Irlanda anunţă un referendum surpriză

Redacția
Texte selectate sau scrise de echipa redacţională: Vasile Ernu, Costi Rogozanu, Florin Poenaru.

Sursa: Presseurop.eu

Guvernul irlandez a anunţat în mod surprinzător, pe 28 februarie, că va organiza un referendum referitor la noul Pact fiscal european. În ciuda unui context de recesiune profundă, un şomaj masiv şi o creştere a resentimentelor împotriva UE, presa irlandeză consideră că nu există nicio altă alternativă decât cea a votului favorabil.

Irlanda este pe cale de a fi prima şi singura ţară din zona euro care dă un verdict democratic Pactului fiscal european. Aprobat în ianuarie, tratatul susţinut de Germania introduce cu sfinţenie legea “echilibrului bugetar” în legislaţiile naţionale şi garantează Curţii Europene de Justiţie dreptul de a impune sancţiuni statelor care nu respectă aceste prevederi. Pactul urmează să fie semnat pe 2 martie, la Bruxelles, de către 25 de state (Marea Britanie şi Republica Cehă nu l-au validat). Urmând sfatul procurorului general al Irlandei [consilierul juridic oficial al guvernului], care a precizat că cele 10 pagini ale tratatului trebuie ratificate prin referendum naţional, Taoiseach [primul ministru] a anunţat Parlamentul irlandez că “va cere aprobarea poporului irlandez“.

Logo – The Irish Times, Dublin

Am credinţa fermă că Irlanda are tot interesul ca acest tratat să fie aprobat, prin aceasta consolidând şi continuând progresele constante pe care le-a realizat ţara anul trecut.

Remintind că Irlanda a mai respins în trecut alte tratate europene, cel de la Nisa şi cel de la Lisabona, în 2001 şi respectiv în 2008, iar mai apoi le-a aprobat în 2002 şi 2009, The Irish Times trage concluzia că “oamenii sunt obişnuiţi să răspundă “Nu” întrebărilor care le sunt puse“. Şi totuşi îl aplaudă pe Taoiseach pentru “convingerea lui plină de entuziasm că poporul […] va face alegerea potrivită“. Susţinător puternic al UE, cotidianul din Dublin consideră că:

Logo – The Irish Times, Dublin

o respingere ar însemna o perspectivă îngrozitoare pentru ţară. Deoarece tratatul nu necesită o ratificare din partea tuturor statelor participante pentru a intra în vigoare, un “Nu” irlandez ar face ca statul să rămână în urmă, în timp ce restul zonei euro ar avansa în sensul integrării. Irlanda ar putea rămâne oficial un membru al zonei euro, dar ar fi, în mod periculos, exclusă din centrul procesului de decizie care a devenit deja, de facto, avangarda UE. Şi mai important, un “Nu” ar bloca pe viitor accesul Irlandei la banii şi mecanismele de salvare, scutul protector care este crucial pentru menţinerea noastră pe pieţe şi pentru redresarea economică.

Pentru The Irish Examiner, toţi trebuie să înţeleagă “consecinţele votului lor şi ceea ce înseamnă decizia lor pentru noi şi copii noştri“.

Logo – Irish Examiner, Cork

Cei care doresc să i se împotrivească, în loc să se limiteze la a-l respinge pentru că sunt pe bună dreptate supăraţi datorită consecinţelor nefaste şi nedrepte ale pierderii independenţei economice, trebuie să propună o alternativă viabilă pentru finanţarea acestui stat falimentar. Acesta ar trebui să fie testul de bază al oricărei propuneri diferită de cea a ratificării.Este vorba de o dilemă exclusivistă: fie acceptăm, fie nu, indiferent de cât de neplăcută poate fi această limitare a existenţei. Este dificil de imaginat că ceilalţi colegi europeni, atât de hărţuiţi pe toate fronturile, ar să nu aibă obiecţii şi să facă un acord special pentru un stat mic şi complet dependent de finanţarea UE, indiferent de cât de draconice sunt condiţiile acestor împrumuturi.

Prevăzând că guvernul va spune că un vot negativ va conduce la un “rezultat groaznic“, The Irish Independent scrie că:

Logo – Irish Independent, Dublin

Faptul că problema este mai uşor de înţeles decât implicaţiile Tratatului de la Maastricht sau Lisabona este o oarecare consolare. Guvernul a minţit pretinzând că aceste tratate nu ar avea prea multă importanţă. Faptul că electoratul a simţit că i se ascunde ceva a contribuit la înfrângerea suferită – cel puţin prima dată.Cu puţin efort, Pactul fiscal poate fi chiar înţeles. Fiecare poate să-şi imagineze ce s-ar putea întâmpla dacă pactul ar fi respins. […] Cealaltă mare ironie este că Pactul fiscal conţine puţine lucruri noi care să nu fie deja înscrise în legislaţia irlandeză în urma înăspririi regulilor zonei euro în cursul anului trecut, cu excepţia, poate, a înscrierii acestora în Constituţie.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.

Ultimele articole