Ion Ianoși. 1928 – 2016

A murit Ion Ianoși. Reproducem autoprezentarea pe care și-o face în stilul său inconfundabil în debutul ultimei sale cărți, ”Internaționala mea”, un volum de memorii de referință pentru ultimul secol.

Recidivez, ca memorialist, pentru ultima oară.
În acest plan, am debutat de timpuriu, curând după ce am împlinit 50 de ani, cu Secolul nostru cel de toate zilele (scris în 1979, apărut în 1980).
I‑au urmat : cartea Opţiuni (1989) ; însemnările din Idei inoportune (1995) ; ampla introducere „Exerciţiu biobibliografic” la volumul ce mi‑a fost consacrat la împlinirea a 70 de ani, Ion Ianoşi. O viaţă de cărturar, alături de încă unul, Estetică şi moralitate, cuprinzând o secţiune biobibliografică, „Profil spiritual” (ambele – 1998) ; interviurile şi noile „Gânduri inoportune” din volumul Ion Ianoşi – 80 (2008).
N‑am vrut acum să recurg, în mod facil, la „montajul” fragmentelor cronologice din anterioarele mele scrieri mărturisitoare. Proaspăt octogenar, am preferat să mă înham la o coerentă rememorare finală. Nu o mai puteam numi – cum intenţionasem o vreme – Secolul nostru în zilele mele : secolul trecuse, iar în noul veac zilele mi se tot împuţinează.
Cu rare excepţii, morţii din ultimele decenii au dus în mormânt şi experienţele trăite. Ori n‑au putut, ori n‑au vrut să le dea în vileag. Amneziei i s‑a adăugat manipularea. Astfel, trecutul a fost şi este prezentat în mod ciuntit, alternativ frustrat de alte şi alte componente, diverse şi inverse. Învingătorii în războaie, revoluţii, restauraţii îşi reglează, ca întotdeauna, conturile cu cei învinşi.
În ceea ce mă priveşte, nu pot să evoc decât medii distincte, în răstimpuri precise.
Util îmi pare să urmăresc pe firul vremii, cu precădere, fapte, întâmplări, situaţii şi destine. Consemnându‑le, le comentez doar rareori. Evit, pe cât pot, enunţurile apodictice. Las verdictele în seama materialului probator.
Mă străduiesc să acord prioritate adecvării la ce şi cum s‑a întâmplat, în raza mea limitată de receptare.
Orice tentativă de reconstituire mai şi selectează, completează, umple golurile memoriei. Amintirile sunt personale. N‑am cum să nu fiu subiectiv. Sper totuşi ca mozaicul alcătuit să corespundă lumii pe care am cunoscut‑o şi din care m‑am împărtăşit.
Cultura română umanistă, în care destinul m‑a înscris, a fost centrată pe estetic ; şi, întru câtva, a lăsat în umbră eticul.
La facultăţi am predat estetica. M‑au atras totuşi, întotdeauna, literatura şi filosofia saturate de căutări morale.
Unele dintre eseurile mele târzii le‑am subintitulat Moralităţi. Calchiat din franceză, cu pluralul neuzual în română, termenul sugera osmoza dintre joc şi moralitate. Orice viaţă e precum un spectacol ; cât este însă şi de morală ? !
Nu mai reiau această specificare „de gen”.
Ştiu însă că lumile mele (ale noastre) par nişte „Atlantide dispărute”.
Aceste universuri dispărute – cum au fost ele ?

*
„Lumile mele”, „identităţile mele”, „limbile mele”, „iluziile mele” am vrut, iniţial,
să le înmănunchez sub obişnuitul titlu : Memorii. Apoi am ales Cronica : în prelungirea
volumelor pe care le subintitulasem „tragedie”, „dramă”, „poveste”, „roman” ; dar şi
conform cu maniera documentară aleasă. În cele din urmă, m‑am decis să îmbin Cronica
unei vieţi (subtitlu) cu Internaţionala mea (titlu).
Bunicii şi părinţii mei au fost evrei de provenienţă austro‑ungară. Vorbeau maghiara
şi, ajutător, germana.
În copilărie, adolescenţă, tinereţe, am fost un metec, un alogen, un multiplu minoritar
pentru majoritarii dimprejur. Limba mea maternă era maghiara ; ştiam germana şi,
defectuos, româna ; apoi am învăţat rusa.
Janina, bucureşteancă prin naştere şi destin, mi‑a schimbat traiectoria. Am optat
pentru limba română : la universitate, în publicistică, în propria‑mi familie, cu prietenii.
Prin meseriile pe care le‑am practicat, limba folosită ar trebui să‑mi definească
identitatea. În fapt, continui să fiu – în grade diferite – un outsider. Cu atât mai mult
cu cât am rămas ataşat utopiei, tipic minoritare, a egalităţii atât sociale, cât şi etnice.
Între atâtea „omogenităţi adverse” – etnice şi naţionale, religioase şi lingvistice,
politice şi ideologice – ar fi incorect să‑mi estompez „extrateritorialităţile”.
N‑are rost să mă ascund după deget : şi în viaţă, şi în idei, şi cu această cronică – mă
defineşte „Internaţionala mea” (cu accent pe ambii termeni).

 

Comentariile nu sunt permise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.