune.

De fapt, marea problemă de acum e că nici nu mai contează decizia cu care se va încheia referendumul, rezultatul e la fel de prost: instituţii şi structuri de putere avariate grav, descurajare şi mai mare a oamenilor de a lua parte la procesul politic, repetarea unor evoluţii politice primitive tipice anilor 90 care să refacă sistemul de partide dat înapoi de regimul personal TB. Cînd o ţară întreagă se ceartă pe nimic altceva decît procentul participării la vot, e clar că din politica reală, din subiectele reale de dezbatere, nu a mai rămas nimic. Este şi o vină generală, a sistemului politic şi dincolo de sistemul politic, dar aventura politică a regimului personal al lui TB, la al cărei sfîrşit asistăm acum indiferent dacă preşedintele îşi va relua sau nu mandatul, are totuşi un responsabil individual.

Aşa că, strategi de doi bani ai campaniei lui TB, aţi face mai bine să-mi scoateţi textul de pe site-ul vostru; nu mi se pare prea inteligent şi profeisonist să vă susţineţi şeful cu textele cuiva care are astfel de opinii despre el.

Text aparut si pe VoxPublica

 

Comentariile nu sunt permise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.